Ştiri Externe: 10 decembrie 2013 / Franţa devine bolnavul Europei
10/12/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
UE este îngrijorată: Criza din Ucraina ar putea “degenera” după descinderea la sediul opoziţiei. Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care începe marţi o misiune de conciliere la Kiev, s-a declarat “îngrijorată” de riscurile unei “degenerări” a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei. “Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie”, a afirmat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi. Aceste evenimente survenite “chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (…) riscă serios să deraieze procesul” de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara, a adăugat ea. Ashton a cerut “autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cât mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate” la impasul actual. Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au realizat o descindere la sediul partidului opozantei Iulia Timoşenko. Ianukovici anunţase anterior că acceptă discuţii cu opoziţia, care solicită demisia preşedintelui ca urmare a refuzului acestuia de a semna un acord cu UE, la sfârşitul lui noiembrie. Integral la Mediafax. Autorităţile somează protestatarii să părăsească Piaţa Independenţei până marţi. Autorităţile ucrainene îi îndeamnă pe protestatarii proeuropeni adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev să părăsească zona până marţi, intervenind pentru eliberarea perimetrului din jurul Guvernului, relatează BBC News online. Luni, poliţia a intervenit pentru dispersarea a două manifestaţii care aveau loc în faţa Guvernului de la Kiev. Împinşi de către forţele de ordine, manifestanţii s-au retras pe stradă înspre Piaţa Independenţei, centrul mişcării de contestare. Nu au avut loc confruntări. De asemenea, forţele de ordine ucrainene au înconjurat sediul central al partidului Iuliei Timoşenko, Batkivcicina. În acelaşi timp, autorităţile au somat miile de manifestanţi proeuropeni adunaţi în Piaţa Independenţei să elibereze zona până marţi. Integral la Mediafax
Proteste violente ale transportatorilor italieni. Deşi se anunţa paşnic, protestul transportatorilor italieni a căpătat forme de violenţă la Torino, Genova, Florenţa şi în câteva localități din regiunea Veneto. “Sunteţi la fel ca şi noi!” strigau șoferii din Torino către agenţii de poliție care şi-au dat jos casca de protecție. Șoferii au aruncat cu pietre în sediul Regiunii Piemonte, iar patru persoane au fost arestatate, în vreme ce la Napoli protestatarii -puţini la număr – au întrerupt traficul în centrul orașului. “Suntem aici pentru a protesta împotriva Guvernului. Suntem Obosiți să fim sclavii politicii. Trebuie să ne revoltam împotriva guvernului care ia decizii pe ascuns. Avem nevoie de un ajutor. Trebuie să ieșim toţi în stradă. Vom merge toţi la Roma să protestam”. Tăierea rambursării accizelor, incertitudinea absolută privind resursele destinate sectorului, cu referire în special la intervențiile pentru limitarea costului forței de muncă, absența de inițiative concrete pentru reprimarea fenomenului de sabotaj abuziv practicat de operatori externi sunt principalele motive ale acestui protest. Reprezentanții Organizațiilor de transport atrag atenția autorităţilor că în loc să fie penalizaţi micii transportatori este necesar să se îndrepte atenția asupra controlului clienților și în special asupra operatorilor străini care, în Italia, din cauze necunoscute, sunt lăsați fără a fi penalizați, să circule în dreapta și-n stânga fără un minim control privind timpul de conducere pe zi. Din 100 de controale efectuate pe șosele, numai 2 sau 3 sunt asupra unor vehicule străine- se plâng transportatorii. Duşmanul numărul unu al italienilor ar fi șoferul român. Şi aceasta deoarece românii acceptă plăţi mult mai mici, iar diferența de salariu dintre unii şi alţii este de aproape 10.000 de euro anual. Greva de astăzi, care s-ar putea extinde până vineri, a fost declarată în mod unitar de toate sindicatele şi este organizată ca protest împotriva legii stabilității care taie autotransportului circa 330 de milioane de contribuții destinate rambursării accizelor la carburanți și alte fonduri. Integral la RFI
