Ştiri Externe: 12 aprilie 2014 / Jocuri de război în Marea Neagră
12/04/2014 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Liderii europeni nu au răspuns încă scrisorii lui Putin, care vrea să negocieze cu ei individual, nu cu UE. Liderii europeni nu au răspuns încă solicitării președintelui Vladimir Putin de a iniția urgent negocieri pentru a soluționa problema datoriei acumulate de Ucraina în contul gazelor naturale livrate de Rusia, problemă care, avertizează liderul de la Kremlin, ar putea conduce la perturbarea aprovizionării Europei cu gaze, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agenția Reuters. De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că Moscova nu dorește să negocieze cu Uniunea Europeană ca entitate, ci individual cu statele care importă gaze rusești. Această precizare survine după ce Comisia Europeană a cerut tuturor părților implicate în aprovizionarea cu gaze a țărilor Uniunii Europene să-și respecte angajamentele contractuale și a dezaprobat politizarea problemei energiei. Oficialul rus a profitat de ocazie pentru a răspunde Statelor Unite, care au acuzat Rusia că folosește gazele naturale ca ‘instrument de coerciție’ împotriva Ucrainei. Peskov consideră că prețul pe care Moscova îl cere Kievului pentru gaze nu privește Washingtonul, care nu are niciun rol pe piața europeană a gazelor. După eliminarea tuturor discounturilor, Rusia a majorat semnificativ prețul gazelor naturale pentru Ucraina, de la aproape 300 de dolari mia de metri cubi la aproape 500 de dolari. Dar guvernul de la Kiev nu acceptă acest tarif și nici nu a achitat Rusiei datoriile acumulate în contul gazelor livrate, care potrivit Gazprom se ridică la 2,2 miliarde de dolari. În consecință, președintele Putin a adresat joi o scrisoare șefilor de stat din 18 state europene ce importă gaze din Rusia, între care și România, în care le cere să organizeze convorbiri la nivel înalt în vederea stabilizării economiei Ucrainei și pentru asigurarea fluxului normal de gaze naturale rusești către aceste state. Integral aduce Agerpres
Un distrugător american şi o navă franceză de recunoaştere se află în Marea Neagră. Distrugătorul USS Donald Cook şi nava militară franceză Dupuy de Lôme se află în Marea Neagră, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei ucrainene, informează ziarul turc Sabah. “Este vorba de o misiune pentru oferirea de garanţii de securitate aliaţilor din cadrul NATO şi partenerilor de la Marea Neagră”, a comunicat Departamentul american al Apărării. “Prezenţa navei USS Donald Cook demonstrează angajamentul nostru pentru intensificarea securităţii, capacităţii de reacţie şi dispozitivelor logistice”, a declarat colonelul american Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Oficiali militari ruşi au denunţat prezenţa navelor NATO în Marea Beagră, afirmând că este vorba de o consolidare a dispozitivului naval. Echipat cu sisteme antibalistice Aegis şi cu zeci de rachete SM-3, distrugătorul Donald Cook era staţionat de două luni la baza spaniolă Rota, în cadrul sistemului antirachetă al NATO. Nava USS Donald Cook a părăsit pe 31 ianuarie portul Norfolk din Statele Unite şi a ajuns în februarie la baza navală Rota, situată în sudul Spaniei, în apropierea Strâmtorii Gibraltar. În Portul Rota urmează să fie aduse alte trei distrugătoare americane. Dupuy de Lôme (A759) este o navă militară franceză dotată cu echipamente de interceptare a comunicaţiilor forţelor inamice. Nava a intrat în uz în aprilie 2006.Mediafax
