Trăiască Republica europenă!
| 08/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International, Politeia Digest, Stiri Europene |
Am hotarat sa continui articolele in care incercam sa atentionez legaturile multiple dintre provocarile Europei si pericolele la care este expusa lumea in care traim si ne dorim sa apartinem. Sub titlul „Trăiască Republica europenă!” (Es lebe die europäische Republik!) ziarul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), care apare la Frankfurt, a publicat un articol semnat de Ulrike Guérot si Robert Menasse, eseu interesant despre functionarea deficitara a Uniunii Europene si posibile remedii.
Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). Înfiinţat în 1949, este un mare cotidian conservator – liberal fiind o referinţă pentru oamenii de afaceri şi 
pentru intelectualiprin suplimentul lui literar, “Foileton”. FAZ este cel mai difuzat cotidian german în străinătate, şi are una dintre cele mai răspândite reţele de corespondenţi din lume, ceea ce-l face independent faţă de agenţiile de presă. Mic detaliu: pe prima pagină nu existau fotografii înainte de 2007. Accesul la site-ul web, care conţine între altele dosare de actualitate în “audio-book” este în mare parte cu plată. În schimb, redacţia suplimentului “Foileton” prezintă critici de noi apariţii editoriale, descărcabile gratuit. Apare la Frankfurt in limba germana. Circulaţie : 369 000.
Ulrike Guérot este o politologă germană născută în 1964. Între 2000 şi 2003, ea a condus un program european al Consiliului german pentru relaţii externe (DGAP). Din 2007, ea conduce biroul de la Berlin al Consiliului European pentru relaţii externe unde conduce cercetările referitoare la integrarea europeană, instituţiile europene şi relaţiile franco-germane şi germano- americane.
Robert Menasse este un scriitor, traducător și eseist austriac născut în 1954. În același timp editor și profsor de literatură, el este autorul mai multor romane și eseuri. Din 2006 se consacră în special Uniunii Europene și problemelor legate de justiție în lume.
***
„Trăiască Republica europenă!” (Es lebe die europäische Republik!)
Fragmente
Într-o casă cuprinsă de flăcări, şefii de state şi de guverne ale Europei negociază suma care ar trebui alocată pentru pagubele produse de o eventuală inundaţie. Reproşul că au pierdut contactul cu cetăţenii este incorect. Un asemenea contact n-a existat niciodată. Sistemul în care trăim nici nu prevede, nici nu permite o reprezentare legitimată democratic a populaţiei Europei.
Un politician care – fiind “legitimat democratic” şi deci ales – face politică europeană nu a ajuns în această poziţie decât prin alegeri naţionale şi trebuie, pentru a supravieţui politic, să apere ficţiunea “intereselor naţionale”. Oricine neglijează astăzi, la summiturile Consiliului European, interesele comunitare cu scopul de a primi asentimentul electoratului său face rău tuturor celorlalţi şi, până la urmă, dăunează propriei ţări, prin jocul de interdependenţe dintre piaţa internă europeană şi zona euro.
Iar alegătorii care-l ovaţionează nu învaţă nimic din greşelile lui, ba dimpotrivă. Astăzi, niciun stat naţional european nu mai poate rezolva vreo problemă de unul singur. Structura instituţională a UE împiedică însă soluţiile colective. Ceea ce numim azi criză este tocmai această contradicţie, iar ceea ce discutăm nu sunt decât simptomele acesteia din urmă.
Falşii pragmatici au eşuat
Această situaţie destramă Europa. Între reprezentanţii politici – care se consideră pragmatici –, cetăţeni şi cei câţiva visători se cască un abis. Pragmaticilor li se datorează criza, deoarece ei au decis întotdeauna numai “posibilul”; de exemplu, o monedă transnaţională incapabilă să funcţioneze şi care subminează ideea iniţială a pragmaticilor, întrucât reţinerile naţionale nu au lăsat să acţioneze instrumentele politice necesare pentru gestionarea acestei monede.
Problemele pricinuite de această contradicţie sunt renaţionalizate, datoriile (Schulden) se traduc într-o vină (Schuld) a naţiunilor, iar acestea din urmă sunt constrânse să facă eforturi masive la nivel naţional. Cum vor aceşti pragmatici să soluţioneze criza? Le datorăm cetăţenilor legitimarea celor care au produs criza. Ei îşi silesc reprezentanţii să mimeze apărarea intereselor naţionale şi întorc astfel spatele Europei.
Dar visătorii? Ei au fost şi sunt în continuare adevăraţii realişti; le datorăm faptul că au ştiut să tragă concluziile raţionale şi realiste – aparent utopice la vremea aceea – din experienţele naţionalismului şi ale realpoliticii europene, care devastaseră continentul. Primul preşedinte al Comisiei Europene, Walter Hallstein – un german –, a spus: “Abolirea naţiunii este ideea europeană!”; astăzi, nici preşedintele Comisiei, nici cancelarul Germaniei n-ar îndrăzni să pronunţe o asemenea frază. Ea reflectă însă adevărul.
Concurenţa dintre state produce pericolul
Dacă i-am asculta pe visători, am avea de mult soluţia la criză. Visul – această soluţie – este Republica Europeană. În ea, regiunile Europei s-ar dezvolta liber, păstrându-şi individualitatea, într-un cadru legal comun, în loc să fie organizate în naţiuni concurente.
