Balcanica (3) – Tracii, o etnogeneză balcanică
14/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Formarea unei natiuni: Proto-tracii
Scriam in articolul publicat in serialul “Cum sunt românii altfel ?” despre 23 de secole de la culturile neolitice “Cucuteni-Tripolie” si pâna la confirmarea prezentei daco-getilor pe teritoriul actual al Romaniei au trecut cam 23 de secole. Ce s-a intamplat in aceasta perioada stim extrem de putin, dar asa cum afirmam – prima perioada in acest interval ar fi intre punctul terminus al culturii “Cucuteni-Tripolie” – cam prin anii 2750 î.Hr, declansarea migratiei indo-europene, conform ipotezei acceptate de mine – ipoteza kurgană si aparitia dacilor cam prin anii 600 î.Hr conform primei mentiuni a lui Herodot la 440 î.Hr.perioada intre cele doua poate primi calificarea ca “perioada intunecata” de 23 de secole. In articolul de astazi voi incerca sa descriu o etnogeneza care a cuprins si teritoriul Romaniei – etnogeneza traca. Aceasta etnogeneza ar trebui sa ne lamureasca despre unele evenimente petrecute in perioada acestor 23 de secole.
Perioada de trecere de la neolitic (eneolitic) la bronz se încadrează aproximativ între 2.700 î. Hr. şi sfârşitul mileniului III. Sfârşitul ei trebuie să coincidă cu începutul epocii bronzului, care în Europa Centrală este datat cu pe la 2.000 î.Hr. Pe teritoriul României obiectele de bronz, deocamdată, nu pot fi datate înainte de 1.800 î.Hr.
In aceasta perioada, majoritatea comunitatilor existente dispar prin asimilarea cu noii veniti, denumiti la modul general “proto indo-europeni”, care migrau din nord spre sud. Pe plan social înfloreşte ginta patriarhală, pe plan spiritual – cultul uranian (noilor veniţi le era străin cultul chtonian al fecundităţii şi fertilităţii), iar din punct de vedere antropologic se constata apartenenţa la fondul proto-european.
In general pot afirma ca etnogeneza tracilor este compusa din cateva elemente principale: formatiuni locale de agricultori si crescatori de animale, urmasele culturilor endolitice din acest spatiu, triburi de pastori nomazi veniti din stepa euroasiatica si o anumita formatiune “privilegiata” de luptatori (sau briganzi), care protejau aceste triburi nomade numite conventional proto-indoeuropeni. Acesti migratori inaltau pretutindeni tumuluri – “Kurgane”, unde îsi înhumau mortii peste care asterneau ocru rosu.
Istoriografia bulgara sustine ca sinteza s-a produs în Peninsula Balcanica inca in perioada neolitica (mileniile IV-III î.Hr.); parerea mea – putin probabil, mai degraba protocronista decat credibila. Majoritatea istoricilor romani o localizeaza in epoca bronzului. Aceasta sinteza isi gaseste dovada in cultura arheologica Monteoru (mileniul II î.Hr). Siturile principale ale acestei culturi au fost descoperite in localitatile – Adjud, comuna Andreiasu, comuna Vârtescoiu comuna Bordesti si pana la localitatea Marasesti si in spatiul intracarpatic -Igrita-Lapus si la sud-vest de Carpati – Suzoni, Bolde-Karaburma.
Istoriografia romaneasca sustine ca popultia pre-tracica se constituite în regiunea actualului Banat (romanesc si sarbesc), incepand sa se miste – migrand in secolele XIV-XII î.Hr., atingând bazinul Transilvaniei si Est-Carpatic, unde au intrat în contact cu triburile culturii Noua. Aparitia culturii Noua, in toata aria sa de raspandire, a fost marcata de schimbari importante. In domeniul metalurgiei se inregistreaza progrese remarcabile: pe scara larga, pentru obtinerea bronzului de calitate, se foloseste cositorul; tiparele de lut sunt definitiv inlocuite de cele de piatra, din doua sau mai multe valve, ceea ce a permis turnarea obiectelor in serie; ca urmare, a crescut gradul de standardizare a tipurilor de obiecte turnate in ateliere, acestea deservind teritorii din ce in ce mai mari; simtitor creste numarul obiectelor de traditie rasariteana, apar si se raspandesc tipuri noi de obiecte, printre care celtul – topor sau, mai rar dalta, cu corpul gol. Se amplifica practica depunerii obiectelor de bronz. Printre depozitele de bronzuri descoperite in sud-estul Transilvaniei le mentionam pe cele de la Arcus, Turia (jud. Covasna), precum si cel de la Miercurea-Ciuc (jud. Harghita). Printre numeroasele obiecte de bronz gasite in depozite, cele mai frecvente sunt celturile, varfurile de lance si secerile, iar in asezari, de obicei piese mici: ace, sule si carlige de pescuit.
In Transilvania, în afara de cultura Noua, erau prezente si alte culturi locale – Wietemberg, Otomani fara o influenta a populatiilor kurganice. Contactele dintre culturile indigene cu influente kurganice (cultura Noua) si cele fara o influenta vizibila au adus la formarea tracilor timpurii. Procesul sincretic are loc în perioada de tranzitie de la epoca bronzului la cea a fierului. Prima faza a pierioadei fierului, a tracilor timpurii, era numita Hallstattul tracic (localitate din Austria) probabil intre anii 1300 – 700/600 î.Hr. A doua faza a epocii fierului, numita Latene (plaja a unui lac din Elvetia), va cuprinde perioada 650/600 -105 î.Hr.
La prima epoca a fierului s-a produs procesul de individualizare si consolidare a lumii tracice, care popula spatiul de la Marea Egee si peninsula Anatolica-la Sud, si pâna la râul Nipru – la Nord; de la Tisa Superioara – la Vest, pâna la Marea Neagra -la Est. Sapaturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la iveala multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunare, la Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia), Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru), care prezinta un ansamblu de culturi înrudite ale hallstattului tracic timpuriu, toate apartinînd lumii tracice.
La mijlocul primului mileniu î.Hr., vom intalni un “univers tracic”, compus din divizari si absorbtii de populatii indigene alcatuit la nord de Balcani din geti (pe ambele maluri ale Dunarii), daci (în zona intermontana a Carpatilor), costoboci (nordul Transilvaniei), tirageti (la gurele Nistrului), carpizi (în centrul si nordul Moldovei), agatirsi (sciti tracizati în Transilvania si Podisul Moldovenesc)
Bibliografia integrala la sfarsitul subiectului abordat.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
multumesc pentru articolul zilei! din “universul tracic” in postarile viitoare doresc informatii suplimentare despre daci, costoboci si agatarsi.multumiri anticipate.
o zi si un weekend minunat alaturi de cei dragi.
Ce zici de tezaurul găsit la prăşit?
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-14993688-satu-mare-tezaur-ingropat-3-000-ani-descoperit-intamplator-elev.htm
“Arheologii satmareni au constat ca descoperirile dateaza din anii 1.200 – 1.000 i Hr., avand o importanta deosebita.”
“Impreuna cu alte artefacte iesite la lumina pe parcursul deceniilor anterioare, noile piese descoperite atesta existenta unui important centru de putere preistorica in zona Ciumesti-Sanislau. ”
Deci pre-indo-europenii au fost la origine bănăţeni.
Mai departe, în jurul anului 500 cât de asemănătoare – genetic şi etnografic – erau triburile trace?
Apoi, ce lucruri mai scrie despre “noi” Herodot în afară de cele drăguţe “cei mai viteji şi mai drepţi …”