Cum sunt românii altfel ? Maramureş
| 07/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Veche regiune românească, “Ţara Maramureşului” este consemnată pentru prima dată cu acest nume în documente la 1199, în perioada expansiunii ungare în Transilvania. La acea vreme populaţia era românească în întreg Maramureşul precum şi în regiunile învecinate de la vest, Ung şi Bereg. Pentru acestea din urmă regii Ungariei garantau românilor dreptul de a-şi alege singuri voievodul şi de a fi judecaţi după “dreptul valah” până după anul 1383 de când avem ultimul document în acest sens.
Regiunea Maramureşului este insa locuita cu milenii inainte de evenimentul mentionat ma sus. Săpăturile arheologice au găsit urme ale locuirii omeneşti în Depresiunea Maramureşului încă din Paleoliticul Superior şi Neolitic avem spre vest în Ţara Oaşului şi la sud de munţii Gutâi, dar din neolitic s-au găsit la Sighet, Câmpulung la Tisa şi pe malul stâng al Izei între Rozavlea şi Strâmtura. Cu aproximativ 2000 de ani înaintea erei noastre pătrund şi în acestă regiune triburile indo-europene, astfel că Epoca Bronzului e bine reprezentată prin depozite mai importante la Săpânţa, Sarasău, Sighet, Tisa, Călineşti, Şieu, Rozavlea, Ieud, Cuhea, Sălişte şi Moisei.
Din perioada dacică sînt cetăţile de la Sighet (dealul Solovan), Onceşti (dealul Cetăţii), Slatina şi Călineşti, dar şi de monede, vase şi obiecte de provenienţă grecească şi romană, fapt ce dovedeşte legaturile comerciale şi culturale cu civilizaţiile mediteraniene, dar mai ales cu provincia romană Dacia. Deşi a rămas înafara ariei cucerite de Imperiul Roman, dacii din aceste regiuni ale Carpaţilor Nordici au primit influenţele civilizaţiei romane, iar în final s-au romanizat devenind parte a etnosului românesc. Datorită poziţiei mai feritea Maramureşului, în perioada marilor migraţii dintre triburile de goţi, huni, gepizi, longobarzi şi slavi, numai aceştia din urmă au avut un impact asupra populaţiei locale.
În primele secole ale mileniului II, Voievodatul Maramureşului a fost condus de voievozi locali şi organizat în cnezate de vale. Din secolul XIV presiunea regilor Ungariei de a instaura şi aici feudalismul după model occidental s-a intensificat prin înobilarea conducătorilor locali, aceştia încercând să înlocuiască titlurile autohtone cu echivalentul în ierarhia feudală. În timp ce unii au acceptat schimbarea integrându-se în nobilimea regatului, alţii au opus rezistenţă, iar în final au trecut munţii spre regatul Poloniei unde remarcându-se au primit titluri şi pământuri, sau spre răsărit, unde au întemeiat voievodatul Moldovei.
Întemeierea Moldovei a avut loc în două etape, în care s-au remarcat cele mai importante figuri din istoria Maramureşului. Mai întâi Dragoş Vodă din Bedeu, cel care după victoria asupra tătarilor în expediţia organizată de regele Ludovic I a fost trimis în 1351 să întemeieze un voievodat vasal Ungariei în scop de apărare. În 1359, Bogdan Vodă din Cuhea după ce s-a opus ani de zile introducerii sistemului feudal în Maramureş, va trece munţii împreună cu oştenii săi şi alungând pe Balc, urmaşul lui Dragoş Vodă, va întemeia voievodatul independent al Moldovei (vezi postrarea relevanta).
Acest eveniment marchează şi trecerea de la organizarea tradiţională, de voievodat şi cnezate, la cea feudală, odată cu înstăpânirea urmaşilor lui Dragoş Vodă care vor primi titluri nobiliare şi moşii atît în Maramureş cât şi în regiunile vecine care sînt cuprinse în judeţ Maramureş de acum. Ei vor cumula titlurile cneziale cu cele nobiliare, iar Balc va fi timp de 30 de ani voievod şi comite de Maramureş, făcând trecerea spre perioada comitatului Maramureş.
Fii lui Dragoş Vodă îşi vor dori autonomia religioasă pentru Maramureş, şi în acest scop, în vara anului 1381 Balc şi Drag vor străbate drumul până la Constantinopol. Obţin atunci titlul de Stavropighie pentru ctitoria lor, Mănăstirea din Peri, cu aproape aceleaşi drepturi ca o episcopie, şi al cărei exarhat se întindea şi dincolo de pământurile săpânite de ei, până în părţile Beregului, în Sătmar, Sălaj, Ciceu şi Bistriţa.