NATO prezinta noi dovezi ale prezentei trupelor rusesti de la granita cu Ucraina, ca raspuns la acuzatiile de fals aduse de Moscova. NATO apara acuratetea imaginilor din satelit publicate joi in care apar fortele armate ruse masate la granita cu Ucraina. Dupa ce mai multi oficiali rusi au atacat veridicitatea informatiilor, sustinand ca fotografiile au fost realizate in august 2013 in timpul unui alt exercitiu militar, Alianta a publicat imagini aditionale, unele datand din 2013, altele de la inceputul lui 2014, din care reiese ca in aceasta regiune nu s-a inregistrat nicio activitate militara inainte de martie 2014. Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE) precizeaza ca imaginile au fost realizate de satelitul “Constellation” al DigitalGlobe intre sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie 2014. Fotografiile sunt publice si disponibile in arhiva publica a Digital Globe. Precizarile NATO vin dupa ce mai multi oficiali rusi au atacat veridicitatea informatiilor, sustinand ca fotografiile au fost realizate in august 2013 si ca descriu un exercitiu militar desfasurat la acea vreme. SHAPE a publicat imagini aditionale, prin care vrea sa arate ca afirmatiile facute de partea rusa sunt false. Acestea arata aceleasi zone de granita vizibile in imaginile publicate joi, insa inainte ca Rusia sa maseze trupe. Din fotografiile nou prezentate, unele datand din 2013, altele de la inceputul lui 2014, reiese ca aceasta regiune a fost neocupata inainte de martie 2014. NATO sustine ca nu exista dovezi de activitate militara in 2013 sau la inceputul lui 2014 in aceste zone de la granita cu Ucraina. Vazute impreuna cu imaginile prezentate joi, fotografiile vor sa clarifice faptul ca masarea trupelor a inceput in prima parte a lunii martie 2014, arata Alianta.”SHAPE sustine cu fermitate evaluarea sa care arata ca fortele ruse din imediata apropiere a frontierei cu Ucraina se ridica la circa 35.000 – 40.000 de trupe si ca sunt echipate cu infanterie de lupta, tancuri, avioane de lupta, logistica si artilerie. Aceste forte sunt destabilizatoare pentru regiune, acesta fiind motivul pentru care Consiliul Atlanticului de Nord a solicitat in mod repetat Rusiei sa detensioneze situatia retragand trupele de la granita cu Ucraina”, arata NATO. Alianta estimeaza “intre 35.000 si 40.000” numarul soldatilor rusi aflati in dispozitiv, “in peste o suta de baze”, majoritatea temporare, la estul Ucrainei. Integral aduce Hotnews
Poate Bulgaria apăra graniţa de est a NATO? Bulgaria se teme de o escaladare a situaţiei în spaţiul Mării Negre, mai ales că i-ar reveni sarcina de a apăra o parte a graniţei de est a NATO. Armata bulgară nu se vede în stare să facă faţă acestei sarcini. În calitate de membră a NATO, Bulgaria este responsabilă pentru apărarea unei fâşii de 354 de kilometri din graniţa estică a NATO. Acest litoral bulgăresc la Marea Neagră se află la o depărtare de nici 500 de kilometri de Crimeea şi se învecinează direct cu zona de operaţii a flotei ruseşti de la Marea Neagră şi a avioanelor ruseşti de recunoaştere. Bulgaria are deci pe de-o parte obligaţia de a contribui la monitorizarea activităţilor militare ruseşti din şi deasupra Mării Negre. Pe de altă parte, la Sofia se află la putere un guvern dominat de socialişti, prin tradiţie favorabili Moscovei, care încearcă să se împartă între obligaţiile pe care le are faţă de NATO şi UE şi simpatiile faţă de Rusia. Aceste simpatii faţă de fratele slav de la răsărit sunt adânc înrădăcinate şi în părţi ale societăţii bulgare, ceea ce a produs o falie adâncă în interiorul naţiunii. Curentul filo-rus a intrat în coliziune cu teama, perceptibilă mai ales în presă, că Bulgaria s-ar putea trezi rapid implicată într-un conflict la Marea Neagră. Pentru un astfel de scenariu, ţara nu