Ştiri Externe: 11 noiembrie 2013 / Împotriva oligarhiei !
11/11/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Cel mai VIOLENT taifun al anului este aşteptat să lovească Vietnamul: Peste 600.000 de persoane au fost evacuate. Bilanţul unuia dintre cele mai violente taifunului care a lovit uscatul se va ridica probabil la peste 10.000 de morţi în Filipine, în timp ce Vietnam a evacuat preventiv duminică peste 600.000 de persoane înainte de sosirea prevăzută pentru luni dimineaţă a lui Haiyan. După ce a semănat dezolare în Filipine, Haiyan este aşteptat în Vietnam luni dimineaţă. Însă taifunul a pierdut din intensitate deasupra mării Chinei de Sud şi ar putea fi retrogradat la nivelul 1 înainte de sosire. Peste 600.000 de persoane au fost cu toate acestea evacuate preventiv, mai întâi în centru şi apoi în nordul Vietnamului. “Am evacuat peste 174.000 de case, adică peste 600.000 de persoane”, a anunţat departamentul vietnamez pentru controlul inundaţiilor şi al furtunilor. Cel puţin patru persoane au murit pregătindu-se pentru taifun, conform responsabililor vietnamezi, tăind arbori sau consolidându-şi casele. Cu toate acestea, aproximativ 200.000 de persoane evacuate din provinciile din centru au fost autorizate să se întoarcă acasă din cauza schimbării traiectoriei taifunului către nord, care a dus la evacuarea duminică a alte 52.000 de persoane, conform site-ului oficial de informaţii VNExpress. Însă conform Crucii Roşii, schimbarea traiectoriei riscă să “crească zona catastrofei de la nouă la cel puţin 15 provincii”, forţând dispersarea operaţiunilor de salvare. Integral aduce Mediafax
Lituania: presiuni asupra BNS după dezvăluiri despre o campanie rusă contra preşedintei. Agenţia de presă BNS /Baltic News Service/ din Lituania a denunţat sâmbătă presiunile justiţiei împotriva jurnaliştilor săi după ce ea a dezvăluit un raport despre o campanie rusă de discreditare a preşedintei acestui stat baltic, care asigură preşedinţia semestrială a UE. “Ne-am adresat procurorului general. Cerem ca ea /justiţia/ să nu acţioneze în mod exagerat şi să nu exercite presiuni psihologice asupra jurnaliştilor noştri”, a declarat pentru AFP Jurga Eivaite, director al BNS, contactat prin telefon sâmbătă. “Joia trecută, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul unui jurnalist. Trei calculatoare şi un telefon mobil au fost confiscate”, a precizat ea. Şase angajaţi ai BNS, inclusiv directorul, au fost de asemenea audiaţi de anchetatori în cursul săptămânii, “măsuri inadecvate şi exagerate”, a estimat BNS. La 31 octombrie, pe baza unor informaţii de la departamentul de securitate a statului, agenţia BNS a dezvăluit că Moscova intenţiona să lanseze o campanie de discreditare a preşedintei lituaniene Dalia Grybauskaite. Dezvăluirile intervin în timp ce la sfârşitul lunii noiembrie un summit consacrat Parteneriatului estic urmează să aibă loc la Vilnius. Cu această ocazie, Ucraina şi Uniunea Europeană ar trebui să semneze un acord de asociere ce provoacă furia Moscovei, întrucât Kievul ar ieşi astfel din sfera de influenţă a Rusiei. BNS a refuzat să dezvăluie sursele sale, deşi a fost somată de justiţie să o facă, invocând “legile lituaniene şi normele internaţionale ce garantează dreptul jurnaliştilor de a-şi proteja sursele”. Parlamentul a decis la rândul lui să investigheze în legătură cu acest subiect prin intermediul a două comisii. Agerpres
Executivul francez sub presiunea nemulţumirilor sociale. Potrivit unor noi sondaje, 72 la sutǎ dintre francezi considerǎ cǎ nemulţumirile sociale actuale ar putea lua forma unei mişcǎri de mare amploare. Numeroşi oameni politici îi cer preşedintelui François Hollande sǎ-şi shimbe viziunea şi chiar echipa guvernamentalǎ. Unii lideri sindicali comparǎ atmosfera de frondǎ socialǎ cu un vulcan. “Se vede cum iese fum, pǎmîntul nu tremurǎ pentru moment dar în interior ceva fierbe” spunea, de exemplu, Jean-Claude Mailly, liderul sindicatului La Force Ouvrière. Lidera socialistǎ Ségolène Royale, care a candidat în 2007 la alegerile prezidenţiale, se declarǎ solidarǎ cu protestele din Bretania împotriva taxei ecologice. Din numeroase alte direcţii sunt trase de altfel semnale de alarmǎ în legǎturǎ cu presiunea fiscalǎ excesivǎ de naturǎ sǎ-i ” asfixieze” pe