Ştiri Externe: 5 iulie 2013 / „Spioni din toate ţările, uniţi-vă!”
| 05/07/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Nelson Mandela este în “stare vegetativă permanentă” din 26 iunie. Medicii recomandă deconectarea de la aparatele care îl menţin în viaţă. Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela este “într-o stare vegetativă permanentă”, 
iar medicii recomandă deconectarea de la aparatele care îl menţin în viaţă, conform unui document judiciar din 26 iunie, dezvăluit joi. “Nelson Mandela este într-o stare vegetativă permanentă”, indică documentul din 26 iunie prezentat săptămâna trecută de familia acestuia la tribunalul din Mthatha în litigiul privind transferul drepturilor de proprietate asupra unor morminte. În paralel, Preşedinţia sud-africană a comunicat joi că Nelson Mandela rămâne în stare “critică, dar stabilă”. Nelson Mandela era “conştient” luni şi chiar a încercat să mişte ochii şi gura, afirmă un prieten al fostului preşedinte sud-african care l-a vizitat la spitalul din Pretoria. “Mandela este foarte bolnav, dar era conştient, chiar a încercat să mişte ochii şi gura când i-am vorbit. A ştiut că eram eu”, susţine Denis Goldberg. Mediafax
Le Monde: Serviciile secrete franceze interceptează ‘totalitatea comunicaţiilor’ în Franţa pentru a le stoca ‘vreme de mai mulţi ani’ în afara oricărui control, a scris joi cotidianul Le Monde, pe fondul dezvăluirilor de spionaj la mare scară ce este, potrivit lui Edward Snowden, practicat de Statele Unite ale Americii. Contactat de France Presse pentru a comenta pe acest subiect, guvernul francez nu a avut nicio reacţie joi seară. 
Acuzaţia ce vizează Direcţia Generală de Securitate Externă /DGSE/, serviciul de informaţii însărcinat cu colectarea de intelligence din afara ţării, intervine în contextul în care suspiciunile de spionaj ce vizează instituţii şi cetăţeni din Europa de către SUA au provocat un val de indignare pe Bătrânul Continent. Potrivit Le Monde, DGSE ‘colectează în mod sistematic semnalele electromagnetice transmise de computerele din Franţa, precum şi toate fluxurile dintre francezi şi străinătate: totalitatea comunicaţiilor noastre sunt spionate’. Rodul acestei acţiuni de colectare /emailuri, SMS-uri, apeluri telefonice, date şi mesaje introduse pe Facebook, Twitter…/ este stocat după aceea ‘vreme de mai mulţi ani’ într-un supercomputer aflat la sediul DGSE de la Paris. Celelalte servicii, asigură publicaţia franceză, precum contraspionajul sau vămile, merg acolo şi ‘accesează zilnic’ informaţiile care le interesează. Într-un comunicat emis în reacţie la informaţiile Le Monde, deputatul socialist Jean-Jacques Urvoas, coraportor al misiunii de evaluare asupra cadrului juridic aplicabil serviciilor de informaţii, subliniază că ‘problemele de intelligence cu greu pot fi asociate cu fantezii şi imprecizii’. În opinia sa, afirmaţia potrivit căreia ”totalitatea comunicaţiilor noastre sunt spionate şi stocate vreme de mai mulţi ani’ cu greu corespunde realităţii pe care o cunosc eu’. El a amintit că interceptările ce vizează cetăţeni francezi au nevoie de o autorizaţie din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Interceptărilor de Securitate /CNCIS/ şi că datele colectate trebuie distruse după utilizare. ‘Deci, cetăţenii francezi nu sunt supuşi unui spionaj masiv şi permanent în afara oricărui control’, a conchis el. Aduce Agerpres
Poate o lovitură de stat să fie vreodată democratică? Criza politică din Egipt abia începe. Armata a răsturnat regimul islamist şi a preluat puterea până la alegerile prezidenţiale anticipate. Criza politică este însă departe de final. Poate o lovitură de stat să fie vreodată democratică? Egiptenii speră că da. Preşedintele islamist Mohamed Morsi a fost înlăturat cu forţa de la putere, după ce a refuzat să dea curs solicitărilor repetate din partea poporului, a opoziţiei şi a armatei de a renunţa la fotoliu şi de a permite organizarea de alegeri anticipate. Armata a preluat puterea şi a suspendat Constituţia, amplu contestată. Aşa s-a terminat mandatul primului preşedinte 
