La Belle Époque: Grand Hôtel du Boulevard
| 09/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Grand Hôtel du Boulevard este situat la intersecția străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. Terenul pe care se va fi construi hotelul a fost în apropiere de Biserica Sărindar (astazi Cercul Militar) si aparţinuse pe vremuri marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Prin căsătoria fiicei sale, trece în proprietatea banului Vintilă Corbeanu, apoi a vel vornicului Grigore Băleanu, care îl vinde, în sfârşit, afaceristului Jacques Herdan. Omul de afaceri a început, în 1867, construirea unui hotel după proiectul primului arhitect roman scolit in strainatate si reinters in Romania, Alexandru Orăscu.
Realizat după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu, cel care avea să construiasca și clădirea Universității, hotelul este construit în stilul neoclasic german. Fără îndoială, la alegerea stilului arhitectonic, Orăscu a fost tributar influenței școlilor germane al căror cursant a și fost (Al. Orăscu fiind primul arhitect român din Țara Românească ce a urmat cursurile facultăților de arhitectură din Munchen și Berlin). Ceea ce a făcut din Grand Hotel un succes a fost desigur standardul înalt de confort pe care îl oferea, dar poate și faptul că a fost primul hotel din capitală care avea apă curentă în camerele de cazare, ascensoare și iluminat electric, adevărate inovații pentru clădirile Bucureștiului acelor vremuri. Lucrările la Hotelul Herdan se vor încheia în 1871, devenind atât cel mai modern din Bucureşti, cât şi „posesorul“ celui mai mare spaţiu de cazare (82 de camere şi 11 apartamente).
In 1873, hotelul trece în proprietatea domnei Pohr (chiar nu stiu cine a fost aceasta doamna) si isi schimbă numele în Grand Hotel du Boulevard. 1873 se organizează in acest nou hotel, o expoziţie de pictură cu tablouri de Tiţian si alti pictori importanti. „Almanach du High-Life” scria în 1877 :
„Le Grand Hotel du Boulevard nu are a invidia hotelurile de prima mână din marile capitale. Luxul interior este corespunzător majestuoasei faţade ce se admiră pe Bulevardul Elisabeta. Le Grand Hotel du Boulevard face onoare Bucureştilor.”
Hotelul avea la parter o librarie moderna (Librăria Alcalay, înfiinţată de Leon Alcalay în 1883), care primea de la Paris ultimele noutati, o cafenea si unul dintre cele mai luxoase restaurante ale Bucureştilor, cu trufandale în orice sezon şi vinuri de cea ma buna calitate. In acest hotel au locuit multe personalităţi precum Constantin Brâncuşi, întors din Franţa în 1924, De asemenea, în cafeneaua hotelului se întâlneau frecvent Octavian Goga, Arghezi, Mihail Sadoveanu si Şt. O. Iosif.
De-a lungul timpului, Grand Hôtel du Boulevard a găzduit expozitii de art plastice, întruniri parlamentare, iar în saloane lui, după 1918 se organizează Pour toi et pour moi, un celebru club de dans în perioada respectivă.
În 1934, patru ofiţeri ai armatei române au incercat sa-l omoare pe regele Carol al II-lea. Aceştia se cazaseră la etajul doi care privea spre Calea Victoriei, şi au plănuit sa arunce o grenada în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei. Atentatul a fost un eşec, ofiţerii fiind arestaţi si executati.
In 1949 Hotelul a fost a naţionalizat, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, in locul celebrei librării Alcalay.
Fostul hotel este astazi înregistrat pe firma Grand Hotel du Boulevard SA, deţinută cu un pachet de acţiuni de 95% de compania Niro Investment SA şi cu 5% de Central Residential Park. În 2010 compania a avut o cifră de afaceri de 238.000 de lei (57.000 euro) şi pierderi de 522.000 de lei (124.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
Nicolae Dumitru controlează prin grupul de firme Niro complexul Dragonul Roşu de la ieşirea din Bucureşti spre Urziceni. Cea mai mare firmă din grupul controlat de Nicolae Dumitru este Niro Investment SA, cu afaceri de 119 mil. lei (28,3 mil. euro) şi un profit de 17,2 mil. lei (4 mil. euro) la 356 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. SURSA
Ce mizerie, de la Marele Postelnic Constantin Cantacuzino la o mizerie de genul celei de astazi. Va mirati de felul cum arata Romania, cine o guverneaza si care sunt “elitele” ei de astazi
Bibliografie:
Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, ed. Paideia, 2002
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna seara ! e mai veche postarea dar se completeaza cu finalul acestui articol. 😀 http://sorinamatei.blogspot.ro/2012/10/usl-maxima-nesimtire-mafiotul-nicu-niro.html
buna seara,
crede-ma ca stiu cine este individul 🙁
Buna ziua!
