Barbarii (1) un început
| 17/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Termenul de barabar este de provieninta greaca cu o etimologie neclara. Triburile greceşti, realizând că vorbeau o altă limbă decât vecinii lor, au folosit numele de “barbari” pentru a-i denumi, cu sensul de “vorbitor al unei limbi străine“. Se crede că acest termen, barabaros, este la origine onomatopeic: “bar-bar“—i.e. bâlbâială—posibil aşa ar fi părut vorbirea popoarelor străine vorbitorilor de greacă. Acest lucru era adevărat şi pentru egipteni, care, după Herodot, “îi numeau barbari pe toţi aceia care vorbeau o limbă diferită“, şi mai târziu pentru slavi, care îi numeau pe germani nemeci, însemnând “muţi”, ei înşişi numindu-se sloveneki sau “oameni ai cuvântului”. În piesa sa “Păsările”, Aristofan îl numeşte pe supraveghetorul analfabet un “barbar”, care totuşi le-a învăţat pe păsări să vorbească. În cele din urmă, denumirea a căpătat o conotaţie negativă, şi a fost de asemenea extinsă asupra întregului stil de viaţă al străinilor, ajungând în final să însemne “analfabet” sau “necivilizat” în general. Astfel “un om analfabet este de asemenea un barbar“. În conformitate cu Dionysius din Halicarnas, un elen se deosebea de un barbar în patru moduri: limbaj rafinat, educaţie, religie şi suprematia legii. Educaţia greacă a ajuns să fie identificată cu aristocraţia. Paul din Tarsus (Sfântul Pavel) a considerat obligaţia sa să predice Evanghelia tuturor oamenilor, “eleni şi barbari, înţelepţi şi proşti“.
Diferentierea între eleni şi barbari a continuat până în secolul al IV-lea î.Hr. Euripide considera că elenii ar trebui să îi conducă pe barbari, deoarece primii erau meniţi pentru libertate, iar ultimii pentru sclavie. Aristotel a ajuns la concluzia că “natura unui barbar şi aceea a unui sclav este una şi aceeaşi”. Diferenţele etnice s-au diminuat sub influenţa stoicilor, care separau natura de convenţie, şi considerau că toţi oamenii erau egali în faţa zeilor, şi astfel prin natura lor nu pot fi inegali unul faţă de celălalt. În timp, elen a devenit, după Isocrate, o trăsătură a intelectului şi nu a naţionalităţii.
Cuceririle lui Alexandru cel Mare au consolidat influenţa greacă în Orient, prin extinderea culturii greceşti în Asia şi prin transformarea permanentă a educaţiei şi societăţii din acea regiune. Isocrate a declarat în discursul său Panegyricus: “Până acum, Atena a lăsat restul omenirii în urmă în gânduri şi exprimare, aşa încât elevii săi au ajuns profesorii lumii, iar ea a făcut numele de Hellas distinctiv nu de naţionalitate, ci de intelect, iar titlul de elen o emblemă a educaţiei, nu a originii comune.” Civilizaţia elenistică reprezintă evoluţia civilizaţiei greceşti clasice, de această dată deschisă întregii lumi. Analog, “elen” a evoluat de la un nume naţional reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine îşi ducea viaţa în conformitate cu standardele greceşti.
Migraţia popoarelor (sau invaziile barbare – Barbarian Invasions / Völkerwanderung) este numele dat migraţiilor umane din Europa. Primul val al acestor migratii sunt triburile germanice. În ciuda faptului că, din punct de vedere cronologic, au întâietate, hunii au afectat mai puţin societatea vest-europeană, cel puţin în mod direct, indirect reprezentând însă motivul deplasării altor populaţii.
Tot ce ţine de barbari apare ca total diferit de lumea civilizată a Romei. Forma lor principală de organizare sunt comunităţile. Practic, viaţa lor se învârte în jurul ideii de război, lucru reflectat atât în structura socială cât şi în religie. Cu toate acestea, ar fi hazardat să le afirmăm inferioritatea fără drept de apel în faţa romanilor. Faţă de civilizaţia aceasta antică, slăbită şi măcinată, forţa vitală a barbarilor este extraordinară. S-a afirmat că sentimentul dominant al acestora a fost “plăcerea independenţei individuale, plăcerea de a se juca, cu forţa şi libertatea sa, în mijlocul şanselor lumii şi vieţii”.