egiptean ales liber, după numai un an şi câteva zile de când şi-a preluat funcţia. În locul său a fost desemnat interimar Adly Mansour, un judecător anonim care, în urmă cu doar câteva săptămâni, fusese desemnat şi preşedinte al Curţii Constituţionale a Egiptului. El va rămâne la putere până la alegerile anticipate, programate peste şase luni. Planul de tranziţie şi organizarea alegerilor vor rămâne însă în mâinile armatei conduse de generalul Abdul Fattah al-Sisi, considerat păpuşarul din umbră al evenimentelor care au dus la căderea regimului islamist al Frăţiei Musulmane. Gruparea politică a funcţionat clandestin în timpul preşedintelui Hosni Mubarak şi a fost propulsată la putere într-un val de simpatie după Primăvara Arabă. Pe fondul gradului ridicat de popularitate, Frăţia a bifat victorie după victorie, ajungând în scurt timp să deţină puterea pe toate palierele instituţionale. Egiptenii au devenit însă tot mai nemulţumiţi de politicile Frăţiei de la începutul acestui an, în contextul negocierilor privind noua Constituţie, pe care partidul a încercat s-o redacteze având la bază legea sharia a musulmanilor. Nemulţumirile sociale au fost amplificate şi de problemele economice ale ţării. Joi, armata a emis mandate de arestare pentru capii partidului, cei doi bărbaţi fiind acuzaţi că au au incitat la uciderea, duminică, a manifestanţilor din faţa sediului Frăţiei din Mokattam, o localitate situată la sud de Cairo. Totodată, poliţia egipteană a dispus arestarea a alţi 300 de membri ai partidului. Integral in Adevarul.
Egipt – a doua revoluţie. Egiptul intrǎ într-o nouǎ perioadǎ de tranziţie cu multe incertitudini dupǎ ce armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Morsi. Acesta din urmǎ, deşi ales în mod democratic, a focalizat asupra sa contestaţiile un larg evantai de pǎturi populare şi forţe politice. Un întreg şantier de reforme se deschide în faţa egiptenilor, în special modificarea unei Constituţii care poartǎ amprenta puternicǎ a islamiştilor. Focurile de artificii şi explozia de bucurie populară care au însoţit intervenţia armatei nu ascund însă serioase motive de îngrijorare. Greu de definit ceea ce s-a întîmplat în Egipt iar 
numeroşii comentatori arabi şi occidentali caută noi concepte şi formule pentru a capta esenţa evenimentului. Asistăm la o nouă revoluţie, după ce prima, izbucnită acum doi ani, a fost deturnată de islamişti? Avem de-a face cu o “lovitură de stat deghizată”, dar sprijinită cu entuziasm de o parte din populaţia egipteană nemulţumită? Un jurnalist de la RFI a folosit în comentariul său termenul de “lovitură de stat democratică”. Uniunea Europeană şi Statele Unite au reacţionat cu prudenţă în faţa evenimentelor din Egipt, fără să condamne intervenţia armatei dar fără să uite în acelaşi timp că preşedintele Morsi, în prezent înlăturat de la putere, a fost totuşi ales în mod democratic în urmă cu un an. Intr-un comunicat semnat de ministrul francez de externe Laurent Fabius se aratǎ cǎ Franţa ia act de schimbǎrile din Egipt. Parisul doreşte însǎ ca viitoarele alegeri sǎ fie pregǎtite în “spiritul respectului pentru pacea civilǎ, a pluralismului, a libertǎţilor individuale şi a progreselor deja obţinute în cursul tranziţiei democratice, astfel încît poporul egiptean sǎ-şi poatǎ alege în mod liber şefii care îl vor conduce în viitor”. Mai rǎmîne întrebarea : ce se va întîmpla dacǎ poporul egiptean va desemna din nou un lider al Fraţilor Musulmani în fruntea statului? Este evident cǎ preşedintele care tocmai a fost dat jos de la putere, Mohamed Morsi, nu a reuşit sǎ încarneze democraţia. Iar Fraţii Musulmani, partidul pe care îl reprezintă Mohamed Morsi, a încercat de fapt să-şi extindă influienţa în întreaga societate, să islamizeze total un stat şi o societate care erau deja destul de islamizate încă din epoca lui Hosni Mubarak. Ciudat rǎmîne însǎ faptul cǎ eşecul lui Morsi este mai puternic denunţat de societatea civilǎ egipteanǎ decît de… occidentali. Dupǎ cum aratǎ cotidianul Le Figaro, occidentalii nu reuşesc sǎ iasǎ din contradicţiilor lor cînd vine vorba de “islamiştii moderaţi”. Dupǎ victoria Fraţilor Musulmani, cu un an în urmǎ, la primele alegeri libere din istoria Egiptului, Statele Unite şi aliaţii lor au considerat cǎ trebuie sǎ-i sprijine pe islamiştii moderaţi şi cǎ ei reprezintǎ o 
