Ştiri Externe: 25 ianuarie 2014 / Rusia şi iluziile occidentale
25/01/2014 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
CE anunţă prezentarea primului raport anticorupţie pentru toate statele membre. Comisia Europeană a anunţat, vineri, că va lansa, cel mai probabil la 6 februarie, primul raport anticorupţie în cadrul căruia va fi prezentată situaţia din toatele cele 28 de state membre, în condiţiile în care măsurile împotriva acestui fenomen sunt, în general, nesatisfăcătoare”. “Corupţia continuă să fie una dintre cele mai mari provocări în Uniunea Europeană – un fenomen care costă economia UE aproximativ 120 de miliarde de euro anual”, se arată într-un comunicat al CE. Executivul european notează că, “în pofida iniţiativelor politice şi legale luate în statele membre până acum, rezultatele eforturilor anticorupţie în UE rămân, în general, mai degrabă nesatisfăcătoare”. În raportul a cărui publicare este programată pentru 6 februarie, CE îşi propune să prezinte situaţia din fiecare stat membru în ceea ce priveşte corupţia, ce politici au efecte, ce şi cum poate fi îmbunătăţit. Documentul va arăta că natura şi scopul corupţiei variază de la un stat la altul, în timp ce eficacitatea politicilor anticorupţie nu este aceeaşi în toate ţările membre UE. Raportul va cuprinde un capitol referitor la procedurile de achiziţii publice şi la măsurile anticorupţie luate de statele membre în acest domeniu. Comisia va prezenta situaţia generală privind fenomenul corupţiei în fiecare ţară, identificând aspectele care necesită în continuare atenţie şi scoţând în evidenţă bunele practici ce ar putea inspira şi alte ţări. Totodată, raportul va include şi două Eurobarometre privind percepţia asupra corupţiei în rândul cetăţenilor europeni şi a companiilor. Raportul MCV şi raportul anticorupţie vor fi pe deplin coerente, dar nu au aceleaşi obiective, a declarat, miercuri, în cadrul prezentării rapoartelor MCV pentru România şi Bulgaria, Mark Gray, întrebat dacă primul raport anticorupţie al CE va cuprinde părţi din MCV.”Comisia lucrează la un raport privind toate statele membre (…) Sperăm că în viitorul apropiat va fi prezentat, e prematur să intrăm în detalii”, a mai spus Gray. Integral aduce Mediafax
Ucraina: Opoziţia ocupă clădiri publice în patru regiuni din vestul ţării. Manifestanţi ai opoziţiei ucrainene ocupau vineri clădiri ale administraţiei în patru regiuni din vestul ţării, luate cu asalt joi, extinzând mişcarea de contestare care s-a radicalizat odată cu confruntările violente de la Kiev, relatează AFP. La Liov, bastion naţionalist, 200 de manifestanţi au petrecut noaptea în clădirea administraţiei regionale pe care au ocupat-o joi forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de către preşedinte, să-şi dea demisia. Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile vecine din centrul oraşului sunt înconjurate de baricade, manifestanţii din Liov au ridicat baricade din pneuri şi saci de nisip în faţa clădirii administraţiei, unde au instalat o scenă şi recipiente metalice cu cărbuni aprinşi destinate încălzitului în aer liber. Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este valabilă. El a sosit la administraţie vineri dimineaţa, dar a trebuit să plece fără să poată intra. Manifestanţii au blocat, de asemenea, o autostradă care duce spre frontiera poloneză, ”în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev. Au fost ocupate administraţiile şi din regiunile Rivne, Ternopil şi Hmelniţki (vest). În Cerkasî (centru), poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care luaseră cu asalt administraţia joi seara şi a interpelat circa cincizeci de persoane. Vineri dimineaţa, manifestanţii au luat cu asalt administraţia regională din Cernăuţi (vest), în apropiere de frontiera cu România. Poliţia a intervenit pentru a-i dispersa utilizând gaze lacrimogene, potrivit martorilor, dar confruntările continuau în cursul zilei. La Luţk (vest), o mie de persoane s-au strâns în faţa administraţiei regionale pentru a cere demisia guvernatorului. Agerpres
