Barbarii (2) “Germanicii -1”
| 20/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Popoarele germanice sau triburile germanice sunt un grup istoric de popoare care pot fi considerate “cu adevarat europene”. Originea lor a fost europeana chiar daca sunt considerati prin limba ca indo-europeni. Există diferite etimologii pentru cuvântul “germani”. Ca adjectiv, el este pluralul adjectivului “germanus” (de la “germen” “sămânţă”), care are sensul de “înrudit” sau “vecin”. Ca etnonim, acest cuvânt este atestat pentru prima oară în anul 223 î.Hr., în inscripţia “Fasti Capotolini”, De Galleis Insvbribus Et Germ”, unde ar putea pur şi simplu să se refere la popoare “înrudite” sau vecine cu galii. Dacă substantivul ulterior “Germani” provine din acest cuvânt, s-ar putea ca el să vină de la faptul că romanii vedeau triburile germanice ca aliaţi ai celţilor sau ca vecini ai celtilor.
Traducerea termenului in “vecin” ar putea fi bazata pe traducerile din diferite dialecte celtice. De exemplu, in irlandeza gair, in galica velşa ger. Toate aceste traduceri isi au radacina in proto-indo-europenele khar-, kher-, ghar-, care au fost la baza cuvantului “apropiat” , vecin si in greaca veche inferior (chereion). Gasim aceasta radacina semantica pana la hitiţi. Probabil ca germanii s-au auto- definit (endonim) ca Suebi, nume care probabil a precedat numele de germani in latina, intrand in original si devenind mai tarziu swē-ba / subo, adica inferior. Germanii denumeau pe toti care nu erau germani walha (de aici vine si vlah/s, dar si Wales, Welsh, Cornwall, Walloons). Cam prin secolul al V-lea intra in limbaj sinonimul la germani – teutonicus (teuton), care provine de la latina vulgara a evului mediu (vulgate). Cuvantul, care desemneaza astazi pe germani, deutsch provine din germana veche “diutisc” (diot – om /oameni).
In primul secol d.Hr, Tacitus ii clasifica pe germani in 4 grupe distincte: (1) Osterionii – germanii de la Oder la Vistula; (2) Istveonii – cei care locuiau in regiunea Rinului de jos; (3) Irminonii – cei care locuiau pe malurile Elbei si (4) Ingevonii – cei care locuiau in Iutland – Danemarca. Popoarele germanice s-au răspândit în Europa în timpul Antichităţii Târzii şi al Evului Mediu Timpuriu. Limbile germanice au devenit dominante de-a lungul graniţelor romane (Austria, Germania, Olanda şi Anglia), însă în restul provinciilor romane apusene, imigranţii germani au adoptat dialecte latine. În plus, toate popoarele germanice s-au convertit la creştinism si au jucat un rol important în trecerea de la Imperiul Roman la Europa Medievală.
Goţii
Goţii (Gotă: “Gutans“) au fost un popor germanic, conform lui Jordanes in lucrarea “De origine actibusque getarum”. Jordanes afirma ca goţii, pe care el îi confunda cu geţii, au părăsit Scandinavia, s-au aşezat în apropiere de gurile Vistulei (astăzi în Polonia), şi, în secolele III şi IV s-au aşezat în Sciţia, Dacia şi părţi din Moesia şi Asia Mică. În secolele al III-lea şi al IV-lea, au reprezentat o mare problemă pentru Imperiul Roman, începand cu momentul retrageri lui Aurelianus din Dacia. În secolele V şi VI, ei s-au împărţit în vizigoţi (goţii de vest) şi ostrogoţi (goţii de est) şi au fondat state succesoare puternice ale Imperiului Roman din peninsula Italică şi în peninsula Iberică.
Conform lui Jordanes, goţii provin din Scandinavia (Scandza), mai precis Gotland (probabil Götaland din Suedia de astăzi). Ei s-au separat de triburile înrudite, gutar (gotlanderi) şi poate “götar” (numiţi “gautigoţi” şi “Ostrogoţi” de Jordanes), care sunt uneori incluşi în termenul “goţi” în secolul I (dar Gutasaga lasă deschisă posibilitatea contactului prelungit). Ei au migrat către sud-est de-a lungul Vistulei în secolul III (“Gothiscandza” lui Jordanes; Cultura Wielbark), aşezându-se în Sciţia, pe care au numit-o Oium (“Ţara apelor”), din secolul al III-lea (Cultura Cerniakov). După relatarea legendară Hervarar Saga, capitala acestui regat era Árheimar, pe Nipru.
În secolul III, goţii s-au împărţit în cel puţin 2 grupuri, tervingii şi greuthungii. Tervingii au fost la originea uneia din primele mari invazii “barbare” a Imperiului Roman în 263. Un an mai târziu, au suferit o înfrângere zdrobitoare la Naissus şi au fost împinşi peste Dunăre până în 271. Acest grup s-a aşezat la nord de râu şi a stabilit un regat independent pe locul fostei provincii romane Dacia.