bunǎ soluţie pentru lumea arabǎ. Este uluitor faptul cǎ o revistǎ precum Time nu a ezitat sǎ publice la un moment dat pe copertǎ fotografia lui Mohamed Morsi cu acest comentariu: “The most important Man in the Middle East” (Cel mai important om din Orientul Mijlociu). Nu este însǎ pentru prima datǎ cǎ occidentalii se pǎcǎlesc în analizele lor legate de lumea arabǎ, şi este suficient sǎ amintim cǎ absolut nimeni nu se aştepta în Occident la ceea ce s-a numit “primǎvara arabǎ”. Incepe, însǎ, pentru Egipt o nouǎ “primǎvarǎ” în noile condiţii? Sigur, toate speranţele sunt premise… Acest nou moment “istoric” pe care îl trăieşte Egiptul este însǎ în primul rînd consecinţa faptului că interesele armatei s-au ciocnit în mod grav cu cele ale Fraţilor Musulmani. In Egipt armata este o instituţie cu mare greutate afectivă şi istorică, egiptenii sunt mîndri de armata lor care mai controlează şi o bună parte din economie. Turiştii occidentali care merg în staţiunile balneare egiptene de la Marea Roşie nu ştiu că unele dintre hotelurile şi satele de vacanţǎ în care sunt cazaţi aparţin de fapt armatei. Dacǎ armata egipteanǎ a profitat de ocazia unei revolte populare pentru a-i debarca de la putere pe Fraţii Musulmani, motivaţia ei ţine şi de dorinţa de a nu-şi pierde privilegiile. Nu trebuie uitat nici faptul cǎ armata egipteanǎ este echipatǎ şi formatǎ de americani, care îi furnizeazǎ anual un ajutor de un miliard trei sute de milioane de dolari. Armata egipteanǎ nu doreşte, probabil, să-i lase pe Fraţii Musulmani să procedeze în felul în care au făcut-o islamiştii moderaţi din Turcia, care au reuşit efectiv să scoată armata turcǎ din jocul politic şi să-i diminueze ponderea ca arbitru social. Generalii egipteni mai au în minte probabil un model, cel iranian, unde după revoluţia islamică ayatolahii, care nu aveau încredere în armată, şi-au creat aşa-numitele “gărzi revoluţionare”, acestea din urmă acaparînd apoi sectoare întregi ale economiei. Focurile de artificii difuzate miercurii seară de televiziunea egipteană nu pot ascunde enormele dificultăţi care se anunţă în Egipt, unde reconcilierea naţională devine prima urgenţă, în absenţa căreia se profilează spectrul unui război civil. Integral la RFI
Paranoia premierului Erdogan riscă să alunge investitorii şi să trimită economia turcă într-o criză valutară. Inflaţia din Turcia, ţară din care tradiţiile democratice şi creşterea economică explozivă au făcut până nu demult farul de ghidaj pentru naţiunile care au ieşit din primăvara arabă, a ajuns la maximul ultimelor nouă luni din cauza scumpirii rapide a alimentelor şi educaţiei, iar costurile de finanţare aproape s-au dublat din luna mai. Moneda naţională, lira, s-a depreciat cu 10% faţă de începutul anului. Tot acest mixt toxic pare o reluare a dificultăţilor din 2011, când Turcia a ajuns în pragul unei crize cu o cădere de 20% a lirei şi o intervenţie masivă a guvernului pentru stoparea declinului, şi subliniază vulnerabilitatea unei economii care depinde mult de dispoziţia investitorilor, atacaţi de premierul Erdogan. Inflaţia 
anuală a accelerat la 8,3% pe an în iunie, maximul ultimelor nouă luni, potrivit datelor publicate miercuri de institutul naţional de statistică. Veştile au demoralizat investitorii de pe bursă, acţiunile terminând şedinţa în scădere cu 3,5%. Bursa de la Islanbul este cu 6% sub nivelul de la începutul anului, scrie The Wall Street Journal. Randamentele obligaţiunilor cu scadenţa la doi ani sunt de aproape 8%, faţă de 4,6% pe 17 mai. Tot acest mix de date demonstrează cât de instabilă este dispoziţia investitorilor, unul din factorii la care economia turcă este cel mai vulnerabilă. Cine este de vină? Recent, premierul Tayyip Erdogan a ameninţat cu acţiuni dure contra unora dintre