este pregătită din punct de vedere militar. De aceea, dezbaterea publică despre potenţialele primejdii şi opţiunile ţării în cazul agravării situaţiei a ajuns în momentul de faţă la paroxism. Într-un raport al Ministerului bulgar al Apărării, citat de agenţia BTA, se arată că navele de război ale Bulgariei sunt prea vechi pentru a face faţă cerinţelor actuale. Generalul Sabi Sabev, care îşi încheie mandatul de reprezentant al Bulgariei la Cartierul General al NATO din Bruxelles, critică deschis reformele militare din Bulgaria. El a declarat public că reducerile de personal şi economiile făcute la înzestrare şi infrastructură au slăbit forţele armate. În consecinţă, Bulgaria nu mai este în stare să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin ca stat aflat la graniţa de est a NATO, a declarat Sabev într-un interviu oferit agenţiei BTA. Fostul ministru bulgar al Apărării, generalul (r.) Aniu Anghelov, a declarat la rândul său pentru DW că şi aviaţia se confruntă cu probleme grave. “Putem pleca de la premisa că aviaţia nu poate proteja spaţiul aerian bulgar decât în condiţiile unui efort enorm”, a declarat Anghelov. Potrivit estimărilor sale, avioanele de vânătoare bulgăreşti de tip MIG 21, de fabricaţie sovietică, nu sunt decât parţial în stare de funcţionare. Integral aduce Deutsche Welle
Al-Sisi îşi consolidează puterea, „câştigurile Primăverii Arabe” încep să fie pierdute. Jurnalistul Reuters, Samia Narkhoul, a prezentat în cadrul unui articol pentru publicaţia sa desfăşurarea ultimelor evenimente din Egipt, relatând modul în care sunt judecaţi şi trataţi membrii Frăţiei Musulmane şi cum Al-Sisi, cel mai puternic om ţara magrebiană, urmăreşte consolidarea puterii sale. Articolul lui Narkhoul începe prin analiza modului în care are loc o zi de proces al membrilor Frăţiei Musulmane. Imaginea de debut este reprezentată de o cuşcă de metal în care sunt închişi 33 din membrii Frăţiei Musulmane – organizaţie scoasă în afara legii, fiind considerată teroristă -, susţinători ai fostului preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, om de stat îndepărtat de Armată în iulie 2013. Printre deţinuţi este şi Mohamed Badie, ghidul suprem al Frăţiei, formaţiune care a influenţat în mod considerabil societatea egipteană în ultimii aproape 85 de ani. Liderul organizaţiei islamiste declară în faţa instanţei judiciare că „oamenii nu vor accepta un tiran al Armatei”, referire expres făcută la adresa feldmareşalului Abdel Fattah al-Sisi, personalitate care s-a ocupat de coordonarea loviturii militare din iulie 2013 şi care va participa la alegerile prezidenţiale din 26-27 mai. Îmbrăcaţi în haine albe şi fiindu-le aduse diferite acuzaţii, membrii Frăţiei invoca atât sprijinul divin, dar critică şi actuala putere scandând: „Jos cu regimul militar”. Pentru o parte din cei 33 de deţinuţi închişi în cuşca de metal este cerută pedeapsa capitală. Judecătorul însărcinat să conducă şedinţa este dur nu doar cu acuzaţii, ci şi cu avocaţii acestora şi jurnaliştii aflaţi în sală, în constant cerându-le celor din sală facă linişte, iar în momentul în care situaţia devine tensionată cere forţelor de ordine să intervină şi să calmeze deţinuţii, jurnaliştii şi avocaţii, potrivit relatării lui Narkhoul. Jurnalistul Reuters a punctat faptul că scene precum acestea aveau loc în timpul regimului condus de Hosni Mubarak şi considera că asemenea tratamente au dispărut odată cu revolta din 2011 din Piaţa Tahrir, parte a Primăverii arabe. Însă, cum precizează acelaşi reprezentant al mediei, istoria pare să se repete, Armata fiind cea desemnată să se ocupe de eliminarea islamiştilor. Integral aduce Adevarul.