francezi. Doi francezi din trei se declarǎ chiar gata sǎ coboare în stradǎ pentru a manifesta împotriva noilor mǎriri de impozite. Opoziţia vorbeşte despre “falimentul unei politici”, cea a preşedintelui François Hollande şi a socialiştilor. Laurent Wauquiez, fost ministru în precedentul guvern de dreapta, considerǎ cǎ François Hollande trebuie sǎ schimbe totul: comportamentul sǎu de preşedinte, politica sa şi maniera de a gîndi economia. Ultima mǎsurǎ fiscalǎ anunţatǎ de guvern, taxa pe carburanţi, a devenit aproape un simbol de impozit nedrept, deşi socialiştii nu au fǎcut decît sǎ încerce sǎ aplice o iniţiativǎ aprobatǎ de precedenta majoritate parlamentarǎ. Pentru moment aceastǎ taxǎ este suspendatǎ dar nu anulatǎ, mulţi observatori îi anunţǎ însǎ decesul din aceastǎ fazǎ. Integral aduce RFI
Grindina a făcut ravagii în capitala mondială a vinului. Producţia din regiunea Bordeaux este cea mai slabă din ultimii 20 de ani. Ploile şi grindina au afectat puternic anul acesta cea mai faimoasă zona viticolă din Franţa, producătorii având una dintre cele mai slabe recolte de struguri din ultimele decenii, iar pierderile vinarilor s-ar putea ridica la 300 milioane de euro, scrie The Wall Street Journal. Vinurile produse în Bordeaux sunt printre cele mai căutate si cele mai scumpe din lume. În ultimii ani, ca urmare a recoltelor bune de care a avut parte regiunea, preţurile celor mai bune sortimente de vin au crescut până la 3.000 de dolari pe sticlă. Recoltele bune din 2009 şi 2010 au poziţionat Franţa în topul celor mai mari producători mondiali de vin. Anul acesta însă, regiunea Bordeaux, care contribuie cu 10% la producţia naţională de vin, a suferit cele mai grele pierderi de pe urma vremii capricioase. Ministerul francez al agriculturii estimează că producţia de vin a regiunii va fi de 4,4 milioane de hectolitri anul acesta, cu 19% mai puţin decât în 2012. Nu am mai avut un sezon prost de 20 de ani, însă acum s-a întâmplat. Te face să înţelegi cât de dependent eşti de natură“, a spus producătorul de vin Gavin Quinney, proprietar al Bordeaux’s Château Bauduc. Viticultorii se aşteaptă ca volumul de vin de Bordeaux de anul acesta să fie cel mai mic din ultimele două decenii. Din nefericire pentru Franţa, unele ţări din Europa, precum Spania, au avut recolte foarte bune anul acesta. Per total, recoltele europene de struguri au crescut cu 15% anul acesta, potrivit asociaţiei de agricultură Copa-Cogeca. Pierderile vinarilor bordelezi se vor ridica la 300 milioane de euro din cauza grindinei, a avertizat StŽphane Defraine, preşedinte al Uniunii “Entre-Deux-Mers”. Integral aduce Ziarul Financiar
Bulgarii, protest faţă de „domnia oligarhiei“. Mii de manifestanţi , între care studenţi şi profesori, au ieşit, duminică, în stradă, în capitala Sofia, pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de „domnia oligarhiei“, la 24 de ani de la înlăturarea de la putere a ultimului lider comunist, Todor Jivkov, relatează AFP. Manifestanţii, 4.000 potrivit unei estimări a AFP, purtau bannere pe care se putea citi: „24 de ani de simulacru de democraţie: ajunge“, „Jos mafia“, „Oligarhia interzisă“ şi „Noi rămânem, voi să emigraţi“. Protestatarii au defilat scandând „Demisia“, „Mafia“ şi „Sunteţi o ruşine“ în faţa Parlamentului şi sediului Guvernului. Manifestaţia a fost organizată de studenţi şi profesori din circa zece universităţi, care protestează de două săptămâni şi încearcă să relanseze mişcarea, consistuită în primăvară, împotriva Guvernului Plamen Oreşarski. Susţinut de socialişti şi de partidul minorităţii turce MDL şi, tacit, de ultranaţionalişti, acest guvern, aflat în funcţie de la sfârşitul lui mai, este acuzat de criticii săi că are „legături cu oligarhia“, ca şi predecesorii săi. Membra cea mai săracă a Uniunii Europene, Bulgaria este afectată de la începutul anului de manifestaţii populare care au antrenat, în februarie, căderea Guvernului conservator al lui Boiko Borisov. Într-o declaraţie publicată sâmbătă, data aniversară a căderii Zidului Berlinului, studenţii au cerut „o schimbare radicală a sistemului educaţional“, care ar trebui să formeze „persoane independente şi cu spirit critic“ şi nu conformiste. „Noi manifestăm împotriva sărăciei şi şomajului, (…) împotriva sfidării interesului public în numele oligarhiei. Noi manifestăm pentru a nu emigra (…) Noi protestăm înainte de a deveni cerşetori cu studii superioare“, au scris studenţii. Protestul a fost urmat de un concert de cântece împrumutate de la primele manifestaţii anticomuniste din 1989-1990. Integral aduce Adevarul