cele mai mari bănci şi grupuri industriale, ceea ce a dus la scăderea accentuată a acţiunilor, scrie Bloomberg. El a ameninţat, de asemenea, că va „sufoca“ un aşa-zis „lobby pentru dobânzi ridicate“ al speculatorilor care au vrut să împingă în sus dobânzile şi să sufoce economia, notează agenţia Thomson Reuters. Investitorii străini deţin obligaţiuni şi acţiuni turce de 140 miliarde dolari, potrivit Standard Bank. Ei vor pierde bani dacă dobânzile cresc. Riscul este mai degrabă ca investitorii să-şi scoată banii din Turcia dacă-şi pierd încrederea. Economia turcă, a cărei creştere puternică era atractivă pentru investitori, a crescut cu doar 2,6% anul trecut, faţă de 8,5% anul anterior, după ce banca centrală a majorat dobânzile pentru a reduce pericolul ca economia să se supraîncălzească. Inflaţia a atins anul trecut aproape 9%. Cea mai mare slăbiciune economică este deficitul de cont curent, un semn că consumul creşte mai rapid decât poate suporta economia. Indicatorul a scăzut la 5,9% din PIB în 2012 de la 9,7% din PIB în 2011. Dar deficitul a început din nou să crească anul acesta. Până acum investitorii internaţionali au acceptat să finanţeze deficitul de cont curent. Ei erau încântaţi, pe lângă creşterea economică, de atitudinea favorabilă pieţelor a lui Erdogan, de stabilitatea politică şi de perspectiva că democratizarea va aduce ţara în UE.Integral in Ziarul Financiar
Cât de mare e ochiul Fratelui cel Mare? Fostul şef al securităţii reţelei de socializare Facebook şi-a schimbat locul de muncă. Acum lucrează pentru NSA, agenţia americană preocupată de vieţile altora. Cancelara federală Angela Merkel a discutat, joi dimineaţă, telefonic cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. Este, cel puţin oficial, prima conversaţie a celor doi înalţi demnitari de la aflarea veştii că Washingtonul spionează convorbirile telefonice ale partenerilor europeni. Conform purtătorului de cuvânt al şefei Guvernului federal, Steffen Seibert, Casa Albă va oferi aliaţilor săi informaţii privind programul de supraveghere a comunicaţiilor. Oficiali ai serviciilor de securitate din cele două ţări au programată pe 8 iulie o întâlnire având pe agendă colectarea de informaţii şi protecţia datelor. Până atunci, însă, o imagine reală a dimensiunii spionajului efectuat de americani se poate construi doar asamblând cioburi. O astfel de piesă în mozaic este informaţia difuzată în luna mai de către ziarul New York Times, conform căreia Max Kelly, şeful securităţii la Facebook, şi-a schimbat locul de muncă – şi, anume, s-a mutat la National Security Agency (NSA). Mutarea s-a produs în 2010 dar schimbarea 
din viaţa lui Kelly a devenit interesată pentru public abia după ce Ed Snowden a dat lumii de veste dedesubturile spionajului practicat de NSA. Reţelele de socializare – iar Facebook este una dintre cele mai populare platforme social media, dacă nu cumva reprezintă chiar simbolul absolut al fenomenului – au devenit instrumente utile pentru NSA, agenţia şi partenerii săi profitând de limita extrem de fluidă dintre protecţia datelor şi colectarea lor. Kelly s-a transferat la serviciul secret la puţine luni după demararea programului de supraveghere PRISM, prin care se recoltau informaţii din bazele de date ale Facebook. Prea puţină lume a ştiut, în aceşti trei ani, despre această rocadă profesională. Dar ea nu trebuie să surprindă, căci, comentează New York Times, Silicon Valley, cartierul general al atâtor giganţi ai telecomunicaţiilor, ascunde două comori după care tânjesc serviciile secrete americane: imense baze de date private şi programele informatice capabile să le prelucreze şi analizeze. Nu e de mirare că NSA este unul dintre principalii finanţatori ai start-up-urilor din Silicon Valley. Autorităţile americane nu au început să acceseze comunicaţiile private odată cu epoca reţelelor de socializare. Firmele de IT vând know-how şi tehnologie de stocare şi exploatare a datelor Guvernului – la fel cum o fac şi diverşilor actori comerciali interesaţi de potenţialul pieţei. Jeffrey