Naţiune, stat naţional, uniune statală (1)
| 08/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Magazin Politic |
Am sa incerc sa inaugurez aceasta serie de articole pe “teme europene” cu un mic prolog, in care voi mentiona cateva date din istoria recenta a continentului in care traim. Ma voi folosi in aceasta introducere de ajutorul oferit de cativa istorici moderni, doi dintre ei contemporani noua. In primul rand ar fi raposatul Arnold J. Toynbee (1889 – 1975), al doilea – Niall Ferguson (n. 1964) si ultimul Neagu Djuvara. Daca pe primul il respect fara a-l iubi, pe al doilea il inteleg fara a fi de acord cu multe din tezele lui, iar pe al treilea il iubesc si respect – chiar daca unele dintre tezele lui sunt putin anacroniste, le accept instinctiv.
Arnold Toynbee, mare istoric, care si-a schimbat destul de des opiniile, si-a mentinut una cu tarie. Opinie pe care nu putem sa nu o acceptam cu totii astazi. Statul national a distrus in Europa o sumedenie de natiuni. Referindu-se la dezintegrarea Imperiului Otoman si situatia din Balcani si Asia Mica, scria respectabilul istoric ca dezintegrarea Imperiului Otoman si formarea statului national Turc a provocat de facto primul holocaust din istoria moderna, cel al armenilor si a dezradacinat sute de mii de oameni, crestini greci, din Asia Mica. Este mai mult decat clar ca ranile produse sunt departe de a se fi vindecat. O vedem in animozitatile dintre greci si turci pretudindeni, dar in special intr-un stat membru al Uniunii Europene, Cipru. Dupa acest episod tragic si aceste rani inca nevindecate, cum ar putea convietui aceste doua popoare intr-o entitate unificatoare!
Despre Balcani nu cred ca pot sa innoiesc prea multe, avand in vedere ca toti cunoastem situatia din Kosovo, animozitatile albano-macedoniene (sau sarbe), cele grecesti-macedoniene. Mai mult decat atat, pot coexista ca membri ai unei uniuni statale croatii, sarbii si bosniacii? Nu stiu – ramane o intrebare deschisa.
Niall Ferguson este un tanar (relativ) istoric, care detine o lista de titluri academice cat o zi de post. Ferguson este profesor de istorie la Harvard University şi Harvard Business School, Senior Research Fellow la Jesus College (Oxford), Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford) şi profesor de istorie şi relaţii internaţionale la London School of Economics. Deci omul stie si ce scrie si ce vorbeste. Trebuie sa recunosc ca Niall Ferguson este mult mai de dreapta decat mine si asta nu o spun cu invidie. Intr-o carte recenta, tradusa si in limba romana si aparuta acum cateva luni, “Civilizatia. Vestul si Restul” (Civilization: The West and the Rest – 2011) sustine autorul ca din secolul al XV-lea occidentul crestin reuseste sa echilibreze si pana la urma sa devanseze si sa-si mentina hegemonia pentru o lunga perioada de timp. Conform timpurilor pe care le traim, Ferguson se foloseste de metafora celor şase “killer applications”, care au reusit sa produca acest progres european lasand insa si urme si creand anumite animozitati interne intre popoarele Europei. Ferguson foloseste metafora mentionand ca ceea ce a produs progresul spre hegemonie au fost: competitia, stiinta (aplicata), democratia, medicina, consumerismul si etica muncii (de sorginte protestanta).
Ultimul istoric care ne va calauzi in acest mic demers istoric este Neagu Djuvara. Djuvara este un onest intelectual, nu are agenda si nici nu forteaza continutul pentru a intra in tiparul unei teorii. Este un lucru extrem de apreciabil, in istoriografia romaneasca in special. Cartea lui “Civilizatii si tipare istorice”, care a fost si teza lui de doctorat, nu numai ca este scrisa de un istoric roman este speciala prin perspectiva multi-dimensionala pe care o propune. Majoritatea cartilor de istorie, in special cele plictistoare, sunt bidimensionale, un fel de desene egiptene antice, care sunt frumoase (uneori), dar lipsite de esenta pe care o rationalizeaza perspectiva. Cartea contine trei parti distincte, prima se numeste civilizatiile si cuprinde in afara unei definitii si enumerare, o analiza concreta a 10 civilizatii distincte, analizate de Djuvara cu multa eruditie si obiectivitate istorica. Personal cred ca are cateva erori de partitionare si interpretare, care insa nu dauneaza major conceptului prezentat. In a doua parte, numita fenomene recurente, Djuvara expune teza despre procesul evolutiv al civilizatiilor in timp si spatiu. Acest proces este divizat in generatii de dezvoltare, altele de stabilitate si in final de decadenta. Ideea nu este binenteles noua, dar este bine prezentata si ancorata intr-un mod placut si simplu de citit, chiar pentru un cititor care nu este “mare amator de istorie” sau poate mai putin initiat. A treia parte, este partea informativa prezentata sub forma de anexe.
