O istorie a expansionismului rus (5) Marea Neagră şi Basarabia
| 11/03/2014 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Istoric |
De la Elisabeta la Ecaterina a II-a “cea Mare”
După mai multe lovituri de palat, a urcat pe tronul Rusiei fiica lui Petru cel Mare, Elisabeta (1741-1762). În timpul domniei lui Elisabeta, care a fost mult mai eficientă decât cele ale predecesorilor ei imediaţi, a început “occidentalizarea” culturii Rusiei.În timpul domniei succesorilor lui Petru cel Mare, Rusia a început să joace un rol mult mai activ în afacerile europene. Din 1726 până în 1761, Rusia a fost aliată cu Austria împotriva Imperiului Otoman, care era la rândul lui sprijinit de Franţa. În războiul polonez de succesiune, (1733-1735), Rusia şi Austria au blocat candidatura franceză la tronul Poloniei. În urma unui război costisitor împotriva Imperiului Otoman, Rusia a recucerit portul Azov.
La 21 august 1745 are loc căsătoria dintre prinţesa de Anhalt-Zerbst, devenită Marea Ducesă a Rusiei Ecaterina şi Marele Duce Petru, care va fi incoronat ca Petru al III-lea. Cu Petru are, de la început, o relaţie proastă şi este încă virgină după opt ani de căsătorie, din cauza unei probleme medicale a lui Petru. Petru al III-lea a avut o domnie scurtă şi lipsită de popularitate. Deşi era unul dintre nepoţii lui Petru cel Mare, tatăl lui a fost duce de Holstein-Gottorp, Petru al III-lea fiind crescut în mediul luteran german. De aceea, ruşii îl considerau un străin. Petru al III-lea nu a făcut nici un secret din dispreţul pentru toate tradiţiile ruseşti. El a creat resentimente puternice în rândurile unor pături largi ale populaţie, impunând modelul prusac de pregătire militară, lipsindu-şi armata de sadisfacţia unei victorii militare importante datorită alianţei neaşteptate cu Prusia şi atacând Biserica Ortodoxă Rusă. Pe 20 septembrie 1754, după nouă ani de căsătorie, Ecaterina naşte un băiat, Pavel Petrovici, despre care se spune c-ar fi copilul lui Serghei Saltîkov – un şambelan chipeş. După naştere rămâne singură, Serghei este îndepărtat printr-o misiune în Suedia, nu i se permite să-şi vadă copilul, care e dus în apartamentele împărătesei.
Cea mai mare implicare a Rusiei în afacerile europene a apărut în timpul războiul de şapte ani (1756-1763), ale cărui lupte s-au dat pe trei continente între Marea Britanie şi Franţa şi numeroşii aliaţi aflaţi de ambele părţi. În acest război, Rusia a rămas aliata Austriei, care în schimb s-a aliat cu Franţa împotriva Regatului Prusiei. În 1760, armatele Rusiei au ajuns la porţile Berlinului. Elisabeta a murit în 1762, succesorul acesteia, Petru al III-lea, a aliat ţara cu Prusia condusă de regele Frederick cel Mare.
Pe 9 decembrie 1758 Ecaterina (viitoarea ţarină) naşte cel de-al doilea copil, o fată, căreia îi dă numele de Anna; copilul este al contelui polonez Stanislaw-August Poniatowski, gentilom cosmopolit de primă clasă. Folosindu-se de nemulţumirile populaţiei şi temându-se pentru propria poziţie, soţia lui Petru, Ecaterina, şi-a detronat soţul printr-o nouă lovitură de palat. Amantul ţarinei, Alexei Orlov, l-a asasinat după aceasta pe ţarul detronat, astfel încât văduva a fost proclamată împărăteasă în 1762 sub numele Ecaterina a II-a, Împărăteasa Rusiei. Ecaterina devenita mai tarziu, cea Mare, a fost împărăteasă a Rusiei de la 28 iunie 1762 până la moartea sa.
Spre deosebire de Petru al III-lea, care din nepăsare sau dispreţ, a neglijat luni de zile să fie uns împărat de către Biserică, Ecaterina decide ca încoronarea ei să aibă loc la 22 septembrie, la Moscova. Atunci când convoacă pentru prima oară Senatul la Palatul de Vară este îngrozită de tabloul situaţiei financiare şi sociale a ţării. Ia măsura înfiinţării unei bănci de emisiune, care imprimă hârtie-monedă în funcţie de cerinţele trezoreriei imperiale.
În 1763, aduce muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei şi ale Volgăi. Speră ca prezenţa pe pământ rusesc a acestor străini cinstiţi, sobri şi activi să-i incite pe ţăranii ruşi şi să le fie un exemplu. Cheamă în Rusia, medici, dentişti, arhitecti, ingineri, meşteşugari. Înfiinţează o Academie de Ştiinţe si începe ceea ce ea consideră a fi marea împlinire a vieţii sale, instrucţiune în vederea elaborării unui Cod al legilor. În toamna anului 1766, îşi prezintă ea însăşi opera Senatului. În primăvara anului 1767, deputaţii încep să se întrebe ce titlu se cuvine pentru împărăteasa ca recunoştinţă pentru iniţiativa sa: “Ecaterina cea Mare“, “Preaînţeleapta”, “Mama Patriei”? Titlul de Ecaterina cea Mare întruneşte cele mai multe sufragii. Ea se preface iritată, dar, de fapt, îi place această titulatură.
