Magna Germania (2): De la Charlemagne la Angela Merkel – Perioada prusacă
| 03/04/2014 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Istoric |
Dupa o lunga perioada de faramitare a Sfântului Imperiu Roman şi după stingerea dinastiei Hohenstaufen, titlul de împărat romano-german va desemna un suveran lipsit de orice putere. Principii, înalţii prelaţi, oraşele Imperiului, marea mulţime de nobili (chiar de rang inferior) vor urmări doar satisfacerea propriilor ambiţii şi interese, fapt care va duce la anihilarea autorităţii pe care o deţinea în Europa apuseană Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.
Aparitia dinastiei de Habsburg leagă istoria Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană şi mai târziu de cel austriac. Viena, reşedinţa Habsburgilor, devine cu intermitenţe capitala Sfântului Imperiu Roman aproximativ din 1400 până în 1806. Din 1804 Viena este capitala noului Imperiu Austriac (până în 1804 Austria a fost arhiducat, Habsburgii deţinând multe teritorii şi în afara Sfântului Imperiu) şi, pentru doi ani (1804-1806), reşedinţa împăratului cu coroană dublă (Germană şi Austriacă).
Tendintele de coagulare a unui pol germanic de sine statator si inceputul procesului de formare a primului Reich German incepe in Prusia cu inaugurarea regatului prusac sub domnia primului rege Frederic I al Prusiei (1657 – 1713). Frederic, burggraf (conte) de Nürnberg, duce de Prusia devine între anii 1701–1713 rege în Prusia, intronat sub numele numele de Friedrich I. Prusia (Preussen), devine ulterior, sub conducerea nepotului sau Frederic al II-lea “cel Mare” al Prusiei, una din marile puteri militare din Europa.
Frederic al II-lea a fost fiul lui Frederic Wilhelm I-ul numit “regele soldat,” rege care si-a dedicat domnia consolidarii financiare si militare a regatului pe care il va mosteni Frederic al II-lea. Frederic al II-lea, cel Mare (1712 – 1786), rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia de Hohenzollern a fost (in titlu) al 14-lea prinț elector al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Frederick IV (Friedrich IV.) de Brandenburg. A devenit insa cunoscut in istorie sub numele de Frederic al II-lea, cel Mare (Friedrich II der Große) poreclit cu dragoste de majoritatea supusilor lui “Bătrânul Fritz” (“Der Alte Fritz”).
Considerat de tatal sau un tampit, Frederic al II-lea, se indeletnicea cu muzica, matematica, istoria si filozofia. Pentru “regele solda”, viitorul Frederic cel Mare era “un băiat efeminat, care nu posedă nici o singură înclinație bărbătească, nu călărește și nu vânează, ba mai mult, se poartă murdar, nu se tunde niciodată și își buclează părul ca un idiot“. Nimic mai departe decat asta!
Frederic avea numai 28 de ani când tatăl său Frederic Wilhelm I a murit, iar el a urcat pe tronul Prusiei, la 31 mai 1740. În acel moment Prusia era alcătuită din teritorii fara continuitate teritoriala – ducatul de Cleves, comitatele Mark și Ravensberg în partea de vest a Sfântului Imperiu Roman; Brandenburg, Pomerania în partea de est a Imperiului, și fostul ducat al Prusiei, adica regatul proper. Dupa Razboiul de Secesiune si Razboiul de 7 ani, razboaie care aproape au depopulat intreaga regiune (mai mult de un milion de victime). Pentru a repopula regiuni intregi, regele prezintă toleranță față de emigranții care erau de religie sau naționalitate diferită, toți cetățenii putându-se adresa direct cu scrisori regelui. Prusia a fost primul regat european unde s-a introdus libertatea (cu anumite limitări) a presei, ceea ce, într-un sistem feudal, era până atunci de neconceput. Încercarea lui Friedrich de a desființa iobăgia a eșuat în fața rezistenței masive a nobilimii latifundiare.
Pe timpul lui Frederic al II-lea reincepe povestea primoriala de dragoste-ura a germanilor cu rusii. In 1764 aliat cu Rusia, Prusia anexează Prusia de apus. In 1772 aliat cu Rusia si Austria, germanii si rusii dezmembreaza pentru prima data Polonia.
Friedrich cel Mare moare la data de 17 august 1786, fiind înmormântat în Potsdam.
Nimic semnificativ nu s-a intamplat in timpul celor doi urmasi ai lui Frederic cel Mare, Frederic Wilhelm al II-lea si al III-lea, dimpotriva, pe timpul razboaielor Napoloniene, Prusia este infranta si pierde teritorii. Norocul lor 
a fost alianta din care au facut parte si care a reusit sa-l invinga pe Napoleon. Frederic Wilhelm al III-lea reinnoieste alianta cu Rusia si Austria (septemberie 1815) numind-o “alianța sfântă.” Aceasta “sfântă alianța” înăbușeste mișcările de independență ale Italiei și Spaniei si înlesnește înăbușirea revoltei poloneze din 1831 de către Rusia.
Doua generatii dupa Frederic Wilhelm al III-lea incepe adevarata ascensiune a Germaniei; interesant de mentionat ca se petrece pe timpul celui mai “pasnic” rege prusac din toate timpurile – Wilhelm I-ul, cel care termina perioada de consolidare (“perioada frederichiană”) si incepe “perioada wilhelmină”, perioada de prima unificare a Germaniei.
Wilhelm I (Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern, 1797 — 1888) a fost ultimul rege al Prusiei și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871). In perioada sa caută până în ultimul moment să împiedice războiul franco-prusac care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan suferit de armata franceză, din cauza aceasta este numit de istoriografia germana și “Wilhelm cel Mare”. Politica interna si apoi internationala pe timpul domniei sale este influențată definitoriu de cancelarul său Otto von Bismarck.
Despre aceasta perioada si acesti oameni vom discuta in articolele urmatoare, rezonand impreuna cat a costat Germania “relpolitik”-ul promovat de ei pana astazi, poate multi dintre voi veti vedea lucrurile diferit.
Articol anterior – Magna Germania (1): De la Charlemagne la Angela Merkel
Articole conexe:
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