În 1397 se refugiază în Ungaria Teodor Koriatovici, cneazul Podoliei după ce a fost înfrânt de ducele Witold al Lituaniei, şi primeşte domeniul Muncaciului. El va aduce, mai întâi în Bereg, mii de familii de ruteni de peste munţi, care mai târziu vor fi primiţi şi în Maramureş ca lucrători pe domeniile nobiliare. Blânzi şi muncitori, ei vor fi favorizaţi şi de regalitate iar prin rutenizarea unor sate româneşti vor ajunge majoritari în anumite părţi ale Maramureşului.
Rutenii
Rutenii sunt pomeniți de Caesar în Comentario de bello Gallico, ca trib celtic așezat în Gallia Narbonensis. Afirmația sa este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătrân.
Mărturii scrise din Evul Mediu timpuriu continuă să îi ateste distinct și exact. Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim, Almanahul Hildersheim, Ystoria Mongalorum pomenesc exact rutenii și țara lor Rutenia, chiar dacă aceasta nu este delimitată exact. Un moment semnificativ pentru istoria Europei Central Răsăritene este așezarea ungurilor în Bazinul Carpatic. Din acest timp există relatări scrise despre ruteni de către Anonymus, cronicarul medieval timpuriu al regelui Béla al IV-lea. El îi consideră ruteni pe toți slavii întâlniți la trecerea Carpaților mai puțin pe cei găsiți în Câmpia Panonică. Celţi sau slavi ei sunt o parte integrala din istoria Maramureşului.
Matei Corvin a avut relaţii strânse cu nobilimea Maramureşană, din care şi-a ales oşteni de nădejde în luptă dar şi pentru garda regală. A conferit multor maramureşeni titlul de liber-baron, care însemna că au supunere numai faţă de rege, şi se acorda în cazuri extrem de rare. De asemenea a luat sub protecţie mănăstirea românească din Peri şi a numit comiţi români pentru Maramureş, dintre care merită a fi amintit bănăţeanul Pavel Chinezul în 1467. Tot maramureşenii din garda sa îl scapă după lupta de la Baia şi îl duc, rănit, la Braşov.
După această luptă Stefan cel Mare va face o incursiune de pedeapsă în Maramureş trecănd prin foc şi sabie oraşele de oaspeţi regali, inclusiv puternica cetate a Hustului. Dupa victoria otomană de la Mohács (1526) asupra regatului Ungar, Maramureşul a fost integrat în Voievodatul Transilvaniei (1538). Ţările Române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul. In 1599 întregul Maramureş ajunge în stăpînirea lui Mihai Viteazul pentru o scurta perioada, odată cu unirea ţărilor româneşti.
După 1688, Maramureșul a devenit parte a Imperiului Austriac, odată cu Transilvania. În Maramureș nu a avut loc o trecere la unirea religioasă cu Roma ca în Ardeal. Greco-catolicismul în Maramureș a fost prezent prin apartenența religioasă a românilor la episcopia ruteană a Muncaciului, care a trecut la unire cu Roma odată cu celelalte episcopii din Galiția. Biserica ortodoxă a rămas prezentă până spre sfârșitul secolului al XIX-lea prin câteva schituri care s-au afiliat stărețiilor moldovene, îndeosebi celei de la Putna.
Viața grea a țărănimii înăsprită și mai mult prin noile obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea habsburgilor, a determinat apariția cetelor de haiduci, mai cu seamă în zonele muntoase din Făgăraș, Apuseni și Maramureș. Cel mai de seamă conducător de haiduci maramureșeni a fost Pintea Viteazul (1670-1703), fiu de nobil român din Țara Lăpușului, care a acționat mai mulți ani în sprijinul populației, sfidând aristocrația și autoritățile austriece. I s-a alăturat lui Francisc Rakoczi al II-lea, care conducea răscoala curuților împotriva Imperiului Austriac, și a cucerit Cetatea Chioarului. În 1703, armata lui Pintea a asediat cetatea Baia Mare, unde se afla vistieria imperială. Într-o ambuscadă, Pintea a fost împușcat mortal în fața porții de sud a orașului, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.
Bibliografie, note si citate:
Ovidiu Drimba. Istoria culturii şi civilizaţiei româneşti, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Gheorghe Postică. Civilizația veche românească din Moldova, ed. Știința, Chișinău 1995.
Dinu Giurescu. Istoria ilustrată a Românilor, ed. Sport-Turism, București 1981.
Nicolae Iorga. Istoria românilor, Partea II, Vol. 2 (până la anul 1000), București, 1936.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