Violenţe la Cernăuţi: poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor proeuropeni. Sediul Administraţiei Regionale din Cernăuţi a fost ocupat de manifestanţi, vineri, iar preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihail Găiniceru, este internat în spital după ce a fost lovit în cap de unul dintre protestatari. Manifestanţii opoziţiei ucrainene au atacat vineri administraţia regională de la Cernăuţi, în vestul ţării, în apropiere de graniţa cu România, iar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene, relatează AFP. Potrivit AFP, ciocnirile continuau la Cernăuţi în cursul zilei. De asemenea, preşedintele Consiliului Regional dinCernăuţi a fost rănit când a ieşit în faţa protestatarilor. Manifestanţii opoziţiei ucrainene ocupau vineri sediile administraţiilor regionale în patru regiuni din vestul ţării, ceea ce duce la extinderea mişcării de protest, care s-a radicalizat cu ciocniri violente la Kiev. La Liov, bastion naţionalist, 200 de manifestanţi şi-au petrecut noaptea în sediul administraţiei regionale, pe care au ocupat-o joi, forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de preşedintele Ianukovici, să-şi dea demisia. Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile învecinate din centrul capitalei sunt înconjurate de baricade, manifestanţii de la Lvov au ridicat baricade cu pneuri şi saci de nisip în faţa sediului administraţiei. Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este validă. El a sosit vineri dimineaţă la sediul administraţiei, dar nu a fost lăsat să intre şi a plecat. De asemenea, manifestanţii au blocat o autostradă care duce spre frontiera cu Polonia “în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev”. Administraţiile au fost, de asemenea, ocupate în regiunile Rovno, Ternopol, Hmelniţki, în vestul ţării. La Cerkasî, în centrul ţării, poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care au atacat joi seara administraţia, şi a arestat 50 de persoane. Integral aduce Adevarul.
Pacea, democraţia şi iluziile occidentale. Există vreo şansă de rezolvare a marilor conflicte actuale? Da, însă numai dacă vestul se dezmeticeşte… Pot fi soluţionate marile litigii regionale şi globale într-o manieră care să respecte drepturile fundamentale ale sirienilor, ucrainenilor, turcilor, ca şi cele ale central şi est-europenilor ameninţaţi, din cauza guvernanţilor lor, să cadă pradă unor noi autocraţii? În ciuda unui scepticism extins, a neputinţei manifestate în multiple instanţe de Organizaţia Naţiunilor Unite, asemenea rezolvări n-ar fi deziderate cu totul utopice, dacă litigiile existente ar începe să fie în fine abordate realist, din perspectiva cauzelor autentice ale variilor crize. Dacă, în loc să se ocupe doar formal de ele, cu doctorii menite să înlăture doar simptomul maladiilor, responsabilii occidentali ar renunţa la atitudini împăciuitoriste faţă de liderii care le întreţin. În context, Moscova joacă un rol cheie. Nu e nici o îndoială că represiunea, vărsările de sânge, criza politică şi riscul războiului civil din Ucraina trebuie trecute nu doar în contul regimului din Kiev, ci mai cu seamă în cel al agresivului expansionism neostalinist practicat de Rusia lui Putin. Decisivă e contribuţia aceleiaşi puteri anti-occidentale şi antidemocratice şi în prelungirea iresponsabilă a suferinţelor sirienilor măcelăriţi de către clanul Assad şi de aliaţii săi din gruparea teroristă şiită, Hezbollah, controlată