Gest fără precedent al Papei Francisc. Papa Francisc a cerut “iertare” vineri în numele Bisericii Catolice, pentru “traumele” provocate de preoţii pedofili, anunţă Vaticanul. Papa Benedict al XVI-lea a prezentat deja scuze pentru aceste abuzuri, dar gestul este o premieră pentru noul Suveran Pontif. “Mă simt obligat să asum tot răul provocat de unii preoţi, un număr mic în comparaţie cu numărul total al preoţilor şi să cer personal iertare pentru traumele pe care le-au provocat prin abuzarea sexuală a copiilor”, a declarat Papa Francisc, la Biroul Catolic Internaţional al Copiilor, la Vatican. “Biserica este conştientă de acest rău. Nu vrem să dăm înapoi din faţa acestei probleme şi a sancţiunilor care trebuie avute în vedere. Eu cred că sancţiunile trebuie să fie foarte severe! Nu este de glumit cu copiii!”, a afirmat Suveranul Pontif. Comitetul ONU pentru Drepturile Copiilor a criticat Vaticanul la începutul anului, pentru că ar continua să-i protejeze pe preoţii pedofili. Aduce RFI
Mai au voie sau nu francezii să lucreze după 6 seara? Cum s-a încăierat presa britanică cu cea franceză, din cauza unei ştiri preluate greşit. nformaţiile publicate de presa engleză, conform cărora Franţa ar fi interzis trimiterea de mailuri de serviciu după ora 18:00, cu scopul de a-şi proteja angajaţii “leneşi” au fost infirmate de către oficialii francezi, scrie The Local. Francezii câştigă dreptul să îşi întrerupă activităţile de serviciu când ajung acasă”, “Când ceasul bate ora 18:00, francezii termină programul de lucru pe bune” sau “Vă rugăm, nu trimiteţi emailuri după ora 18:00. Suntem în Franţa”. Acestea au fost doar câteva din titlurile care au ţinut prima pagină a publicaţiilor din Marea Britanie, joi 10 aprilie. Ziariştii au pretins că cea mai recentă reformă a preşedintelui Francois Hollande pentru a-şi proteja angajaţii leneşi, grevişti şi aroganţi, aşa cum sunt numiţi în presa engleză, a fost să interzică trimiterea de mailuri de serviciu după ora 18:00. Publicaţia franceză 20Minutes susţine că englezii nu ratează nicio oportunitate să ridiculizeze muncitorii Hexagonului, chiar dacă acest lucru implică o serie de minciuni făcute publice. “Potrivit englezilor, în Franţa nu avem dreptul să muncim după ora 18:00”. “Ceea ce este şi mai amuzant (pentru presa engleză) este capacitatea birocraţilor francezi să inventeze reguli absurde, pentru a munci cât mai puţin”, potrivit 20Minutes. Publicaţia franceză a condamnat blogul Guardian pentru că a transformat Franţa în obiectul de batjocură al ziariştilor englezi. The Guardian a citat un articol din Les Echos în legătură cu semnarea unei întelegeri între Federaţia Angajatorilor şi sindicatul muncitoresc, cu scopul de a proteja sănătatea şi bună starea unor anumite grupuri de angajaţi. O clauză a înţelegerii se referea la “obligaţia de deconectare”. “În caz că nu eraţi suficient de geloşi pe francezi, cu stilul lor impecabil, accentul adorabil şi obsesia pentru controlul caloriilor, tocmai au declarat ilegal să munceşti după ora 18:00. Sau ceva de genul”, a scris The Guardian. Articolul a făcut înconjurul lumii. Siteul Slate.fr a anunţat că au fost câteva afirmaţii incorecte în presa engleză, în legătura cu înţelegerea de “deconectare”, situaţie care a produs o imagine negativă. “Franţa nu a interzis angajaţilor să trimită emailuri dupa ora 18:00”. Acesta a fost titlul de pe siteul Slate.fr. În plus, articolul a subliniat faptul că înţelegerea viza doar 200.000 de mii de muncitori şi nu toată populaţia cu un loc de muncă din Franţa, aşa cum a fost prezentat în titlurile unui număr mare de publicaţii. Integral aduce Ziarul Financial
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata 😀
apropo de dezbaterea de ieri ( pe tema reprezentarii SUA in Ro ) – http://aissr.uva.nl/events/item/knowledge-and-authority-in-european-institutions-or-how-do-diplomats-know-what-they-know.html
nu e fix la obiect , dar e un exemplu de cum trebuie facuta educatia la un anumit nivel .
fix la obiect este cum, Ziggy.
In ceea ce-l priveste pe funebru… n-a-nteles macar de ce. Si… din pacate, nici sustinato(rii/arele) lui.
Sa-ti fie la fel de buna. Cel putin.
salut 😀