Ştiri Externe: 22 Aprilie 2013 / Relaţiile SUA-Rusia după Boston
22/04/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Teroriştii de la Boston ar fi fost agenţi dubli, infiltraţi de SUA şi de Arabia Saudită într-o reţea afiliată al-Qaeda. Cei doi au trădat însă şi au devenit jihadişti. Un site israelian [n.r Debka] susţine că fraţii Ţarnaev au fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de SUA şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaeda. Cei doi ar fi trădat apoi în favoarea jihadismului. Modul de operare al folosit de Tamerlan (26 de ani) şi Djohar Ţarnaev (19 ani) în atentatele de la Boston au stârnit suspiciuni, accentuate apoi de informaţiile privind faptul că Tamerlan se afla deja sub supravegherea Biroului Federal pentru Informaţii (FBI). În 2011, Biroul a primit o avertizare din partea guvernului rus privind activităţile lui Tamerlan, ruşii cerând mai multe informaţii despre tânăr. Autorităţile americane au răspuns că, după verificarea tuturor bazelor de date, nu au nicio dovadă că acesta ar fi implicat în activităţi teroriste. În acest punct, poveştile celor două guverne încep să difere. Americanii susţin că au solicitat, la rândul lor, mai multe informaţii ruşilor, însă aceştia nu au mai dat niciun răspuns. Partea rusă spune însă că nu a primit o astfel de solicitare din partea serviciilor americane. SUA îşi redescoperă un vechi inamic: curentul wahhabist, în spiritul căruia a fost educat şi Osama bin Laden Toate aceste date atestă faptul că fraţii Ţarnaev au activat ca agenţi dubli, angajaţi de serviciile de informaţii saudite şi americane pentru a se infiltra într-o o grupare jihadistă wahhabită afiliată Al-Qaeda, cu operaţiuni predominant în Caucaz, sunt de părere experţii în contraterorism ai portalului israelian debkafile.com, specializat în informaţii militare. În schimb, cei doi fraţi de origine cecenă şi-au trădat misiunea şi au îmbrăţişat preceptele wahhabismului, o ramură ultraconservatoare a islamismului sunnit. Analiştii îşi susţin ipoteza şi prin faptul că, imediat după atentate, poliţiştii americani au interogat două persoane de origine saudită, soţ şi soţie, iar în media au apărut informaţii conform cărora aceştia ar fi fost principalii suspecţi. Integral in Adevarul. [vezi linkul spre situl original]
Polonia este hotărâtă să-i ţină pe ruşi departe de sectoarele strategice. Premierul polonez Donad Tusk l-a demis pe ministrul trezoreriei, responsabil cu supravegherea companiilor la care statul deţine acţiuni, după un scandal privind confuzia ce înconjoară un proiect energetic rus în care sunt implicate Gazprom şi grupul pononez de gaze naturale PGNiG, printre cele mai mari din ţară. Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, a semnat la începutul acestei luni cu compania poloneză Europol Gaz un memorandum privind analizarea posibilităţii construirii unui gazoduct de 15 miliarde metri cubi, Yamal-Europa 2, care să unească Rusia de Slovacia şi Ungaria pe teritoriul polonez, scrie Bloomberg. Conducta ar ocoli astfel Ucraina, ţară cu care Rusia are dispute privind preţul gazelor naturale livrate. Tusk şi ministrul trezoreriei Mikolaj Budzanowski au susţinut că nu ştiau de înţelegere, cu toate că aceasta era cunoscută producătorului şi distribuitorului de gaze naturale PGNiG, deţinut de stat. Europol Gaz este controlată de acest grup şi de Gazprom. Tusk a decis să pună toată vina confuziei pe seama ministrului său, pe care s-a grăbit să-l înlocuiască. Noul ministru are sarcina să schimbe managementul PGNiG. „Managementul de la PGNiG nu-mi inspiră încredere. Este o companie deţinută de stat şi nu doar o companie listată, iar aceasta trebuie să se concentreze pe interesele statului“, a afirmat premierul, citat de The Wall Street Journal. Polonia este sensibilă în special la relaţiile cu Rusia deoarece o mare parte din consum depinde de importurile de gaze naturale ruseşti, iar Varşovia consideră că Moscova se foloseşte de energie ca mijloc de şantaj politic. Prin importurile de la Gazprom, Polonia îşi acoperă 75% din consum. Pentru a-şi reduce această dependenţă, Polonia vrea să construiască mai multe legături cu alte state din Uniunea Europeană, să majoreze importurile de gaze naturale lichefiate şi să-şi dezvolte sectorul gazelor de şist. Integral in Ziarul Financiar.