de iranieni. Or, în timp ce vestul insistă să-i trateze împăciuitor pe cei din urmă, şi ei clienţi ai Rusiei, conferind Teheranului un credit nuclear pe care nu e defel cert că-l merită, regimul dictatorial de la Damasc îşi prelungeşte existenţa criminală mai cu seamă datorită susţinerii Kremlinului. Fiindcă dacă, alături de China comunistă, Rusia nu s-ar fi opus în nenumărate ocazii, prin veto, unor proiecte de rezoluţii siriene ale Consiliului de Securitate ONU, pacea ar fi avut o şansă în zonă. N-ar fi fost exclus să se păşească poate chiar pe un drum care să apropie Siria de o formă rudimentară de proto-democraţie de tip tunisian. Dar, în ciuda conferinţei siriene amorsate vineri la Geneva, asemenea perspective sunt cu totul nerealiste câtă vreme occidentul nu începe, în fine, să renunţe la iluziile pernicioase ale politicii externe practicate în ultimul deceniu. De la accesul lui Barack Obama la preşedinţia SUA, s-a intensificat în vest tentaţia cotizatului la diverse amăgiri şi năluci. Obsesia unei presupuse convertiri a islamismului radical la pro-occidentalism, metamorfozabil chipurile cu condiţia să fie tratat cu blândeţe şi cu respectul cuvenit e doar una din marile fantasmagorii ale politicii externe americane din 2009 încoace. S-ar putea să fie şi una dintre cele mai pernicioase himere, întrucât a alimentat convingerea iraţională că s-ar putea negocia chiar şi cu talibanii. Care, în consecinţă, se pregătesc mai nou să revină la putere la Kabul şi s-o acapareze şi pe cea de la Islamabad. Integral aduce Deutsche Welle
Americanii îşi numără armele nucleare. Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a ordonat o trecere în revistă completă a personalului militar din cadrul forţelor nucleare ale SUA după o serie de scandaluri, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt. Recentele dezvăluiri, referitoare în special la cazurile de trişare la un examen de rutină şi de posesie de droguri de către ofiţeri cu responsabilităţi în lansarea rachetelor nucleare intercontinentale (ICBM), ‘ridică semne de întrebare legitime cu privire la gestionarea uneia dintre misiunile noastre cele mai importante şi cele mai sensibile’, a declarat contraamiralul John Kirby jurnaliştilor. Acest audit va viza nu doar unităţile de rachete ICBM, ci şi celelalte componente ale forţelor nucleare americane, precum submarinele şi bombardierele nucleare. El va fi axat pe ‘întrebări afectând moralul, profesionalismul, performanţa şi conducerea persoanelor care compun forţele nucleare’, potrivit contraamiralului Kirby. Principalii responsabili civili şi militari ai forţelor nucleare, în special şeful Strategic Command (Stratcom), amiralul Cecil Haney, urmează să se întâlnească cu ministrul în 15 zile pentru a stabili acest chestionar. Ei vor avea apoi la dispoziţie 60 de zile pentru a pune la punct un ‘plan de acţiune’ cu scopul de a identifica şi rezolva problemele în forţele nucleare. În fine, secretarul apărării a ordonat instituirea unei ‘comisii independente’, constituită din foşti responsabili ai apărării, pentru a studia eforturile armatei de a răspunde problemelor forţelor nucleare. Acest grup de experţi va trebui să-şi preda raportul după 90 de zile de la formare. În 2008, secretarul apărării la vremea respectivă, Rober Gates, îi destituise pe şeful statului major şi pe secretarul Air Force după incidente repetate în cadrul forţelor nucleare.În acest stadiu, nu se pune problema acuzării înaltei ierarhii pentru lipsurile constatate în ultimele luni, a asigurat Kirby. Săptămâna trecută, secretarul Air Force, Deborah Lee James, a anunţat suspendarea a 34 de ofiţeri de la una dintre cele trei baze de rachete ICBM pentru trişare la o examinare de rutină a competenţei lor. Doi dintre ei sunt acuzaţi şi de posesie de droguri. Integral aduce Capital
