Ştiri Externe: 18 septembrie 2013 / Siria şi dialogul surzilor
18/09/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Siria/arme: Reuniune fără rezultat a celor 5 puteri asupra unui proiect de rezoluţie. Diplomaţii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU /Statele Unite, Franţa, Rusia, China, Marea Britanie/ au discutat marţi, fără să facă progrese majore, despre un proiect de rezoluţie menit să asigure desfiinţarea efectivă a arsenalului chimic sirian, informează AFP. Cele cinci ţări au decis, după aproximativ o oră de consultări, să se reîntâlnească miercuri, potrivit unor diplomaţi. “Ambianţa a fost constructivă, dar problemele nu sunt rezolvate şi vom continua să negociem”, a declarat unul dintre ei. Proiectul de rezoluţie a Consiliului de Securitate are aprobarea Londrei şi Washingtonului şi se bazează pe un text propus de Franţa în urmă cu câteva zile şi pe care Rusia l-a respins. Parisul, Londra şi Washingtonul vor să utilizeze ameninţarea cu forţa pentru a asigura că guvernul sirian aplică strict acordul de desfiinţare a arsenalului său chimic încheiat la Geneva la sfârşitul săptămânii trecute după negocierile SUA-Rusia. La rândul ei, Rusia respinge orice recurgere la forţă şi ministrul ei de externe Serghei Lavrov a afirmat că rezoluţia “nu va fi în temeiul Capitolului VII”. Acest capitol din Carta ONU prevede o serie de presiuni de la sancţiuni economice până la o operaţiune militară pentru a forţa o ţară să respecte o decizie a Consiliului. Proiectul de rezoluţie occidental prevede de asemenea sesizarea Curţii Penale Internaţionale pentru a-i pedepsi pe autorii crimelor de război în Siria, faţă de care Moscova are de asemenea obiecţii. Integral aduce Agerpres
Dilma Rousseff şi-a amânat vizita în SUA. Ce motive a invocat preşedinţia braziliană. Preşedinta braziliană Dilma Rousseff a amânat vizita sa în Statele Unite din octombrie, după recentele dezvăluiri privind un caz de spionaj american în Brazilia, au anunţat marţi Brasilia şi Washington, transmite AFP. Ţinând cont de apropierea vizitei de Stat prevăzută la Washington – şi în absenţa unei clarificări satisfăcătoare a faptelor cu explicaţii exacte şi a angajamentului de a înceta activităţile de interceptare – condiţiile pentru organizarea acestei vizite la data fixată în prealabil nu sunt întrunite”, a anunţat un comunicat al serviciului de presă al preşedinţiei braziliene. La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane Jay Carney a afirmat că o astfel de deplasare “nu trebuie să fie eclipsată de un singur dosar (cel al dezvăluirilor cu privire la un caz de spionaj american în Brazilia, n.r.) indiferent de importanţa sa sau dificultăţile pe care le prezintă”. Organizarea acestei vizite depindea conform Braziliei de explicaţiile furnizate de Washington cu privire la un caz de spionaj al comunicaţiilor private ale preşedintei şi anumitor colaboratori ai săi de către serviciile secrete americane. Aceste dezvăluiri se bazează pe documente ale Agenţiei naţionale de securitate americană (NSA) furnizate de fostul consultant american Edward Snowden jurnalistului american Glenn Greenwald, care locuieşte în Rio de Janeiro. Integral aduce Mediafax
Comisia Europeană trimite o echipă de experţi la graniţa dintre Spania şi Gibraltar. O delegaţie de experţi din cadrul Comisiei Europene vor face miercuri, 25 septembrie, o vizită zonei de frontieră dintre Spania şi Gibraltar, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al instituţiei de la Bruxelles. „O misiunea a Comisiei Europene va avea loc la graniţă dintre Spania şi Gibraltar, pe 25 septembrie, pentru a verifica dacă libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor este respectată, precum şi să investigheze acuzaţiile de contrabandă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, într-un mesaj pe contul său de Twitter. Realizarea unei asemenea misiuni a fost anunţată de la începutul lunii august datorită plângerilor celor din Gibraltar faţă de controalele de la graniţă realizate de autorităţile spaniole. Experţii Comisiei Europene vor verifica dacă controalele realizate la graniţa cu teritoriul britanic „sunt proporţionale” şi „dacă timpul de tranzit este excesiv”, au precizat surse din Comisie anterior. Gibraltarul nu este membru al spaţiului Schengen, zona fără frontiere interne. „Chiar dacă sunt permise controalele la frontieră, acestea trebuie să fie proporţionale”, au specificat cei din Comisia Europeană. Aduce integral Adevarul
