Ştiri Externe: 23 august 2013 / Creştinii din Egipt plătesc oalele sparte!
23/08/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Aviaţia israeliană bombardează o ţintă din Liban ca represalii la tirul cu rachete dinspre această ţară. Aviaţia militară israeliană a bombardat în noaptea de joi spre vineri o ţintă militară din Liban, ca represalii la tirul cu rachete lansate dinspre această ţară şi care au căzut în partea de nord a statului evreu, transmite agenţia Reuters. Potrivit unei surse militare israeliene, a fost bombardată o ‘bază teroristă’ de lângă localitatea Na’ameh, situată între capitala Beirut şi oraşul Sidon. Patru rachete au fost trase joi din sudul Libanului, una fiind interceptată de sistemul apărare antirachetă Iron Dome, alte două au lovit zone populate, dar nu au provocat victime, iar cea de-a patra se presupune că a căzut în mare. Atacul a fost revendicat pe Twitter de un responsabil al Brigăzilor Abdallah Azzam, o grupare legată de al-Qaida, care a mai revendicat atacuri similare asupra statului evreu în anii 2009 şi 2011. Într-o declaraţie premergătoare atacului asupra Libanului, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Peter Lerner, a declarat că ţara sa ‘nu va tolera nicio agresiune teroristă provenită de pe teritoriul libanez’. Anterior şi premierul Benjamin Netanyahu a avertizat cu o posibilă ripostă. ‘Oricine ne face rău, sau încearcă să ne facă rău, trebuie să ştie că îl vom lovi’, a spus el într-o intervenţie televizată. Agerpres
Silvio Berlusconi ameninţă din nou Guvernul Letta cu retragerea unor miniştri. Fostul premier italian Silvio Berlusconi a reiterat ameninţările la adresa Guvernului Letta de a retrage câţiva miniştri PdL, refuzând, ca din cauza condamnării pentru fraudă fiscală, să fie “privat de dreptul la exprimare” şi de “rolul său de lider” al coaliţiei de centru-dreapta. Berlusconi a declarat într-un interviu pentru cotidianul italian “Tempi” că nu exclude posibilitatea de a retrage din Guvern cinci miniştri din cadrul Partidului Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), al cărui lider este, fapt ce ar provoca o criză politică. “Vor spune că este vine mea, când miniştrii PdL vor decide să demisioneze din cauza masacrului judiciar al liderului lor, ales de milioane de italieni”, a afirmat Berlusconi. Curtea de Casaţie din Italia a confirmat pe 1 august condamnarea la patru ani de închisoare în cazul lui Silvio Berlusconi în procesul Mediaset. Această condamnare are drept consecinţe destituirea lui Berlusconi din postul de senator şi imposibilitatea de a candida la următoarele alegeri. Totuşi, Senatul urmează să se pronunţe prin vot referitor la aplicarea acestor măsuri. Prima şedinţă a comisiei parlamentare referitor la acest subiect este programată pe 9 septembrie. Integral aduce Mediafax
Experimentul american cu pieţele emergente pare scăpat de sub control: Rupia indiană este în cădere liberă, iar lira turcească s-a depreciat la minimul istoric. La 16 ani după ce pieţele emergente din Asia au făcut implozie din cauza prăbuşirii monedelor locale, rupia indiană pare scăpată de sub control, lira turcească s-a depreciat la cel mai redus nivel din istorie, iar valutele altor economii emergente asiatice bat record negativ după record negativ din cauza spargerii unei bule umflate mai ales cu bani americani ieftini. Acesta este contextul în care se va desfăşura ediţia de anul acesta a summitului de la Jackson Hole, de obicei o reuniune a guvernatorilor celor mai puternice bănci centrale din lume prezidată de preşedintele Rezervei Federale americane. Anul acesta însă, preşedintele Fed, Ben Bernanke, va întrerupe o tradiţie de 25 de ani şi nu se va prezenta. El este creditat cu crearea „Bulei Bernanke“, cauza turbulenţelor actuale de pe pieţele emergente. Discuţiile de anul aceste se vor concentra tocmai pe politicile monetare neconvenţionale, care stau la baza turbulenţelor. Marii absenţi vor fi, de asemenea, şeful Băncii Angliei, Mark Carney, şi preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi, cel care a reuşit să calmeze cu bani şi promisiuni pieţele din zona euro. Summitul se desfăşoară între 22 şi 24 august. „Bula Bernanke“ a început să se umfle când Fed şi alte mari bănci centrale au tăiat în 2009 dobânzile până la os şi au pornit tiparniţele de bani pentru a stimula creşterea economică. Însă unii dintre cei care au beneficiat cel mai mult de „dărnicia“ Fed nu vin din economiile dezvoltate, ci din elita cu relaţii politice din ţări emergente şi cu creştere economică rapidă precum Turcia, India şi Brazilia, explică The New York Times. În Turcia, spre exemplu, turnurile mari şi scumpe, mallurile strălucitoare şi chiar proiecte mai mari – un al treilea pod peste Bosfor şi un nou aeroport, printre cele mai mari din lume – au devenit reprezentative pentru noul dinamism alimentat cu bani ieftini. Însă Fed a indicat că din septembrie va începe să închidă robinetul, deoarece economia îşi revine sustenabil, unul dintre efectele deciziei fiind fuga investitorilor de pe pieţele emergente, care riscă să rămână cu creditele, mai ales cele în dolari, neplătite, monedele şubrezite şi dezvoltători imobiliari şi bănci în pragul falimentului. Integral in ZF
