Ştiri Externe: 23 mai 2013 / Violenţa în paradisul suedez
23/05/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Incident terorist la periferia Londrei. David Cameron se întoarce de urgenţă din vizita sa la Paris. Poliția britanică a anunțat că a răspuns unui incident care a avut loc în districtul Woolwich, în sud-estul Londrei, după ce un bărbat a fost atacat, miercuri după-amiaza. Poliţia a confirmat că au fost arestate două persoane în legătură cu crima, considerată un act terorist, care a pus pe jar liderii britanici. O înregistrare difuzată e siteul ITV arată un bărbat, care vorbeşte spre camera de filmat şi spune: “Trebuie să ne luptăm cu ei, aşa cum se luptă ei cu noi. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!”. Apoi adaugă: “Cer iertare femeilor care au fost nevoite să vadă acest lucru azi, dar şi în ţara noastră femeile au văzut astfel de întâmplări. Poporul vostru nu va fi niciodată în siguranţă. Daţi jos guvernul, pentru că nu îi pasă de voi”. Şi preşedintele francez, Francois Hollande, şi premierul britanic, David Cameron, care au avut o întâlnire miercuri seara, la Paris, au făcut declaraţii pe această temă. De altfel, Cameron, care urma să stea până mâine la Paris, se întoarce în această noapte la Londra. El a spus că “există date clare că este vorba despre un atac terorist, iar Marea Britanie nu se va pleca niciodată în faţa unor astfel de atacuri”. La reuniunea comisiei COBRA s-a decis întărirea securităţii în Woolwich şi în alte cazărmi din Londra. O nouă reuniune a comisiei pentru situaţii de urgenţă va avea loc joi dimineaţa, fiind condusă de Cameron. În conferinţa de presă comună a celor doi lideri, Hollande şi-a exprimat solidaritatea cu Marea Britanie, după uciderea unui soldat, dar Cameron nu a confirmat faptul că victima ar fi fost militar, precizează BBC. Integral in EVZ
Atacul terorist din Londra – O femeie i-a sfidat pe ucigaşii militarului: “Sunteţi voi doi împotriva unei mulţimi, veţi pierde”. O femeie care i-a sfidat pe agresorii suspectaţi de uciderea cu lovituri de cuţit miercuri, la Londra, a unui militar britanic, a declarat că a intervenit pentru că s-a gândit că era mai bine ca “armele să fie îndreptate împotriva unei singure persoane”. Cercetaşa-şefă Ingrid Loyau-Kennett, în vârstă de 48 de ani, a declarat că unul dintre bărbaţi i-a răspus că vor să “declanşeze un război la Londra în această (miercuri) seara” când i-a întrebat de ce au comis agresiunea, a declarat ea pentru The Daily Telegraph, care a publicat această mărturie în ediţia de joi. Loyau-Kennett, care are doi copii, a venit în fugă după ce a observat victima întinsă la pământ şi a încercat să îi ia pulsul. Abia în acel moment a văzut arsenalul, alcătuit din cuţite şi un pistol. “Nu era drogat, nu era alcoolic sau beat, era doar agitat, supărat”, a declarat ea despre unul dintre cei doi bărbaţi, potrivit ziarului. “Am spus «acum sunteţi voi (doi) împotriva unei mulţimi de oameni, veţi pierde, ce aţi face?», iar el a răspuns «aş rămâne să lupt»”, a acontinuat ea. Loyau-Kennett s-a apropiat, ulterior, de al doilea suspect şi i-a cerut să predea armele. “M-am gândit că era mai bine ca ele să fie îndreptate către o singură persoană, ca mine, decât spre oricine altcineva, în acel moment, în care copiii începeau să iasă de la şcoală”, a declarat ea pentru The Daily Telegraph. Aduce Mediafax, original in The Daily Telegraph
Japonia: O nouă incursiune a vaselor chineze în apropierea insulelor Senkaku. Trei nave guvernamentale chineze au pătruns joi în apele teritoriale ale insulelor disputate cu Japonia în Marea Chinei de Est, a anunţat paza de coastă niponă, citată de AFP. Aceste nave de supraveghere maritimă au intrat la ora locală 09.30 (00.30 GMT) în zona de 12 mile marine (peste 22 km) care înconjoară arhipelagul Senkaku, revendicat cu fermitate de Beijing sub denumirea de Diaoyu. Ultima incursiune de acest tip a avut loc pe 5 mai. La sfârşitul lunii aprilie, nave guvernamentale chineze au efectuat mai multe manevre în jurul arhipelagului, obligând Japonia să îi înmâneze o notă de protest ambasadorului Chinei la Tokyo. China trimite cu regularitate nave şi, la fel de punctual, avioane în jurul acestui arhipelag nelocuit, mai ales după ce statul nipon a naţionalizat în septembrie 2012 trei dintre cele cinci insule, cumpărându-le de la proprietarul lor japonez. Ulterior, disputa teritorială s-a agravat, în special după o săptămână de manifestaţii antijaponeze, unele cu caracter violent, în numeroase oraşe din China. În faţa acestei escaladări a tensiunilor, Tokyo a anunţat constituirea unei forţe speciale de 600 de oameni şi 12 nave pentru a supraveghea şi proteja insulele Senkaku pe care le administrează. Acest arhipelag este situat la 200 km nord-est de coastele Taiwanului, care de asemenea le revendică, şi la 400 km vest de insula Okinawa (în