Ştiri Externe: 20 martie 2014 / Ape tulburi. Nimic nu este ceea ce pare!
20/03/2014 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
NOTA: Astazi vom avea editie dubla a “Stirilor Externe”. O editie dedicata “Crizei Ucrainiene” si o “Editie Generala” dedicata tuturor stirilor internationale.
UPDATE UCRAINA: Comandantul marinei ucrainene, contramiralul Serghei Gaiduk, care a fost reținut miercuri de forțele proruse în Crimeea, la cartierul general din Sevastopol, a fost eliberat în cursul nopții de miercuri spre joi, a anunțat președinția ucraineană, citată de Interfax-Ukraina.
Căutarea Boeingului dispărut este o ‘prioritate absolută’, pentru Barack Obama. Președintele american, Barack Obama, a dat asigurări miercuri că operațiunile de căutare a Boeingului dispărut al companiei Malaysia Airlines reprezintă o ‘prioritate absolută’ pentru Statele Unite care au oferit toate mijloacele posibile pentru a găsi aparatul, scrie AFP. ‘Vreau ca ei (rudele pasagerilor) să fie siguri că noi considerăm acest caz ca o prioritate absolută’, a subliniat liderul administrației americane, adresând gândurile și rugăciunile sale familiilor și celor apropiați pasagerilor zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines, într-o primă declarație în legătură cu acest subiect. ‘Am pus toate mijloacele de care dispunem la dispoziția procesului de căutare’ a avionului, a adăugat el în cursul unui interviu acordat de la Casa Albă postului de televiziune KDFW din Dallas (Texas). ‘Cooperarea cu guvernul malaezian este strânsă’, a precizat Barack Obama. Poliția federală americană (FBI), Pentagonul, agențiile americane ale aviației (FAA) și securității transporturilor (NTSB) participă la acțiunile de căutare care se desfășoară pe o suprafață mai mare decât cea a Europei. Aduce Agerpres
David Cameron îndeamnă G7 să discute excluderea permanentă a Rusiei din G8. Summitul G7, convocat luni la Haga de către Barack Obama, ar trebui să discute “excluderea permanentă a Rusiei” din G8, a declarat miercuri premierul britanic, David Cameron, în Camera Comunelor. “Eu cred că este important ca noi să acţionăm împreună cu aliaţii şi partenerii noştri şi să discutăm dacă este convenabil sau nu ca Rusia să fie exclusă în mod permanent din G8, în cazul în care sunt adoptate alte măsuri”, a declarat premierul britanic. “Acesta este modul bun de a proceda”, a adăugat el. Preşedintele american, Barack Obama, a invitat marţi liderii G7 şi Uniunii Europene (UE) să se reunească săptămâna viitoare la Haga, în cadrul Summitului privind Securitatea Nucleară, pentru a discuta despre situaţia din Ucraina. Excluderea Rusiei din grupul celor mai industrializate state, la care a aderat ca membru cu drepturi depline în 2002, este una dintre sancţiunile internaţionale luate în considerare în urma alipirii Crimeei la Rusia marţi. Celelalte şapte state membre – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – şi-au suspendat deja participarea la reuniunile în vederea pregătirii summitului G8 prevăzut în iunie la Soci, în Rusia, în semn de protest faţă de încălcarea suveranităţii Ucrainei de către Moscova. Comunitatea internaţională va “plăti un preţ foarte mare” dacă ezită să adopte sancţiuni clare faţă de “această anexare” a Crimeei de către Rusia, a adăugat David Cameron miercuri. Ulterior, premierul britanic, David Cameron, a discutat această propunere la telefon cu cancelarul german, Angela Merkel, potrivit Downing Street. Cei doi lideri au “convenit ca Uniunea Europeană să ia alte măsuri împotriva Rusiei”, pe lângă interdicţiile de vize şi blocarea averilor, a adăugat Downing Street. Cei doi lideri au apreciat că UE va trebui să continue cooperarea cu Statele Unite în vederea “disuadării Rusiei să efectueze şi alte acţiuni care ar putea destabiliza Ucraina”. Această conversaţie telefonică a avut loc cu o zi înainte de o reuniune de două zile, la Bruxelles, a liderilor europeni. Aceştia se reunesc pentru a oferi un răspuns ferm acţiunii Rusiei în Crimeea. Integral aduce Mediafax
