Ştiri Externe: 1 octombrie 2013 / Criză în SUA: activităţile guvernamentale blocate
01/10/2013 | Autor theophyle Categorii: International, Stiri Europene |
Criză în SUA: Statul federal, constrâns să îşi înceteze activităţile. Senatul a respins din nou proiectul bugetului. Senatul american a respins luni seară, cu două ore şi jumătate înaintea unui eventual blocaj guvernamental, un nou proect de lege a bugetului adoptat cu puţin timp înainte de Camera Reprezentanţilor. Casa Albă le-a ordonat agenţiilor federale americane, luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii (07.00 ora României), să îşi înceteze activităţile, Congresul nereuşind să voteze un buget înaintea orei limită. “Din nefericire, nu avem o indicaţie clară potrivit căreia Congresul va acţiona la timp pentru ca preşedintele să semneze o rezoluţie bugetară până la sfârşitul zilei de mâine, 1 octombrie 2013”, a anunţat Sylvia M. Burwell, directoarea biroului răspunzător de buget al Casei Albe. “Agenţiile trebuie, prin urmare, să îşi execute planurile pentru o încetare ordonată a activităţilor în absenţa bugetului”, a explicat ea. Peste 800.000 de funcţionari federali consideraţi neesenţiali dintr-un total de peste două milioane, ar trebui să intre în concediu forţat fără plată începând de marţi dimineaţa. Efectivele administraţiei se vor reduce la minimul vital, unele agenţii urmând să funcţioneze cu doar 5 la sută din efective. Executivul american nu a putut decât să constate impasul în care se afla Congresul luni seara, în apropierea începutului exerciţiului bugetar 2014, marţi la miezul nopţii (07.00 ora României), şi înaintea căruia Congresul a aprobat credite pentru a se asigura că statul federal poate funcţiona normal. După două respingeri, luni, de către Senatul american a unor proiecte de lege finanţate şi elaborate de Camera Reprezentanţilor, liderii republicani au anunţat luni seara că vor vota încă o dată, în cursul nopţii, un text considerat inacceptabil de democraţi, deoarece distruge legea privind reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama. UPDATE 07:00 Statul federal este constrâns să îşi înceteze activităţile, în lipsa unui buget în SUA. Integral aduce Mediafax.
Blocarea activităţilor guvernamentale în SUA va avea efecte secundare. Impactul direct al blocării activităţilor guvernului federal din SUA în lipsa unui acord privind bugetul, care pare tot mai probabilă, ar fi relativ mic în ceea ce priveşte creşterea economică, dar ar putea avea efecte indirecte defavorabile, potrivit analiştilor citaţi de MarketWatch. “În timp ce efectul blocajului nu ar afecta grav creşterea economiei SUA, impactul asupra încrederii populaţiei şi oamenilor de afaceri ar putea fi substanţial”, a declarat Gennadiy Goldberg, analist la TD Securities. Consumul, care reprezintă trei sferturi din economia americană, dă deja semne de slăbiciune, un indice privind încrederea populaţiei în economie, publicat recent, atingând cel mai redus nivel după luna aprilie. “Încrederea consumatorilor este destul de fragilă şi fără această nouă sursă de incertitudine”, a spus Richard Curtin, economist şef la University of Michigan/Thomson Reuters, care calculează un indice privind încrederea. TD Securities estimează că fiecare săptămână de blocaj al activităţilor guvernului federal ar putea tăia creşterea economică cu 0,2 puncte procentuale. În absenţa unui acord de ultim moment, o parte din activităţile guvernului federal vor fi oprite începând de marţi. Un alt cost direct care este deseori trecut cu vederea este cel al administrării opririi activităţilor şi problemele asociate. Ultimul mare eveniment de acest gen, produs în 1995-1996, a costat guvernul 1,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Congresului. Integral in ZF
Mnistrul francez de Interne, Manuel Valls, se apara cu CITATE din Ponta: Fraza `Romii au vocatia de a ramane sau de a reveni in Romania` a fost spusa acum un an de Victor Ponta. Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, aflat sub un tir de critici atât în Franța, cât și la Bruxelles, pentru pozițiile sale tranșante legate de imigranții romi, a declarat în timpul unui talk-show televizat că fraza „romii au vocația de a rămâne sau de a reveni în România” a fost spusă acum un an de premierul român Victor Ponta, relateaza Le Figaro. In urma cu o saptamana, mininistrul francez de Interne a provocat consternare, inclusiv in propria tabara socialista, dupa o serie de declaratii in care a vorbit despre expulzarea tuturor romilor si retrimiterea lor in Romania si Bulgaria. El spunea ca problema romilor din Franța nu poate fi rezolvată prin integrarea acestora în societatea franceză, ci mai degrabă prin demolarea taberelor de nomazi și repatrierea imigranților. În acest context, el a făcut pentru prima dată remarcile