Europa: 7 noiembrie 2012 / Obama, incă 4 ani !
07/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Alegeri SUA 2012 – Barack Obama a câştigat scrutinul şi este din nou preşedinte! Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea “marilor electori”, necesar pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney, au anunţat posturile de televiziune CNN, MSNBC şi CBS. UPDATE 07:30 Preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama a obţinut 275 de mandate din partea “marilor electori”, iar adversarul său republican Mitt Romney 163, la scurt timp după ora 04.00 GMT (06.00, ora României), potrivit unor estimări difuzate de posturile americane de televiziune. La scurt timp după ora 04.00 GMT (06.00 ora României), după rezultatele din 45 de state şi District of Columbia, preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama şi-a asigurat un al doilea mandat, obţinând 275 de mari electori, faţă de 203 adversarul său republican Mitt Romney. Pentru a fi reales, Obama avea nevoie de 270 de mari electori din totalul de 538.În dreptul numelui statului este scris numărul de mari electori obţinuţi. Învingătorul în scrutinul dintr-un stat obţine toate mandatele, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, ce le repartizează în mod proporţional. Mediafax
Provocările externe ale viitorului locatar de la Casa Albă. Viitorul preşedinte al Statelor Unite, în calitate de comandant-şef al armatei americane se va confrunta, nu mai târziu de ianuarie 2013, cu o situaţie dificilă în chestiunea cheltuielilor pentru apărare. Administraţia Obama a decis la sfârşitul anului 2011 reducerea bugetului în acest domeniu cu aproape 500 de miliarde de dolari în următoarea decadă. A fost un anunţ greu de acceptat pentru o putere militară obişnuită să cheltuiască milioane de dolari în fiecare zi. Ordinul lui Barack Obama a fost clar şi scurt: armata trebuie să pregătească o strategie de încadrare în noul plafon de cheltuieli, dar fără să îi fie afectată capacitatea operaţională. La puţin timp după decizie, adică în februarie 2012, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane, avertiza că bugetul actual abia este suficient pentru a pune în aplicare strategia Statelor Unite pentru apărarea naţională. Ministrul Apărării, Leon Panetta şi generalul Dempsey spuneau că reducerea bugetului militar va produce mari probleme armatei şi securităţii naţionale. Numai că nu a fost loc de negocieri, pentru că întotdeauna e loc şi de mai rău. Adică peste puţin timp intră în vigoare un aşa numit “sistem de sechestru”, care înseamnă o altă reducere, de 500 de miliarde de dolari. Este posibil totuşi ca actualul preşedinte şi Congresul să intervină şi să înlăture sechestrul după alegeri. E adevărat că şi Casa Albă şi Congresul pot alege să lase ca această decizie să fie rezolvată de viitorul preşedinte. Pericolul nuclear iranian – Provocările pentru armata americană se arată mari, în condiţiile în care Iranul, ţară considerată de către Ministerul american de Externe a fi principalul furnizor de terorism la nivel mondial, îşi îmbunătăţeşte continuu capacitatea de a construi arme nucleare. Pentru a ajunge să deţină un dispozitiv nuclear, orice ţară, inclusiv Iranul are nevoie de două lucruri: material nuclear şi componente pentru o bombă atomică. Ceea ce îi preocupă pe americani este faptul că Iranul a făcut progrese mari în ultimii patru ani. Diplomaţia administraţiei Obama şi sancţiunile economice au eşuat în a împiedica Iranul să încalce obligaţiile internaţionale şi să îşi sporească rezervele de material nuclear. În timp ce în ianuarie 2009 Iranul avea aproximativ o mie de kilograme de uraniu îmbogăţit cu o puritate de 3,5%, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a raportat în august 2012 că Iranul deţine aproape şapte tone de uraniu îmbogăţit, de ajuns pentru cinci arme nucleare.Integral la RFI