sudul Japoniei). În afară de poziţia sa strategică, Senkaku ar ascunde resurse energetice în platoul său marin. În luna aprilie, premierul nipon, Shinzo Abe, a avertizat că Japonia va respinge ‘prin forţă’ orice tentativă a Chinei de a debarca în insulele Senkaku. La 8 mai, Cotidianul Poporului, organ al Partidului Comunist Chinez, a publicat un lung articol semnat de cadre din mediul universitar care au cerut ‘reconsiderarea’ suveranităţii japoneze asupra insulei Okinawa, unde se află baze americane şi care, în mod normal, este ferită de actuala dispută teritorială dintre cei doi vecini. La Tokyo, secretarul general al guvernului, Yoshihide Suga, a apreciat că articolul din Cotidianul Poporului este ‘irelevant’, încheie AFP. Agerpres
Imigranţii „au aprins“ suburbiile capitalei suedeze. Revoltele din Stockholm s-au răspândit în peste douăsprezece suburbii ale capitalei în cea de-a treia noapte consecutivă de proteste violente, care au redeschis dezbaterea despre cât de bine sunt integraţi imigranţii în Suedia, notează „Financial Times“.Au fost incendiate autoturisme prin toate cartierele capitalei Suediei în cursul nopţii de marţi spre miercuri, iar, în câteva suburbii, serviciile de intervenţie şi poliţia au fost atacate cu pietre, informează postul public de televiziune din Suedia. Poliţia din Stockholm, care a făcut câteva arestări, spune că situaţia a fost complicată de numărul suburbiilor în care s-au înregistrat revolte. Poliţiştii au adăugat că locul începerii acestor revolte, Husby, suburbie în car omajul face ravagii în rândul imigranţilor tineri „Se aseamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în Londra sau în Paris, dar încă nu s-a ajuns la o asemenea magnitudine. Este, totuşi, un semnal de alarmă, un semn al incapacităţii de integrare“, declară Per Adman, profesor la Universitatea din Upsala. Suedia este ţara care atrage printre cei mai mulţi imigranţi din UE, comparativ cu numărul populaţiei proprii. Acest lucru a condus la dezbateri aprinse despre integrarea lor, în special deoarece şomajul în rândul tinerilor este foarte crescut în rândul imigranţilor. Revoltele au izbucnit după ce, săptămâna trecută, poliţia a ucis un bărbat de 69 de ani care „flutura“ o macetă. Aproape 100 de oameni au fost implicaţi în luptele cu poliţiştii duminică şi luni noapte. Marţi noapte s-au tras focuri de armă în Husby, în suburbiile învecinate, Tensta şi Kista, dar şi în Jakobsberg, Sollentuna, Norsborg, Varberg, Skarpnack, Skarholmen, Fittja şi Bredang, susţine televiziunea publică suedeză SVT. Integral in Adevarul.
Revista Presei de la RFI
The Guardian. Lupul singuratic și teoria jihadistă. Experții britanici în combaterea terorismului vor avea mult de lucru după atacul din Woolwich, în sud-estul Londrei, în care un presupus militar a fost ucis de un atentator înarmat cu o macetă. Doi suspecți au fost răniți de forțele de ordine și se află la spital, unul dintre ei în stare gravă. Problema forțelor de securitate britanice, și nu numai a lor, este aceea că atacul din Woolwich se înscrie în categoria crimelor împotriva cărora nu pot face mai nimic. E vorba despre atacurile aleatorii, deloc sofisticate, cu un autor singuratic care nu se află pe radarul niciunei agenții de informații. Spectrul pe care anchetatorii trebuie să-l acopere este extrem de vast, iar elementele din el sunt foarte instabile și greu de prevăzut. Caracterul jihadist al atacului nu mai poate fi negat. Suspecții au fost filmați pe străzile Londrei cu un cuțit plin de sânge în timp ce jurau pe atotputernicul Allah că nu vor renunța niciodată la luptă. Este o retorică tipică pentru mișcarea Al Qaida. Și deși atacatorul nu a vorbit deloc despre Afganistan, aceasta este singura țară în care soldați britanici sunt activi. Cercurile de securitate britanice trebuie să decidă acum, printre altele, dacă vor modifica nivelul de alertă teroristă din țară care se situează în prezent la substanțial. Trebuie văzut dacă acest atac are potențialul de a declanșa un val de evenimente. Mai trebuie spus și că sute de cetățeni britanici s-au deplasat în Siria în ultimii doi ani pentru a sprijinii rebelii. Și oricâtă simpatie am avea cu dorința sirienilor de eliberare de sub regimul Assad, e evident că islamiștii joacă rolul central în această luptă. Siria a devenit destinația de top pentru islamiștii britanici. Pe locul al doilea se situează Somalia. Marea Britanie se află acum în fața unui potențial val de terorism indigen. Pe de-o parte e vorba despre cetățeni britanici condamnați la închisoare pentru acte de terorism, dar nu pentru perioade foarte lungi. Iar pe de altă parte se vor întoarce acasă luptători radicalizați nu din Pakistan, așa cum se obișnuise lumea întreagă, ci din războaie precum Siria, Somalia, Yemen și Nigeria. Aceste elemente vor fi greu de urmărit de către serviciile de securitate.
