Ştiri Externe: 15 iulie 2013 / Bancile – cea mai mare ameninţare pentru Europa !
15/07/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Egipt: Lupte în Peninsula Sinai între indivizi înarmaţi şi militari. Ciocniri violente au avut loc duminică între indivizi înarmaţi şi militari egipteni în Peninsula Sinai, unde tulburările sunt frecvente, în vecinătatea frontierei cu Israelul, potrivit surselor din cadrul poliţiei care nu au anunţat victime, notează AFP. Tulburările au izbucnit în regiunea Al-Wifaq, în nordul Peninsulei Sinai, după ce un grup de bărbaţi a încercat fără succes să arunce în aer o maşină a poliţiei, au menţionat sursele amintite. Luptele continuau la lăsarea serii, în timp ce mediatori beduini încercau să obţină un acord de încetare a focului. Peninsula Sinai, situată în nord-estul Egiptului, este scena unor frecvente probleme de securitate, după răsturnarea de la putere, în februarie 2011, a regimului condus de Hosni Mubarak. Acestea s-au accentuat odată cu înlăturarea, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi. Vineri, un poliţist a fost ucis de indivizi înarmaţi într-un atac cu grenadă. Cu o zi înainte, un copt (creştin egiptean) a fost găsit mort, decapitat, după mai multe zile de la răpirea sa. Agerpres
Egipt: Puşcaşii marini americani de la bazele din Spania şi Italia în stare de alertă. Unităţi de puşcaşi marini americani staţionate la bazele NATO din Italia şi Spania au fost plasate în stare de alertă pentru o posibilă desfăşurare în Egipt, a declarat duminică agenţiei de presă Itar-Tass, sub rezerva anonimatului, o sursă diplomatică occidentală. ‘Ar putea să fie nevoie ca în cazul unei deteriorări semnificative a situaţiei interne din Egipt aceştia să fie trimişi pentru evacuarea urgentă a cetăţenilor americani din această ţară’, a specificat interlocutorul agenţiei ruse de presă. La sfârşitul săptămânii trecute, două nave de război ale marinei SUA – nava amfibie de asalt USS Kearsarge şi USS şi nava amfibie USS San Antonio – au părăsit Oceanul Indian şi trecând prin Marea Roşie s-au apropiat de coasta egipteană. În total, la bordul lor se află aproximativ 2.600 de puşcaşi marini şi un număr mare de elicoptere. Egiptul traversează în ultima perioadă o criză politică acută, după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele Mohamed Morsi, aflat în prezent în custodia militarilor, pe fondul ciocnirilor dintre simpatizanţii şi oponenţii săi. Conducerea armatei i-a propus în două rânduri lui Morsi să organizeze un referendum naţional cu privire la viitorul ţării, a declarat duminică ministrul egiptean al apărării, Abdel Fattah al-Sisi, subliniind că armata i-a propus acestuia ‘să-şi asume responsabilitatea în scopul obţinerii concordiei şi armoniei pentru a preveni alunecarea ţării în abisul dezbinării politice’. ‘Din primele momente ale crizei şi până în momentul când forţele armate şi-au făcut publică foaia de parcurs, conducerea militară a considerat ca tocmai preşedintele să se adreseze poporului şi să anunţe referendumul la care oamenii să-şi poată avansa propriile cerinţe şi să-şi spună cuvântul’, a afirmat generalul egiptean, adăugând că de două ori armata şi-a trimis emisari la Morsi cu un mesaj clar, dar în ambele cazuri acesta a răspuns printr-un refuz categoric. Prin ieşirea în stradă, egiptenii au ‘spulberat orice îndoială cu privire de a cui parte ese legalitatea’, a mai spus al-Sisi, indicând că armata a fost nevoită să reintre în arena politică atunci când au cerut oamenii. ‘Suntem în continuare în subordinea cetăţenilor ţării şi nu dăm ordine’, a subliniat şeful armatei egiptene. Agerpres
