La Belle Époque: Casa Capşa
| 24/09/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Casa Capșa a fost cea mai mare firmă de restaurante și cofetării din Romania, ajunsă vestită în toate centrele Europei, cafeneaua rămânând cea mai cunoscută, un loc al boemiei bucureștene. Pe locul ocupat astăzi de clădire erau situate, la 
sfârșitul sec. XVII, casele și curtea boierului Radu Slătineanu. În 1830, italianul Eronimo Momolo (fost bucătar al domnului Grigorie IV Ghica) a cumpărat casele și, în sala de jos, a deschis un birt vestit prin mâncărurile “italo-orientale”, iar prin 1836, deasupra birtului, o sală de bal, cunoscuta sală „Momolo” sau „Slătineanu”, unde aveau loc cele mai frumoase baluri din Capitală. Clădirea a fost cumpărată în 1868 de frații Capșa, Constantin și Grigore.
Istoria Casei Capsa este de fapt povestea destinului unei familii de aromani, urmasi ai cojocarului Dumitru Capsa. Sosirea lui la nord de Dunare a fost legata de tragedia distrugerii din temelii a orasului Moscopole, splendida capitala a aromanilor, rasa de pe fata pamantului in 1788, de artileria otomana. Supravietuitorii acelei catastrofe s-au risipit in cele patru zari, iar multi dintre ei au venit in Tarile Romane. Prin 1782, Dumitru Capsa s-a refugiat mai intai la Brasov, unde s-a si insurat cu Zamfira. Apoi s-a mutat in Bucuresti. El a avut patru baieti, iar Constantin, mezinul familiei a fost singurul care a preluat meseria tatalui sau: cojocaria. Devenit un adevarat artist, “Cojocar de subtire pe piata Bucurescilor”, Constantin s-a insurat cu o fata din Ploiesti, cu care a avut apoi 12 copii. Patru dintre ei, si anume Vasile, Anton, Constantin si Grigore, sunt cei care, la mijlocul sec. XlX, vor infiinta Casa Capsa, eleganta cofetarie care, in doar cateva decenii, avea sa devina celebra in toata Europa.
Modernizarea Principatelor Romane s-a oglindit si asupra gastronomiei locale. Mancarurile orientale, picante si scaldate in sosuri grele au fost inlocuite, de rafinamentele culinare frantuzesti si nemtesti. La fel s-a intamplat si cu moda seculara, venita din Bizantul turcit, a dulciurilor dense care ingreunau mintea si dospeau trupul. Pe 6 iulie 1852, protipendada Bucurestiului iesita la promenada pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) a aflat despre infiintarea unei noi cofetarii: “La doi frati, Anton si Vasile Capsa“. Fratii Capsa s-au impus rapid si, dupa doi ani, au deschis alta cofetarie, tot pe Podul Mogosoaiei, “in casa Castrisoaiei”
La inceputuri, bunatatile erau aduse din strainatate. Ceva mai tarziu, Casa Capsa a inceput sa califice si cofetari romani. Negustori priceputi, cei doi frati au inteles ca si ambalajul vinde marfa, si ocupandu-se de acest aspect, au creat o noua moda. In 1856, la prima lui calatorie peste hotare, Vasile a adus, alaturi de bomboane fondante, oua de ciocolata, caramele englezesti si “bomboniere, cartonaje, cutii de lemn produse la Carlsbad, Viena sau Hamburg”. Cofetaria mai folosea si “hartie dantela”, “coli de hartie de aur si argint”, staniol si panglici decorative.
In anii care au urmat, cofetaria Capsa a fost condusa, rand pe rand, de toti fratii implicati in afacere. Pe la 1869 la “carma” ei se aflau Constantin si Grigore Capsa. Trimis sa invete meseria in Franta, la renumita “Casa Boissier”, Grigore a fost atat de bun, incat a fost singurul strain caruia i s-a ingaduit sa participe la Expozitia din Paris, unde i-a prezentat imparatesei Eugenia cateva din dulcile sale. Impresionata, suverana i-a promis ca-l va numi furnizor al curtii imperiale. Razboiului franco-prusac a impiedicat insa implinirea promisiunii, iar Romania a ratat astfel o prima si glorioasa intrare in Europa. La intoarcerea elevului in tara, afacerea a continuat sub numele “La doi frati, Constantin si Grigore Capsa”. In 1876, Constantin s-a retras din afacere, care va fi condusa doar de Grigore. In 1886, Casa Capsa s-a extins: un hotel si “Salonul de consumatie” (restaurant), care va deveni celebra Cafenea Capsa.
In ultimele doua decenii ale sec. XlX si primele decenii ale sec.XX, Capsa a fost frecventata constant si de fruntasii elitei politice romanesti: Bratienii, Take Ionescu, Nicolae Filipescu sau Constantin Argetoianu. Tot acolo era si “Urlatoarea academica” locul in care ziaristii vremii, “facatori si desfacatori de guverne, dar si de cariere politice”, veneau sa-si redacteze stirile si sa-si culeaga informatiile pentru articolele politice ori de scandal.
