Ştiri Externe: 2 septembrie 2013 / Obama a clipit primul !
02/09/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Criza Siriana
Siria: Liga Arabă cere ONU şi lumii “să îşi asume responsabilităţile”. Miniştrii arabi ai afacerilor externe au cerut duminică seară ONU şi comunităţii internaţionale “să îşi asume responsabilităţile” în dosarul sirian, în timp ce mai multe ţări au în vedere lovituri contra regimului acuzat de a fi efectuat un atac chimic, informează AFP. Reuniţi la Cairo, miniştrii ţărilor Ligii Arabe “au chemat ONU şi comunitatea internaţională să îşi asume responsabilităţile în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional pentru a lua măsurile necesare de descurajare împotriva autorilor acestei crime odioase de care regimul este responsabil”, cu referire la atacul ce a făcut sute de morţi la 21 august lângă Damasc. Miniştrii au cerut de asemenea ca autorii acestui atac să fie aduşi în faţa justiţiei internaţionale “ca şi ceilalţi criminali de război”. Ei cer de asemenea “să fie furnizate toate formele de sprijin de care are nevoie poporul sirian pentru a se apăra” şi reamintesc “obligaţia de a concerta eforturile arabe şi internaţionale pentru a-i ajuta” pe sirieni. Cu toate acestea, această decizie finală nu evocă precis eventualitatea loviturilor aeriene străine asupra Siriei, instituţia panarabă fiind profund divizată pe această temă, calificată drept “amestec străin” de unele state ca Egiptul, Algeria, Irakul sau Libanul. Aceste ultime trei ţări s-au abţinut de asemenea de la vot. Agerpres
Secretarul de Stat american: SUA deţin eşantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în Siria pe 21 august. Secretarul de Stat american John Kerry a oferit asigurări duminică asupra faptului că Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin în atacul chimic de la 21 august atribuit de către Washington regimului al-Assad. “Eşantioane de păr şi sânge s-au dovedit pozitive pentru urme de gaz sarin”, a declarat pentru NBC News secretarul de Stat, evocând “o evoluţie foarte importantă despre care am aflat în ultimele 24 de ore, graţie unor eşantioane de la primii salvatori în estul Damascului, furnizate Statelor Unite şi care au fost testate”.Nu era clar imediat dacă eşantioanele au fost prelevate de la personalul care a acordat primul ajutor sau dacă acestea au fost prelevate de acesta.El a precizat pentru CNN că aceste elemente sunt “indepndente” de cele colectate în Siria de anchetatori ONU. Evocând decizia lui Barack Obama de a cere Congresului autorizarea în vederea lansării unor acţiuni asupra Siriei, secretarul de Stat a dat asigurări că este încrezător. “Cred că (membrii) Congresului o vor acorda”, a declarat fostul senator pentru NBC, îndemându-şi foştii colegi la responsabilitate, în numele “credibilităţii” Statelor Unite şi al respectării Convenţiei asupra armelor chimice, adoptată de către Congres. Întrebat de NBC despre eventualitatea ca Obama să o ocolească, în cazul unui vot negativ, John Kerry a declarat că “preşedintele are autoritatea să acţioneze, dar Congresul va face ceea ce trebuie în acest sens”. “Noi ştim de unde a venit acest atac. Ştim exact unde s-a produs. Ştim exact ceea ce s-a întâmplat după aceea”, a reptat el, tot atâtea elemente care se află deja în raportul serviciilor americane de informaţii publicat joi. Atacul s-a soldat, conform acestui raport, cu cel puţin 1.429 de morţi, inclusiv 426 de copii. Integral aduce Mediafax.