Guvernul Turciei îşi face o armată de 6.000 de oameni care să-i promoveze ideile pe reţelele sociale. În faţa ameninţării unor noi proteste antiguvernamentale, partidul de guvernământ din Turcia, AKP, recrutează tineri şi membri de partid cu cunoştinţe de IT pe care îi pregăteşte prin cursuri speciale să devină „reprezentanţi în mass-media socială“. Ei vor face parte dintr-o armată de 6.000 de voluntari care vor explica populaţiei politicile guvernului şi vor încerca să combată criticile, scrie The Wall Street Journal. Guvernul vrea să-şi întărească astfel prezenţa într-un domeniu de mult timp controlat de opoziţie. Tinerii se vor ocupa cu postarea de comentarii, ştiri şi imagini în special pe Twitter şi Facebook, dar şi pe Instagram şi YouTube. Aceştia vor promova perspectivele partidului şi vor monitoriza discuţiile din online. „Vrem să formăm un limbaj politic pozitiv pe care îl predăm voluntarilor. Iar când opoziţia răspândeşte dezinformări despre partid, le corectăm cu informaţii reale, întotdeauna folosind un limbaj pozitiv“, a declarat un oficial de rang înalt al AKP. Guvernul nu a furnizat numele voluntarilor, sugerând astfel că nu vrea să compromită intimitatea acestora. Iniţiativa vine după ce partidul s-a confruntat în iunie cu cele mai puternice demonstraţii de protest de când a ajuns la putere, în 2002. Sute de turci au ieşit pe străzi, mobilizându-se prin reţelele de socializare de pe internet, pentru a protesta contra a ceea ce consideră a fi stilul tot mai autocrat de guvernare al premierului Recep Tayyip Erdogan. Guvernul le-a răspuns cu o violenţă care a uimit lumea occidentală. Protestele s-au calmat spre sfârşitul verii, dar au apărut noi focare, acum de mici dimensiuni, dar despre care unii analişti spun că vor creşte pe măsură ce se apropie alegerile. Integral aduce Ziarul Financiar.
Lavrov şi Fabius, dialogul surzilor pe dosarul sirian. Aflat la Moscova, ministrul francez de externe a putut constata divergenţele de opinii care persistă între el şi omologul său rus. În urma publicării luni a raportului ONU, Laurent Fabius şi Serghei Lavrov au ajuns la concluzii complet opuse în privinţa autorilor atacului chimic din 21 august. E o raritate să vezi doi responsabili politici de rang înalt reprezentând ţări de mâna întâi afisându-şi atât de clar divergenţele în public. De aceea conferinţa de presă de la Moscova a lui Serghei Lavrov şi Laurent Fabius merită toată atenţia. Miniştrii de externe ai Rusiei şi Franţei au înţeles lucruri complet diferite din raportul ONU referitor la utilizarea armelor chimice. Şeful diplomaţiei ruse îşi menţine poziţia afişată acum trei săptămâni şi anume că atacul chimic din 21 august din suburbiile Damascului a fost “o provocare” din partea rebelilor destinată să forţeze mâna comunităţii internaţionale. Nici după raportul ONU de luni, Lavrov nu este însă dispus – sau capabil – să dea mai multe precizări legate de afirmaţia sa. Şeful diplomaţiei ruse precizează că provocări de acest gen au tot avut loc în ultimii doi ani pentru a provoca o intervenţie internaţională. De partea sa, Laurent Fabius nu s-a lăsat impresionat de acuzaţiile gazdei sale şi cu toate că se afla la Moscova a ţinut să afirme un punct de vedere radical opus celui rusesc. “Cantitatea de gaz sarin folosită pe 21 august ne face să nu avem nicio îndoială cu privire la faptul că acest masacru chimic a fost comis de regimul sirian », spune deci Laurent Fabius. Parisul şi Moscova sunt aşadar în total dezacord în chestiunea atacului chimic. Problema este că divergenţele persistă astfel şi în chestiunea rezoluţiei pe care Franţa şi aliaţii ei occidentali vor s-o depună la ONU. Parisul cere un text “dur, robust şi constrângàtor” dar Lavrov a exclus orice document ce-ar putea permite folosirea forţei. “Rezoluţia nu va face referire la capitolul 7 al Cartei ONU, cel care prevede sancţiuni şi în caz extrem recurgerea la forţă” a declarat Serghei Lavrov. Integral aduce RFI.
Un protest faţă de “vandalismul repetat al unor cetăţeni români” a avut loc în sud-vestul Spaniei. Câteva zeci de persoane au protestat, vineri, în locailitatea Almendralejo, din sud-vestul Spaniei, faţă de “vandalismul repetat al unor cetăţeni români”, după ce doi români au fost arestaţi fiind acuzaţi că au agresat şi violat două tinere spaniole, relatează site-ul Hoy.es. Incidentul produs în capitala regiunii Tierra de Barros a provocat indignarea locuitorilor care au convocat un protest spontan prin intermediul reţelelor sociale. Protestul nu avea iniţial o temă clară, solicitând doar sporirea securităţii pentru locuitorii zonei. Nota trimisă presei menţionează o manifestaţie “împotriva vandalismului repetat realizat de unii cetăţeni români care nu respectă normele şi nici legile statului spaniol”, onformează comunicatul. Doi cetăţeni români sunt acuzaţi că au violat o tânără în vârstă de 18 şi au agresat-o pe sora sa în vârstă de 16 ani, duminica trecută. Integral aduce gandul.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]