Israelul ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA. Netanyahu: “Noul preşedinte iranian, un lup deghizat în oaie care zâmbeşte în timp ce fabrică bomba atomică.” Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, la un post american de televiziune, că Israelul ar putea interveni militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian, calificându-l pe noul preşedinte Hassan Rohani drept un “lup deghizat în oaie”. “Suntem mai aproape (de Iran) decât Statele Unite. Suntem mai vulnerabili. Deci, va fi necesar să abordăm această întrebare, şi anume cum să oprim Iranul, poate chiar înaintea Statelor Unite”, a avertizat Netanyahu într-un interviu pentru postul CBS. “În Iran există un nou preşedinte. El îl critică pe predecesorul său pentru că a fost un lup deghizat în lup. Strategia sa este să fie un lup deghizat în oaie, şi anume să zâmbească în timp ce fabrică bomba” atomică, a apreciat el. “Ei se apropie de linia roşie. Nu au depăşit-o încă”, a declarat din nou premierul israelian, referindu-se la pragul începând de la care Iranul va fi, în opinia sa, capabil să fabrice prima sa armă nucleară. “Este necesar să li se spună, fără vreo ambiguitate, că acest lucru nu va fi permis”, a continuat el. În opinia premierului israelian, Iranul dispune de aproximativ 190 de kilograme de uraniu îmbogăţit la un nivel de 20% din cele 250 de kilograme necesare în vederea fabricării unei bombe atomice. Integral aduce Mediafax.
Sistemul bancar bolnav este cea mai mare ameninţare pentru economia zonei euro. Sănătatea slabă a sistemului bancar şi şomajul record din rândul tinerilor sunt cele mai mari pericole la adresa viitorului economiei zonei euro, reiese dintr-un sondaj de opinie efectuat de agenţia Thomson Reuters în rândul economiştilor. Economiştii consideră, de asemenea, că prin faptul că a oferit o fereastră spre viitorul politicilor sale, Banca Centrală Europeană a făcut o schimbare semnificativă în privinţa abordării procesului de luare a deciziilor.Într-un alt sondaj de opinie publicat luna trecută, analiştii sugerează că economia zonei euro a stagnat în perioada aprilie-iunie, ceea ce înseamnă că aceasta a ieşit din recesiunea care se întinde până la sfârşitul anului 2011. Însă puţini economişti anticipează altceva decât o revenire slab? Cei care au participat la primul sondaj spun că sunt câteva motive majore pentru care zona euro a rămas în urma celorlalte economii mari ale lumii, iar această situaţie persistă chiar dacă în prezent criza pare „îmblânzită”. În primul rând economia este frânată de un sistem bancar bolnav care nu fluidizează creditul, cu dificultăţi mari mai ales ţări precum Spania şi Italia. „Sistemul bacar este o problemă deoarece împiedică fluxul monetar spre economie, iar perspectiva economică pe termen lung este importantă pentru ca investitorii să redevină încrezători şi să treacă peste volatilitatea din prezent”, a spus Elwin de Groot, economist la Rabobank. A doua problemă majoră este şomajul din rândul tinerilor, de aproape 24% în luna mai, afectând 3,5 milioane de persoane. Aceasta însemană că o parte semnificativă din tineri nu-şi aduc aportul pregătirii la economie sau rămân fără experienţă, ceea ce are efecte negative asupra creşterii economice viitoare. Grecia şi Spania sunt ţările cu cei mai mulţi şomeri tineri, iar situaţia tinde să se înrăutăţească, în condiţiile în care în Grecia rata generală a şomajului a crescut la 27%. Aduce Ziarul Financiar
