Civilizaţii: India / un început
| 30/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Civilizatia indiana este mult mai complexa decat orice alta civilizatie care a existat si inca mai exista si astazi in forme care amintesc trecutul indepartat al subcontinentului indian. India antică ocupa teritoriul pe care îl numim 
subcontinentul indian, pe acest teritoriu azi existând patru state: Republica India, independentă din 1947, Pakistanul, Sri Lanka (Ceylon) și Bangladeshul, devenit independent în 1971. În Valea Indusului, care azi aparține Pakistanului, în jurul anului 2500 î. Hr. s-au format cele mai vechi civilizații ale lumii – Mohenjo-daro si Harappa.
Mohenjo-daro (“colina celor morți”) a fost un oraș antic situat la cca. 80 km sud-vest de actualul oraș pakistanez Sukkur, Sindth. Mohenjo-daro si a fost construit propabil în jurul datei de 2.600 î.Hr., abandonat cam în anul 1.700 î.Hr. și descoperit de arheologi în anul 1924 în timpul construirii unei căi ferate. Se remarcă construcția orașului care are formă de rețea și drumuri paralele. Locuințele aveau fiecare propria toaletă si diverse anexe care nu ar fi facut de rusine ruralul multor tari Europene.
Harappa este un alt oraș în regiunea pakistaneza Punjab din nord-estul Pakistanului. Aici au fost descoperite ruinele unui antic oraș fortificat, care a existat între 3300 î.Hr și 1600 î.Hr. Se crede că numărul de locuitori era de circa 40.000 de persoane, foarte mare pentru acea vreme.
Istoria Indiei a fost influentata definitiv de invazia sau migratia triburilor nomade ariene, care ajung în mileniul II î. Hr., care detinand arme de bronz și care de luptă, au migrat pe parcursul a 2 secole în India in mai multe valuri, trecand din Afghanistanul de azi.
Termenul de arian în sanscrită arya, înseamnă onorabil sau nobil. Strict vorbind, desi au fost considerati ca indo-europeni, ei sunt asociaţi cu gupul lingvistic al indo-iranienilor. Termenul de arian poate fi folosit ca referire atât pentru limba indo-iraniană, cât şi pentru cea indo-ariană, care au dominat în India şi Iran. Iran înseamnă “tărâmul arienilor”.
Cele mai vechi informaţii despre ei provin dintr-o lucrare literară redactată într-o limbă indo-europeană şi care se numeşte Rig Veda. Arienii vorbeau limba vedică (sanscrita), iar ca primă religie a acestora în India a fost vedismul. Cunoaşterea filozofică, religioasă şi ritualică a practicilor perioadei vedice (1500-500 î.Hr.) era cuprinsă în nişte lucrări denumite vede (în traducere cunoaşteri). În ordinea cronologică în care au fost scrise ele erau: Rig Veda, Sama Veda, Yajur Veda şi Atharva Veda. În scurt timp după ce au ajuns în nordul Indiei ei au devenit clasa dominantă. Din punct de vedere militar erau avantajaţi de folosirea carului de luptă si tehnologia bronzului.
Această populaţie Aryană – presupusa de culoare deschisă, s-a suprapus peste populaţia indigenă , probabil de origine hamitica, fără însă a se amesteca cu aceasta şi a divizat societatea indiană-hindusă în patru clase sociale numite caste. Din nefericire, structura sociala a ramas neatinsa profund pana in zilele noastre.
Castele au fost – Casta preoţilor – Brahmanii, Aryenii; Casta conducatorilor şi a războinicilor – Ksatriya; Casta negustorilor, proprietarilor de pamant şi mestesugarilor – Vaisyas; Casta servitorilor – Sudras, un fel de iobagi semi-sclavi.
Populația băștinașă, marea lor majoritate dravidieni, probabil de origine hamitica (culoarea pielii mai închisă) – în nordul cucerit au devenit “Sudras” (uneori “Sutras”) ai arienilor. În sudul peninsulei și-au păstrat independența, chiar si dupa cucerirea musulmana. Din cauza reliefului cuceritorii ajungeau aici mai greu și implicit istoria politică a acestor regiuni diferă de cea a teritoriilor din nord, cu toate că influența ideilor culturale și religioase nu a putut fi oprită de izolarea geografică.
