Ştiri Externe: 21 ianuarie 2014 / Berlusconi “apare” şi lira turcească “dispare”
21/01/2014 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Berlusconi îşi face reapariţia pe scena politică. Considerat mort din punct de vedere politic, Silvio Berlusconi şi-a făcut reapariţia. Condamnat pentru fraudă fiscală şi expulzat din Senat, ‘Il Cavaliere’ joacă din nou un rol-cheie în politica italiană. S-a întâmplat cu prilejul unei întâlniri istorice cu noul secretar al Partidului Democrat (PD, centru-strânga), Matteo Renzi şi primar al oraşului Florenţa, văzut ca noua speranţă a stângii italiene, notează marţi ziarul ABC. Renzi l-a primit pe Berlusconi pentru a semna un acord privind reforma electorală. A fost o întâlnire istorică, având în vedere că Il Cavaliere a intrat pentru prima dată în sediul naţional al PD. Dar a fost şi o întâlnire controversată, deoarece premierul italian, Enrico Letta, care face şi el parte din PD, nu a fost de acord cu gestul lui Renzi. Este adevărat că Berlusconi a fost primit cu proteste de unii militanţi ai stângii, care au aruncat cu ouă în maşina cu care a venit. După întâlnire, Renzi a declarat că se află ‘în profundă armonie cu Forza Italia în privinţa reformelor’, subliniind euforic: ‘Azi am făcut un pas în plus spre guvernabilitate’. Au fost abordate trei mari reforme: cea privind eliminarea provinciilor, transformarea Senatului în Cameră a autonomiilor şi cea privind legea electorală, care ‘să favorizeze bipartidismul, prin eliminarea şantajului practicat de partidele mici’, a explicat Renzi. Gestul lui Renzi a creat o tensiune uriaşă în majoritatea guvernamentală, cu riscul de a duce la căderea executivului lui Letta. Micile partide de centru, care îl susţin pe premier, au ameninţat cu o criză de guvern dacă Renzi şi Berlusconi vor încheia o înţelegere care să-i marginalizeze. Întâlnirea dintre Renzi şi Berlusconi a fost înconjurată de o amplă tensiune politică şi de o extraordinară polemică în reţelele de socializare, cu o Italie complet divizată. Militanţii Partidului Democrat au considerat o profanare faptul că duşmanul lor politic de 20 de ani, ‘omul negru’ al dreptei italiene şi un condamnat pentru o infracţiune gravă, a intrat în sediul lor. Integral aduce Agerpres
SUA trimit nave militare în Marea Neagră, pentru situaţii de necesitate în timpul JO de la Soci. Statele Unite vor trimite nave militare în Marea Neagră care vor fi disponibile pentru evacuarea cetăţenilor americani, în cazuri de necesitate, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci (sudul Rusiei), afirmă oficiali americani, citaţi de CNN. Potrivit unor surse de la Pentagon, două nave militare americane şi avioane de transport vor fi disponibile în cadrul unui plan de urgenţă pentru evacuarea cetăţenilor americani, inclusiv a atleţilor, în cazul unor situaţii grave de securitate pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, programate în intervalul 6-23 februarie 2014, informează CNN. Planul prevede trimiterea navelor militare în Marea Neagră peste câteva zile. În caz de necesitate, elicoptere ale acestor nave vor putea merge la baze din Rusia pentru evacuarea cetăţenilor americani. În plus, avioane militare de transport de tip C-17 vor putea decola din Germania pentru a ajunge în ţări riverane Mării Negre în mai puţin de două ore. Integral la Mediafax.
