Civilizaţii: Mongolii (2) Ogedei, Batu, Timur Lenk si Kublai
| 30/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Ogedei si Batu
După moartea lui Ginghis (în 1223, la Karakorum), fiul acestuia Ogedei-Khagan, devine Mare Han (1186–1241) continuă cuceririle: în 1230 o armată de 50.000 mongoli şi 70.000 turci cucereşte Regatul bulgar (situat pe Volga), în 
1237 atacă pe cumanii de pe Volga şi Don, apoi cade Moscova, iar în decembrie 1242 generalul Batu ocupă Kievul. În continuare, Batu lansează 3 atacuri de proporţie asupra Europei: asupra Poloniei, Lituaniei şi Prusiei Orientale; altă armată mongolo-tătară se îndreaptă spre Ungaria prin trecătorile româneşti, în timp ce o a III-a armată condusă de Batu şi Subetai atacă centrul Ungarie regelui Bela al IV-lea, pentru a-l pedepsi pe acesta că acordase azil cumanilor în 1238. Istoriografia ungară consemnează că armatele polono-maghiare ar fi învins în 1241 pe mongoli la Mohi (Bătălia de pe râul Sajó), de fapt Ungaria a rămas în ruine. Aproape jumătate din localități fuseseră distruse de armatele invadatoare. Aproape un sfert din populație a fost masacrată, în special în zonele de câmpie Alföld, unde au rămas foarte puțini supraviețuitori, din nefericire aceasta a fost situatia si în Banat și în Transilvania.
Cert este că Batu (1205 – 1255), conducatorul Hoardei Albastre a pătruns în Pesta pe care o ţine sub ocupaţie 1 an şi a împresurat şi Viena, însă veştile despre moartea marelui han Ogadei (decedat tânăr, căzut în patima alcoolului) modifică radical planurile mongolilor. În 1251, Batu-Khagan devine Mare Han şi fixează capitala noului hanat (Kipchak) la Sarai (lângă actualul oraş Volgograd, pe malul Volgăi). Începând cu secolul XIV islamul a devenit religie oficială a părţii de vest a Imperiului Mongol.
Timur Lenk
Formaţiunea statală a lui Batu, situată în zona de astăzi a Turkistanului a fost cucerită în 1395 de Timur Lenk 
(Tamerlane – Timur cel Şchiop), cu o armată de vorbitori de limbă turcică. Timur a schimbat capitala “Hoardei de Aur” (denumire dată de băştinaşii de pe Don, datorită corturilor “aurite”) la Samarkand, astăzi al II-lea oraş ca mărime din Uzbekistan, oraş cu o istorie de 2500 ani şi un amestec de cultură iraniană, indiană şi mongolă. Tot el a ocupat vastul teritoriu dintre Marea Caspică şi Marea Neagră, Persia (Iranul de azi) şi India. Deşi musulman, luptă cu turcii şi chiar capturează pe sultanul otoman Baiazid I (în 1402, la Ankara).
Strategia mongolilor în bătălie era diferită de cea cunoscuta pana la ei. Mongolii impresionează prin ingeniozitatea militară, mobilitatea extraordinară, disciplina şi simplitate operaţională. Mongolii obişnuiti să instaleze un cort în câteva ore, nu era legat de un anume teren şi nu insista să îl apere cu preţul unor mari pierderi de luptători. Averea şi proprietatea nu erau la mare preţ, pentru că nu le puteau acumula. Întotdeauna au surprins duşmanul prin rapiditatea de deplasare. Nimeni in istorie nu a fost mai rapid decat ei.