Limba Sanscrită
Limba sanscrită este printre primele limbi indo-europene scrise. Considerată o limbă clasică, împreună cu Tamilă, Telugu şi Kannada, limba sanscrită este considerata drept limbă contemporană oficială in India. În India, există în jur de 200.000 de vorbitori fluenţi, toţi nenativi, ai acestei limbi. În ultimii ani au fost multe proiecte pentru a aduce din nou la viaţă această limbă antică, care deşi “moartă”, trăieşte datorită vorbitorilor săi nenativi, toţi oameni de cultura sau clerici.
Limba sanscrită este limba liturgica in Hinduism şi Budism, şi este una din cele 22 de limbile oficiale ale Indiei. Limba sanscrită clasica in formatul prevazut de gramatica Panini, apare jurul secolului al IV-le î.Hr. Poziţia sa în cadrul culturilor din sudul si estul Asiei in special in peninsula Indiana este asemănătoare cu cel al Latinei şi a Greacăi în Europa şi au influenţat în mod semnificativ limbile moderne din aceste teritorii.
Forma cea mai veche de sanscrită este cunoscuta sub numele sanscrită Vedica. Limba folosita in scrierile Rig Veda sunt nivelul cel mai vechi şi mai arhaic conservat, datând probabil încă din secolul al XV î.Hr, desi prima gramatica a limbii a aparut cu 10 secole mai tarziu. Etimologic, verbul sanskrta – poate fi tradus ca “a pune împreună bine sau complet format, rafinat, foarte elaborat”. Scrisul sanskritic a evoluat din vechiul script Brahami care a produs un numar de derivate. Primul ar fi Devanagari, etimologic este combinatia dintre cuvintele “deva” (zeitate) si “nagari” implicand o traducere aproximativa scris evoluat (urban) pentru necesitatile religioase (zeitate).
Majoritatea “alfabetelor” asiatice in afara celelor bazate pe logogramele chinezesti sunt bazate pe scrisul Brahamic. Brahmi este unul dintre cele mai importante şi influente sisteme de scriere din lume. El reprezintă cel mai bogat post-Indus corpus de texte, precum şi unele dintre cele mai timpurii inscripţii istorice găsite în India. Cel mai important, el este stramosul la sute de modele de scris găsite în sud, sud-est, şi Asia de Est.
Acest elegant scris a apărut în India, probabil in secolul al V î.Hr., faptul că nu avea mai multe variante locale chiar şi în textele timpurii sugerează că originea lui este probabil mai veche. Exista mai multe teorii privind originea scrisului Brahmic, trei din ele sunt fezabile. Prima ar fi o origine in scrisul proto-indic dezvoltat independent in valea Harpa, una din cele mai vechi culturi ale umanitatii. Alte doua teorii il conecteaza la scrierea Vest sau Sud semitica din cauza unor similaritati care pot fi (sau nu) intamplatoare. Brahmic este un alfabet “silabic”, ceea ce înseamnă că fiecare semn poate fi fie o consoană simplă sau o silabă care include o consoana si o vocala. Descendentii directi ai scrisului Brahamic sunt: : Bengali, Devanāgarī, Gujarāti, Gurmukhi, Kannada, Khmer, Malayalam, Oriya, Sinhala, Tamil, Telugu, Tibetan.
Scrisul Grantha este bazat pe unul dintre cele mai timpurii alfabete derivate din alfabetul Brahamic. Acest scris a aparut in sudul peninsulei indiene si a influentat scrisul Tamil, Cambodian si Malaezian.
Deşi Sanscrită este acum aproape exclusiv scrisa în Devanagari, scrisul Grantha a fost folosit pentru a scrie în sanscrită Tamilă toate textele laice si religioase pana in secolul al XIX-lea. Lingvistii cred că scrisul Grantha a fost folosit pentru a scrie primele cărţi Veda înca din secolul al V-lea. La începutul secolului al XX-lea, aceasta scris a început să fie înlocuit in scrisul Devanagari în toate textele religioase şi ştiinţifice, in textele populare se foloseste pana astazi alfabetul Tamil (cu utilizarea de diacriticelor) derivat din acest scris Grantha.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