Ameninţări cu un carnagiu într-un oraş olandez; toate şcolile închise. Şcolile generale din Leiden, un oraş universitar din Olanda, vor rămâne închise luni după ce poliţia a intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora s-ar pregăti un posibil carnagiu într-una din instituţiile de învăţământ, relatează AFP şi Inquirer News. ‘Poliţia a obţinut unele informaţii din care rezultă că ar putea avea loc un tir cu arme de foc într-una din şcoli’, se afirmă într-un comunicat al forţelor de ordine, în care se menţionează că din cauza gravităţii ameninţării s-a decis ca şcolile să rămână luni închise. O ameninţare cu un posibil masacru a fost postată pe un site internet local, dar poliţia nu ştie încă cine este autorul ameninţării şi care dintre şcoli este vizată. Elevilor şi părinţilor le-a fost recomandat să rămână în casele lor. În total, în Leiden se află 22 de şcoli generale, dintre care unele internaţionale, la care învaţă tineri între 12 şi 16 ani. Totodată, oraşul, situată la nord-est de Haga, găzduieşte şi cea mai veche universitate din ţară. În aprilie 2011, şase persoane au murit şi zece au fost rănite de un individ înarmat cu o armă semiautomată, care a deschis focul într-un centru comercial din Alphen aan de Rijn.Agerpres
Relaţiile SUA-Rusia după atentatul de la Boston. Cei doi presupuşi atentatori de la Boston se pare că provin din Republica Cecenă, aparţinând Rusiei. Analiştii încearcă deja să prevadă cum va arăta în viitor cooperarea dintre autorităţile americane şi cele ruse. Conform primelor anchete realizate la Boston se pare că fraţii Tamerlan şi Djohar Tsarnaev aveau legături cu grupări teroriste din ţara lor natală. Legătura acestora cu Caucazul de Nord ar putea avea repercusiuni politice complicate în privinţa cărora, cel puţin deocamdată, nici un politician de la Washington nu doreşte să se exprime. Unii analişti se întreabă dacă nu cumva răceala apărută între Statele Unite şi Rusia nu obstrucţionează cooperarea dintre autorităţile celor două ţări în chestiuni privind siguranţa. În 2011, FBI-ul l-ar fi interogat pe unul din fraţii ceceni acuzaţi momentan de atentatul de la Boston, informaţia fiind făcută publică de către un agent FBI care a dorit să rămână anonim. În plus, interogarea tânărului ar fi fost solicitată din străinătate, a mai spus agentul, fără însă a preciza care stat a cerut acest lucru. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, Matthew Rojansky, care activează la “Carnegie Endowment for International Peace”, un “think-tank” din Washington, atrage atenţia asupra pericolului de fi trase concluzii premature în ceea ce priveşte legăturile externe ale celor doi presupuşi atentatori. “Ar trebui să fim atenţi când vorbim despre legăturile pe care cei doi le aveau. Este foarte posibil ca aceste persoane să fi venit în Statele Unite cu interese legitime, de pildă pentru a studia şi a munci, şi tocmai în America să fi trecut printr-un proces de radicalizare”, crede specialistul american. Potrivit mass media americane, care preiau informaţii ale autorităţilor de imigrare, Djohar, în vârstă de 19 ani, a venit pentru prima oară în SUA în anul 2002. Zece ani mai târziu, în septembrie 2012, a primit cetăţenia americană. Fratele său, Tamerlan ar fi venit în SUA în 2006, pe bază de „Green Card”, putând trăi şi lucra în America. În urmă cu doi ani, FBI-ul l-a verificat privind legătura lui cu organizaţii teroriste, rezultatul fiind negativ. În 2012 el a plecat din America în Rusia, unde a stat 6 luni. Conform unor informaţii ale FBI, Tamerlan s-a întors din Rusia purtând barbă şi a dus o viaţă foarte retrasă. Integral la Deutsche Welle
Premise pentru rezolvarea crizei politice din Italia. Criza politică pare să se apropie de sfârșit în Italia, unde preşedintele în exercițiu, Giorgio Napolitano, a acceptat sâmbătă un nou mandat, după încă un vot desfăşurat în Parlamentul din Peninsulă. În contextul impasului politic, liderii principalelor formațiuni i-au cerut lui Napolitano să accepte încă un mandat, dupa 5 scrutine în care forțele politice din Italia nu s-au putut pune de acord privind propunerea unui nou șef de stat. Italia este republică parlamentară, unde președintele este ales de Parlament. Napolitano, care în iunie va împlini 88 de ani, a acceptat sâmbătă să candideze