Intervenţia în Siria, pe lista de aşteptare. După ce păreau dispuşi să intervină în Siria fără acordul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în Consiliul de Securitate al căreia Rusia şi China şi-au păstrat veto-ul, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie par să ia o pauză de la atacul iminent, plănuit împotriva regimului Assad. Într-o continuu război al declaraţiilor, acţiunile par să se lase aşteptate. Mai întâi, Marea Britanie, care a susţinut SUA în orice intervenţie militară în ultimii 20 de ani, a dat înapoi. Joi seară, Camera Comunelor, convocată de urgenţă, a dat un vot negativ intervenţiei în Siria, un afront pe care nu l-a suferit niciun guvern britanic în ultimii 230 de ani, comentează agenţia France Presse. Autoritatea premierului Cameron a fost ştirbită chiar de 30 de membri ai propriului partid şi de 10 miniştri care n-au participat la votul crucial. Înfrângerea lui Cameron în Parlamentul britanic s-ar putea „solda“ cu o remaniere guvernamentală, potrivit presei de la Londra. Sâmbătă seară, liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a făcut un mult-aşteptat anunţ: SUA vor interveni în Siria, însă a evitat să precizeze o dată exactă a atacului aerian. Sâmbătă seară, după o plimbare prin curtea Casei Albe, preşedintele american a făcut un pas înapoi, afirmând că va interveni împotriva dictatorului Bashar al-Assad abia după ce va avea acordul Congresului. Declaraţia lui Obama e surprinzătoare: în calitate de comandant suprem, el are dreptul constituţional de a ordona acţiuni militare fără aprobarea Congresului. De amintit că liderul SUA criticase, în campaniile electorale, războaiele duse de predecesorii săi, în Irak şi în Afganistan.Integral in Adevarul
Alte Stiri Externe
Dezbatere politică televizată între Angela Merkel şi Peer Steinbrück. Cancelarul german, Angela Merkel, a avut duminică prima confruntare televizată cu candidatul propus de Partidul Social-Democrat pentru funcţia de cancelar al Germaniei. Duelul televizat între Angela Merkel şi challengerul ei, social-democratul Peer Steinbrück nu se ştie dacă va schimba părerile electoratului, deoarece potrivit unui sondaj apărut sâmbătă în Bild, partidul actualului cancelar al Germaniei probabil va câştiga alegerile federale din 2013, potrivit publicaţiei Le Monde. Dar, contrar a ceea ce consideră germanii, Angela Merkel nu a dominat confruntarea cu adversarul său politic. Peer Steinbrück a ştiut cum să atace politica guvernului care nu are „o linie clară”, „nu are nici un plan pentru problema pensiilor” şi care pregăteşte un al treilea plan pentru a ajuta Grecia „deoarece planul pentru gestionarea crizei europene a eşuat”. La rândul său, Angela Merkel a apărat în cea mai mare parte a timpului acordat politicile guvernului său, concentrându-se mai ales pe numărul de locuri de muncă create, reducerea şomajului şi pe faptul că Germania s-a întărit în ultimii patru ani, mai ales în plan internaţional. Ambii candidaţi au răspuns, de asemenea, la întrebări specifice. Au vorbit de despre deciziile luate de Germania în ultimii ani, au făcut clar faptul că Germania nu intenţionează să participe la o eventuală intervenţie în Siria, dar au evitat să vorbească pentru moment de viziunea lor privind viitoarele politici sau rolul Germaniei la nivel european. Integral aduce Adevarul
Soarta lui Mohamed Morsi, pecetluită. Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, va fi judecat pentru “instigare la crimă”. Alături de el vor mai da socoteală în faţa justiţiei alţi 14 responsabili şi membri ai Frăţiei Musulmane, anunţă Parchetul, care nu precizează o dată a procesului, potrivit AFP. Preşedintele egiptean destituit de armată pe 3 iulie va trebui să dea explicaţii în justiţie pentru moartea a cel puţin şapte manifestanţi pe 5 decembrie 2012, în cursul manifestaţiilor de stradă. Mohamed Morsi este acuzat că intenţiona să islamizeze legislaţia Egiptului, după publicarea unui decret constituţional. Printre ceilalţi acuzaţi în acest dosar se mai află Essam al-Arian, numărul doi al Partidului Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Frăţiei Musulmane şi Mohamed Beltagi, fost parlamentar şi unul dintre ultimii lideri ai confreriei lui Morsi. Destituirea lui Mohamed Morsi a fost urmată de o baie de sânge la Cairo, unde peste o mie de oameni, cei mai mulţi pro-Morsi, au fost ucişi. RFI
