Ştiri Externe: 6 noiembrie 2013 / “Low-cost” spre Marte
06/11/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Chuck Hagel insistă asupra reorganizării forţelor militare ale SUA. Pentru ca armata să rămână un “instrument esenţial al puterii şi politicii externe” a Statelor Unite, ea trebuie să fie folosită “cu discernământ, în mod precis şi judicios”, a afirmat secretarul american al Apărării, într-un discurs, la Centrul de Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS), un grup de reflecţie cu sediul la Washington. În opinia sa, Statele Unite trebuie să “acorde mai multă importanţă instrumentelor civile ale puterii”. De asemenea, şeful Pentagonului a avertizat împotriva unui nou izolaţionism în rândul populaţiei şi a unor oficiali. Hagel consideră că forţele militare trebuie să se adapteze unor reduceri bugetare, iar instituţiile din domeniul Apărării “trebuie să fie reorganizate”, pentru a menţine mijloacele de acţiune ale armatei americane. Aceste reduceri “sunt prea rapide, prea mari şi iresponsabile”, a denunţat fostul senator republican. Reducerile bugetare ale Pentagonului au constituit anul trecut 37 miliarde de dolari, urmând să crească cu încă 52 de miliarde de dolari, adică cu 10 la sută. Mediafax
Ambasadorul britanic la Berlin, invitat să dea explicaţii la Ministerul de Externe german în scandalul de spionaj. Ministerul Afacerilor Externe german a anunţat marţi că l-a invitat pe ambasadorul britanic să vină să dea explicaţii referitor la informaţii apărute în presă potrivit cărora Marea Britanie ar opera un sistem de spionaj pe acoperişul ambasadei sale de la Berlin, informează Reuters şi AFP. ‘La iniţiativa ministrului de externe (Guido) Westerwelle, ambasadorul britanic a fost invitat să vină pentru discuţii la Ministerul Afacerilor Externe’, a indicat diplomaţia germană într-un comunicat citat de Reuters. ‘Directorul Departamentului pentru afaceri europene a cerut explicaţii cu privire la informaţii recente apărute în presa britanică şi a afirmat că spionarea comunicaţiilor dintr-o misiune diplomatică ar constitui o încălcare a legislaţiei internaţionale’, menţionează comunicatul citat. Întâlnirea ‘a avut loc (marţi) după-amiaza la minister şi s-a terminat’, a confirmat pentru AFP William Gartward, purtător de cuvânt al ambasadei britanice la Berlin, fără a da alte detalii. Marţi, cotidianul britanic The Independent a indicat că documente transmise de fostul consultant NSA Edward Snowden şi fotografii aeriene ‘arată că agenţia britanică GCHQ, împreună cu Statele Unite şi alţi parteneri-cheie, gestionează o reţea de staţii de spionaj în clădirile diplomatice din lume, care interceptează comunicaţii în ţările gazdă’. Integral aduce Agerpres
Rachetă indiană “low-cost” spre Marte. O rachetă indiană ce transportă o sondă care va zbura spre planeta Marte a decolat marţi din sudul Indiei. Aceasta speră să devină prima naţiune din Asia ce va ajunge pe planeta roşie cu ajutorul unei tehnologii low-cost, potrivit AFP. “A decolat”, a anunţat un comentator de la televiziunea publică indiană, în momentul în care racheta s-a desprins de sol, de la o bază spaţială din Golful Bengal. Lansatorul transportă o sondă care va ajunge pe Marte peste aproape un an. India vrea să intre în istorie şi să devină prima ţară din Asia care ajunge pe Marte. Misiunea a fost anunţată în urmă cu 15 luni de premierul Manmohan Singh, la puţin timp după eşecul unei misiuni chineze. Un succes al misiunii indiene ar fi un motiv de mândrie pentru această ţară care a reuşit printr-o misiune spaţială în 2008 să dezvăluie prezenţa apei pe Lună. India nu este singura ţară din lume care a lansat o misiune pe Marte. Au făcut-o înaintea ei Statele Unite, Rusia, Japonia şi China, dar ultimele două au eşuat. Misiunea marţiană a costat doar 55 de milioane de euro. RFI
Se îndreaptă nemţii spre dependenţa totală de fostul inamic Rusia la furnizarea de gaze? Germania, cel mai mare consumator de energie din Europa, a încurajat construirea gazoductului rus Nord Stream care-i furnizează acum gaze naturale direct din Rusia. În schimb, lipsa de sprijin din partea Berlinului este una din cauzele colapsului proiectului gazoductului Nabucco, susţinut de UE şi SUA şi care ar fi trebuit să reducă dependenţa Europei de gazele ruseşti. La prima vedere, Germania pare că preferă gazele ruseşti şi se îndreaptă spre dependenţă totală de importurile din Rusia, aşa cum este cazul statelor din Europa de Est, dar jocul intereselor ascunde de fapt interdependenţa celor două puteri economice, iar Europa de Est este prinsă la mijloc. În urmă cu doi ani, la începutul lunii noiembrie 