Der Spiegel. Austria și Luxemburg pun piedică luptei împotriva evaziunii fiscale. Europa nu reușesc să facă un progres împotriva evazioniștilor. La summitul Consiliului European, cele două state au împiedicat semnarea unei declarații care să pună bazele semnării unui acord de schimb de date bancare. Și în alte domenii se dovedește că fiecare țară ține cu ea însăși. După ce au mâncat de prânz, șefii de state și guverne din UE s-au bătut pe umăr și s-au lăudat cum că ar fi făcut un pas uriaș în lupta împotriva evaziunii fiscale. Angela Merkel a spus că se apropie vertiginos sfârșitul secretului bancar. Cancelarul Austriei Werner Faymann a zis și el că fusese o zi proastă pentru evazioniști. Realitatea arată însă că declarația de final a summitului nu prevede nimic nou față de ce știam deja. Până la sfârșitul anului trebuie adoptată o directivă care prevede informarea reciprocă a statelor membre despre câștigurile din capitaluri ale cetățenilor europeni. Dar nici asta nu a fost semnată de toate statele. Austria și Luxemburg s-au abținut. Ducatul a zis că înainte de a semna trebuie ca și state terțe precum Elveția să aplice aceleași reguli de transparență. Viena a fost mai conciliantă, dar tot nu a semnat. Consiliul de ieri a fost mai mult un prilej de vorbărie, de discuții și mâncare. Chestiuni concrete nu s-au realizat și nici măcar directiva despre dobânzi nu pare realizabilă anul acesta. Să nu credeți că cea de-a doua temă a summitului a fost mai fructuoasă: politica energetică. Liderii europeni au semnat o declarație de intenție care spune că în contextul crizei trebuie reduse prețurile la energie. Cum anume să se facă asta nu e clar nimănui. Așa că s-a cerut o analiză din partea Comisiei Europene și până atunci lucrurile rămân exact cum au fost înainte de prânzul la nivel înalt. Se vor cerceta sursele autohtone de energie din punct de vedere al costurilor, al eficienței și al durabilității. A se înțelege că e vorba despre controversatele gaze de șist. Dar nici măcar termenul nu a fost pomenit în declarația de final.
Le Figaro. Ciudata moarte a unui cecen interogat de poliția americană. Ibragim Todaşev vorbise cu Tamerlan Țarnaev, unul din atacatorii de la maratonul din Boston, cu o lună înainte de exploziile care au șocat întreaga lume. Ieri seară, poliția împreună cu agenții FBI s-au dus să-l întrebe de ce și-a anulat o călătorie în Cecenia pe care o planificase de multă vreme. Numai că interogatoriul a degenerat. Interogatoriul lui Todaşev dura de două ore, miercuri dimineaţa, în apartamentul său din Orlando, în momentul în care acesta a încercat să atace un anchetator, a declarat o sursă din cadrul poliţiei. El a recunoscut anterior că este implicat în tripla crimă şi l-a incriminat şi pe Tsarnaev. “A recunoscut acest lucru verbal, dar nu a semnat nimic”, a precizat această sursă citată de NY Times. Această triplă crimă, care nu a fost soluţionată vreodată, a fost comisă pe 11 septembrie la Waltham, o suburbie din vestul Bostonului. Trei bărbaţi au fost găsiţi cu gâtul tăiat într-un apartament, acoperiţi cu marijuana. Anchetatorii ar fi stabilit o legătură între tripa crimă şi fraţii Tsarnaev, pe baza ADN-ului lor, după atentatul de la Boston, potrivit ABC News. Aduce RFI.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Se pare ca Alex Jones are ceva dreptate in legatura cu atentatele din Boston 🙂
Un paranoic cu multiple teorii ale conspiratiei, mai nou tornada care a facut ravagii in Oklahoma a fost si ea pusa la cale de guvern…! Incredibil cat de multi il asculta si cred toate prostiile pe care individul le debiteaza! Ar fi de ras daca n-ar fi de plans…
Here’s a sample: http://mediamatters.org/blog/2013/05/21/alex-jones-explains-how-government-weather-weap/194167