Aproape jumătate din gospodăriile din Grecia supravieţuiesc din pensiile bătrânilor. Aproape jumătate din gospodăriile din Grecia supravieţuiesc din pensiile bătrânilor, tot mai mulţi părinţi fiind nevoiţi să îşi susţină copiii şomeri şi familiile acestora, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Firme Mici şi Mijlocii, al Confederaţiei Profesionale Elene. Sondajul mai arată că şomajul în creştere şi scăderea veniturilor pupulaţiei au determinat oamenii să reducă cheltuielile, inclusiv pentru alimente, deseori în detrimentul calităţii, relatează Kathimerini. Pensiile reprezintă principala sursă de venit pentru 48,6% din gospodării, fapt dezamăgitor având în vedere nivelul produsului naţional brut şi sistemul de asigurări sociale, potrivit institutului. Salariile sunt principala sursă de venit pentru 35,9% din gospodării, iar profiturile firmelor pentru 10,3% dintre familii. Aproape 95% dintre gospodării au înregistrat o scădere medie a veniturilor de 39,5%, de la declanşarea crizei. În aceste condiţii, nu este surprinzător că 34,8% dintre gospodării amână plata taxelor, a contribuţiilor sociale, a facturilor la utilităţi şi a ratelor bancare. Tendinţa se va accentua probabil în 2014, în condiţiile în care 41,7% din 1.201 de familii participante la sondaj anticipează că nu îşi vor putea omora obligaţiile financiare pe parcursul acestui an. În privinţa impozitelor, 44% dintre respondenţi au spus că nu vor putea să le plătească, cu impact major asupra încasărilor bugetare. În plus, mulţi dintre greci sunt îngrijoraţi în legătură cu acumularea de datorii către bănci, iar unul din trei participanţi la studiu se tem că le-ar putea fi confiscate casele. Potrivit sondajului, 63,7% dintre familii au redus cheltuielile pentru alimente, 78,4% cele pentru încălzire, 90,3% pentru îmbrăcăminte şi 88,8% pentru călătorii. Grecii au încercat să nu renunţe la cheltuielile pentru sănătate şi educaţie. Integral aduce Ziarul Financiar
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Ziua buna, urate si complicate vremuri traim 🙁
buna mar,
au sa fie si mai complicate 🙁
se pare ca da 🙁 Ce se intampla in Ucraina seamana a razboi civil, lipseste o scateie ca sa se extinda.
cred ca scanteia deja s-a aprins si acum asteptam explozia.
Salut
– Da stiu americanii astia unde au armele nucleare ? 🙂 Nu cumva le cauta cu niste tarani, pardon fermieri cu tractoare ? 😆
– Cit priveste pensile grecilor , nici RO nu sta mai bine .
Ultimul document oficial al MM : http://www.mmuncii.ro/j3/images/buletin_statistic/pensii_trim_III_2013.pdf
Printre altele , se poate constata ca in septembrie erau 5.234.700 pensionati . Media pensiei pentru limita de virsta e de 857 lei si care e mai mica decit media pensiei anticipate care e de 985 lei .
Deci a te pensionarea mai la tinerete duce la o pensie mai mare decit a unuia care a muncit o viata intreaga . Misto . 🙁
Ca fapt si mai problematic , masa majoritara a pensionatilor obtine sub 1.000 de lei pensie lunara , predominat sub 600 lei /lunar . Un alt milion (+/-) obtine pensi intre 800 – 1.000 lei . Un alt milion de beneficiari are pensi intre 1.000 si 1.600 lei lunar .
Pensi intre 1.601 – 2.000 lei = doar 158.636 persoane
De remarcat ca sint si 647 pensionari cu pensi peste 5.000 lei lunar iar ce nu scrie articolul , toti acestia cu pensi de la virste fragede (de regula 52 de ani sau si mai putin ) . 3 datorita pensiei anticipate si 1 datorita pensiei anticipate partial . O fi ala de la ICCR cu 16.000 lei / luna ?
Cu asa date viitorul nu e absolut deloc optimist ( cind ai doar 4.321.000 angajati si deci raportul e de 1 angajat la 1,21 pensionati ) (date din acelasi document )