Strategia mongola se baza pe 2 elemente calul şi săgeata. Calul, la mare preţ, era deopotrivă sursă de hrană, de transport şi armă de luptă. Iapa de stepă, renumită pentru rezistenţa sa şi faptul că scurma zăpada pentru a se hrăni, era utilizată pentru lapte, carne, chiar la băut sânge (prin desfacerea temporară a jugularei). Fiecare luptător deţinea 3-20 cai, aşa că o armată era însoţită de minim 10.000 cai. Mongolii au inventat scăriţa şi şeaua, care le permitea întoarcerea din galopul calului cu faţa spre duşmanul care îi urmărea şi slobozirea unor săgeţi ucigătoare (foloseau un inel pe degetul mare, pentru a elibera cu uşurinţă coarda arcului). Pentru aceşti luptători învăţaţi mai întâi să călărească, apoi mersul pe jos, trecerea de pe un cal pe altul în galopul calului era o manevră obişnuită pe câmpul de luptă. Utilizau arcuri de mărime diferite, începând cu cele uşoare (pentru care fiecare luptător deţinea două tolbe, fiecare cu câte 30 de săgeţi), de rază scurtă sau lungă, cu vârfuri speciale, de semnalizare (fumigene), incendiare şi unele care şuierau producând panică inamicului.
Armatele mongole erau împărţite pe sistemul multiplilor de 10, cea mai mare unitate de luptă (tuman) avea 10.000 de luptători. Fiecare tuman avea avangardă proprie, ariergardă, centru şi două aripi. Atacau în unghiuri convenabile, conform conformaţiei terenului de bătălie, de obicei cu şarje ale cavaleriei uşoare. Tehnica mongolă folosea deseori retragerea de pe terenul de luptă, pentru a atrage inamicul în ambuscadă, precum şi atacurile prin surprindere. Caracteristic lor era lupta „în linişte” şi, potrivit unor surse, în unele cazuri participau şi femeile care însoţeau convoiul luptătorilor.
Artileria, formată după modelul şi cu soldaţi persani, precum şi armele chineze grele de asediu (baliste, catapulte şi arcuri imense, bombe incendiare etc.) erau păstrate în spatele frontului. Infanteria, formată de obicei din spadasini şi suliţaşi turci, era aruncată în faza finală a bătăliei. Harnaşamentul şi îmbrăcămintea uşoară a cavaleristului mongol contrasta cu armura grea şi imobilismul cavalerului european. Soldatul mongol avea haine de piele înmuiată în urină de cal si uscata cateva zile, un gen de cotieră pe mâna dreaptă folosită ca scut şi pentru a-şi feri şi faţa, o tunică de mătase care îl proteja de infecţiile provocate de răni, pumnal, sabie, precum şi o tolbă de merinde.
Kublai si dinastia (mongola) Yuan a Chinei
Kublai-khagan (1215-1294)a fost ultimul mare han mongol. El a fost unul din nepoţii întemeietorului imperiului 
mongol Ginghis Han. Kublai era fratele hanului Möngke. A fost până în 1294 împăratul Chinei. Este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanţi conducători mongoli din dinastia Yuan. Domnia lui în China, reprezentat o sincrezie mongolo-chineza. Kublai s-a folosit de birocratia chineza pentru consolidarea si îmbunătăţitea dministraţiei mongole. În anul 1253, Kubilai s-a convertit la religia budistă. A luat măsuri în sprijinul ei şi al mănăstirilor din Tibet, astfel budismul a ajuns în timpul său religie de stat. La un an după moartea fratelui său Möngke (1259), izbucneşte în un război civil între Kubilai şi fratele său mai mare Ariq Boke. Contrar tradiţiei mongole, Kublai s-a autoproclamat mare han mongol, singurul său aliat fiind fratele său Ilhanat (1256-1335), care domnea în Persia.
