Legendele Bucureştilor: duelul G. Em. Lahovari cu Nicolae Filipescu
| 07/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
In noiembrie 1897, George Em. Lahovari, fratele cunoscutului om politic Alexandru Lahovari, scrie in ziarul conservator “L’Independence Roumaine” cateva articole in care ataca politica lui Nicolae Filipescu si deopotriva ziarul sau “Epoca”, acuzandu-l de duplicitate si de apropiere fata de liberali. Trebuie de mentionat ca ambii erau conservatori.
Nicolae Filipescu a fost fiul lui Grigore vornicul domnesc, mama provenind din neamul Rosetti, nu mai putin boieresc decat cel al Filipestilor. Nicu Filipescu, asa cum ii spuneau toti, era un temperament neastamparat, foarte usor de aprins, personalitate politica foarte populara. Nicu Filipescu si-a facut face studiile la Geneva, dupa care si-a luat licenta in drept 
la Paris. De cum s-a intors in tara, a intrat in politica, normal, la conservatori. A facut-o cu stralucire, prin ziarul “Epoca“, infiintat in noiembrie 1885, al carui proprietar (din 1886, si director) era si unde facea reportajul politic. “Epoca” a devenit imediat ziarul politic cel mai citit, o publicatie de mare verva, care a agitat, adesea violent, viata politica a anilor de opozitie contra lungii guvernari a lui I.C. Bratianu si a grupat in jurul ei numerosi tineri conservatori, nemultumiti de letargia politica a “batranilor”. [1]
Nicolae Filipescu devine parlamentar, din 1888, in mai toate parlamentele. Orator de temut, e la fel de bataois si in Camera, si la Senat. In februarie 1893, devine primar al Capitalei, calitate in care infiinteaza Scoala Comerciala de grad I, construieste Hala Traian, cateva mari antrepozite, Observatorul Astronomic, Gara Obor, mai multe bai populare si alcatuieste proiectul privind adancirea Dambovitei de la Grozavesti in sus, a anteproiectului pentru canalul Bucuresti-Dunare… Filipescu a fost cel în timpul căruia, pe străzile Bucureștiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric. Simbol al modernității, tramvaiul circula pe “Marele Bulevard” din 9 decembrie 1894. Primar activ la Bucuresti, dupa cum este si la Braila in 1895. Activ si in politica, si in gazetarie.
George Em. Lahovari a fost fratele cunoscutului Alexandru N. Lahovari, cunoscut politician și ministru de externe român. G. Em. Lahovari si-a făcut toate studiile la Paris de unde s-a întors cu diploma de licențiat în drept. A început prin a intra în diplomație la 1879 ca atașat de legație, apoi a trecut în 1881 șef al cabinetuluĭ Ministruluĭ de externe.
In 1885, cumpră dela Al. Ciurcu ziarul l’Indépendance Roumaine și duce o campanie violenă contra guvernuluĭ liberal. Deputat în Cameră de la 1888 până la 1891, G. Em. Lahovary a fost censor la Banca Națională până la 1895 când a demisionat. Decedeaza la varsta de 43 de ani in duelul cu Nicu Filipescu.
Ziarul Epoca a fost înființat în noiembrie 1885 de Nicolae Filipescu. Devenind repede ziarul oficial al Partidului Conservator. În ziarul Epoca au scris printre alții, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu, Barbu Ștefănescu 
Delavrancea. Ziarul Epoca a devenit imediat ziarul politic cel mai citit, o publicație de mare vervă, care a agitat, adesea violent, viața politică a anilor de opoziție contra lungii guvernări a lui I.C. Brătianu și a grupat în jurul ei numeroși tineri conservatori, nemultumiți de inactivitatea politică a “bătrânilor” (in zilele noastre numim asta “blat”).
Ziarul L’Independence Roumaine. L’Indepéndence Roumaine (Independența română) a fost un cotidian român în limba franceză înființat de Frédéric Damé și Émile Galli și publicat în București, România, începând cu anul 1876. Una dintre rubricile cele mai citite ale ziarului era Carnet du High-Life (“Carnetul high-life”-ului), semnat de Claymoor. Rubrica avea un caracter monden, prezentând informații și comentarii despre recepții și baluri, spectacolele de turneu ale unor vedete europene, autorul punctând îndeosebi detalii de ambianță, de atmosferă, privind toaletele și coafurile participantelor la sindrofii. Claymoor era pseudonimul lui Mihai (Mișu) Văcărescu, fiul lui Iancu Văcărescu și unchiul Elenei Văcărescu. ntr-o scrisoare datată 25 august / 6 septembrie 1882, trimisă de regele Carol I al României către Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl său, acesta se plânge că foaia franțuzească face politica Rusiei pentru că se hrănește masiv din rublele pe care imperiul i le furnizează. La 28 iunie 1883 s-au petrecut mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria a rupt relațiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, i-a trimis regelui Carol I o telegramă prin care amenința România cu războiul. Cu această ocazie, a fost închis ziarul L’Indépendance Roumaine și directorul acestuia, Emil Galli, a fost expulzat din țară, sub acuzația că ar fi cauza scandalului diplomatic în care a fost angrenată România. [2] In 1885 G. Em. Lahovari cumpara ziarul si devine directorul lui.