Revista Presei de la RFI. ONU anulează invitația adresată Iranului pentru conferința de pace siriană (Spiegel). Este un fauxpas diplomatic de primă mână: inițial, secretarul general al ONU Ban Ki Moon a adresat Teheranului în mod surprinzător o invitație de participare la Geneva II. Apoi, Ban s-a văzut nevoit să anuleze demersul la presiunea SUA și a opoziției siriene. Secretarul general al ONU a reușit să salveze conferința de pace, dar, ca diplomat, s-a supus voinței Washingtonului. Invitația adresată Iranului provocase indignarea administrației americane. Aceasta a acuzat faptul că Teheranul nu afirmase public că susține scopul primordial al acestei conferințe, adică negocierea unui guvern de tranziție în Siria. Opoziția siriană, mai precis Coaliția Națională din exil, anunțase că participarea Iranului la conferința de la Montreux ar reprezenta o linie roșie și că aceasta nu va participa la eveniment dacă anularea nu ar fi venit până ieri seară. Reacțiile nu s-au lăsat așteptate. Coaliția Națională Siriană a anunțat că va participa la conferința de pace în aceste condiții, iar SUA au îndemnat participanții să se concentreze pe problemele reale ale acestui demers. Pentru Ban Ki Moon însă, situația echivalează cu o înfrângere. Imaginea sa va avea mult de suferit pentru că nimeni nu se aștepta ca unul din cei mai importanți diplomați la nivel mondial să se răzgândească în termen de doar câteva ore. Secretarul general a argumentat că retragerea invitației ar fi fost provocată de răzgândirea Iranului, de fapt, care ar fi aderat la concluziile conferinței Geneva I, dar apoi le-ar fi repudiat. În replică, Teheranul a declarat că niciodată nu a susținut ideea unui guvern de tranziție. UE va trimite trupe în Republica Centrafricană (Le Figaro) 500 de militari europeni ar urma să se alăture celor 1600 din Franța și celor 4000 din statele africane pentru a susține eforturile de evitare a unui război civil în această țară. Decizia e una bună și necesară, dar mărimea contingentului și limitarea intervenției la șase luni ridică semne de întrebare apropo de capacitatea de a influența în vreun fel realitatea din teren. Miniștrii de externe din UE au aprobat în unanimitate „conceptul de gestionare a crizei” elaborat de Bruxelles. Este un mandat politic ce va trebui aprobat de Consiliul de Securitate al ONU. Apoi, conceptul trebuie tradus în limbaj militar, adică trebuie detaliat în ceea ce privește perimetrul de acțiune, comandamentul și regulile de utilizare a forței. Probabil că o misiune de evaluare va fi trimisă în Republica Centrafricană în termen de zece zile. Ceea ce înseamnă că militarii nu vor păși pe teritoriul țării înainte de finele lunii februarie. Pe hârtie e o victorie pentru președintele francez Francois Hollande care apelase la colegii săi europeni pentru susținere. Ar fi prima operațiune terestră a UE de la criza din Ciad (2008) încoace. Cei 500 de militari ar putea asigura perimetrul din capitala Bangui ceea ce ar permite militarilor francezi să opereze în alte părți ale țării. Capitala este zona în care sunt concentrați cei mai mulți refugiați. În plus, organizațiile umanitare au și ele nevoie de protecție. Comunitatea internațională a promis ajutoare în valoare de 365 de milioane euro în 2014 pentru țara aflată în prag de război civil. Un milion de persoane s-au refugiat deja din calea violențelor într-un timp extrem de scurt. Dezamăgirea vine din nou de la Berlin. Germania nu va trimite militari în Republica Centrafricană, dar va încerca să își spele imaginea prin dislocarea unui contingent în Mali în contrapartidă. Președintele ucrainean emite avertismente (BBC News) Viktor Ianukovici a declarat că violențele din ultimele zile de la Kiev amenință stabilitatea țării. Duminică și luni s-au înregistrat ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine ucrainene care s-au soldat cu mulți răniți și arestați. Mai precis e vorba de 30 de persoane arestate și peste 100 de răniți. Dintre aceștia, zeci sunt polițiști. Piața Independenței, trebuie spus, este o oază de liniște. Confruntările au loc pe o stradă din spatele Euromaidanului care duce către sediul guvernului și al parlamentului de la Kiev. Linia de demarcație între polițiști și manifestanți este formată din scheletele unor autobuze incendiate pe parcursul confruntărilor. Protestatarii au aruncat cu pietre din caldarâm și cocktailuri Molotov, poliția a răspuns cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Manifestațiile de duminică, la care au participat 200.000 de oameni, au dorit să reprezinte o sfidare a noilor legi care interzic acțiunile de protest în Ucraina. Președintele Ianukovici a anunțat deja că este dispus să negocieze cu liderii opoziției. RFI
