La Repubblica: Noua generaţie şi inamicii săi
| 03/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Politeia Digest, Stiri Europene |
Astazi prezentam un articol interesant publicat in cotidianul italian La Repubblica, semnat de Claudio Tito, jurnalist despre care nu am prea multe detalii – numele articolului este “Noua generaţie şi inamicii săi” ( “La 
nuova generazione e i suoi nemici”). Cotidianul La Repubblica a fost creat în 1976, titlul are ambiţia de a fi ziarul elitei intelectuale şi financiare a ţării. Orientat la stânga, cu simpatii afişate pentru Partidul Democrat, este foarte critic vizavi Silvio Berlusconi. Respectat pentru colaboratorii sai Umberto Eco, Giorgio Bocca sau Bernardo Valli -, La Repubblica aparţine grupului L’Espresso, al industriaşului Carlo De Benedetti. După începuturi dificile, La Repubblica se afirmă ca unul dintre cele două mari cotidiane naţionale, impreună cu Corriere della Sera. La Repubblica publică ediţii locale în mai multe oraşe importante (Roma, Milano, Torino, Geneva, Bari, etc.), ca şi mai multe suplimente, cum ar fi suplimentul feminin D, revista Il Venerdi sau revista turistică I Viaggi di Repubblica. Site-ul este unul dintre cele mai bogate şi cele mai consultate printre site-urile de informaţie italiene. El face parte din portalul Kataweb, care aparţine grupului de presă Espresso-Repubblica, şi conţine link-uri şi părţi comune cu celelalte titluri ale grupului.
***
“Noua generaţie şi inamicii săi”
Nimeni nu poate ascunde criticile la adresa noului guvern. Un guvern format pe bazele unei alianţe care va putea cu greu să îşi modifice caracterul hibrid: jumătate progresist, jumătate conservator, cu o linie politică care va trebui descifrată şi cu un electorat de centru-stânga confuz din cauza acordului semnat cu Silvio Berlusconi.
În rest, acest guvern este rezultatul unei situaţii de urgenţă şi produsul unui rezultat electoral puţin cam incert. Nu are o majoritate parlamentară clară, iar principala formaţiune – Partidul Democrat – este fragmentată din cauza gestionării dezastruoase a votului pentru desemnarea preşedintelui ţării.
Şi totuşi acest guvern reprezintă un moment de răscruce în mlaştina în care se zbate politica italiană. Printr-o decizie spontană, practic au fost reduşi la tăcere toţi liderii politici care au condus şi au influenţat viaţa ţării în ultimii 20 de ani. Nu au lipsit presiunile – din partea principalelor două partide şi chiar din exterior – pentru menţinerea situaţiei actuale. Dar solicitarea de înnoire, de schimbare a generaţiei, a prevalat.
Un rol decisiv în acest sens l-a avut preşedintele ţării, Giorgio Napolitano. Iar rezultatul este, deocamdată, unul surprinzător. Forţele politice de centru-stânga îşi pierd liderii istorici. Alţi lideri au încercat în mod insistent să facă parte din noul Cabinet, dar nu au reuşit. Poate că au pierdut ultima ocazie.
Pentru prima dată din 1994 până acum, forţele de centru-dreapta sunt cooptate la guvernare fără Silvio Berlusconi. Simbolul de centru-dreapta nu va avea nicio funcţie în noul guvern. De altfel, nici foştii săi miniştri nu participă la guvernare. A fost trecut pe banca de rezerve şi premierul tehnocrat Mario Monti. “Tânăr” în politică, dar având totuşi 70 de ani. În mod clar este sfârşitul unei ere, nu se ştie dacă este începutul unui New Deal.
Vârsta medie a membrilor noii echipe guvernamentale este mult mai mică decât cea a actualului guvern tehnocrat. Sunt mulţi tineri şi multe femei. De altfel, a fost numit, pentru prima dată în istoria Italiei, un ministru de culoare. O recunoaştere accentuată a schimbărilor produse în societatea italiană şi în structura sa demografică. În acest context, noul premier probabil a reuşit să alcătuiască o echipă mai competentă decât coaliţia care îi va oferi susţinere. Deşi, dacă ne gândim la coaliţie, probabil a reuşit să evite o situaţie gravă. Dar aceste opţiuni, chiar dacă erau necesare din unele puncte de vedere, marchează punctul din care nu mai există revenire.
Va fi foarte dificil ca, la următoarele alegeri sau când va fi format viitorul guvern, să fie readuse pe scena politică embleme ale fostei generaţii. Asistăm la un fel de epurare a scenei politice similară cu cea de după scandalul “Tangentopoli”, în anii 1992-1994, dar fără organizarea unor procese. O tranziţie care, în acest caz, demontează unul dintre viciile tipic italiene: controlul aproape feudal asupra poziţiilor dominante. Ascensorul social rămâne frecvent blocat în ţara noastră în aceeaşi măsură în care clasa politică se autoperpetuează.