„Fiecare proiect de reformă are ca finalitate proteste de stradă“: Franţa este bolnavul Europei din cauza rezistenţei la schimbare. Franţa este bolnavul Europei, iar opoziţia faţă de reformă este responsabilă pentru o mare parte din problemele ţării, a doua economie ca mărime din zona euro, reiese dintr-o analiză a institutului de cercetare Consiliul de la Lisabona. Consiliul de la Lisabona este optimist referitor la forţa zonei euro de a-şi reveni din criza economică şi financiară mondială, însă nu şi legat de Franţa, reiese din cea mai recentă analiză a organizaţiei privind perspectivele economice ale Europei, scrie EurActiv. Spre deosebire de multe alte institute de cercetare economică, îngrijorate mai ales de datoriile Italiei care vor ajunge la 134% din PIB anul viitor, Consiliul de la Lisabona pentru Competitivitate Economică şi Reînnoire Socială este convins că Italia are tot ce trebuie pentru a-şi depăşi problemele. În schimb, perspectivele economiei franceze sunt mai puţin optimiste. „Nu se progresează mai deloc în Franţa. Rata şomajului este exagerat de mare, iar creşterile de taxe avute în vedere de guvern nu sunt soluţia care să scoată Franţa din lâncezeală“, a explicat Holger Schmieding, economistul-şef al băncii germane Berenberg. Lipsa reformelor se datorează, în parte, situaţiei politice care este dominată de creşterea popularităţii, şi deci a puteri, formaţiunii de extremă dreapta Frontul Naţional. Ca şi Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, economistul german crede că piaţa muncii şi sistemul de pensii trebuie reformate mai în profunzime pentru ca Franţa să fie mai competitivă. În primăvară, CE a îndemnat Parisul să grăbească reformele economice la schimb pentru doi ani în plus în care Franţa să-şi aducă deficitul bugetar sub limita tolerată de UE. Executivul european i-a cerut guvernului francez să diminueze costurile cu forţa de muncă, să reformeze sistemul de pensii şi să-şi deschidă pieţele pentru producătorii străini. „Este adevărat, costurile cu forţa de muncă din Franţa sunt mai mari decât media europeană, dar alte state, cum este cazul Portugaliei, au avut aceeaşi problemă şi au reuşit să se adapteze. În Franţa, acest lucru este imposibil. Fiecare proiect de reformă are ca finalitate proteste de stradă“, se arată în raportul consiliului. Integral in Ziarul Financiar.
Vladimir Putin dizolvă agenţia de ştiri RIA Novosti şi postul de radio Vocea Rusiei şi înfiinţează agenţia internaţională Rusia Astăzi. Preşedintele rus Vladimir Putin a hotărât dizolvarea celei mai importante agenţii de ştiri din ţară, RIA Novosti, şi a postul de radiodifuziune Vocea Rusiei, ce urmează a fi absorbite în cadrul unui conglomerat media, Agenţia Informaţională Internaţională, Rusia Astăzi. Kremlinul a motivat această decizie pe baza unei reorganizări masive a trusturilor de presă deţinute de stat. RIA Novosti şi Vocea Rusiei îşi vor pierde statutul de grupuri media de sine stătătoare şi vor fi integrate în cadrul trustului Rossiya Segodnya, potrivit decretului semnat luni dimineaţa de preşedintele Vladimir Putin. Această decizie este ultima dintr-o lungă serie de schimbări asupra presei ordonate de puterea de la Kremlin, iar anunţul publicat chiar de RIA Novosti sugerează că autorităţile ruse încearcă în acest fel să-şi consolideze controlul asupra mass-media, deja reglementate de stat. Ulterior, Kremlinul a anunţat numele viitorului director executiv al Rossiya Segodnya. Prezentatorul de televiziune Dmitri Kisseleff, personaj celebru ce a fost implicat recent într-un scandal cu tentă homofobă, va conduce trustul, extins odată cu absorbirea celor două grupuri media. Motivele oficiale s-au referit la decizii de ordin economic, menite să economisească bani. „Rusia are propriile politici independente şi îşi apără interesele naţionale. Este greu de explicat acest aspect lumii întregi, dar noi putem şi trebuie să facem asta”, a declarat luni Serghei Ivanov, şeful administraţiei prezidenţiale. Integral aduce Adevarul.
