Naţiune, stat naţional, uniune statală (2)
| 10/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Magazin Politic |
Vezi Prima Parte. Sintagma care mentioneaza ca “istoria se repeta” nu este nici pe departe adevarata, ar fi mai corect sa vorbim despre oamenii care se repeta in felul de a gandi sau a se manifesta. Chiar daca ne despart secole si uneori milenii, felul de a gandi sau a rezolva probleme politice si economice a ramas la fel.
Am sa incerc astazi sa aduc la cunostinta multora dintre voi ca proplematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.
Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma. Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.
Respectivul Caracalla a vizitat si Dacia Romana, interesandu-se si el de Rosia Montana, probabil din motive asemanatoare celor de astazi. Prezenta lui este atestata de numeroase inscriptii si de câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (comuna Moigrad din judetul Salaj). Acest imparat a avut ideea de a promulga o constitutie pastrata de istorie sub numele de Constitutio Antoniniana. Datele acestei constitutii sunt foarte framentare, un lucru insa este clar – aceasta legislatie a extins cetatenia romana si la locuitorii din afara Italiei pentru toti bărbatii adulti si liberi (adica fara sclavi) din Intregul Imperiu Roman, ridicând populatia din provincii la un statut egal cu cel al Romei.
Constitutio Antoniniana (212) , intr-un fel sau altul in spiritul Tratatului de la Maastricht (1992), a pus bazele integrarii, astfel incat mecanismele juridice si economice ale statului sa poată fi aplicate de jur imprejurul zonei mediteraneene, asa cum se întamplase odinioara cu intreaga Italie. Desigur, integrarea nu a avut loc uniform. Societatile deja integrate cu Roma, asa cum era cea a Greciei (pe atunci grecii erau considerati nemtii Europei), au fost favorizate de acest decret, comparativ cu cele aflate la depărtare, prea sărace sau doar prea diferite, asa cum erau Britania, Palestina sau Egiptul.
Au trecut numai 81 de ani de la elaborarea Constitutiei lui Caracalla, pana cand un alt imparat, Diocletian, a ajuns la concluzia ca nu poate administra un imperiu cu ajutorul acestei constitutii inovatoare si a generat un imperiu cu …patru viteze, pe scurt Tetrarhie. Imperiul era condus de doi augusti (Diocletian la Nicomedia, azi Izmit, Turcia, si Maximian la Milano) si doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, si Constantin Chlorus, la Treviso).
Perioada anterioara acestor masuri drastice au fost politice, dar si economice si poarta numele de “Criza din secolul al III-lea”. Sa speram ca analogia pe care am incercat-o sa se termine aici, pentru ca stim cu totii ca istoria nu se poate repeta.
Occidentul a traversat doua schisme, care au hotarat soarta religioasa, dar au influentat adanc situatiile sociale, politice si economice pentru un mileniu si, poate, pentru inca foarte mult timp. Pana la urma, aceste schisme religioase s-au dovedit generatoarele unui impact mental pe care personal nu vad cum si cand se va schimba, desi in fond el trebuie sa se schimbe.
Prima schisma, cea din 1054, a impartit Europa in doua interpretari crestine, care de un mileniu nu-si gasesc reconcilierea ecumenica. Aceasta prima schisma a creat de fapt primele formatiuni de mentalitati diferite, care in timp au devenit profunde si nu prin interpretarea teologica a Sfintelor Scripturi. Cred ca o reconciliere ar fi fost posibila si ar fi diminuat schimbarile mentale. Aceasta schisma a generat un moment de despartire a societatii in dezvoltarea ei si in felul in care era privita educatia, politica, viata economica si pana la urma progresul social.