2011, cancelarul german Angela Merkel şi pe atunci preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev s-au întâlnit în oraşul Lubmin de pe costa baltică a Germaniei pentru a inaugura gazoductul de 7,4 miliarde de euro care leagă Germania direct de vastele rezerve de gaze naturale din Siberia. Aceasta ar fi cea mai lungă conductă subacvatică de gaze naturale din lume. La ceremonie au participat premierul francez François Fillon şi omologul olandez Mark Rutte, semn al importanţei noii legături energetice a Europei. Cuvintele folosite de toţi aceşti lideri europeni au fost „întărirea siguranţei aprovizionării Europei cu energie“. În acel an, Rusia a fost sursa a 60% din importurile de gaze naturale ale Germaniei. Aceste importuri au asigurat 40% din consumul total. „Germania este pe cale să devină, precum statele foste comuniste, aproape total dependentă de gazele ruseşti“, scria la acea vreme MarketWatch subliniind o idee larg vehiculată de presa. Integral aduce Ziarul Financiar
Bill de Blasio, noul primar al New York-ului. Democratul Bill de Blasio a câştigat cu uşurinţă alegerile pentru primăria New York-ului, înlocuindu-l în această funcţie pe miliardarul Michael Bloomberg, potrivit unor rezultate preliminare apărute în presa americană, relatează AFP. “Mulţumesc, New York City”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter echipa sa de campanie, la puţin timp după închiderea birourilor de vot. Alături de acest mesaj apare o fotografie a lui Bill de Blasio, împreună cu soţia sa Chirlane şi cu ei doi copii metişi ai lor. Bill de Blasio, un italo-american de 52 de ani căsătorit cu o afro-americană, cu idei solid ancorate la stânga, l-a zdrobit pe adversarul său republican Joe Lhota, potrivit rezultatelor preliminare oferite de mass-media americană. El a promis o “schimbare fundamentală”, îl va înlocui în funcţie pe Bloomberg, actualul primar al oraşului, începând de la 1 ianuarie. Noul edil al New Yorkului se defineşte ca un politician apropiat social-democraţiei europene, iar printre promisiunile sale că va face o “schimbare fundamentală” după cei 12 ani ai unui Bloomberg pro-business, se numără construcţia a 200.000 de locuinţe sociale şi o creştere a impozitelor pentru cei cu venituri de peste jumătate de milion de dolari. După Rudolph Giuliani (1994-2001) şi Michael Bloomberg (2002-2013), Bill de Blasio s-a poziţionat drept “progresist”, apărător al claselor mijlocii, al familiilor şi minorităţilor. Integral aduce Adevarul.
Unul din trei fotbalişti din Bundesliga a driblat fiscul. Celui mai corect dintre campionatele de fotbal ale Europei i se pregăteşte o furtună: fiscul german a luat la puricat averile jucătorilor şi a descoperit că există o problemă de sportivitate în raportarea banilor câştigaţi pe teren şi în jurul acestuia. Ofsaid în campionatul german de fotbal: fiecare al treilea jucător din Bundesliga a depus declaraţii de venituri incomplete, au aflat reporterii emisiunii “sport inside”, transmisă luni de postul public regional de televiziune WDR. Conform informaţiilor obţinute de jurnaliştii germani, un sondaj efectuat de autorităţile fiscale a dovedit că 20 dintr-un total de 60 de cazuri analizate prezintă probleme în raportarea onestă a încasărilor – fie că provin direct din activitatea sportivă, fie din contracte de publicitate sau alte forme de valorificare a imaginii, cum ar fi cataloagele de autocolante publicate de editura Paninni. Ancheta fiscului federal a pornit de la un CD cu date “secrete” primit din Elveţia şi care includea informaţii despre plăţile făcute unor fotbalişti germani de către editura italiană în conturi elveţiene. Sindicatul fotbaliştilor profesionişti VdV şi-a anunţat deja membrii asupra unei posibile anchete a fiscului şi le-a sugerat ca, în cazul în care aceştia au dubii, să recurgă la portiţa oferită de lege prin “auto-denunţ”. Nu trece drept sigur că un asemenea pas atrage implicit şi o graţiere. Afacerera a ieşit la iveală în toiul unui alt scandal care a stârnit rumoare în lumea fotbalistică germană: cel mai de succes manager din Bundesliga, Uli Hoeneß, directorul campioanei Europei, Bayern München, s-a sustras plăţii impozitelor şi, chiar dacă s-a auto-denunţat, va trebui să compară în faţa instanţei. Pedeapsa pe care o aşteaptă fostul jucător de fotbal, în prezent om de afaceri cu un succes remarcabil în producţia de cârnaţi şi lider incontestabil al celei mai puternice grupări fotbalistice continentale, poate urca până la zece ani privare de libertate sau plata unei sume de ordinul milioanelor de euro. Integral aduce Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]