Ştiri Externe: 18 martie 2014 / Întârzieri în implementarea scutului antirachetă
18/03/2014 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Hollande, creştere uşoară în sondaje. Sarkozy, cel mai puternic prezidenţiabil al dreptei franceze. Compania Ipsos a realizat în perioada 14-15 martie o cercetare sociologică în care a fost evaluat nivelul încrederii de care se bucură în luna martie diferiţi lideri politici din Hexagon, rezultatele fiind prezentate de Le Point. Publicaţia franceză Le Point a dat publicităţii luni ultima cercetare sociologică realizată de Ipsos. Un prim aspect evidenţiat a fost faptul că Francois Hollande a câştigat un punct procentual în ceea ce priveşte popularitatea sa, reuşind să fie perceput drept un o soluţie politică bună pentru 22% din francezi, în timp ce 74% din compatrioţii său sunt nemulţumiţi de activitatea sa. Probabil cea mai mare pierdere de încredere înregistrată în ultima perioadă poate fi întâlnită în cazul ministrului Justiţiei, Christine Taubira. Socialista pierdut opt puncte procentuale şi a ajuns la un nivel al încrederii de 31%, lucru datorat „scandalului înregistrării” lui Sarkozy. Un alt lider socialist, prim-ministrul Jean-Marc Ayrault are un nivel de încredere stabil, de 22%, similar cu cel din cercetarea sociologică anterioară. Ministrul de Interne, Manuel Valls, rămâne socialistul din executivul francez cu cel mai ridicat nivel al încrederii, 46%, cu toate că a pierdut şi acesta două puncte procentuale, în timp ce primarul Parisului, Bertrant Delanoe, domină lista personalităţilor din PS, având un nivel de încredere de 48%. De partea cealaltă a eşichierului politic, Sarkozy a pierdut patru puncte procentuale şi a ajuns la 39%, dar este mult mai bine clasat faţă de liderul Uniunii pentru O mişcare Populară, Jean-Francois Cope, politician cu o încredere de 18%. Un aspect esenţial în această cercetare este faptul că Sarkozy se bucură de o susţinere foarte mare din partea electoratului UMP, 79% din peroanele chestionate care s-au declarat simpatizanţi ai acestei formaţiuni fiind alături de fostul lider de la Elysee. O altă personalitate bine clasată din rândul UMP este primarul din Bordeaux, Alain Juppe. Integral aduce Adevarul.
Armata siriană se pregăteşte de noi atacuri, după ce a preluat controlul asupra oraşului Yabrud. Militarii sirieni au început pregătirile pentru a ataca trei localităţi rebele din Munţii Qalamoun şi a închide astfel accesul către Valea Bekaa, în estul Libanului, un fief al mişcării şiite libaneze Hezbollah vizat de atacuri ale rebelilor. “Armata va lansa operaţiuni în toate regiunile în care se află grupări teroriste înarmate”, a afirmat o sursă din cadrul securităţii, la Damasc. “Obiectivul final (…) este de a securiza întreaga frontieră şi de a închide toate punctele de acces către Liban”, a adăugat sursa. Ofensiva se concentrează de acum asupra Rankus, la sud de Yabrud, Flita şi Ras al-Maara (la nord-vest), a continuat ea. Armata şi mişcarea Hezbollah au început să bombardeze Flita, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Totodată, cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte 20 rănite, luni, într-un atentat cu maşină capcană comis la Homs, în centrul Siriei, într-un cartier locuit în cea mai mare parte de alawiţi, confesiunea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a anunţat OSDO. Lupte aveau loc şi în al doilea oraş al ţării, Alep, între rebeli şi combatanţi loiali regimului. Butoaie cu explozibili au fost lansate din elicoptere asupra unui cartier controlat de rebeli, potrivit OSDO. Cel puţin un bărbat a fost ucis în bombardamentele regimului şi 11 militari au murit în lupte. La Damasc, capitala Siriei, un obuz a lovit Piaţa Omeiazilor, situată în centrul oraşului, şi a ucis un poliţist, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul securităţii. Bătălia de la Yabrud a fost crucială pentru Hezbollah. Mişcarea şiită libaneză, care şi-a recunoscut în mod oficial, în primăvara lui 2013, angajamentul militar în conflict alături de regimul sirian, intenţionează să blocheze orice infiltrare a rebelilor în Liban, în special către oraşul sunnit Aarsal, în estul ţării. Mediafax
