La Belle Époque: Palatul Cesianu-Racoviţă
| 03/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Palatul poartă numele a două famili de renume din Oltenia: familia Cesianu, cu rădăcini din familia Jienilor (nepotul vestitului Iancu Jianu) şi familia Racoviţă, ce se trage din neamul lui Ştefan Racoviţă (Racovitza), domn al Ţării Româneşti între 1764-1765.
Palatul a fost proiectat de către arhitectul de origine franceză Jules Berthet la inițiativa lui Nicolae Cesianu, politician si parlamentar originar din Oltenia. Nicolae Cesianu fost unul dintre fii lui Stănuță Cesianu. Una din fiicele lui Cesianu s-a căsătorit cu Alexandru Racoviță, fapt care a dus la numele dublu al palatului. Familia Cesianu mai avea reședinţe în București dintre care una a devenit sediul Academiei Române.
Palatul Cesianu-Racoviță, este construit pe o suprafață de 1.500 metri patrati si include trei corpuri, cu două etaje, un balcon interior care dă în sala principală, subsol și o curte interioară, a fost construit în perioada 1892 – 1902 pe strada C.A. Rosetti (pe atunci strada Clemenţei) 5. Intrarea în clădire se face prin intermediul unei scări monumentale prevăzută cu două rampe, care duce la intrarea de la etajul I “. Stilul construcției este neo-renascentist, Beaux Arts apărut în Franța în epoca lui Napoleon al III-lea, cu parterul proiectat pentru uzul prăvăliilor. Aristocraţia româna a adoptat acest stil în epoca lui Carol I, când în centrul Bucureştiului au apărut nenumărate palate construite în diverse stiluri istorice, nu lipsite de insa de un anumit farmec aparte. Aceste palate unei societati elegante care trăia după modelul celei de la Paris sau Viena, cu baluri cu sute de invitaţi, dineuri în ţinute de gală în lumina lumânărilor şi nelipsitele intrigi politice sau sentimentale. Putem spune că elitele românesti s-au adaptat pe deplin occidentului European, într-o ţară în care discrepanţele sociale rămâseseră destul de mari.
Propietarii palatului au cerut arhitectului nu numai să aibă ultima tehnologie din acel moment. Adica, tot ce au văzut la Peleş, centrală termică, apă curentă, lift , încălzire prin pardoseală. Bogatii Cesienii au dorit să aibă acasă tot au văzut la Peleş. Asta insemna că la 1900, caldirea era dotată cu ceea ce însemnă curent electric, există o singură centrală de curent electric care alimentă Palatul Regal, s-a mai tras un racord pentru Palatul Cesianu Racovitza, apă curentă, nu tot Bucurestiul avea apă curentă şi încălzire centrală.
Toate aceste tehnolgii au făcut că Palatul să intre in atenţia publicului. Publicului era doritor să fie prezent aici să vadă minunăţiile. Să fie participant activ al acelor seri culturale.
La palatul Cesianu-Racoviţă scara de intrare principala se deschide la primul etaj spre un hol somptuos, desfăşurat pe două niveluri din care se deschid şase camere mari. Întregul ansamblu este decorat în stilul palatelor franceze din epoca lui Napoleon al III-lea, care preia elemente din epoca de aur a arhitecturii baroce din veacul al XVIII-lea, dar şi al renaşterii italiene. Pereţii sunt pictaţi cu panoruri cu arabescuri sau reprezentaţii pastorale atât de întalnite în Italia şi Franţa sfârşitului de secol XVII. Langa balustrada scării au fost î amplasate două lampadare de bronz cu abat- joure de sticlă în stilul Art Nouveau deja patruns la modă în epoca care arata putin ciudat in decorul istoric prin modernitatea lor.
Două uşi mari cu carouri de cristal, aşezate faţă în faţă, dau una spre scară şi cealaltă spre un salon mare care servea probabil înainte de sufragerie. Deasupra uşilor sunt frontoane surmontate de capete de Minerve, iar colţurile salonului sunt marcate de coloane adosate în stil corintic în gustul stilului Ludovic al XVI-lea. Pe cei doi pereţi laterali, in registrul de sus, sunt pictate scene de gen în stilul lui Antoine Watteau, realizate după câte se pare însă de un pictor german. Pe peretele de vis a vis, în acelaşi registru, unul din medalioanele pictate a fost înlocuit cu o lojă de orchestră în care se instala o astfel de formaţie cu ocazia balurilor.
Plafonul holului mare e dominat de un impresionant luminator de sticlă în gustul veacului al XIX-lea. Luminatorul e înconjurat de un decor pictat cu arabescuri, similar cu cel de pe scară, de inspiraţie italiană, dar foarte folosit şi în castelele franceze din epoca lui Ludovic al XIV-lea.
Cele patru saloane laterale care adăpostesc acum expoziţia de tablouri din colecţiile pinacotecii Bucureşti sunt decorate ceva mai simplu, cu pereţii îmbrăcaţi în tapete de catifea şi mătase, în culori diverse, cel mai spectaculos fiind salonul roşu, cu un decor care pendulează între stilul Ludovic al XVI-lea şi cel Empire. Încăperile Paltului, vizitabil, au fost decorate în mainera tarilor pe care le vizitaseră.
Salonul spaniol era îmbrăcat în piele de Cordoba. Biblioteca, volumele din bibliotecă, pereţii erau îmbrăcaţi în piele de Cordoba, covoarele care îmbrăcau această camera erau aduse din Spania.