Cea de a doua schisma, produsa de Reforma Protestanta, a desvarsit formarea mentala a Europei. Daca gandirea umanista a Renasterii a deschis calea, cele 95 de teze ale lui Martin Luther au deschis poarta spre un alt fel de a intelege lumea cu ajutorul unei diferite interpretari a Bibliei. Cauzele religioase sunt de fapt declansatorul in cautarea unei rezolvari de ordin moral, politic, social, economic, cultural si national, iar consecintele lor au schimbat societatea europeana pana in zilele noastre. In opozitie cu bogatia sfidatoare a clerului superior, exista un “proletariat” eclesiastic, format din preotii parohiilor sarace, care abia puteau sa-si ducă viata, fiind nevoiti sa adauge la slujba lor sacerdotala diferite ocupatii lumesti; satui de saracie, ei erau gata să simpatizeze cu orice miscare reformatoare.
Cred ca este fundamental sa intelegem ca diferentele si succesul economic german, olandez sau scandinav isi au radacinile in etica protestanta, la fel ca si Revolutia Industriala, care isi gaseste aceleasi radacini in protestantismul anglo-saxon. Indiferent daca protestantismul se manifesta prin traditia luterana, cea reformata/calvinista/prezbiteriana, cea anabaptista sau cea anglicana, rezultatul a fost identic. Succesul lumesc a devenit masura increderii in sine. Luther a sustinut relatiile de munca sunt fundamentale pe cale de formare ale individului.
Intr-o carte, devenita fundamentala, “Etica Protestantă si spiritul capitalismului” (Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus), Max Weber considera ca etica si întelegerea protestantă a lumii au generat dezvoltarea capitalismului. Conform doctrinei protestante a “dublei salvari”, Dumnezeu cunoaste dinainte care dintre oameni se vor salva si care vor fi condamnati – succesul în această lume a devenit un semn important al salvării viitoare a propriului suflet.
Conform viziunii protestante, datoria omului in lume era aceea de a munci, realizând cu zel planul lui Dumnezeu, omul fiind considerat drept o unealta a divinitatii. Această viziune a locului si sarcinii omului în lume, era insotita de interdictii deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciti pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce depasea stricta necesitate a traiului zilnic.
Max Weber sustine ideile mentionate mai sus, plus limitarile privind ajutarea oamenilor saraci ce au contribuit la reinvestirea continua a banilor castigati si astfel au dus la mentinerea unei economii prospere si dinamice, producand realizarea unor acumulari de capital considerabile [ vezi cap. 5, partea a II-a, Max Weber “Etica protestanta si spiritul capitalismului”, Humanitas, 2007 ]
Am putea specula ca etatismul francez si liberal-capitalismul german isi au totusi radacinile in mentalitatile diferite ale popoarelor lor, mentalitati formate in multe secole si transmise prin educatia religioasa la cea laica. Cine stie daca legalismul olandez si criticile lor la adresa Romaniei nu-si au numai sursa in guvernul de coalitie sustinut de extremistul nationalist Geert Wilders.
Articolul a fost publicat de mine si pe Cronica Europeana pe data de 21.11.2011
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Resedinta tetrarhului Constantius se afla la Trier (Augusta Treverorum), nu la Treviso.
Salut,
Identificare cu Trier este o gresala care provine dintr-o cronica medievala (sec XII), cronica numita. Gesta Treverorum. In majoritatea textelor modene indicatia este Treviso. multumesc pentru atentie.
Sursa este: Southern, Pat. The Roman Empire from Severus to Constantine, Routledge, 2001
“Conform doctrinei protestante a “dublei salvari”, Dumnezeu cunoaste dinainte care dintre oameni se vor salva si care vor fi condamnati”
Latinii nu se salveaza in mod sigur . Cit timp se mandresc cu diplome false , titluri academice inventate , cit timp se promoveaza pe pile , cunostinte , relatii , vor fi mereu in gasca celor care pierd . (la nivel planetar ) 🙂
Faptul ca sediul catolicismului e la Roma , e o confirmare . Le da iluzia ca sint alesii Domnului . Iluzia . 🙂
salut Stef 🙂
Sunt si latini cumsecade, asa ca noi 😆