Jerusalem Post: „Arabia Saudită face o demonstraţie de realpolitik“ în Orientul Mijlociu. Cei mai mulţi care citesc ştirile din ultimele săptămâni sunt derutaţi încercând să înţeleagă ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Afectează căderea preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, războiul din Siria şi influenţează evenimentele siriene grupările teroriste din regiune? De ce susţin saudiţii Frăţia Musulmană în Siria, dar Nu există răspunsuri uşoare la aceste întrebări, pentru că statele, triburile şi mişcările din regiune îşi schimbă frecvent atitudinea, în funcţie de interesele lor, chiar şi în atunci când acestea sunt opuse ideologiei şi comportamentului lor obişnuit. În timp ce Morsi susţinea rebelii suniţi din Siria, noua conducere a generalului Abdel Fattah al-Sisi pare să fie susţinătoarea status quo-ului, arătându-şi sprijinul faţă de preşedintele sirian, Bashar al-Assad. Dovezile stau în felul în care guvernul interimar de la Cairo a reluat relaţiile diplomatice cu Damascul, după ce Sisi a preluat puterea pe 3 iulie. Guvernul lui Morsi tăiase toate legăturile cu Siria, în iunie. Mai mult, lovitura de stat din Egipt a reprezentat un obstacol puternic în drumul Primăverii Arabe şi a creşterii influenţei islamiştilor. Încheierea visului Frăţiei Musulmane în Egipt i-a dat un imbold de încredere lui Assad şi altor dictatori regionali, îngrijoraţi de revoluţiile care puteau să îi atingă. Statele din Golf (cu excepţia Qatarului) şi Iordania au avut propriile nelinişti legate de posibile revoluţii în ţările lor, iar faptul că Sisi a stopat acest avânt reprezintă un moment semnificativ de respiro pentru ei. De aceea, noul guvern din Egipt este copleşit cu bani din Golf. Excepţia din Golf este Qatarul, care a susţinut revoluţiile şi ridicarea islamiştilor la putere, în regiune- în special prin canalul său, Al Jazeera, unde încă există o atitudine pro-Frăţia Musulmană. Excepţia din Golf este Qatarul, care a susţinut revoluţiile şi ridicarea islamiştilor la putere, în regiune- în special prin canalul său, Al Jazeera, unde încă există o atitudine pro-Frăţia Musulmană. Qatarul a pariat pe Morsi şi a fost dezamăgit de lovitura de stat militară. În mod similar, guvernul islamist al Turciei îşi susţine partenerii ideologici- Frăţia Musulmană- iar premierul Erdogan şi-a îndreptat furia spre Israel, acuzând evreii de orchestrarea loviturii din Egipt. Integral aduce Adevarul.
Creştinii din Egipt se află într-o situaţie dramatică. De la alungarea de la putere a preşedintelui egiptean Mohamed Mursi, islamiştii atacă tot mai frecvent lăcaşuri de cult şi instituţii creştine. Copţii sunt făcuţi coresponsabili pentru prăbuşirea regimului Mursi. Creştinii copţi nu au fost niciodată în siguranţă la malurile Nilului. Totuşi, atât de ameninţaţi cum sunt acum, după alungarea de la putere a preşedintelui Mursi, nu au mai fost în istoria recentă. Numai de la masacrul din 14 august, când sute de islamişti au fost ucişi, s-au înregistrat minimum 44 de atacuri asupra unor biserici creştine, potrivit lui Ishak Ibrahim, expert în cadrul “Egyptian Initiative for Personal Rights” (EIPR). Luate în acest calcul sunt doar atacuri soldate cu distrugerea totală sau în mare parte a lăcaşurilor de cult vizate. Incidentele soldate cu pagube minore au fost lăsate la o parte. Situaţia s-a înrăutăţit dramatic de la debarcarea preşedintelui Mursi, eveniment petrecut în ziua de 3 iulie. Ishak Ibrahim explică motivul: “Am putut observa cum lideri ai Frăţiilor Musulmane au făcut agitaţie împotriva creştinilor copţi. Ei le-au spus simpatizanţilor că Mursi, preşedintele lor, a fost alungat de la putere de armată cu complicitatea copţilor, creştinii fiind direct interesaţi de încetarea regimului islamist.” Reprezentanţi de rang înalt ai Frăţiilor Musulmane au tot afirmat că creştinii copţi ar fi împotriva legii islamice, sharia, şi împotriva unui regim islamic în Egipt. Patriarhul copţilor, Tawadros al II-lea, a exprimat într-adevăr sprijin pentru ministrul Apărării, Abdel Fattah al-Sisi, înaintea alungării de la putere a lui Mursi, afirmând că e de partea forţelor de securitate şi a “luptei împotriva terorismului”, pe care acestea o poartă. Când al-Sisi a anunţat la televiziune, pe 3 iulie, că preşedintele Mursi nu mai deţine puterea în Egipt, patriarhul Tawadros al II-lea s-a aflat lângă el, împreună cu liderul suprem al sunniţilor egipteni, şeicul al-Azhar, Ahmad Mohamed al-Tayyeb.Chiar dacă Frăţiile Musulmane spun de obicei în public că nu au nimic împotriva creştinilor, pe paginile lor de internet în limba arabă se poate citi contrariul. Pe pagina facebook a Partidului Libertăţii şi Dreptăţii, fondat de Frăţiile Musulmane din regiunea Helwan, patriarhul copt Tawadros al II-lea este acuzat că ar sprijini grupări care atacă moschei şi provoacă haos în stradă. În plus, biserica creştină este acuzată în general că luptă împotriva islamului şi musulmanilor. Integral aduce Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Al Jazeera a devenit si canal de informatii cu filiala si difuzare in USA . A angajat o gramada de personal american declarind : “mai putina publicitate , mai multa informatie ” .