Revista Presei de la Deutsche Welle. La capătul lumii şi în mijlocul Europei. Cititorul este trimis azi şi în Maramureş, spre o altă realitate decît cea marcată de scandalul NSA, ori de scăderea dramatică a dobînzii de referinţă de către BCE. Rupînd rutina, nedezminţindu-se nici de astă dată prin atenţia acordată şi altor zone ale Europei decît cele în care se iau marile hotărîri, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG publică o imagine color, pe prima pagină: pe uliţa unui sat maramureşan, se profilează, văzute din spate, siluetele graţioase a două tinere femei. Merg ţinîndu-se de braţ, îmbrăcate în straie tradiţionale combinate cu veşminte citadine. Titlul fotografiei este pe cît de poetic pe atît de veridic: La capătul lumii în mijlocul Europei. In cuprinsul ziarului, un amplu reportaj dă la o parte vălul idilic ce acoperă pitoreasca regiune din nordul României, prezentînd şi viaţa dură a locuitorilor. In chenar este documentată istoric, geografic şi social, istoria Maramureşului care, în pofida izolării sale este una din cele mai cosmopolite zone ale Europei: români, unguri, ruteni, ţipseri, evrei şi romi au locuit în aceste ţinuturi vreme de secole. Cu o sută de ani înapoi şi-a trimis contemporanii preşedintele Franţei, socialistul Francois Hollande, comemorînd, printr-un discurs mai mult politic decît istoric, după cum remarcă LA MONTAGNE CENTRE FRANCE, izbucnirea primului război mondial. Hollande a profitat de ocazie spre a lansa un îndemn mobilizator francezilor, de a se reforma, de a se uni, de a fi performanţi. OUEST FRANCE salută iniţiativa, considerînd-o însă cam tardivă. La momentul potrivit s-a decis însă preşedintele Germaniei, Joachim Gauck să se deplaseze la Mannheim spre a-şi face o imagine clară despre valul de imigranţi din România şi Bulgaria. Seful de stat a atras atenţia asupra primejdiei unei recidive a prejudecăţilor şi clişeelor negative dar în acelaşi timp, relevă DIE WELT, a cerut ca dificultăţile pe care le creează valul de imigraţie din sud-estul Europei să fie menţionate tale quale. Nu ne facem nici un serviciu dacă procedăm ca şi cum nu ar exista nici o problemă a afirmat Gauck. In cuprinsul articolului mai este citată şi o altă declaraţie a preşedintelui german adresată primarului oraşului Mannheim: Am venit deoarece cu emigraţia din sud-estul Europei, iar aici, la faţa locului, în special cu cea a familiilor de etnie roma, aveţi o problemă ieşită din comun. Articolul mai menţionează că tocmai spre a favoriza integrarea copiilor de imigranţi romi, de vîrstă şcolară, recuperarea rămînerilor lor în urmă la învăţătură, şcolile care au un număr mare de astfel de elevi primesc o sumă pauşală de 300 de euro pentru fiecare copil român sau bulgar. Bucuria unora, necazul altora: agenţii bursieri îşi freacă mîinile satisfăcuţi, depunătorii de economii şi posesorii unor poliţe de asigurări de viaţă sunt îngrijoraţi, simţindu-se chiar „jefuiţi”. Aceasta este la prima vedere reacţia provocată de decizia Băncii Centrale Europene de a coborî dobînda de referinţă la cote lipsite de precedent. Măsura este interpretată de HANDELSBLATT drept un indiciu al unei latente persistenţe a crizei. Ziarul economic german mai aminteşte că misiunea iniţială a Băncii Centrale Europene, aceea de a anima băncile să acorde mai lesne credite în ţările afectate de criză nu va fi împlinită nici printr-o viitoare scădere a dobînzilor de referinţă. Integral la Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
buna vestea asta cu vinurile/ vor creste preturile/cum am ” in stoc” cateva zeci de sticle,poate dau lovitura
gata,revin pentru consumul curent,la ” feteasca neaosa”(g/m)
Buna dimineata,
nu ai tu suflet de speculant 😆
bun găsit
iarăși bulgarii ăia… și nu ne putem lua la brațetă nici cu vecinii di pisti Prut, că și ăia par ceva mai deciși
Si,in rest, să auzim de bine (nu prea imi dau seama cum s-ar putea)
Buna arrletty,
ce sa facem? Invata mai repede decat noi!