Eşecul spionilor speciali. Actuali şi foşti responsabili americani ai CIA dezvăluie pentru Los Angeles Times că intenţiile agenţiei americane de informaţii de a obţine acoperiri oficiale pentru agenţii săi în ambasade sau întreprinderi şi alte obiective din străinătate pentru a aduna informaţii privind terorismul şi statele „în afara legii“ s-au dovedit a fi un „eşec colosal“. Bugetul pentru Iniţiativa Desfăşurării Mondiale este, în prezent, tăiat. După atentatele de la 11 septembrie 2001, stimulată de Congres, CIA s-a grăbit să-şi amplaseze „ochii şi urechile“ în locurile unde reţeaua teroristă Al Qaeda şi alţi adversari funcţionau sau recrutau adepţi. Riscul era considerabil. Majoritatea agenţilor CIA din străinătate treceau drept diplomaţi americani, dar mulţi nu beneficiau de acoperire oficială, cunoscuţi ca CNO, şi treceau în general drept şefi de întreprinderi. În cadrul unui forum cu uşile închise pentru operatorii din străinătate, CNO au vorbit despre munca lor sub acoperire, sub falsă identitate, şi despre măsurile luate pentru a se proteja. Prea puţin s-a vorbit despre culegerea de informaţii. Contrar agenţilor din ambasade, CNO nu au imunitate diplomatică şi dacă sunt capturaţi riscă închisoarea sau, chiar mai rău, moartea. CIA a investit cel puţin 3 miliarde dolari în programul numit Iniţiativa de Desfăşurare Mondială şi numărul spionilor special formaţi a crescut de la câteva zeci la mai multe sute. În total, serviciul clandestin este estimat a avea 5.000 de persoane. 12 ani după ce Agenţia centrală americană de informaţii a început efortul important pentru a obţine acoperire oficială pentru agenţii săi în ambasade, în universităţi străine, în întreprinderi şi alte amplasamente locale pentru a culege informaţii referitoare la terorişti şi statele considerate de SUA „în afara legii“, acesta s-a dovedit o mare decepţie. „Multe întreprinderi, puţin spionaj“, comenta ironic un ofiţer superior al agenţiei. Bugetul pentru acest program a fost tăiat.Cele mai ambiţioase eforturi au vizat Iranul, foşti ofiţeri CIA precizând că au fost create societăţi-ecran şi elaborate identităţi false pentru agenţii care încercau să recruteze surse din interiorul reţelelor iraniene de aprovizionare cu produse nucleare şi cu rachete. Autorităţile de la Teheran au reuşit să demaşte agenţi americani care au fost transferaţi la sediul CIA din Virginia sau în alte posturi în SUA. Integral aduce Romania Libera.
Ministrul georgian de Externe, întrebat de Gândul dacă Georgia va deveni a doua Ucraină: „Rusia a folosit deja toate instrumentele de presiune asupra noastră”. Georgia nu va deveni următoarea Ucraina, pentru că este pregătită să facă faţă presiunilor ruseşti în lunile următoare, până la semnarea Acordului de asociere şi liber schimb cu UE, a declarat luni ministrul georgian de Externe, Maia Pandjikidze, aflată într-o vizită oficială în România, la invitaţia omologului român, Titus Corlăţean. Întrebată de gândul cât de mare este, din punctul său de vedere, riscul ca Rusia să se manifeste la fel de activ în Georgia precum a făcut-o în Ucraina pentru a împiedica semnarea acordurilor europene, Pandjikidze a răspuns că Moscova a folosit deja toate instrumentele prin care putea pune presiune asupra ţării sale, iar guvernul de la Tbilisi este pregătit să se confrunte în orice moment cu astfel de presiuni. „Din nefericire sau din fericire – nu ştiu cum să spun – Rusia a folosit deja toate instrumentele pentru a pune presiune asupra Georgiei. Suntem sub presiune încă de la obţinerea independenţei şi când 20% din teritoriul nostru este ocupat de Rusia şi două regiuni ale Georgiei sunt recunoscute ca state independente (de către Moscova – n.red.), nu poţi pune mai multă presiune asupra unei alte ţări. Nu suntem la fel de dependenţi de gazul rusesc ca alte ţări din regiune sau din Parteneriatul Estic, iar schimburile comerciale cu Rusia nu sunt atât de ridicate”, a fost replica ministrului georgian de Externe la întrebarea gândul. Integral aduce Gandul.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]