Ucraina, în pragul unui război civil. Peste 100 de răniţi după confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine. Situaţia continua să fie tensionată luni dimineaţă la Kiev între manifestanţii proeuropeni şi forţele de ordine, după o noapte de ciocniri violente, în timp ce autorităţile s-au angajat să înfiinţeze o comisie pentru soluţionarea crizei, sub presiunea SUA, relatează AFP. Ciocnirile au continuat în cursul dimineţii de luni, unii manifestanţi aruncând cu pietre sau coctailuri Molotov în direcţa forţelor de ordine, ceea ce arată că sunt puţin convinşi de promisiunea preşedintelui Viktor Ianukovici de a înfiinţa începând de luni o comisie cu reprezentanţii opoziţiei pentru în vederea soluţionării crizei politice. Sute de manifestaţi se aflau în continuare în Piaţa Independenţei, după o noapte petrecută în stradă la temperaturi de minus 10 grade Celsius. Aceştia strigă: „Kiev, ridică-te!” şi „Jos cu banda”. Un grup continuă să arunce în poliţie cu pietre şi „cocteiluri Molotov”. Serviciile medicale dn Kiev au anunţat că 103 persoane au cerut îngrijiri de la începutul ciocnirilor de duminică, iar 42 dintre acestea au fost spitalizate. De asemenea, Ministerul de Interne a anunţat că aproape 100 de poliţişti au fost răniţi şi că 61 au fost spitalizaţi, în urma unor traumatisme craniene. Duminică, după o manifestaţie antiguvernamentală la care au luat parte aproximativ 200.000 de persoane în Piaţa Independenţei, ma multe sute de manifestanţi, unii purtând fulare şi cagule şi înarmaţi cu bâte de basebal sau cu lanţuri, au încercat să treacă de un cordon de poliţişti pentru a ajunge la Parlament şi au distrus maşini ale poliţiei. Într-un acces de violenţă rar văzută de la începutul protestelor, ei au dat foc la două dintre ele, la cinci autobuze şi au aruncat cu pietre şi fumigene în forţele de ordine. Acestea au răspuns cu gaze lacrimogene, grenade asurzitoare şi bastoane. La aproape trei ore de la începerea confruntărilor, poliţia a folosit tunuri cu apă, la o temperatură de minus 7 grade Celsius, fără a reuşi să-i disperseze pe protestatari, potrivit unor martori citaţi de AFP. Poliţia a negat că a folosit tunuri cu apă. Integral aduce Adevarul
Lira turcească dărâmă record după record după furtuna financiară declanşată de SUA. Lira turcească, moneda unei ţări pe care guvernul are ambiţia de a o aduce între primele zece mari economii ale lumii în mai puţin de zece ani, s-a depreciat cu 22% faţă de dolar în ultimele 12 luni şi dărâmă record după record în căderea ei, ceea ce ar putea afecta exporturile României către Turcia prin scumpirea lor. Turcia este cel mai mare „furnizor“ de excedent comercial pentru România. Lira turcească s-a depreciat ieri la un nou minim faţă de dolar, de 2,24 de lire pentru un dolar, continuând astfel o cădere accelerată de sugestiile de anul trecut ale Rezervei Federale americane că ar putea începe să retragă treptat programul prin care stimulează cea mai mare economie a lumii şi creşterile de pe pieţele financiare, potrivit Hurriyet Daily News. Declinul reflectă neîncrederea investitorilor într-un guvern care se luptă cu alte puteri din stat într-un scandal de corupţie care-i şubrezeşte forţa şi deficitul de cont curent mare al unei ţări dependente de capital străin. Deprecierea s-a amplificat după ce ministrul economiei Nihat Zeybekci a tăiat speranţele că banca centrală va majora, marţi, aşa cum vor pieţele, dobânzile pentru a stopa căderea lirei. Dobânzile mai mari ar duce la majorarea costurilor de finanţare şi la încetinirea creşterii economice.În schimb, banca a încercat până acum să sprijine lira cu intervenţii pe piaţa valutară. Anul trecut instituţia a vândut valută echivalentă cu 17,6 miliarde dolari. Zeybekci a asigurat că principala cauză a prăbuşirii lirei sunt riscurile percepute de investitori, şi nu factorii economici. Integral aduce Ziarul Financiar.