Franţa – campanie electoralǎ “poluatǎ” de scandaluri repetate. In Franţa, cu doar cîteva zile înainte de alegerile municipale, clasa politicǎ este din nou în efervescenţǎ în urma publicǎrii unor noi conversaţii telefonice purtate între fostul preşedinte Nicolas Sarkozy şi avocatul sǎu Thierry Herzog. Stînga francezǎ considerǎ cǎ aceste noi revelaţii sunt proba unei încercǎri de influienţare a justiţiei. Aceste noi revelaţii au un efect politic exploziv în Franţa, mai ales pe fond electoral. Mai mulţi lideri ai stîngii le interpreteazǎ ca nişte dovezi clare ale faptului cǎ fostul preşedinte Nicolas Sarkozy obstrucţiona justiţia cînd se afla el însuşi în vizorul unor anchete. Liderul Partidului Socialist, Harlem Désir, considerǎ cǎ înregistrǎrile respective sunt de naturǎ sǎ alimenteze un veritabil “scandal de stat”. In tabǎra dreptei reacţiile sunt mai moderate şi este evocat ca fiind “suspect” faptul cǎ aceste înregistrǎri sunt date publicitǎţii în plinǎ campanie electoralǎ. Din pǎcate întreaga campanie legatǎ de alegerile locale a fost “poluatǎ” de numeroase astfel de evenimente, legate de scandaluri şi afaceri suspecte. Unii comentatori regretǎ faptul cǎ în aceastǎ perioadǎ oamenii politici n-au reuşit sǎ se focalizeze pe ceea ce era de fapt esenţial, şi anume problemele francezilor, îngrijorǎrile lor cotidiene. Iniţial dreapta a sperat cǎ aceste alegeri locale vor reprezenta o sancţiune la adresa stîngii, mai ales cǎ politica economicǎ a lui François Hollande întîrzie sǎ dea rezultate iar popularitatea sa este extrem de scǎzutǎ. Intr-o a doua fazǎ, însǎ, dreapta a fost cea penalizatǎ de multe informaţii şi revelaţii privind diverse scandaluri. Acum, existǎ temerea cǎ principalul beneficiar al acestui climat va fi extrema dreaptǎ, care, dupǎ cum scrie Le Monde, pare sǎ atragǎ în favoarea ei o parte a electoratului conservator. Potrivit sondajelor, în peste 200 de oraşe Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen, s-ar putea menţine în turul al doilea al scrutinului. Ceea ce ar putea însemna un risc major pentru candidaţii dreptei. Integral aduce RFI
Germania ar fi jucat un rol mai important decât s-a crezut în producerea armelor chimice siriene. Companiile germane au jucat un rol mai important decât s-a crezut până în prezent în producerea armelor chimice siriene, afirmă cotidianul Süddeutsche Zeitung, bazându-se pe un raport al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), relatează AFP. OIAC, laureata Premiului Nobel pentru Pace 2013, a transmis Ministerului german de Externe o listă cu peste 50 de livrări efectuate în perioada 1982-1993 de companii germane către Siria, anunţă Süddeutsche Zeitung şi postul regional de televiziune NDR. Lista conţine, în special, informaţii despre livrarea a 2.400 de tone de acid sulfuric, care poate fi utilizat pentru fabricarea gazului sarin, potrivit surselor citate. În plus, companii germane au furnizat Siriei detectoare de gaze, pompe şi alte echipamente, afirmă Süddeutsche Zeitung şi NDR. Alte ţări, între care Franţa, Rusia şi China, au participat la rândul lor la dezvoltarea programului chimic sirian în anii ’80 şi au primit liste asemănătoare din partea OIAC, potrivit cotidianului german. Ministerul german de Externe a transmis lista OIAC la Parchetul General Federal, care studiază în prezent posibilitatea deschiderii unor anchete în legătură cu activităţile acestor companii. Parchetul a confirmat pentru Süddeutsche Zeitung că studiază această posibilitate. Berlinul a admis în septembrie că a permis până în aprilie 2011 companiilor germane să exporte în Siria produse care ar putea fi utilizate pentru producerea armelor chimice. Potrivit unor date publicate de Ministerul Economiei, în perioada 1998-2011, companiile germane au exportat în Siria 360 de tone de produse chimice cu utilizare civilă sau militară. Însă Berlinul a insistat asupra faptului că nu are dovezi că aceste produse au fost utilizate pentru producerea de arme chimice. Conflictul din Siria s-a soldat până în prezent cu aproape 146.000 de morţi, conform unui ONG. Aduce Gandul
John McCain: Putin ar putea viza Republica Moldova şi Letonia după anexarea regiunii ucrainene Crimeea. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea viza Republica Moldova şi Letonia după anexarea regiunii ucrainene Crimeea, avertizează senatorul republican american John McCain, conform site-ului Politico.com. “Moldova este ţara care trebuie urmărită cu atenţie”, a declarat John McCain într-o emisiune a postului Fox News. Senatorul republican a notat că Republica Moldova nu este membră NATO şi că în regiunea separatistă Transnistria există deja trupe ruse. “Deja există solicitări pentru asistenţă militară rusă şi provocări de genul celor pe care le vedem în estul Ucrainei”, a subliniat McCain. Politicianul american a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea recurge “la aceleaşi tip de strategie” în Letonia. “Nu ştiu până unde va merge, depinde de reacţia Statelor Unite şi a Uniunii Europene, care a fost “incredibil de slabă”. Aduce ZF
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Nimic nu este ceea ce pare! Saint Hoax pare sa spuna acelasi lucru! 🙂
http://www.sainthoax.com/wdyo.html