La Belle Époque: Palatul Cercul Militar
| 19/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Palatul Cercul Militar gazduieste astazi instituția centrală de cultură a Armatei române cu diverse activitati culturale, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Initial, proprietarul Palatului Cercul Militar a fost Cercul Militar al Ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile cu care a fost construit acest palat au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (aproximativ 70-80%), subvenții de stat (cam 10%) și împrumuturi pe care organizatia ofițerilor le-a achitat inaintea celui de al II-a Razboi Mondial.
Palatul a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, demolata la mijlocul secolului al XIX-lea. În data de 11 ianuarie 1838 la ora 8:45, Bucureștiul a fost zguduit de un puternic cutremur de pământ (probabil de peste 7 pe scara Richter); s-a dărâmat hanul Sf. Gheorge, a fost serios avariată mănăstirea Sărindar iar palatului domnesc i-au crăpat zidurile făcându-l nelocuibil.
În timpul constructiei au aparut probleme cu fundatia, avand in vedere solul umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină. În 1914, cladirea este terminata dar declanșarea Primului Război Mondia amana inaugurarea oficială. La vremea respectiva ziarele vremii considerau “că Cercul Militar din București este „podoaba arhitecturală a țării (…), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, știința și simțul estetic al marilor arhitecți români și străini au înzestrat România“.
Bucureștiul a fost ocupat pe 6 decembrie 1916 de cavaleria germană a generalului Mackensen. Numai vremea și drumurile proaste au salvat o bună parte a armatei române de la încercuire sau distrugere. Totuși, peste 150.000 de soldați români fuseseră capturati. Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat. În 1919, la revenirea armatei în București, clădirea este găsită devastată în interior. Se reiau lucrările de reparații, care vor dura 4 ani.
La 4 februarie 1923. În prezența Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, și a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ștefan Holban, are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.
În perioada comunistă, inscripția “Cercul Militar“ de pe frontispiciul clădirii a fost înlocuită cu inscripția “Casa Centrală a Armatei”. După 1989, aceasta a fost înlocuită cu inscripția “Cercul Militar Național”, parerea mea proasta ideie, numele trebuia sa ramana cel istoric – Cercul Militar, punct!
Palatul Cercul Militar gazduieste 9 sali centrale inclusiv Sala Restaurant si Biblioteca Militară Națională care functioneaza din acest palat. Biblioteca Militară Națională este o instituție a Armatei române, care a fost înființată din Poruncă Domnească și cu înalta Aprobare a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub titlul Biblioteca Ministerului de Război. Prima bibliotecă militară românească datează din anul 1845, în Moldova, înființată prin Porunca de zi nr. 122/1845 a Miliției Moldovei). Un document semnat de prințul Dimitrie Sturdza la Iași, în 10 noiembrie 1846, stabilea un “Regulament al bibliotecii militare”. În Muntenia, la începutul anului 1852, cu prilejul înfințării “școlii militare de ofițeri din București”, coloneii E. Florescu și D. Costaforu donează primele cărți pentru biblioteca acestei școli.
Biblioteca a suferit și o serie de pierderi de carte, prima dată în timpul refugiului spre nordul Moldovei din Primul Război Mondial, când s-au distrus cărți și colecții de o inestimabilă valoare.
Apoi, după al Doilea Război Mondial, prin aplicarea art. 16 din Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944, reprezentantul Aliaților – un consilier sovietic – a condus personal operațiunea care a avut drept consecință devastarea fondurilor de carte ale bibliotecii. Sub presiunea Comisiei Aliate, Ministerul Propagandei a tipărit 21 de volume, care conțineau lucrările ce trebuiau interzise; în consecință, biblioteca a fost silită să aplice măsurile draconice stabilite, sub acoperirea Comisiei Aliate de Control, de Armata sovietică de ocupație, de înlăturare brutală și nefirească din fondurile sale de publicații a așa-zisei literaturi fasciste și anti-sovietice, etichetă sub care erau avute în vedere, de fapt, majoritatea cărților și publicațiilor periodice apărute în vechiul regim. În aceeași idee, un ordin din 1956 al Ministrului Forțelor Armate, generalul Leontin Sălăjan, prevedea „scoaterea din uz și distrugerea prin ardere a întregii literaturi militare tipărite înainte de 1947, cu excepția celei de înzestrare artileristică”.
Actuala Biblioteca Militară Națională conține peste 200 000 de volume, care constau din enciclopedii naționale și internaționale, enciclopedii militare apărute în diferite țări, lucrări de istorie, artă și știință militară, tehnică civilă și militară, lucrări din toate domeniile cunoașterii și creației umane, inclusiv literatură și artă.
Alte săli importante sunt – Sala de Marmură, Sala Maură, Sala Gotică, Sala Bizantină, Sala Norvegiană si bineinteles Sala Restaurant. De mentionat Scara de Onoare, o scara ceremoniala, în dublă pantă, conduce oaspeții către etajul al doilea și către sălile de recepție.
Sala de Marmură a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii românești. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta. Motivele decorative sunt de evidentă inspirație antică, cu stilizări și prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeți, Victorii înaripate, zeități ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.
Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereții îmbrăcați în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate și acoperite cu foiță de aur.
Sala Bizantină își trage numele de la concepția în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiționale românești. Sala este dominată de un șir de arcade care susțin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un șir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente.
Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.
Cam atat! Recomad calduros o vizita in acest splendid edificiu.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
