Aurel Popovici şi Statele Unite ale Austriei Mari
| 28/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Magazin Politic |
Evenimentele actuale ma conduc de multe ori spre istoria moderna a Romaniei si a contextului geografic in care traim. Cred ca cititorii mei nu cunosc poate suficient unele pagini ale istoriei regionale. Unele uitate, altele absconse. Cred ca este timpul sa le amintim in contextele actuale.
Aurel Popovici (1863 – 1917) a fost un jurist şi un politician român care in 1906 a propus federalizarea Austro-Ungariei în aşa-numitele State Unite ale Austriei Mari. Din tinereţe şi-a exprimat opoziţia împotriva politicii de maghiarizare din Transilvania şi Banat. Miraculos reuşeşte să intre într-un grup de persoane din jurul lui Franz Ferdinand şi încearcă să promoveze ideea unei restructurări a imperiului Austro-Ungar într-o uniune de state federale.
În acest context, concepe în 1906 o structură federală, inspirată totalmente de modelul unor republici federale viabile (aşa cum erau la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic şi Brazilia, care au imitat modelul american), pe care o numeşte Statele Unite ale Austriei Mari. Conceptul presupunea înfiinţarea a 15 provincii autonome (state), constituite pe principiul naţionalităţii, respectând frontierele etnice, beneficiind de o largă autonomie internă, după modelul elveţian sau american. Era prevăzută, de asemenea, o întărire considerabila a executivului central şi folosirea sistematică a limbii germane în administraţie şi ca limbă oficială. Una din consecinţele cele mai importante era pierdera importanţei jucate de Ungaria. Afirmaţia trebuie înţeleasă în logica exerciţiului naţionalist şi în corelaţie cu mediul confruntărilor între naţiuni, pe fondul primei afirmări geopolitice a acestora în istoria europeană. Datorită rezistenţei opuse de partea maghiară şi a asasinării prinţului Franz Ferdinand, modelul propus de Popovici a pierdut orice şansă de a mai fi implementat.
Aurel C. Popovici a fost interpretat ca o contraparte la contextul critic, destructiv şi centrifug din Europa Centrală, prin teoria lui puternic centralistă a unei guvernări puternice centrale, care să coordoneze un context federal. În afară de complexitatea teoriei politice a lui A.C. Popovici, trebuie subliniată atracţia acestuia faţă de valul vremii de rasism şi xenofobie prezent în Europa Centrală. Articolele sale, de o virulenţă uneori rar întâlnită, sunt îndreptate împotriva evreilor, ungurilor, “levantinilor balcanici” (pe limba lui oltenii si moldovenii), adica a conationalilor lui regateni.
Naţionalismul lui Popovici trebuie însă înţeles de o manieră dependenta de timpul in care a trait: naţiunea era înţeleasă drept o unitate mai degrabă morală şi politică decât rasială, bineiunteles neincluzand elemente ca nu erau privite de Popovici cu ingaduinta, de exemplu evreii. Popovici s-a folosit însă de teoreticienii ideii rasiale, mai cu seamă folosindu-i împotriva curentului cosmopolit, pe care-l detesta.
Alături de ideea unei autorităţi statale puternice, menite să modeleze societatea, Popovici era adeptul unei forme de neintervenţionism în chestiunile sociale, fiind de asemenea favorabil descentralizării. Sistemul şcolar era văzut ca fiind detaşat de o formă autoritaristă de intervenţie a statului. Cele două componente ale gândirii lui trebuiesc, astfel, privite impreună.
Statele Unite ale Austriei Mari (Vereinigte Staaten von Groß-Österreich)
Odată cu începutul secolului XX începea să fie tot mai vizibilă principala problemă de care se lovea dubla monarhie din Austro-Ungaria şi anume faptul că imperiul era format din 11 grupări etnice distincte, din care doar două, germanii şi ungurii (care împreună formau doar 44% din totalul populaţiei) deţineau puterea de control. Celelalte nouă grupări etnice (cehii, polonezii, rutenii, românii, croaţii, slovacii, sârbii, slovenii şi italienii) nu deţineau aproape nici un fel de putere. Sistemul monarhiei duale al unchiului lui Franz Ferdinand, împăratul Franz Joseph, împărţise vechiul imperiu austriac în două naţiuni, una dominată de austrieci şi cealaltă dominată de maghiari. După o serie de demonstraţii şi răscoale a devenit însă evident că această situaţie în care două grupări etnice, aflate practic în minoritate, dominau celelalte nouă grupuri etnice nu putea să mai reziste pentru mult timp.