legate de vocația romilor de a rămâne sau de a reveni în România, excluzând astfel ipoteza stabilirii acestora pe teritoriu francez, declarație ce a fost aspru criticată. Ponta: Partidele de stânga și de dreapta îi mint pe francezi despre romi. Premierul Victor Ponta a găsit o motivație și pentru eșecul României de a convinge Franța să ne susțină în procesul de aderare la spațiul Schengen: alegerile locale din Franța. „Ce legătură are cu România faptul că ei au alegeri acolo, că partidele de dreapta îi atacă pe cei de stânga şi că şi unii şi alţii îi mint pe francezi, că dacă nu o să fie România în Schengen nu o să mai fie romi. Romii sunt acolo astăzi şi noi nu suntem în Schengen. Noi ne-am făcut treburile, tot ce ţinea de România este în regulă, mai departe oamenii politici sunt la fel de ipocriţi în toate ţările şi asta e realitatea”, a spus Ponta la Parlament. Integral aduce Revista 22
Extrema dreaptă îşi arată muşchii în toată lumea. n tot mai multe ţări europene, în Statele Unite ale Americii şi în Rusia, partidele de extremă dreapta câştigă teren. Ascensiunea acestor grupări este atât de puternică încât a determinat partidele moderate să preia o parte din promisiunile extremiştilor pentru a atrage o parte din electoratul acestora. Luna care s-a încheiat a fost una deosebit de dinamică pentru extrema dreaptă europeană: în Austria, Partidul Libertăţii a înregistrat o victorie importantă la alegerile parlamentare de duminică, la fel şi extremiştii din Partidul Progresului, parte a coaliţiei care a câştigat majoritatea la alegerile legislative din Norvegia. În Cehia au avut loc ample manifestaţii împotriva ţiganilor organizate de gruparea extremistă DSSS, iar polemica privind imigranţii a insuflat iar avânt în pânzele Frontului Naţional din Franţa, dar şi a celor două partide de extremă dreapta din Marea Britanie. În aproape toate ţările comunitare există astfel de grupări politice, însă în anumite zone ele sunt din ce în ce mai puternice – în special în ţările nordice, Marea Britanie, Franţa, Grecia, Italia, Ungaria şi Cehia. Criza economică sau efectele globalizării? Experţii au păreri împărţite cu privire la cauzele care au favorizat reîntoarcerea în forţă a ideologiei de extremă dreapta, fenomen de necontestat în ultimii ani în Europa. Pierderea încrederii faţă de clasa politică, problemele economice dar şi temerile privind globalizarea care ştirbeşte individualitatea şi culturile naţionale, toate au contribuit la victoriile bifate de aceste grupări fie la urne, fie din punctul de vedere al numărului tot mai ridicat de adepţi în rândul adolescenţilor. Integral aduce Adevarul.
Austria 2013: Lecţii electorale. Coalitia la putere – o victorie la limita. Guvernul actual (marea coaliţie între stânga şi dreapta) aflat la putere în Austria a obţinut o victorie la limită în alegerile legislative de ier, în pofida unui avans clar înregistrat de extrema dreaptă, sovina si eurosceptica. Partidele de la guvernare au încasat cel mai teribil scor din istoria lor – marele câştigătoare ale acestui scrutin sunt partidele de dreapta”, consideră Der Standard, după alegerile legislative din 29 septembrie. Partidul Social-Democrat (SPÖ), al premierului Werner Fayman, obţine 26,6% dintre voturi şi devansează Partidul Popular Austriac (ÖVP, 24%). Fiecare pierde peste 2% comparativ cu alegerile din 2008. Cu puţin peste 50% dintre voturi, ele sunt totuşi în măsură să-şi continue marea coaliţie. Partidul populist şi xenofob FPÖ se află pe a treia poziţie cu 21,4% din voturi, în creştere cu peste 5% faţă de 2008. Intră în Parlament partidul miliardarului austro-canadian Frank Stronach şi partidul liberal Neos. BZÖ, al defunctului lider de extremă dreapta Jörg Haider, adună doar 3,6% dintre voturi. “Când adunăm toate aceste voturi observăm ca un sfert din austrieci a votat pentru un partid de dreapta populist, un demers unic în Europa”. SURSA Surpriza alegerilor vine de la o nouă formaţiune pe eşicherul politic, partidul liberal Neos care, cu 4,6/4,7% trece pragul de 4% necesar pentru a obţine mandate. În schimb, partidul fondat în urma scindării FPÖ de către liderul populist charismatic Jörg Haider, decedat într-un accident rutier în 2008, eşuează cu un scor de doar 3,4/3,7% şi este, astfel, eliminat din Parlament, după ce, în 2008 a obţinut 10,7% din voturile exprimate. Politeia World