Primii apăruţi sunt triburile germanice, vizigoţii şi apoi ostrogoţii. În anul 410 regele Alaric al vizigoţilor reuşeşte chiar să cucerească Roma. În 476 ultimul rege roman este detronat de regele ostrogot Odoacru, care întemeiază un regat în Italia. Sunt urmaţi de suebi, vandali şi alamani, care trec Rinul tot la începutul secolului al V-lea. În Galia înaintează burgunzii, francii şi alamanii, iar iuţii, anglii şi saxonii traversează Marea Nordului şi se stabilesc în Britannia. În secolul VI, tot în Italia, se stabilesc longobarzii. În aceleaşi secole, în Africa, ia naştere regatul vandalilor.
Aceste invazii au fost caracterizate ca “o frenezie a distrugerii”, caracterizare justă numai dacă ne limităm strict la momentele “invadării” propriu-zise, marcate inevitabil de distrugeri materiale şi atrocităţi.
In aceasta serie de postari voi incerca sa reconstruiesc aceasta perioada si sa individualizez pe acesti antici stramosi ai Europei moderne.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Impactul invaziilor a ramas ca o amprenta de-a lungul istoriei timpurilor, asupra culturilor popoarelor.
Felicitari pentru subiectul ales!
O seara frumoasa alaturi de cei dragi.
Câteva întrebări:
– după hartă nu e clar – capitala hună e la noi sau la bulgari? până la urmă ce erau – etnic – hunii? şi în ce măsură ne-au influenţat?
– pe hartă pare că goţii vin din Scandinavia?
– e posibil ca noi să fii rămas cu ceva sânge ostrogot? câte se ştiu de la trecerea lor pe aici?
– o să scrii şi de avari? mă tot gândesc la ei te când am aflat că de la kapkanii avari vine termenul de căpcăun
M-am tot gândit la cumani, la Asăneşti şi la scrisoarea lui Inocenţiu. Dar o să comentez când mai scrii de cumani.
da,
am sa sa scriu despre toate migratiile pana la cumani ca sa recuperez perioada pentru o mai buna cunoastere. putina rabdare. Toate intrebarile vor gasi raspunsuri in zilele urmatoare 🙂
Fascinant subiect. Va multumesc. Ma intreb daca actuala migratie a tziganilor o veti trata, sau va veti opri undeva in istorie 🙂 Ma mai intreb cine si de ce s-a apucat sa-i numeasca rromi ? ei se numesc tigani, pentru ca aveau pretentia ca vin din Egipt (sau poate chiar asa era). Ar merita sa vorbeasca despre subiect cineva care se pricepe. Eu de la un istoric am auzit ca i-au pierdut pe drum mongolii, in timpul excursiilor lor, in care impropriu erau numiti tatari; mai zicea omul ca sunt la origine paria din India.
Salut,
Tziganii sunt un subiect antropologic. Nu vad nici un interes istoric. Nu, nu ma voi ocupa de ei. Cine a hotarat ca ei sun rromi sa se spele pe cap cu ei.
wiki dixit: “” Numele țiganilor în primele documente românești figura ațigani care se pare că ar fi derivat din verbul din limba greacă veche athinganein = a nu se atinge “”
De retinut acest citat, destul de ambiguu totusi :“plăcerea independenţei individuale, plăcerea de a se juca, cu forţa şi libertatea sa, în mijlocul şanselor lumii şi vieţii”.
Va rog mult,
daca aveti ceva relevant la textul articolului comentati. Daca nu rog abtinere. “Perle” de acest gen nu intereseaza pe nimeni si in nici un caz pe mine!
Am citit cu interes articolul Dvs., a carui conciziune o apreciez. Deoarece se pare ca sunteti un specialist in ceea ce priveste acest subiect, as dori sa va rog, in masura in care aceasta nu excede cadrul domeniului Dvs., sa explicati sintagma “barbarii de tirani” din cadrul imnului Romaniei? La cine se face referire, stiind ca acest imn a fost compus undeva in jurul lui 1848?
Salut,
parerea mea este ca “barbarii de tirani!” poate avea un sens dublu. Otomani sau maghiari, vazuti nejustificat drept urmasii hunilor. Parerea mea.