Mai poate fi atins ambiţiosul ţel: hrană pentru toţi? Aproape un miliard de oameni suferă de foamete, la nivel mondial. Pe fundalul schimbărilor climatice şi al creşterii populaţiei globale, viitorul nu promite a fi cu nimic mai bun. Doar dacă responsabilii politici reuşesc să cadă de acord asupra unor măsuri eficiente şi aceasta cât de curând. Înepând din 2008, pe timpul celui mai mare târg de alimentaţie, agricultură şi grădinărit – Săptămâna Verde (Grüne Woche) de la Berlin – are loc, an de an, în capitala Germaniei, summitul miniştrilor agriculturii. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, mai precis la finele săptămânii trecute. Participanţii din 69 de state au fost de părere că producţia alimentară globală ar trebui să crească cu 70 de procente, pentru ca întreaga populaţie să se poată hrăni. Achim Steiner, director exacutiv al programului ONU pentru mediu critică acest tip de gândire, apreciind că ” nu ne mai putem permite o astfel de expansiune a producţiei, cel puţin nu în condiţiile şi cu sistemele agrare existente”. Deja în prezent se consumă la nivel global două treimi din apă pentru agricultură. Steiner avertizează că “în ultimii 100 de ani, în numele progresului, au fost secate jumătate din zonele umede, mlaştini şi lunci”. La acestea se adaugă schimbările climatice şi distrugerea pădurilor tropicale, făcând imposibilă o creştere a agriculturii. Întrebarea care se pune e cum poate fermierul de mâine să producă fără a afecta în continuare capitalul natural al agriculturii – pământul, umiditatea, resursele de apă. Expertul ONU pentru mediu pledează pentru o revoluţie în agricultură. O revoluţie care se va mai lăsa, însă, mult aşteptată de vreme ce responsabilii rămân pe poziţii divergente. Integral aduce Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salut
Chestia cu Berlusconi, dovada ultima ca democratia italiana e in coma profunda . 🙁
Printre altele , ce nu a fost vazut in RO pe sticla , masina mosului cu care a venit la sediul PD unde il astepta Renzi , a primit o frumoasa “garnitura” de oua din partea publicului prezent . 🙂
PS . sa sti ca daca trupele americane de pe navele care vor ajunge in Marea Neagra vor invada Romania prin o debarcare serioasa , eu ma intorc acasa . 🙂
Salut Stef,
cum sunt preturile la oua in italia, le merita? Bun te intorci si te inscri la partizani?
Fondator si comandant suprem al “trupelor populare de mazilire ” 🙂
Legat de oua , sint ieftine. O cutie de 6 bucati = 0,86 euro pret pe raft magazin .
ok,
deci merge cu ouale! chestia cu comandant suprem mai incet, astia sunt maziliti primii lol:
Vedeti, daca ucrainienii nu au mineri destoinici, nu are cine sa faca ordine in tara aia!!! Si nu-l au nici pe Tov. Ilici Iliescu acolo, ca vedeau ei Golanii!
salut
nu zice hop ! au destule rezerve in dotare, stai linistit.
sper doar sa nu le foloseasca prea mult