Relaţia lui Kublai cu verii săi aflaţi în fruntea entitatii statale care alcatuia Hoarda de Aur a fost complicata intotdeauna. Fara varsari mjore de sange si aliante temporare, mongolii sub Kublai au reuşit să-şi menţină dominaţia în toata Asia si o 
parte din Europa. Kublai a mutat în 1264 capitala de la Karakorum („Muntele Negru”) la Pekin, preluând administraţia chineză şi chiar o parte din cultura chineză, ceea ce a provocat nemulţumiri în sânul nobilimii mongole, ba chiar o revoltă a prinţilor membri ai dinastiei Yuan (care intre anii 1271-1368 a fost dinastia imperială a Chinei). Trupele mai numeroase a lui Kublai au înăbuşit revolta prinţilor în două etape (în vara lui 1277 lângă râul Orhon şi în 1287 lângă Karakorum). Cel mai înverşunat adversar a fost Ogedei (supranumit în Europa Ogotai şi Ugotai), cel de-al treilea fiu al lui Ginghis Khan şi care a fost mare han între 1229-1241 si a condus teritoriile din centrul si vestul, vezi mai sus.
După un lung si sangeros război (1267 – 1279), Kublai cucereste China de Sud, învingând dinastia Sung de sud (960-1279). Corupţia şi intrigile au subminat loialitatea administraţiei chineze. Cancelarul chinez Kia Se-tao a fost condamnat la moarte în 1275, după care ordinea a fost restabilită, hanul Kublai putându-şi continua politica de expansiune. După asediul îndelungat al fortăreţei de pe malul râului Han din provincia Seciuan (1268-1273) capitala provincială Hangzhou a capitulat în 1276. Restul trupelor chineze au pierit înecate în 1279 într-o bătălie navală cu mongolii.
Astfel, Kublai a reunificat după 300 de ani nordul cu sudul Chinei, întemeind dinastia mongolă Yuan (1271-1368), marele han mongol fiind recunoscut ca împărat al Chinei cu numele de Şizu. La curtea lui Kubilai s-a aflat timp de mai mulţi ani călătorul veneţian Marco Polo (1254 – 1324), care după întoarcere în patrie furnizează Europei cunoştinţe de cultură asiatică, mongoli si Imperiul Chinez sub conducerea lui Kublai.
Kublai a încercat, fără succes, în 1274 şi 1281, să cucerească Japonia. Eşecul a pus capăt expansiunii mongole în estul Asiei. Cu puţin timp înainte de moartea marelui han, Imperiul Mongol avusese cea mai mare întindere din istoria sa, cuprinzând aproape tot spaţiul euro-asiatic.
Kublai a murit în 1294 la Pekin. Kublai-khagan a fondat dinastia mongola a Chinei, dinastia Yuan care a stapanit China mai mult de 100 de ani. Urmaşii săi au căutat să-i continue politica, punând accentul pe administrarea Chinei. În pofida unor conflicte între mongoli şi chinezi, ordinea a putut fi menţinută în timpul regnului nepoţilor lui Kubilai, hanii “Kuluk” (1281-1311) şi “Koşila” (1300-1329), care a domnit numai 6 luni, fiind înlăturat de un alt han mongol. Scindarea definitivă în 4 părţi a Imperiului mongol: Hoarda de Aur, Imperiul Yuan (China), Hanatul Ilk (Persia) şi Hanatul Ceagatai sau Geagatai (Uzbekistan, Kîrgîzstan şi Afghanistanul de nord); este desăvârşită după moartea lui Kubilai. În secolul XIV, după o perioadă de catastrofe naturale şi o politică economică greşită, mongolii au fost alungaţi din Pekin, dinastiei mongole Yuan urmându-i la putere de dinastia chineză Ming. Mongolii s-au retras în stepele din nord, unde au înfiinţat Hanatul Yuan de miazănoapte, cu capitala la Karakorum. Această capitală a fost distrusă de dinastia Ming în 1388.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna seara,
Pe harta apare si Hoarda Alba in zona Marii Aral. Au fost mai apoi inclusi in Hoarda de Aur sau se considera parte a Hoardei de Aur?
Adica Hoarda de Aur avea mai multe parti? Hoarda Albastra si Hoarda Alba?