Atât greutungii cât şi tervingii au fost puternic romanizaţi în secolul al IV-lea ca urmare a comerţului cu bizantinii şi a legăturilor militare cu aceştia. În această perioadă ei s-au convertit la crestinismul arian. Începând cu 370, hunii au început să preseze regatul ostrogot, şi, ca urmare, regele terving, Fritigern a cerut împăratului roman Valens, în 376, permisiunea de a se aşeza pe malul sudic al Dunării. Valens le-a permis să traverseze fluviul, probabil pe la fortăreaţa Durostorum, dar ca urmare a unei revolte a izbucnit un război ce s-a terminat cu moartea împăratului în Bătălia de la Adrianopol.
Între timp, ostrogoţii s-au eliberat de sub stăpânirea hună după Bătălia de la Nedao din 454. Începând cu 488, regele Teoderic cel Mare a cucerit întreaga Italie. Regele Teodoric cel Mare i-a unit pentru scurt timp pe goţi când a devenit regent al regatului vizigot în urma morţii lui Alaric al II-lea în Bătălia de la Vouillé în 507. Regatul ostrogot a rămas până în 553 sub Teia, când Italia a fost pentru scurt timp din nou ocupată de bizantini, până la cucerirea longobardă în 568. Regatul vizigot a rezistat mai mult, până în 711 sub Roderic, când a cedat în faţa invaziei islamice-umayyade a Andaluziei.
Despre goţii de est, ostrogoţii si cei de vest, vizigoţii in articolul viitor.
Bibliografie, note si citate:
Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, vol. I, ediţia a V-a, editura BIC ALL.
Bell-Fialkoff, Andrew, Editor, The Role of Migration in the History of the Eurasian Steppe: Sedentary Civilization vs. “Barbarian” and Nomad, New York: St. Martin’s Press. 2000.
Wolfram, Herwig; Thomas J. Dunlap, Translator, History of the Goths: New and completely revised from the second German edition, Los Angeles: University of California Press. 1988.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
ms 🙂
o pată albă care se completează
deci de la retragerea lui Aurelian până prin 370-376 am avut stăpâni nemţi (ostrogoţi)
un argument “anti-cuman”, adică de a considera influenţa cumană mai puţin importantă, ar fi – în viziunea mea – că nu şi-au lăsat amprenta estetică
în toate basmele noastre idealul de frumuseţe are pielea albă; şi chiar dacă părul şi pielea mai variază majoritară e combinaţia de păr blond cu ochi albaştri
într-un popor atât de puţin blond ca al nostru mă gândesc că asta nu se poate explica decât prin veacul cu aristocraţie ostrogotă
cumanii nu au reuşit să lase aceeaşi amprentă – niciunde în folclor nu am văzut considerată frumoasă pielea smeadă 🙂
scuze, “părul şi ochii”
Salut Elena,
Gotii au fost si ei pe meleagurile noastre. Mult prea devreme ca sa aiba o influenta asemanatoare cumanilor. Probabil ca vom vedea in postarile urmatoare ca pana la urma influentele definitive vor fi turanice
te cred 🙂
deşi până şi numele sub care am fost cunoscuţi multe veacuri îl avem tot de la trecătorii stăpâni “nemţi”
aştept continuarea
Cred că nu doar estetic idealul a fost germanic, însă goţii au fost totuşi foarte demult. A se vedea tipologia fizionamică a românilor din zona Sălaj, cum aţi spus, blonzi cu ochii albaştri, dar faţa cu trăsături rotunjite. A nu se confunda cu trăsăturile maghiarilor blonzi cu ochi albaştri care au faţa mai osoasă, cu trăsături drepte şi ochi uşor mongoloizi.
Vreo legătură cu centrul de putere gepidă din jur de Şimleu ? Încă n-am citit toate articolele ce urmează după ăsta ale autorului.
În cartea coordonată de Robert Cowley de la Humanitas bătălia de la Adrianopole e considerată decisivă, începutul dezintegrării imperiului.
Are dreptate!
Dar de ce?
Io aş fi zis că de fapt decadenţa a început o dată cu abandonarea noastră, cu retragerea aureliană – primul mare teritoriu lăsat baltă. Sau încă de când Hadrian renunţase la cuceririle lui Traian în Asia Mică.
Fie şi cu sfârşitul dinastiei Severilor. Dar deja la Adrianopole nu cred că se mai putea se mai putea repara ceva, imperiul să-şi revină sau măcar să se menţină.
Elena,
trebuie sa intelegi ca in vremuri tulburi, sedenarii sunt profund dezavantajati. Nu poti face agricultura si cineva sa-ti dea foc culturi sau sa te jefuiasca in fiecare an. Treci la pastorit care iti permite migratia si eventual locuri ferite impotriva invaziilor. Populatia locala a trecut la pastorit si am devnit un popor de “ciobani” care a migrat spre sud.
P.S iti aduci aminte de vita de vie?!
si cei cu pielea maro deschis sunt tot goti ,posibil ca gotii sa se fi combinat cu un alt popor ,ADN ul romanesc corespunde cu cel din Suedia ,avem multi moldoveni blonzi cu ochii albastri si este valabil si in maramures