Capsa devenise o firma notorie in Europa. I-au trecut pragul tot felul de celebritati: diplomati (in 1877, in vremea razboiului ruso-turc, dejunau marele duce Nicolae cu suita, printul Gorceakov, ministrul de Externe al Rusiei), sefi de state (imparatul Austro-Ungariei, Franz Iozef, suveranul Serbiei, Milan Obrenovici si Raymond Poincar…, fostul presedinte al Frantei), celebre staruri (“divina” Sarah Bernard, cum era numita in epoca, pitoreasca dansatoare americana Josephine Baker, adusa in Romania de inegalabilul Constantin Tanase), militari (maresalul francez Joffre, pentru care “Casa” a creat o prajitura ce-i poarta numele, apreciata si astazi ca o marca europeana, fiind inregistrata, ca atare.
Cei care frecventau Capsa erau atat de adanc implicati in viata politica, incat un prefect de politiei din Bucuresti i-a cerut Regelui Carol l sa inchida localul pentru ca ar fi reprezentat “capul tuturor rautatilor”. Cererea prefectului a fost respinsa cu umor de suveran. Dupa primul razboi mondial, Capsa a continuat sa fie considerata pericol public. Liberalul Ghe. Tatarescu i-a cerut inchiderea, atat intre 1923 si 1928, pe cand era subsecretar de stat la Interne, cat si intre 1934-1936, cand s-a aflat la Presedintia Consiliului de Ministri. Pana la urma, Cafeneaua Capsa chiar a fost inchisa, in 1936 si redeschisa imediat dupa plecarea Regelui Carol al II din Romania.
“Daca esti prost la Capsa, e imposibil sa fii destept altundeva, macar in scris”. Poetul Virgil Carianopol afirma acelasi lucru: “Ca sa devii scriitor, trebuia sa obtii botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi radactia redactiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire”. Intr-adevar, in anii glorie ai Cafenelei Capsa, toti cei care insemnau ceva in viata culturala a Bucurestiului treceau pe acolo. Primul venit, la 8:00 dimineata, era poetul si matematicianul Dan Barbilian (Ion Barbu), mare amator de cafea filtru concentrata, care aproape ca-si mutase acolo biroul de lucru. In orele care urmau, apareau rand pe rand ceilalti obisnuiti ai casei: criticul Serban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Ionel Teodoreanu, autorul romanului “La Medelini”, dar si fratele sau, celebrul, rafinatul si causticul Pastorel. Mai tarziu, li se alaturau Zaharia Stancu si G.M. Zamfirescu. Ion Minulescu era recunoscut ca unul dintre “stalpii de baza ai cafenelei literare
Venirea comunistilor la putere s-a dovedit catastrofala si pentru Capsa. Dupa 1948, Societatea “Casa Capsa”, a trecut, cu tot cu zestrea sa materiala, in subordinea Societatii Comerciale de Stat pentru Exploatarea de Restaurante si Hoteluri. Nemultumiti de amintirea fastului burghezo-mosieresc invocat chiar si de numele localului, comunistii au inlocuit gloriosul nume cu proletarul “Bucuresti. Braserie si Restaurant”. Dupa 1990, vechiul nume i-a fost redat, odata cu restaurarea localului. Dar ceea ce nimeni nu a reusit inca sa-i redea este “spiritul Capsei”, disparut odata cu generatia de aur a literaturii romane.
Bibliografie, note si citate:
Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București, București: Editura Meronia, 2011, p. 97
Jurnalul Național – La cafeneaua parlamentara; Dinastia Capsa in “Micul Paris”
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salutare !
Dulciurile de la Capsa sunt si acum cu cateva clase peste ale altor cofetarii.
Au niste trufe….mmmmm… 🙂
PS
Dupa `89 Bombo a incercat sa monopolizeze localul.
Noroc ca am scapat de el.
salut timi
si inca cum! sunt de exceprie si prajiturile de ciocolata (jofre sau amandine)
“Casa Capsa” a fost in perioada 1973-1990 in subordinea fostei Intreprinderi de Turism Hoteluri si Restaurante Bucuresti ( I.T.H.R.B. ) prin fostul Complex de Hoteluri si Restaurante ( C.H.R.) LIDO. In perioada comunista, intradevar, spiritul “Casei Capsa ” s-a diluat mult dar nu a disparut. Bucataria restaurantului a ramas una de exceptie iar cofetaria cu laboratorul propriu concura oricare alt laborator din Capitala sau din tara.
La cofeturi doar cei de la “Nestor” le faceau fatza.
Da, si apoi Florea Busca la Athenee Palace pana in decembrie 1982, apoi la Cofetaria fostului Hotel Bucuresti pana aproape de anul 2000.