Ma intereseaza mai multe despre libraria Alcalay si proprietarul acesteia, daca detineti informatii
Accesaţi acest link: https://viabucuresti.ro/librariile-capitalei-1-alcalay/
Presupun că deja aţi accesat “Wikipedia”: https://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_B._Alcalay
1) Fraza “Realizat după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu, cel care avea să construiasca și clădirea Universității, hotelul este construit în stilul neoclasic german.” este greşit enunţată, pentru că: 1. a) dă de înţeles că arh. Alexandru Orăscu era şi… inginer constructor, care-i o cu totul altă meserie – arhitectul nu construieşte o clădire, ci doar o proiectează, apoi, supravegheză/inspectează, pe şantier, construirea ei de către zidarii conduşi de către maiştri şi ingineri constructori; 1.b) dă de înţeles că arhitectul “va construi” Universitatea după ce va termina Hotelul “Herdan”, ceea ce este neadevărat, pentru că Palatul Universităţii (etapa I) a fost construit, după planurile acestui arhitect, în perioada 1857-1869… Adevărul este că industriaşul Jacques Herdan (cel cu fabrica de pâine), l-a angajat pe arhitect în vremea când acesta era ocupat de supravegherea lucrărilor de construire a Universităţii, de aceea construirea hotelului a cam fost tergiversată şi s-a încheiat la doi ani după inaugurarea Universităţii. Deci, cred că ar fi fost corect să scrieţi cam în felul următor: “… cel care proiectase Palatul Universităţii şi supraveghea în acel moment lucrările de construire ale acestuia,…”.
2) Fraza “In 1949 Hotelul a fost a naţionalizat, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, in locul celebrei librării Alcalay.” este greşit enunţată pentru că dă de înţeles că Librăria “Alcalay” a existat până în anul 1949, ceea ce nu este adevărat: în 1940, în condiţiile statului naţional-legionar, când s-au aplicat diverse legi de “românizare a societăţii româneşti”, în locul Librăriei “Alcalay” (condusă din 1932 de evreii Iancu Șaraga si S. Schwartz) a funcţionat la parterul hotelului, până în 1949, Librăria “Remus Cioflec”, Remus Ciflec fiind un editor care se refugiase din Cluj în urma cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena (30.08.1940).
3) Ar fi trebuit să se scrie în articol şi ce s-a întâmplat cu clădirea hotelului după naţionalizarea acestuia… Am citit într-un articol de pe Internet, care nu dădea date precise, că a fost transformat în clădire de birouri ale unui minister… Ceea ce ştiu eu, din experienţă proprie este că în 1971, în această clădire funcţiona Sectorul Proiectare al Institutului de Metale Neferoase şi Rare (I. M. N. R.), din cadrul Ministerului Metalurgiei, la care am primit eu repartiţie guvernamentală, ca fizician (dar am lucrat în Sectorul Cercetare, care se afla în altă parte, în afara Bucureştiului, pe Platforma Industrială NEFERAL-ACUMULATORUL, lângă linia de centură CFR, pe Şoseaua Biruinţei, către comuna Brăneşti)… În 1974 (în timp ce eu executam stagiul militar, în Brăila), institutul a fost desfiinţat, metalurgia neferoasă fiind trecută la Ministerul… Chimiei, Sectorul Cercetare a fost trecut în subordinea Institutului Central de Cercetări Chimice, în calitate de Centru de Cercetări pentru Metale Rare şi Pure, iar Sectorul Proiectare a fost mutat într-o clădire de pe str. Pitar Moş. Librăria Academiei a fost mutată şi ea din clădire, în Blocul “Zlătari” (pe Calea Victoriei, lângă Biserica “Zlătari”), iar clădirea a redevenit hotel, cu numele Hotel “Bulevard” (nu pot să vă spun câţi ani a durat reamenajarea clădirii pentru destinaţia de hotel)… Îmi amintesc că după mutarea librăriei, în acea parte a parterului (estică, de la Calea Victoriei), a funcţionat un magazin de lux (nu-mi amintesc numele său), cu accesorii (poşete, mănuşi, eşarfe, cravate, curele), cosmetice, porţelanuri fine şi cristaluri.