Predictie-soc pentru pretul aurului. Întrece orice asteptare. De-a lungul istoriei, aurul a luat mințile multor semeni, fie că s-au avântat în căutarea lui, fie că au fost vrăjiți de stralucirea lui, fie că au pariat nebunește pe valoarea acestuia. În ultimii ani însă, febra i-a cuprins pe mulți analiști și investitori, care s-au întrecut în estimări care de care mai șocante. Singurul care până acum a avansat o predicție-șoc și ea s-a împlinit este Jim Rogers. Acum, când aurul a prins ceva putere odată cu războiul din Siria, un analist al Citi Group a îndrăznit să avanseze o estimare care întrece și cele mai fanteziste așteptări. Mai exact, Tom Fitzpatrick, unul din specialiștii de top pe analiză tehnică ai Citi, estimează că prețul metalului galben ar putea atinge 3.500 dolari/uncia! „Noi credem că suntem din nou în situația îîn care aurul este o opțiune printre valutele tari și ne așteptăm ca tendința actuală de creștere să accelereze în continuare. Credem că în următorii ani vom vedea prețul aurului în jur de 3.500 dolari”, spune Fitzpatrick. Analiza sa se bazează pe similaritatea cu evoluții din trecut ale cotației aurului, cum ar fi recuperarea puternică din perioada 1974-1976. Mai exact, el spune că recent prețul aurului a ajuns să se situeze cu 14% sub “media mobilă pe 55 de luni” (un indicator apreciat în analiza tehnică), exact cum s-a întâmplat în 1976, când aurul a crescut puternic din zona minimelor. De asemenea, Fitzpatrick sugerează că prețul argintului ar putea crește puternic, peste 100 dolari uncia, mergând pe paritatea aur/argint, care a picat aproape de 30. Totuși, aceasta nu e opinia oficială a Citi. Potrivit Bloomberg, analistul pe metale al Citi David Wilson este mult mai prudent cu prețurile țintă pe fiecare an, cu 1.150 dolari în 2013, 1.145 dolari în 2014 și 1.1250 dolari în 2015. Când aurul fluctua înjurul a 1.600 dolari/uncie, chiar urcând spre 1.700 sau coborând spre 1.500, cei mai mulți analiști îl vedeau mergând spre 2.000 dolari/uncie, în vreme ce marele investitor Jim Rogers prezicea că aurul va atinge un minim de 1.200 dolari și nimeni nu îl credea. Realitatea ne-a arătat că doar Jim Rogers a avut dreptate, aurul atingând acum câteva luni un minim de 1.200 dolari. Integral in Capital.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Stiti cumva cand se voteaza in Congresul SUA “problema” (tocmai dupa 9 sep)? In legatura cu sprijinul Frantei, parca J. Kerry spunea ca Franta este cel mai vechi aliat al SUA. Deci sa deducem, ca mai nou, Marea Britanie este cel mai vechi dusman al SUA?
Istoric,
ambele sunt adevarate. Franta este cel mai vechi aliat – Vezi razboiul de Independenta al Statelor Unite – Franta aliata insurgentilor si Marea Britanica lupta impotriva lor. Sesiunea senatului american incepe pe 9 septembrie.
http://adevarul.ro/news/politica/traian-basescu-adevarul-live-ora-1000-1_52236831c7b855ff5634e5ef/index.html
Nu stiu daca Basescu radea cu gura pana la urechi sau nu cand a apus asta, dar in interviul de mai sus pomeneste despre posibilitatea ca Rusia sa primeasca (si) Transnistria in schimbul neimplicarii in Siria.
Si daca am amintit de Transnistria, un eveniment cu rezonanate funeste pot zice, din R. Moldova, programat la sfarsitul acestei saptamani
http://www.europalibera.org/content/article/25089576.html
sper ca radea, cum poti da ceva care nu este al tau?! Rusul este KGB cu tot dichisul, vechi tovaras a lui Putin!