Transmite din data de 20 august. 🙂
http://america.aljazeera.com/
Stef,
al-jazeera este organ de manipulare asemanator lui A3 numai ca o fac ceva mai subtil. Pana la urma americanii au sa o inchida.
Salutare tuturor.
Stire soc: o adunatura de cacanari sociopati au uneltit la demolarea economiei mondiale.
http://www.vice.com/en_uk/read/larry-summers-and-the-secret-end-game-memo
Si legatura directa spre documentul in cauza:
http://www.gregpalast.com//vulturespicnic/pages/filecabinet/chapter12/Geithner_Summers%20Memo.pdf
Buna,
multumesc pt. link 🙂
off-topic pt subiectele de azi – dar revin pe ideea de ieri de la articolul cu gazati in sec XXI…
exista un articol – numai in cache (originalul a fost sters a doua zi):
http://web.archive.org/web/20130129213824/http://www.dailymail.co.uk/news/article-2270219/U-S-planned-launch-chemical-weapon-attack-Syria-blame-Assad.html
daca e adevarat? 🙂
Salut Fish,
parerea mea ca uni ar dori-o. Nu cred ca Obama are sangele in aparat.
salutari si urari de bine si din partea mea 🙂
nu-l cred nici eu cu asemenea oo. singura data cind a ricat ceva a fost cind a mers cu 100% shanse (Osama’s killing). dar nu e singurul jucator pe piata. israelienii ar putea face-o. brits-ii, la fel n-au remuscari prea mari la faze de astea.
ce incercam eu sa zic (si repet – odihneasca-i in pace pe inocenti) nu neaparat asad a dat ordinul. dar vina pica pe el (si pe asta se bazeaza respectivii). si tot in contextul in care rusii au admis o posibila ancheta (a fair one – in sensul ca americanii investigheaza numai impreuna cu ei ) s-ar putea sa iasa alti autori decit cei “prognozati”
si daca imi permiti un follow-up pe tema:
http://neftegaz.ru/news/view/107084
imaginea cheie e urmatoarea:
http://neftegaz.ru/images/skandal.jpg
imi place de mor formularea: Quataris propose an attractive deal and swear that idea was approved by Washington.
ceea ce
(acum nu pot sa nu observ in poza respectiva emailul e deschis intr-un client de mail rusesc – adica nu o inghit ca o gisca – si zic acuzator “uite! nemernicii” – da’ e al naibii de credibil scenariul)
Toata lumea dezinformeaza la greu! Sigur totul este construit dintr-un sfert de adevar 🙂
*ceea ce – o face atit de subtila – ca pare a fi oficiala, credibila dar poa’ sa fie un maaare bulshit 🙂
si versiunea in client de mail in engleza 🙂
http://web.archive.org/web/20130129213825im_/http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2013/01/29/article-2270219-173CAE5E000005DC-457_634x269.jpg
hai sa va mai bat la cap cu un link 🙂
http://rt.com/news/syria-chemical-prepared-advance-901/
(russian source, of course – but who said that russian services are non-professional ? 🙂 )
mdap. s-a luat hotarirea. intra americanii in siria
Salut Fish,
inca nu sunt sigur!
marina adusa in zona.
aeropurtatii adusi inainte. http://www.zerohedge.com/news/2013-08-22/american-israeli-and-jordanian-troops-and-cia-agents-have-entered-syria-le-figaro-re
pretextul de pe 21. (cel postat online incepind cu 20 aug.)
ce mai e nevoie? 🙂 sint curios care va fi reactia rusilor (nu cea oficiala)
apropo de tehnicalitati:
in primul clip din seria asta – aia e o lansare? sau explozia? (dpv al meu e lansare)
https://www.youtube.com/watch?v=GUGrW-SjjbU&list=PLPC0Udeof3T4NORTjYmPoNCHn2vCByvYG&index=1