Totuşi, pentru Letta, aceasta este doar prima tranziţie. Iar pentru a o realiza, a fost nevoit să plătească un preţ: i-a oferit puternicul Minister de Interne lui Angelino Alfano, mâna dreaptă a lui Silvio Berlusconi. Un portofoliu decisiv şi în privinţa poziţiilor în materie de justiţie ale liderului Partidului Poporul Libertăţii (PdL). Partidul Democrat a pierdut aproape toate portofoliile ministeriale de categoria I, obţinându-le pe cele “social-culturale”. O situaţie care îl va obliga pe noul prim-ministru să se confrunte zilnic cu reticenţa forţelor de centru-dreapta şi cu necesitatea de a pleda pentru reforme.
Nemulţumirea activiştilor şi a electoratului de centru-stânga va rămâne cu greu într-o stare de pasivitate. Contradicţiile sunt prea evidente, iar clivajul format în ultimii 20 de ani este prea accentuat pentru a se uita într-o singură zi conflictele de interese, legile adoptate pentru favorizarea unor politicieni, politicile economice care au amplificat inegalităţile şi distanţa dintre săracii şi bogaţii acestei ţări (10% dintre familiile cele mai bogate deţin în prezent aproape 45% din avuţia totală).
Probabil că acelaşi Letta ştie că obstacolul cel mai mare rămâne Il Cavaliere. Volatilitatea politică a lui Silvio Berlusconi va fi direct proporţională cu problemele sale judiciare. Aceasta va fi adevărata variabilă necontrolabilă pentru noul Guvern.
Letta va trebui să demonstreze – inclusiv electoratului său cel mai nemulţumit – că alianţa inadecvată cu forţele de centru-dreapta nu conţine nimic perfid în acordul de constituire. Articolul original din La Repubblica. Aduce PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Ziua buna .
Proprietarul ziarului citat , Carlo De Benedetto, e un dusman declarat a lui Silvio Berlusconi . Tot incepe cu foarte multi ani in urma (anii 80) cind se decide la cine sa mearga majoranta actiunilor din editura Montadori. ( cea mai mare casa editrice italiana , ziare , reviste , carti)
Berluscuni obtine prin sentinta juritica majoranta absoluta a actiunilor . Au intervenit si politicieni a acelor vremuri in disputa .(Andreotti)
In 1995 , o doamna bine introdusa in camariia berlusconiana da niste declaratii naucitoare pentru publicul larg . Respectiv ca Berlusconi a mituit completul de judecata cu vreo 2.700.000 dolari . Procuratura ancheteaza , Se descopera urmele contabile a tranzactiei si SB e trimis la proces . Ajuns la putere, acesta face faimoasele legi personale prin care se sustrage justitiei penale . Sentita penala recunoaste coruptia . Intermediarul coruptiei e avocatul lui Berlusconi , un domn numit Cesare Previti (ajuns ministru aparararii ) Acesta , prin sentinta definitiva e radiat din avocatura si trimis in puscarie . Curtea nu putea condamna SB deoarece existau deja faimoasa lege ca SB nu poate fi judecat cit e in functie de prim ministru . 🙁 Ulterior , devine recunoscut ca coruptor dar nu poate fi condamnat penal datorita prescriptiei . (lege de scurtare a timpului de prescriptie facuta de Berlusconi &Co. )
Pe partea civila , respectivul Berlusconi a trebuit sa acorde lui Benedetti 540 milioane euro despagubiri , reduse in al doilea grad de proces la 190 milioane efectiv varsate . 🙂
Am deviat de la articol dar e bine sa se cunoasca “luptele interne ” intre “gigantii” italieni , increngatura cu politica si justitia .
Nu ca vreau sa prevadviitorul mioritic deoarece oricare asemanare e pur intimplatoare . 🙂
Legat stric de articol , nu va exista absolut nici un New Deal italian .
Situatia financiara a natiunii , cramponarea permanenta pe protejarea privilegilor castei politice si a “baby pensionatilor ” (care sint prin lege si exclusiv , fosti bugetari) prin refuzarea oricarei taieri de “grasime excedentara din buget ) impiedica oricare speranta (cit de cit firava ).
Italia traieste o agonie si atit . Clasa politica trage exclusiv de timp.
“dupa noi potopul ” e realitate in Italia de azi . 🙁
Multumesc pentru informatiile extra. Poate stii ceva despre autorul articolului?
Sigur nu este un nume “greu”, o “pana” renumita in panorama ziaristica italiana . Oricum e de remarcat ca in aceasta tara exista o gramada de ziaristi cu mult profesionalism . (indiferent de virsta )
macar asta a ramas!
Scoala ziaristica italiana a avut profesori foarte buni dupa 1945.
In Romania post 1989 , citi au fost profesorii renumiti , profesionisti din sfera ziaristicii ? 🙁
0 – Zero!