Raport SUA: Exista intarzieri in implementarea scutului antiracheta in Romania si Polonia. Programul administratiei Obama prevede instalarea unor interceptori ce pot contracara eventuale rachete iraniene cu raza medie de actiune, care ar urma sa fie modernizati in patru faze, pana in 2020. Primele faze prevad utilizarea unor radare Aegis instalate pe nave si un radar instalat in Turcia, iar fazele ulterioare includ mutarea radarelor Aegis in Romania si Polonia. Raportul a evidentiat ingrijorari si in privinta interceptorilor prevazuti pentru ultimele doua faze, cum ar fi probleme cu tehnologii critice ale motorului rachetei de la interceptorul din faza a treia a sistemului. Inca din 2012, documentele Departamentul Apararii si ale Congresului afirmau ca interceptorii de rachete intampina obstacole in productie, radarele au puterea prea mica, iar senzorii nu pot face distinctia intre un focos si alte obiecte. In documentele amintite se mai arat ca armata intentioneaza sa instaleze radarul in Romania inca inainte de a fi testat si avertizeaza ca radarul ar putea interfera cu unde de telefonie mobila, televiziune si radio din Romania daca nu va fi modificat. Parte a programului antiracheta al SUA pentru Europa (European Phased Adaptive Approach), Baza Militara Deveselu este prevazuta sa atinga capacitatea operationala la orizontul anului 2015. Baza Deveselu va constitui contributia Romaniei si un element important al arhitecturii sistemului de aparare antiracheta dezvoltat de NATO. Baza de la Deveselu va gazdui interceptori anti-racheta, o componenta a scutului american care include facilitati in Turcia, Polonia, Spania sau Marea Mediterana. Baza din judetul Olt va deveni operationala, potrivit calendarului agreat, in 2015. La Deveselu urmeaza sa fie instalate trei baterii, adica 24 de rachete interceptoare SM-3 tip Block 1B. La acestea se adauga si un radar de control al rachetelor interceptoare. Rachetele interceptoare nu au incarcatura exploziva si nu sunt purtatori ai unor incarᅡcaturi periculoase, nucleare, biologice sau chiᅡmice, fiind proiectate sa distruga rachetele ostile prin forta impactului. Integral aduce HotNews
Arabia Saudită a interzis 50 de nume „insultătoare” la adresa musulmanilor. Considerate ca fiind blasfemii sau prea occidentale, 50 de nume sunt cenzurate de acum în Arabia Saudită, părinţilor fiindu-le interzis să îşi boteze copiii Alice, Sandy, Abdul Ati sau Nardeen, relatează site-ul 20minutes.fr. Lista elaborată de Oficiul de stare civilă al Ministerului de Interne saudit cuprinde prenume considerate “nepotrivite” sau chiar “blasfemii”, incluzând nume occidentale (precum Alice ori Linda), dar şi unele cu conotaţii regale (Malika – regină, Amir – prinţ). Unele nume nu fac parte din niciuna dintre categoriile menţionate, cum ar fi Abdul Naser sau Binyamin, “care nu sunt chiar insultătoare la adresa musulmanilor”“. Însă Binyamin, care potrivit islamului este fiul profetului Iacob şi fratele profetului Iosif, este şi prenumele actualului premier israelian (Benjamin Netanyahu). “Abdel Naser este numele celebrului preşedinte egiptean, figură a naţionalismului arab, aflat în dezacord cu Arabia Saudită”, mai scrie sursa citată. Aduce EVZ