Citind cartea lui Djuvara, Brussel-ul de astazi se poate desfasura in toata splendoarea lui, putem vedea pe cei pe care Djuvara ii numeste “marginali” si pe cei pe care autorul ii descrie “centrali”. Intr-un fel sau altul putem deslusi semnele stagnarii si pe unele locuri ale descompunerii vechilor puteri occidentale si aparitia celor noi marginali, care incet, dar sigur cuceresc lumea adaptandu-se si adaptand-o la noile mentalitati.
Daca statul national este un element istoric destul de nou, aparut in secolul al XVII-lea, consolidat un secol mai tarziu si ajuns la maturitate spre sfarsitul secolui al XIX-lea, celelate doua elemente din care am compus titlul eseului au existat mai dintotdeauna. Ma refer bineinteles din clipa cand populatiile au incetat sa migreze si s-au stabilit intr-un teritoriu dezvoltand o agricultura – la inceput de subzistenta, mai tarziu – acumulatorie si prin surplusul creat s-au dezvoltat toate celelalte elemente ale unei economii.
In antichitatea timpurie, “uniunile statale” sau daca doriti imperiile erau de cele mai multe ori multinationale si aproape intotdeauna generate de subjugarea unor natiuni de catre alte natiuni. Aceste imperii multinationale constituiau adesea un furnal care genera noi civilizatii, creand natiuni mai mari prin imprumutarea obiceiurilor, culturii sau religiei de la cei subjugati (cazul greco-latin) sau mai tarziu de la cuceritori spre noii supusi. Cred ca acest proces este descris extrem de concludent de Neagu Djuvara in cartea pe care am amintit-o in articolul precedent.
Rareori in antichitate o idee a generat o uniune stabila, permanenta si durabila, de fapt cam niciodata, in afara unor exemple minore si fara durata in arhipelagul elen. Prima idee unificatoare si nu prin subjugare sau forta armata s-a nascut acum aproape 2000 de ani in mintea unui evreu pe drumul Damascului, Saul din Tarsus, transformat prin iluminarea divina in Pavel sau Paul, Apostolul natiunilor.
Indiferent daca o doresc milioanele de europeni multiculturalisti sau nu o doresc, drumul spre Europa a inceput atunci. Chiar daca “Constitutia lui Valéry Giscard d’Estaing” nu a fost acceptata niciodata si “Proiectul Penelopa” a devenit cateva pagini de hartie uitate mai de toti, un lucru ar trebuie sa fie clar – traditia crestina a Europei si ideea unificatoare a Apostolului Pavel sunt Europa in care traim cu totii. Aceste randuri nu au nici o legatura cu religia per-se, ci cu filozofia faptelor – nu forta bruta, ci forta argumentelelor. Epistolele Pauline din Noul Testament sunt poate cele mai vechi documente prin care o idee singulara este tradusa in mentalul unor natiuni pentru a crea o uniune de idei, care in 2000 de ani a devenit uzanta prin care alte idei sunt propagate. Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni sau Evrei sunt probabil altii – numele lor s-au pierdut in vremuri, dar ideea unificatoare a generat alte nume, alte culturi si pana la urma alte natiuni. Negativismul de care suferim nu se numeste progres, ideile impartasite prin idealurile lor sunt in majoritatea cazurilor mai puternice decat forta armelor si violenta fizica. In articolul urmator voi incerca sa parcurg formarea institutiilor si formarea jurisprudentei care ne-au insotit de secole pana astazi si inca mai stau la baza gandirii nostre juridice.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna ziua!
Un articol care mi-a placut in 2011, imi place si acum si care ramane actual.
Asteptam continuarea 🙂