America – Mai mulţi milionari, cheltuieli mai mari cu apărarea, dar şi mai multă sărăcie. Răspunsul la întrebarea cui din America i-a fost mai bine în cei patru ani de mandat ai preşedintelui Barack Obama depinde, desigur, de cine răspunde. Pentru cei 12 milioane de şomeri cu siguranţă că nu a fost mai bine. Dar pentru mulţi milionari americani răspunsul ar putea fi afirmativ, scrie CNBC. Numărul milionarilor din Statele Unite s-a majorat cu 1,1 milioane între ianuarie 2009 şi sfârşitul anului trecut, potrivit datelor firmei de cercetare britanice WealthInsight. La sfârşitul anului 2011 SUA aveau 5,1 milionari, faţă de patru milioane la finalul anului 2008. Un calcul sumar arată că au apărut mai mult de 1.000 de milionari pe zi în timpul mandatului lui Obama. “Cu siguranţă că Obama nu a fost rău pentru milionari”, a spus Andrew Amolis, analist la WealthInsight. El atrage atenţia că programele de ajustare cantitativă şi bailout-urile au ajutat în special sectorul financiar, din care provin cei mai mulţi milionari. Sectoarele care au alimentat substanţial în perioada 2008-2011 numărul persoanelor cu averi nete de un milion de dolari sau mai mult sunt cele de retail, tehnologie şi financiar, iar averea nu a ţinut cont de culoarea politică. În schimb, numărul persoanelor sărace a crescut, ca şi cheltuielile programelor care le asistă, mai ales din cauza celei mai grave recesiuni de după Marea Depresiune economică. Între 2008 şi 2011, numărul persoanelor sărace s-a majorat cu 16%. De asemenea, înscrierile pentru bonuri de masă au crescut cu 46%. În total, 46,2 milioane de americani erau sub pragul sărăciei anul trecut, maximul ultimilor cel puţin 50 de ani. Rata de sărăcie, de peste 15%, este cea mai mare de după 1983, potrivit Bloomberg. Făcând abstracţie de promisiunile făcute de Obama şi Mitt Romney în campania electorală, analiştii cred că economia SUA îşi va continua creşterea lentă indiferent de cine stă la Biroul Oval din Casa Albă. Temerile le sunt alimentate de veniturile tot mai slabe ale companiilor şi de avertismentele venite de la directorii executivi legate de problemele pe care le au în faţă şi instabilitatea politică. “Un mixt de reduceri bugetare şi mediu extern slab va împiedica probabil ca revenirea economiei americane să treacă pe o treaptă superioară. Drept urmare, rata şomajului va scădea doar gradual”, a afirmat Andrew Kenningham, analist la Capital Economics. Ziarul Financiar
Alegeri in America: Obama, inca 4 ani la Casa Alba. Potrivit estimarilor CNN, FoxNews si NBC, presedintele in functie, democratul Barack Obama a castigat un nou mandat de 4 ani la Casa Alba. CNN estimeaza ca Obama a reusit sa adune peste 270 de voturi din cele 538 posibile inainte de terminarea numaratorilor si estimarilor din toate statele americane. FoxNews estimeaza ca Obama a adunat 275 de voturi in Colegiul Electoral, fara sa mai ia in considerare numaratoarea din cateva state, inclusiv Florida. Principalele retele de televiziune si-au anuntat estimarea ca Obama este castigatorul alegerilor dupa ce, pe baza rezultatelor partiale si a exit poll-urilor, au apreciat ca Ohio – unul dintre statele “indecise” – a optat pentru presedintele in exercitiu. Obama a fost declarat castigator inainte ca posturile sa poata faca estimari clare pentru mai multe state unde votul era foarte strans – Florida, Colorado, Nevada si Virginia. Obama a fost considerat castigator in mai multe state-cheie, inclusiv Ohio, Iowa, Wisconsin si New Hampshire. Dupa ce retelele TV au anuntat victoria lui Obama, si statul-cheie Colorado a fost declarat pro-Obama. Retelele TV au anuntat victoria lui Obama in Ohio desi, la numararea a 77% din voturi, scorul in acest stat era de 49%-49%, iar Romney avea un mic avantaj de circa 2.000 de voturi. Pe tot parcursul noptii, atentia fusese atrasa de Florida, stat cu un numar foarte mare de electori (29) si unde, pe masura ce rezultatele erau inregistrate, diferentele intre cei doi candidati fluctuau intre cateva sute si 20.000 de voturi. Obama a castigat in statul Pennsylvania in pofida campaniei sustinute desfasurata acolo de echipa lui Mitt Romney. Televiziunile l-au declarat, de asemenea, pe presedintele in exercitiu castigator in statele-cheie Ohio, Wisconsin si Iowa, el castigand si in mai multe state traditional democrate cu un numar foarte mare de electori – California, New York, Michigan. Potrivit exit-pollurilor prezentate de CNN si Fox News, Obama a primit sustinere considerabila din partea alegatorilor de sex feminin, a afro-americanilor si a comunitatilor latino. Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]