Chester, şef la Center for Digital Democracy din Washington povesteşte că instituţiile federale şi companiile de telefonie colaborează de multă vreme iar companii precum Google sau Microsoft sunt partenere ale Pentagonului. Marele mister ce se aşteaptă dezlegat sună astfel: care este reala dimensiune a spionajului practicat? Cel mai recent raport privind transparenţa, publicat de Google, spune că numărul cererilor de acces formulate de instituţiile statului creşte constant, de la an la an, observă Simon Weiß, de la Partidul Piraţilor. Politicianul vorbeşte despre presiunea ce trebuie exercitată în direcţia unui plus de transparenţă. În primul rând pentru a evita speculaţiile pe tema cooperării dintre serviciile secrete şi reţelele sociale. Într-un mail transmis redacţiei Deutsche Welle, Weiß contestă dreptul autorităţilor de a solicita fără control public acces la informaţii din bazele de date ale firmelor de internet. În 
orice caz, susţine “piratul”, instituţiile statului trebuie să anunţe public când şi de ce recurg la asemenea indiscreţii. New York Times, în schimb, susţine că firmele de tehnologie şi comunicaţii nu se conformează pur şi simplu cererilor acoperite de lege – ci vin în întâmpinarea “curiozităţii” serviciilor secrete: multe dintre companii au divizii specializate în optimizarea accesului Guvernului la date.160 de milioane de scrisori fotografiate.Unii analişti sunt de părere că supravegherea reţelelor de socializare este o măsură binevenită, în condiţiile în care acestea se pot foarte uşor transforma în forumuri ale criminalităţii. Dar pentru aşa ceva e nevoie de inovaţie legislativă. Căci orice supraveghere a sferei private trebuie să aibă acoperire juridică. Cel puţin cât timp se mai vehiculează pretenţia existenţei statului de drept. Monitorizarea, însă, nu s-a mutat cu totul în spaţiul virtual. Acelaşi ziar new-yorkez se referă la o altă practică americană: “Mail Isolation Control and Tracking” (MICT), un program lansat în 2001, prin care, doar anul trecut, au fost fotografiate plicurile a nu mai puţin de 160 de milioane de scrisori expediate prin poşta tradiţională (USPS). Cât timp sunt stocate imaginile nu se ştie. Se ştie, în schimb, că, în 2007, preşedintele George W Bush a semnat un amendament la legislaţia în vigoare prin care, în cazuri excepţionale, deschiderea scrisorilor să poată fi efectuată şi fără acceptul prealabil al unui judecător. Singura veste relaxantă din întregul scandal declanşat la nivel global odată cu dezvăluirile lui Ed Snowden este că Anna Chapman, celebra spioană expluzată din SUA în Rusia, i-a făcut fugarului american o cerere de căsătorie. Deocamdată, Snowden nu s-a pronunţat cu privire la propunerea făcută de Chapman miercuri, pe contul ei de Twitter. Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna ziua;
egipt: ” debka files” lanseaza ipoteza ca generalii egipteni ar avea sprijinul monarhiilor din golf,in cazul in care US ar reduce ajutorul acordat armatei;
e de luat in seama;
in OM se defineste din ce in ce mai mult falia sunnita si falia shiita
Buna dimineata,
totul a dat in clocot! Cat despre retelele de socializare, lucrurile au scapat de sub control 🙁 Nu stiu de ce trebuie sa-mi pun fotografiile personale la “bataie”, sa-mi scot gandurile in piata publica.
Salut voios si calduros . 🙂
Tovarasica Anna Chapman (care o fi numele adevarat si gradul in ruseste ? ) a cerut in casatorie pe respectivul ?
Dragoste la prima vedere sau mai degraba ordin de servici ? 🙂
Mai Stef,
uite ce marfa e domnisoara si ce fata de tantalau are americanul – cred ca este din dragoste curata, adevarata si din prima privire (la televizor)
Nu am vazut pina acum o spioana si canapista in acelasi timp . 🙂
Se vede ca rusii sint mult inaintea romanilor . SIE ce masuri va lua pentru a contrabalansa concurenta ? 😆
Salut.
Retelele de socializare ca retelele dar circula zvonul ca Microsoft s-ar numara printre primii colaboratori ai Big Brother-ului.
ca e primul, ca e al treilea, ce conteaza 🙂
isi inchipuia careva ca nu e totul arhivat si pus la beci !?