pentru un nou mandat de preşedinte, după ce, pe parcursul ultimelor săptămîni, argumentase că este prea bătrân pentru a accepta un nou mandat de şapte ani de preşedinte al Italiei. Dar, sâmbătă, în contextul impasului politic, Partidul Democrat, condus de Pier Luigi Bersani, şi Partidul Poporul Libertăţii, al lui Silvio Berlusconi, i-au cerut lui Napolitano să accepte încă un mandat. “Nu mă pot sustrage responsabilităţii pe care o am în faţa naţiunii”, a spus, până la urmă, Napolitano, acceptând noua candidatură. Conform presei italiene, Napolitano a primit în total 738 de voturi, depăşind cu mult pragul de 504 voturi, adică jumătate plus un vot din totalul de 1.007, scrie Mediafax. Beppe Grillo, liderul Mişcării populiste şi contestatare Cinci Stele, a denunţat aranjamentele politice care au condus la susţinerea unei noi candidaturi a lui Napolitano, calificând această situaţie drept o “lovitură de stat” şi făcând apel la manifestaţii. Comisia Europeană l-a felicitat sâmbătă pe preşedintele italian în exerciţiu, Giorgio Napolitano, pentru realegerea sa în funcţia supremă, notează AFP, citată de Agerpres. ‘Realegerea dumneavoastră intervine într-un moment decisiv pentru procesul de integrare, care necesită mult calm, curaj şi prevedere din partea guvernelor naţionale şi a instituţiilor europene’, a declarat într-un comunicat preşedintele Comisiei, portughezul José Manuel Barroso. ‘Prin reînnoirea mandatului dumneavoastră de şef al statului, parlamentul italian vă confirmă succesul primului mandat, în cursul căruia v-aţi îndeplinit pe deplin rolul instituţional de garant al unităţii naţionale şi promotor al prestigiului internaţional al ţării’, a adăugat el. Aduce RFI
Consiliul Afaceri Generale, luni la Luxemburg: Miniştrii de Externe vor prezenta către CE scrisoarea privind un mecanism european legat de statul de drept. Ministrul Titus Corlăţean participă luni, la Luxemburg, la reuniunile Consiliului Afaceri Generale şi Consiliului Afaceri Externe, la CAG urmând să aibă loc şi o prezentare a scrisorii mai multor miniştri de externe referitoare la înfiinţarea unui mecanism european privind democraţia şi valorile UE. Potrivit unui comunicat remis de MAE, discuţiile în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale se vor concentra asupra pregătirii reuniunii Consiliului European din 22 mai 2013, stadiului negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual post-2014 precum şi a demersurilor avute în vedere pentru perioada imediat următoare. Totodată, miniştrii afacerilor externe sau afacerilor europene din statele membre UE vor avea un schimb de opinii asupra procesului de extindere a UE, cu accent asupra perspectivei europene a Balcanilor de Vest, în baza Concluziilor Consiliului European din decembrie 2012. De asemenea, în cadrul reuniunii va avea loc şi o prezentare a scrisorii comune a miniştrilor de externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei, adresată la 6 martie Preşedintelui Comisiei Europene şi Preşedinţiei Consiliului UE, referitoare la propunerea de înfiinţare a unui mecanism european privind democraţia, statul de drept şi valorile fundamentale ale UE, precizează sursa citată. “Agenda Consiliului Afaceri Externe cuprinde o serie de subiecte de interes major pentru politica externă a Uniunii Europene. În acest sens, miniştrii afacerilor externe vor avea oportunitatea de a analiza subiecte precum perspectivele Parteneriatului Estic, în pregătirea reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic din luna iulie 2013 şi a Summit-ului Parteneriatului Estic (Vilnius, 28-29 noiembrie 2013), cele mai recente evoluţii din sudul Mediteranei, cu accent pe situaţia din Siria, Liban şi Egipt, relaţia UE cu Birmania/Myanmar şi evaluări privind Mali. Totodată, miniştrii afacerilor externe vor avea un schimb de opinii pe tema securităţii energetice”, se mai arată în comunicatul MAE. Miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis la începutul lunii martie o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE. “Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (…) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie”, a declarat, în 8 martie, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Aduce Mediafax.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]