Dilema social-democraţilor germani. Cu cine vor începe CDU/CSU negocierile în vederea formării viitoarei coaliţii de la Berlin? Cu SPD sau cu Verzii? Mai poate fi salvată Europa? Dar Italia? Va depăşi ea lesne criza în care a aruncat-o Berlusoni? Presa de astăzi caută răspunsuri. E vremea tacticii, a încercările precaute de apropiere. Atât CDU/CSU cât SPD acţionează cu mare grijă ca nu cumva să facă imposibilă o coaliţie conservator-socială. Din acest motiv ambele părţi se feresc să facă declaraţii concrete referitoare la teme sensibile, cum sunt sporirea impozitelor sau repartizarea posturilor de miniştri. Altfel baza paridelor, mai ales cea a social-democraţilor se va revolta” – citim în paginile cotidianului münchenez Süddeutsche Zeitung, care consacră subiectului un spaţiu foarte larg. De pildă vorbind despre indignarea şefului SPD, Sigmar Gabriel, referitor la faptul că unii social-democraţi, încă înaintea demarării negocierilor cu forţele conservatoare, pe tema unei eventuale mari coaliţii, au pus problema repartizării posturilor de miniştri. Discuţiile trebuie să se poarte pe chestiuni de conţinut şi nu de personal, a avertizat Gabriel. Acelaşi ziar îşi informează cititorii că preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, i-a invitat în zilele următoare pe liderii partidelor parlamentare la Palatul Bellevue pentru a avea convorbiri între patru ochi. Gauck vrea să afle direct de la preşedinţii formaţiunilor politice cum apreciază afeştia situaţia creată de rezultatul alegerilor pentru Bundestag. Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi opreşte atenţia asupra “dilemei în care se află SPD”. Social-democraţii au început să evalueze daunele de la 22 septembrie, scrie cotidianul supraregional german, descoperind şi o “notă ironică în faptul că actuala criză existenţială prin care trece FDP e însoţită de criza altor două paride, al căror deziderat politic fusese cândva de a fi o contrapondere la ‘neoliberalism’. Alegerile pentru Bundestag au reprezentat o înfrângere atât pentru Verzii ecologişti cât şi pentru social-democraţi”. Integral la Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Parca am intrat intr-o spirala a autodistrugerii, din SUA pana in Europa, numai politicieni iresponsabili si lipsa de viziune, faliment economic etc. Cred ca apusul Vestului e pe sfarsit. Orientul Mijlociu este in haos, China si India de abia se tin pe picioare.
Ma intreb daca va mai aparea un alt far al civilizatiei.
poti sa fi sigur ca SUA! Jocuri politice.
http://www.bursa.ro/update-sua-in-somaj-tehnic-partial-218170&s=international&articol=218170.html
deocamdata e bine…insa in viitor se ingroasa gluma…
http://www.mediafax.ro/externe/criza-in-sua-statul-federal-constrans-sa-isi-inceteze-activitatile-senatul-a-respins-proiectul-bugetului-sefii-de-pe-wall-street-se-vor-intalni-cu-obama-11428615
http://www.hotnews.ro/stiri-international-15698159-senatul-sua-respins-proiectul-bugetului-situatie-risca-blocheze-institutiile-publice.htm
http://edition.cnn.com/2013/10/01/politics/government-shutdown/index.html?hpt=hp_t1
http://www.theguardian.com/business/2013/oct/01/us-government-shutdown-world-economy-dollar-live
si incapatinarea – prosteasca – continua…iar nota de plata creste…cine va plati? evident cetatenii…
http://www.nytimes.com/interactive/2013/09/27/us/who-goes-to-work-during-government-shutdown.html?ref=politics
Ziua buna
Aici e mai clar descris cu cit a contribuit fiecare administratie americana la cresterea datoriei publice.
http://zfacts.com/p/318.html
Si aici evolutia deficitului federal din 1990 incoace .
Date publice si oficiale a Congressional Budget Office
2013 – $901 trillion budget deficit (projected)
2012 – $1.1 trillion budget deficit
2011 – $1.3 trillion budget deficit
2010 – $1.3 trillion budget deficit
2009 – $1.4 trillion budget deficit
2008 – $455 billion budget deficit
2007 – $162 billion budget deficit
2006 – $248.2 billion budget deficit
2005 – $319 billion budget deficit
2004 – $412.7 billion budget deficit
2003 – $377.6 billion budget deficit
2002 – $157.8 billion budget deficit
2001 – $128.2 billion budget surplus
2000 – $236.2 billion budget surplus
1999 – $125.6 billion budget surplus
1998 – $69.3 billion budget surplus
1997 – $21.9 billion budget deficit
1996 – $107.4 billion budget deficit
1995 – $164 billion budget deficit
1994 – $203.2 billion budget deficit
1993 – $255.1 billion budget deficit
1992 – $290.3 billion budget deficit
1991 – $269.2 billion budget deficit
1990 – $221 billion budget deficit
Sa trimit un avion cu bani gheata la Washington ?
Sa folosesc un cargou C 17 sau C 5 Galaxy ca e mai incapator ?
Ma mai gindesc . 🙂
Buna dimineata!
Un email cu 1 (sau mai multi) google ar ajuta..cred 🙂
Ca hartie, cred eu, mai au si ei; sau nu?
Sau googol (i)?
interesante explozia datoriei in 2009 fata de 2008…oare sa aiba legatura cu declansarea crizei imobiliare? bun, dar dupa aceea, s-a tot injectat masa monetara…cu ce rezultate insa?
Hai ca asta este buna. Obama este ales presedinte anuntand explicit programul sau de a introducere asigurarea de sanatate universala, legea trece de Congres, trece de Curtea Suprema si un republican isi pune pampers (la propriu) si vorbeste neintrerupt 21 de ore despre … Dr. Seuss. WTF!?