Europa în care trăim nu este viabilă în forma ei politico-econimică de azi şi va sfârşi prin a imploda, întrucât democraţia naţională şi economia transnaţională devin incompatibile. Trăim într-un spaţiu monetar comun, dar acţionăm ca şi cum economiile noastre ar fi încă naţionale şi s-ar afla într-o concurenţă necesară unele cu altele.
De aceea zona euro are nevoie de o democraţie transnaţională: o republică europeană, cu aceleaşi drepturi şi reguli politice, economice şi sociale pentru toţi.
Republica este noul proiect european: ea îşi organizează teritoriul prin adeziuni voluntare, îşi construieşte unitatea prin contracte care garantează o pace durabilă, lasă în urmă ideea de naţiune şi edifică primul continent postnaţional din istorie. Statele Unite după modelul Statelor Unite ale Americii sunt o idee depăşită. UE este avangarda.
Consiliul European şi, astfel, statele naţionale reclamă hegemonia asupra integrării europene, care însă nu poate exista câtă vreme spectatorii – electoratele naţionale – sunt nevoiţi să asiste la melodrama mincinoasă a suveranităţii naţionale. Suveranitatea statelor naţionale este iluzia de care suferă Europa.
Dacă Europa va evolua – prin intermediul uniunii bancare şi al fondului de amortizare a datoriilor – spre o uniune bazată pe răspundere comună, atunci şi decizia comună privind cheltuielile va trebui organizată altfel. “Euroland”, care va fi nucleul Republicii Europene, are nevoie de un parlament al zonei euro cu drept de iniţiativă şi cu un drept de vot eliberat de agendele naţionale; de un ciclu bugetar aflat în legătură cu mandatele legislative şi de competenţe cel puţin proporţionale în materie de politică fiscală; euroobligaţiunile menite să elimine defectele sistemice ale monedei euro sunt perspectiva.
În plus, în logica unei res publica europene, câştigurile lanţului paneuropean de valori economice ar trebui redistribuite transnaţional în vederea găsirii unui echilibru economic între centru şi periferie. În această logică, o asigurare de şomaj comunitară ar face posibilă, în aceste vremuri de recesiune, tranziţia spre un sistem social european.
Economia, moneda şi politica sunt inseparabile şi numai o politică paneuropeană, legitimată de o democraţie supranaţională poate redobândi primatul asupra economiei. Balanţele comerciale naţionale bazate strict pe export nu sunt o strategie! Când 80% din aşa-zisul câştig din exporturi al unei ţări-membre este obţinut pe piaţa internă, avem de-a face cu o fraudă la nivelul balanţei comerciale europene.
Res publica: nucleul Europei
Res publica este cea mai preţioasă noţiune din istoria ideilor politice de la Platon încoace. E marca esenţială pe care se poate întemeia un sentiment de solidaritate europeană. În res publica, regăsim o profesiune de credinţă pentru organizarea politică a comunităţii, din care se pot deduce, ca ţeluri normative, principiul justiţiei sociale şi cel al prosperităţii generale. E ceva ce nu găsim în Statele Unite, nici în Rusia autocratic-oligarhică şi cu atât mai puţin în China predemocratică. Res publica reprezintă, aşadar, nucleul Europei!
Nimeni nu ştie azi ce formă instituţională concretă va lua până la urmă acest proiect de avangardă al unei democraţii europene postnaţionale. E de datoria noastră să discutăm astăzi despre acest proiect, cu toată creativitatea de care e capabil continentul nostru. Altfel, proiectul de pace european va bântui Europa ca un simplu spectru.Articolul original in FAZ aduce in limba romana PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Articolul e bun dar pur exercitiu intelectual .
In o asociatie de 27 de orgolii nationale (in curind 28 ) cu tot atitea interese diverse , e imposibil de gasit o linie comuna , o strategie in care nimeni sa nu piarda nimic.
“Suveranitatea statelor naţionale este iluzia de care suferă Europa” este elementul imbucurator a articolului dar si prima problema europeana .
Expresia “o asigurare de şomaj comunitară ar face posibilă, în aceste vremuri de recesiune, tranziţia spre un sistem social european.” e o utopie socialista . Nu ar mai munci nimeni in Romania sau alta tara periferica cind un ajutor de somaj european ar da fiecaruia cam 500 euro lunar . 🙂
Pe romaneste, sloganul comunist ” fiecaruia dupa nevoi ” a avut un sfirsit mizarabil . E viata de zi cu zi care demonstraza acest faliment .
Nu se intreaba nimeni de ce statul e cel care trebuie sa gestioneze o asigurare de somaj care prin definitie e individuala dar si obligatorie . De ce aceasta asigurare nu e mutata rapid in o relatie obligatorie contractuala dar doar intre asigurat si firma privata de asigurari. Cu eliminarea statului ca “redistribuitor ” a sumelor in cauza .
Aici intra (poate) viziunea/scoala de gindire socialista a statului centralizat care gestioneaza tot si rezolva tot . Nu e realizabila nici macar in tarile unde guvernele incaseaza prin venituri fiscale cam 45-50 % din PIB autohton . Pe fondul crizei a devenit evidenta aceasta limita a centralizarii statale .
Nu mai scriu despre viziunea unei armate comune europene ca e tot o chestie de visatori . 🙂
Doar nu or fi unii de acord ca ipotetica armata sa fie constituita din voluntari (indiferent de tara europeana) si cu tehnica militara achizitionata prin licitatii publice .
Grecii nu ar mai fi nevoiti sa cumpere submarine “made in RFG” si in paralel sa faca sacrificii colosale dar absolut inutile si atunci problema europeana ar avea alte mize dar si solutii 🙂