Salonul franţuzesc era împodobit cu obiecte de mobilier din Franţa. Şi tavanul seamana a şcoală franceză, veţi putea observă că tavanul are un stil ornamental, şi fiecare tavan este diferit ornamentat.
Salonul maur era amenajat cu covoare orientale de cea mai bună calitate şi mobilier adus din zonă.
Salonul austriac, avea mobilă, covoare și pictură din această țară, precum și şi faimosul argint de Altvin de cea mai bună calitate. Ce s-a mai păstrat sunt elementele de arhitectură şi decor: tot ce însemna frescă, stucatură, observaţi multe elemente poleite cu foită de aur.
De la 1900 până la 1907 clădirea a fost un loc bun de adunare a lumii bune. Loc în care se desfășurau baluri, serate de poezii, întâlniri între oameni de afaceri, de cultură şi politici. Eticheta la Palat nu permitea acesul tuturor, şi atunci era un loc bun de întâlnire, tot în centrul Bucurestiului, foarte aproape de Palatul Regal.
Dar, datorită răscoalei de la 1907, si reforma agrara care a urmat, veniturile care obişnuiseră să vină s-au diminuat, ceea ce i-a făcut pe boieri să se mute în altă reşedinţă
Acesta splendoare din centru al Capitalei a devenit “Alimentara”care asigura alimentaţia pentru gospodăria de partid, pentru gospodăriile de sector, pentru membrii de partid şi aşa s-a născut aici, în 1972 aceasta “Alimentara” era o întreprindere care era mai mult decât o alimentara pe care o cunoatem cu totii, pentru că nu se găseau numai alimente, produse de lux pentru elitelor din aceea vreme, ci şi produse de panificaţie. În clădire a functionat si o măcelărie, unde se tranşau porci şi vaci. Partea bună a acestei perioade, din 1972 până 1990, este că acei administratori care au condus Com-Aliment, au înţeles că intră într-un altar al culturii şi artei şi nu au deteriorat absolut nimic.
Palatul Cesianu-Racovita este detinut in prezent de firma Comaliment, controlata de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, cunoscut pentru Proiectul Baneasa. Anterior, cladirea a fost sediul companiei Baneasa Investments. Începând din mai 2011 Palatul Cesianu-Racoviță devine sediul Casei de Licitații Artmark si al ArtSociety,. Acționarii Artmark își propun să amenajeze în podul palatului o sală de teatru, cu 150 de locuri. Pinacoteca București, găzduită de Palatul Cesianu-Racoviță, deși dispune de 5.500 de lucrări, dintre care capodopere inestimabile, le-a ținut încuiate de peste două decenii în depozite cu condiții improprii de conservare. În prezent, aici se expun opere ale unor pictori români consacrați precum Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Marcel Iancu ș.a
Gabriel „Puiu” Popoviciu, actualul proprietar al palatului, este ginere al fostului demnitar comunist Ion Dincă (“te leaga”). La începutul anilor 1980 s-a căsătorit cu Doina (maior de securitate si ea), fiica lui Ion Dincă, fost prim-vicepremier în „garda” ceaușistă din 1980 până în 1989. Respectivul este văzut drept un prieten apropiat al lui Adriean Videanu, fost ministrul al economiei, este nașul de cununie al lui Ionuț Costea (președinte al Eximbank) și partener de afaceri cu Radu Dimofte și Nicolae Badea (clubul de fotbal Dinamo), potrivit revistei Business Magazin. Mai mult, în societatea „Clubul Vinului”, pe care a înființat-o împreună cu Bogdan Bartolomeu, Popoviciu l-a avut ca și acționar pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
Bibliografie, note si citate:
TVR – Palatul Cesianu-Racoviță, București ; DiGi24 – Palatul Cesianu-Racoviță, micul Versailles din București
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Oamenii astia au lasat ceva in urma.
Ce lasa Popoviciu, fost sef de atelier de reparatii auto ?
Ikea, Carrefour, Bricostore…
niste nemernici de securisti care dupa ce ne-au acaparat prezentul vor si viitorul si trecutul!
Stiu precis ca exist o urmasa Racovita. Traieste undeva in Franta. Se numeste Ruxandra Racovita si a fost balerina. A fost casatorita Georgescu si a plecat in Franta in anii 70. Merita cautata, poate are o parte de proprietate.
1.Doamna Ruxandra Racoviță nu are legătura cu cei menționați în acest articol. Singuri urmași se află în Romania. Din 1995 și pana în 2003 au încercat să recupereze acest imobil. Instanta le-a refuzat acest drept menționând că au fost naționalizați pe drept în baza legii iar firma Comaliment este un proprietar mai real asupra imobilului în baza legii 15/1990. Văzând că nu au șanse de câștig în instanta au încheiat o înțelegere cu această firma fiindu-le cumpărate drepturile litigioase. Imobilul în acest moment nu se mai află pe lista monumentelor istorice. Ca fapt divers, întreg imobilul a fost naționalizat pe numele de Miclescu deși era deținut în coproprietate indiviza de Margareta Miclescu și Alexandrina Racoviță. Poate ar trebui sa fie Palatul Cesianu-Racoviță-Miclescu sau doar casa Cesianu.
2. Despre familia Racoviță – Mihai (Cehan) Racoviță domn în Moldova (1703-1705, 1707-1709, 1715-1726) și al Ţării Românești între (1730-1731, 1741-1744) precum și fii săi, Constantin Racoviță în Moldova (1749-1753, 1756-1757) iar al Ţării Românești între (1753-1756, 1763-1764) și Ștefan Racoviță domnitor în Țara Românească (1764-1765)