Cei doi piloţi ai cursei MH370, în centrul anchetei cu privire la dispariţia Boeingului 777. Ancheta cu privire la zborul MH370 s-a concentrat luni asupra echipajului din cockpit, ultimele cuvinte – pronunţate de către copilot – fiind recepţionate la sol la o diferenţă de câteva minute faţă de dezactivarea voită a principalelor sisteme de comunicaţie ale avionului. Sâmbătă, 8 martie, la ora 1.19 (vineri, 19.19, ora României), după 38 de la decolarea avionului de tip Boeing 777 de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, turnul de control aerian recepţiona ultima comunicare verbală emisă din postul de pilotare care-i era adresată: “Ei, bine, noapte bună”, relatează AFP. Aceste câteva cuvinte, în engleză (“All right, good night”), spuse în mod destins, potrivit autortăţilor malaysiene, erau răspunsul dat controlorilor aerieni care au anunţat echipajul că avionul urma să iasă din spaţiul aerian malaysian. Iar “investigaţii preliminare sugerează că cel care vorbea era copilotul”, a declarat luni seara preşedintele-director general al companiei Malaysia Airlines Ahmad Jauhari Yahya, într-o conferinţă de presă. Această informaţie ar putea să se dovedească de o importanţă capitală în stabilirea persoanei care controla avionul în momentul în care acesta a dispărut de pe ecranele radarelor civile, după ce autorităţile malaysiene au declarat că este vorba despre o “acţiune deliberată”. Integral aduce Gandul
Criza datoriilor din China loveşte în preţul cuprului şi minereului de fier. Nervii investitorilor care şi-au plasat banii în metale industriale precum cuprul sau minereul de fier sunt întinşi la maximum din nou săptămâna aceasta după ce criza datoriilor din China, aflată într-o fază incipientă, a provocat nesiguranţă pe pieţele materiilor prime. Temerile privind o posibilă criză a creditării în China a schimbat aşteptările anterioare că 2014 va fi un an de creşteri constante ale preţurilor materiilor prime din industrie ca urmare a revenirii economiei mondiale. Preţul cuprului a scăzut cu 14% de la începutul anului, până la aproximativ 3 dolari pe livră (circa 6.000 $/tonă), pe pieţele contractelor la termen. Minereul de fier s-a prăbuşit până la un minim al ultimelor 18 luni şi a încheiat săptămâna trecută la un preţ de aproximativ 104 dolari pe tonă. După ani de zile în care a ignorat problemele, guvernul chinez în sfârşit se implică serios în reglementarea sistemului bancar, care a crescut atât de mult încât ar putea să destabilizeze a doua mare economie a lumii. Beijingul a luat măsuri şi pentru a restricţiona creditarea către turnătorii de oţel într-un moment în care cererea reală scade rapid. Datele oficiale indică o scădere de 18% a exporturilor Chinei în februarie. În afară de faptul că au ajutat la urbanizarea majoră a Chinei din ultimii douăzeci de ani, metale precum cuprul şi fierul sunt folosite sub formă de garanţii care le permit companiilor şi investitorilor să se împrumute. Acest lucru este posibil să fi umflat artificial preţurile resurselor de materii prime industriale, creând rezerve majore de materii prime în depozitele şi porturile din China. Analiştii estimează că aproximativ 60% din cuprul din depozitele din China este utilizat ca garanţii. Sistemul este acum în curs de prăbuşire, cu consecinţe dramatice pe măsură ce creşte numărul de creditori din China care intră în incapacitate de plată, iar cei care i-au împrumutat se grăbesc să vândă materiile prime folosite ca garanţii pentru a-şi recupera pierderile cât preţurile încă nu au scăzut prea mult. Integral aduce Ziarul Financiar.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Seara buna
Deveselu , scutul in spatele caruia se ascund politicieni mioritici de frica rusilor . 🙂
Parerea mea , mai important va fi cel din Polonia . Nu degeaba acolo americanii sint gata sa acorde pina la 3 miliarde euro de “ajutoare ” militare .