Atunci când August al III-lea al Poloniei moare, îl pune pe tron pe fostul ei amant, Stanislaw Poniatowski sub numele de Stanislaw-August. Franţa şi Austria, intimidate de forţele ruseşti masate la graniţele Poloniei nu intervin. Polonia, aservita Rusiei, acceptă o alianţă polono-rusă contra Turciei, o rectificare a frontierelor în favoarea Rusiei şi admiterea creştinilor ortodocşi în funcţii publice. Este primul succes internaţional al Ecaterinei. În 1768 Imperiul Otoman declară război Rusiei. În ianuarie 1772, o convenţie secretă este încheiată între Ecaterina a II-a, Frederic al II-lea al Prusiei şi Joseph al II-lea al Austriei în vederea unei împărţiri a Poloniei. Rusia anexeaza Rusia Albă, cu oraşele Polozk, Vitebsk, Orşa, Moghilev, Mstislawl, cu un total de 1.600.000 locuitori. Prusia pune mâna pe Warnia şi palatinatele din Pomerelia cu 900.000 de locuitori iar Austria pune stăpânire pe Galiţia, populată de 2.500.000 locuitori. Astfel, Polonia este deposedată de o treime din teritoriul său. Tratatul definitiv a fost semnat la Sankt-Petersburg la 5 august 1772. Ecaterina îşi doreşte Crimeea, accesul în Caucaz şi în bazinul Dunării, liberă navigaţie pe Marea Neagră.
În iulie 1774, după şase ani de război cu Turcia, se semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi. Rusia obţine fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, Kabarda şi stepa dintre Bug şi Nistru, accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee, o despăgubire de război de patru milioane şi jumătate de ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului. La 21 iulie 1783, ţarina anunţă, printr-un manifest, anexarea Crimeii. Rusia controlează acum şi Marea Neagra. În 1787, sultanul somează Rusia să restituie Crimeea. Este refuzat şi asta înseamnă război. Anglia şi Prusia se declară de partea Porţii Otomane; Franţa îşi proclamă neutralitatea. În 1788, Suedia declară război Rusiei. La 3 august 1790 la Varela este semnat un tratat de pace între Rusia şi Suedia. Rusia nu va ceda o palmă din teritoriile sale însă va recunoaşte noua formă de guvernământ din Suedia. În ianuarie 1792, la Iaşi este semnată pacea dintre Rusia şi Turcia. Tratatul lasă Rusiei întregul teritoriu situat între Bug şi Nistru, recunoaşte oficial că regiunile Crimeea şi Otsakov sunt ruseşti şi confirmă acordurile de la Kuciuk-Kainargi.
La Sankt-Petersburg, la Palatul de iarnă, în 1796, se stinge din viaţă. Procurorul general Samoilov anunţă “Împărăteasa Ecaterina a murit şi fiul său, împăratul Pavel, a urcat pe tron.”
Basarabia “ţaristă”
Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus în 1812 după Tratatul de la Bucureşti. A urmat o scurtă perioadă de autonomie, după care presa şi toate instituţiile şi şcolile moldoveneşti au fost închise şi înlocuite cu altele ruseşti. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, Basarabia a fost supusă unui intens proces de rusificare. Şcoala, Biserica şi Serviciul militar au devenit principalele instrumente de rusificare. Procesul de rusificare al acestui teritoriu a fost purtat şi prin colonizarea unor reprezentanţi ai altor etnii din Imperiul Rus, din spaţiul germanic sau din Imperiul Otoman : Ruşi şi ucrainieni desigur, dar şi germani, evrei, bulgari şi găgăuzi.
Simultan, s-a implementat la populaţia moldoveană băştinaşă ideia că, spre deosebirea populaţiilor din Moldova apuseană, din Ardeal, din Ţara Românească sau din Dobrogea, ea nu poate fi românească iar limba ei nu poate fi numită română, fiindcă încă din acea perioadă, Imperiul Rus nu îi recunoştea altă identitate, decât cea moldovenească. Prin această politică, procentul populaţiei locale în recensăminte a scăzut continuu :
Recensământ rusesc din 1817: 86% români
Recensământ rusesc din 1856: 74% români
Recensământ rusesc din 1897: 56% români.
Deşi Imperiul Rus recunoştea măcar identitatea moldovenească, nu a făcut nimic pentru a o ocroti, a lăsat bisericile moştenite de la Principatul Moldovei în paragină, a preferat să clădească altele noi de stil rusesc, în domeniul toponimiei a rusificat nenumărate denumiri, iar când avea de ales între o denumire moldovenească şi alta tătară sau turcă, a preferat-o sistematic pe aceasta din urmă (Cahul, Ismail, Bender şi Akkerma, nu Frumoasa, Obluciţa, Tighina şi Cetatea Albă).
Continuam in articolul urmator despre Basarabia “sovietica”
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