Relateaza despre acest duel istoricul Andrei Oişteanu in eseul lui Despre duelul la români (vezi bibliografie):
În toamna anului 1897, deputatul conservator Gheorghe Em. Lahovari (fratele mai celebrului Alexandru Lahovari) publică în ziarul L’Indépendance Roumaine articolul ,Deux politiques”, în care îl acuză de inconsecvenţă politică pe colegul său de partid, fruntaşul conservator Nicolae Filipescu (deputat 1887-1895 şi primar al Bucureştilor 1893-1895). Acesta din urmă se consideră ofensat şi trimite doi martori (V. Ionescu şi Al. Săulescu) să-i ceară satisfacţie lui Lahovari. La rîndul său, acesta însărcinează doi martori (Th. Văcărescu şi I. Isvoranu) să-i raspundă la provocare. Militar de carieră fiind, Văcărescu simte ,miros de sânge” şi solicită împăcarea părţilor. Lahovari îi scrie în acest sens lui Filipescu, explicîndu-i că e vorba de o simplă polemică de presă şi că nu a avut intenţia să-l insulte. O scrisoare similară compun şi martorii lui Lahovari, argumentând că nu sunt întrunite condiţiile unui ,duel inevitabil”. Cu toate acestea, Nicolae Filipescu – bun scrimeur, cu tinereţea petrecută la Geneva şi Paris – nu renunţă la provocare şi insistă ,să se iasă pe teren”. Văcărescu îşi dă demisia, fiind înlocuit de un oarecare Drossu. Cei patru martori încheie un proces verbal în următorii termeni: ,În urma discuţiilor ce au avut loc, neputându-se stabili o înţelegere asupra condiţiunilor de împăcăciune, am decis eşirea pe teren. Noi, Isvoranu şi Drossu, cu toate că nu împărtăşim vederile d-lor Ionescu şi Săulescu, şi considerăm că încercările noastre au rămas fără rezultat, în numele clientului nostru, acceptăm lupta şi condiţiile impuse”. Aceasta cu toate că art. 258 din Codul Penal prevedea ,delictul de duel” şi pedeapsa cu închisoare pentru făptaşi.
Din păcate, ,condiţiile impuse” au dus la decesul lui Lahovari. În primul rând, martorii n-au convenit ca lupta să continue doar “,jusqu’au premier sang”, ci până când unul dintre duelişti ,va fi în imposibilitate de a continua lupta”. Cu alte cuvinte, până la moartea sau rănirea gravă a unuia dintre protagonişti. În al doilea rând, locul de desfăşurare a duelului nu a fost unul neutru. A fost aleasă sala de scrimă în care se antrena Filipescu, cu care acesta era deci foarte familiar. În fine, lungimea acestei săli era de doar 12 metri, în loc de minim 30. Neavând spaţiu suficient de retragere, Lahovari a fost ,pus la zid”. Spada lui Filipescu a intrat 20 de centimetri (!) în corpul adversarului său. Lahovari a murit în braţele valetului său francez, şoptind cuvintele: ,Ils m’ont asassiné.” Acest eveniment a declanşat o amplă dezbatere în spaţiul public românesc şi francez privind oportunitatea şi condiţiile de desfăşurare a duelurilor.
În urma acestui duel, fruntaşul Partidului Conservator Nicolae Filipescu a fost condamnat la şase luni închisoare. În Jurnalul său, la 28 noiembrie 1897, Titu Maiorescu scria despre ,duelul lui Nicu Filipescu şi năbuşirea acestuia pentru câtva timp”. Într-adevăr, Filipescu a lipsit aproape un an de pe scena politică românească, revenind abia în toamna anului următor. În şedinţa din 12-13 iunie 1898, procurorul general a susţinut în faţa Curţii de Apel că nu a fost vorba de un duel, ci de ,un asasinat”. ,La un duel, nu sunt nici gloanţele, nici spada care te omoară, ci martorii”, a citat procurorul un aforism cunoscut în lumea dueliştilor. El a susţinut că cei patru martori sunt ,complici la crimă” şi că trebuie pedepsiţi ca atare. [3]
In orice caz, Regele Carol I-ul l-a gratiat pe Nicolae Filipescu mai repede decat dicta decenta.
Fântâna Lahovari. Fântâna a fost comandată de către prințesa Zoe Suțu în 1903, si a fost ridicată inițial în fața Sălii de Tir și Gimnastică, locatia duelului in care Lahovari si-a gasit moartea. Monumentul, combinat cu o fântână, îl comemorează pe politicianul și ziaristul George Emanuel Lahovari. După demolarea, în 1986, a Teatrului Regina Maria, care la acea dată adăpostea Teatrul de Operetă din București, statuia a fost demontată și depozitată, pentru ca la sfârșitul anilor ’90 să fie instalată în părculețul din spatele Blocului Turn. Când au început lucrările la Așezămintele Nadia Comăneci, monumentul a fost plasat în fața Blocului Gioconda, privind spre Piața Națiunile Unite, unde se află și acum.[2] Fântâna nu a mai putut fi amplasată în locația ințială, deoarece acolo a fost construit între timp unul din “Gemenii Sitraco”. În scopul acestei reamplasări, în 12 noiembrie 2007, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a lansat cererea de ofertă pentru Lucrări de reamplasare a monumentului “Fântâna G.Lahovary”.Pentru restaurarea și reamplasarea monumentului de for public Fântâna Lahovary, în Piața Operetei, cum continuă să i se spună de către bucureșteni. [4]
Bibliografie si citate:
[1] Ion Bulei. Un boier in politica. Ziarul Financiar, 28 ianuarie 2006
[2] Wikipedia – L’Indépendance Roumaine
[3] Andrei Oişteanu. Din nou despre duelul la români. Romania Literara. 2005.
[4] Statui si monumente din Bucuresti
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