Restalinizarea Rusiei. L-a întrebat oare Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei române pe omologul său rus, Serghei Lavrov, ce crede despre procesul intentat tizului său mort, Magnitski, juristul ucis într-un penitenciar rus? Curtea s-a pronunţat.Cât de uman e regimul Putin s-a constatat joi, când un tribunal moscovit, sensibil, potrivit experţilor, la ordinele politice de la centru, l-a scutit totuşi de o sentinţă privativă de libertate pe decedatul Serghei Magnitski. La ordinele Kremlinului, după cum afirmă criticii regimului rus, tribunalul l-a judecat şi condamnat postum, pentru evaziune fiscală. Mortul n-a trebuit deci aruncat după gratii. Cum n-a trebuit să apară nici în boxa acuzaţilor. Fiindcă judecătorul, culmea, a recunoscut că inculpatul e decedat. Cine se aştepta oare la atâta realism şi umanism din partea unui judecător care acceptă să judece un mort! Câtă corectitudine! Sau o fi fost o mostră de necrofilie? Cât simţ al dreptăţii, totuşi! Cu atât mai mult cu cât Serghei Magnitski n-a fost un oarecare. Sigur, era mort de mult. De ani de zile, chiar. Fusese ucis probabil pentru vina de a fi dezvăluit corupţia autorităţilor ruse, cu aproape patru ani în urmă, în chip bestial şi în chinuri cumplite, într-o închisoare rusească, sub ochii complici ai autorităţilor. Care, în cele 11 luni de detenţie de nimic justificată, l-au torturat, l-au schingiuit în fel şi chip, după cum afirmă unii apărători ai drepturilor omului. Sau cel puţin au refuzat să-i trateze bolile, după cum relevă alţii. Ca tânăr avocat, angajat de firma americană de investiţii „Hermitage Capital Management”, Magnitski avusese curajul ieşit din comun, în speţă „iresponsabila” temeritate, de a scoate în evidenţă modul în care se căpătuiesc politicienii şi funcţionarii publici ruşi, în speţă cei de la Ministerul de Interne, fraudând societatea, cot la cot cu delincvenţii de drept comun. Magnitski pusese degetul pe rana purulentă a tuturor societăţilor postcomuniste, inclusiv cea românească, în speţă pe radiografia înrudirii dintre putere şi crima organizată, pe complicitatea dintre foştii securisto-kaghebişti cu politicieni, escroci, tâlhari şi mafioţi. Pentru acest „delict” imprescriptibil primise pedeapsa capitală, care i se aplicase într-o veche închisoare a KGB-ului. Integral la Deutsche Welle
Protestele continuă în Irlanda de Nord, în ciuda apelurilor la calm lansate de premierul Robinson. Sute de protestanţi loialişti au manifestat la Belfast, în cursul nopţii de duminică spre luni, pentru a treia noapte consecutivă, în pofida apelurilor la calm lansate de premierul Irlandei de Nord, Peter Robinson. În cursul violenţelor, manifestanţii au agresat din nou poliţiştii, aruncând cu cocteiluri Molotov şi diverse proiectile, iar poliţia a ripostat cu gloanţe din plastic. „Este foarte important ca violenţele să înceteze“, a declarat duminică premierul nord-irlandez, Peter Robinson. „Este foarte important să ne păstrăm mintea limpede în aceste circumstanţe şi sper că populaţia se va conforma apelurilor şi comunicatelor Ordinului de Orania“, a continuat el. „Singurul mod de a manifesta care se justifică este unul paşnic“, a adăugat premierul. Violenţele au izbucnit vineri, în momentul în care poliţia a încercat să aplice o decizie a autorităţilor, prin care manifestanţilor li se interzicea să traverseze un cartier catolic. Aproximativ 1.000 de poliţişti trimişi din Anglia şi Ţara Galilor au fost mobilizaţi, în perspectiva violenţelor care izbucnesc în fiecare an la parada de la 12 iulie, punctul culminant al marşurilor simpatizanţilor Ordinului de Orania. Reprezentanţii acestui ordin, îmbrăcaţi în costume colorate, organizează anual marşuri dedicate victoriei regelui protestant William al III-lea împotriva regelui catolic Iacob al II-lea, pe care îl înlăturase de pe tronul Angliei cu doi ani înainte, în bătălia de la Boyne, din 1690. Aduce Adevarul.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]