Franz Ferdinand a planificat o redesenare radicală a hărţii Austro-Ungariei creând un număr de state semi-autonome pe baza majorităţilor etnice şi lingvistice, care să fie toate parte a unei confederaţii mai mari intitulate Statele Unite ale Austriei Mari. În această nouă situaţie, identificarea limbii şi a culturii ar fi fost încurajată şi ar fi fost echilibrată balanţa controlului puterii, cel puţin parţial. Idea a întâmpinat de la început o opoziţie crâncenă din partea ungară a monarhiei duale, deoarece ca şi urmare directă a unei astfel de reforme nobilimea ungară ar fi pierdut mult din puterea pe care o deţinea.
Arhiducele a fost asasinat la Sarajevo în 1914, ceea ce a dus la declanşarea primului război mondial, pierdut de Austro-Ungaria. Drept urmare imperiul a fost dezmembrat de către puterile victorioase ale Antantei . Astfel s-au format mai multe state noi, iar alte teritorii austro-ungare au fost cedate ţărilor vecine existente.
Statele propuse de Aurel Popovici
Următoarele teritorii ar fi trebuit să devină state după reformă (”Deutsch se referă la limba germană, iar nu la Germania):
– Deutsch-Österreich (Austria germană, astăzi Austria şi Tirolul de Sud)
– Deutsch-Böhmen (Boemia germană, partea de nord-vest a Cehiei de astăzi)
– Deutsch-Mähren (Moravia germană, partea de nord-est a Cehiei de astăzi)
– Böhmen (Boemia, partea sudică şi centrală a Cehiei de astăzi)
– Slowakenland (Slovacia)
– West-Galizien (Galiţia de vest, parte a actualei Polonii)
– Ost-Galizien (Galiţia de est, parte a actualei Ucraine)
– Ungarn (Ungaria)
– Seklerland (Ţara Secuilor, parte a României de astăzi)
– Siebenbürgen (Transilvania, Banat şi Bucovina, parte a României şi Ucrainei de astăzi)
– Trento (Trentino, parte a Italiei de astăzi)
– Triest (Trieste), parte a Italiei de astăzi)
– Krain (Carniola, Slovenia de astăzi)
– Kroatien (Croaţia)
– Woiwodina (Voivodina, parte a Serbiei de astăzi)
În plus, unele enclave vorbitoare de limbă germană din Transilvania de est şi în alte locaţii ar fi avut o autonomie limitată.
Bibliografie:
Aurel C.Popovici, editura Albatros, 1994. Inclusiv studiile lui Constantin Schifirneţ.
Aurel C. Popovici “Naţionalism sau democraţie. O critică a civilizaţiunii moderne”, 1910.
The United States of Greater Austria – a step towards European Union?, Iulian-Nicuşor Isac, 2009.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
păi, noi am fi ieşit mai bine decât cu harta actuală:)
cu aproximaţie, rezultă că am pierdut mult şi la Banat şi la Bucovina, pare că şi din partea spre unguri, dar ne-am ales în schimb cu secuii
Excelent ! Auzisem cate ceva despre acest subiect, de-abia acum imi e deslusit conceptul. Multumesc, Theophyle!
cu placere 🙂
le deslusim noi pe toate pana la urma, inclusiv cele puse sub presh!
Asa, asa! 🙂
Aceasta arata ca romanii din Banat nu se gandeau la Romania Mare la inceput de secol 20. Pe langa cele doua cauze mentionate pentru nerealizarea acestui concept in practica politica as mentiona prea lunga domnie a lui Franz Josef dar mai ales abilitatea diabolica a contelui Tisza in a dejuca orice nu era favorabil Ungariei in timpul guvernelor conduse de el. Cand aste controlata istoria se scrie altfel decat atunci cand se produc lucruri imprevizibile cum au fost consecintele razboiului pentru Austria si Ungaria. Abilitatea lui Tisza si puterea lui Franz Josef nu au putut sa compenseze lipsa lor de viziune politica si presiunile externe. Aceste lucruri dor in timp ca si membrul care este amputat dar mental el mai exista.
salut,
sper ca “durerile de amputare” au trecut 🙂
Nu este nevoie ca ROMANII sa fie ca norvegienii,belgienii,elvetienii ci LEGILE si INSTITUTIILE trebuie sa fie ca la ei.Daca din anii 90 se infiinta si la noi un FOND DE BUNASTARE SOCIALA ca si in NORVEGIA azi am fi fost ca si ei.Bogatiile subsolului sant ale POPORULUI.Doar infiintand un astfel de FOND vor fi finante la standarde europene pentru SANATATE,PENSII,EDUCATIE,CULTURA,JUSTITIE SOCIALA,etc.