Europa: 7 ianuarie 2013 / Furtuni la orizont!
07/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Băncile europene sunt pe cale să se auto-izoleze pentru că nu mai împrumută în alte ţări decât cele de origine. Cele mai mari instituţii financiare din Europa, care se află într-un proces continuu de restructurare de la declanşarea crizei financiare din 2008 şi mai apoi a crizei datoriilor suverane, cauzează o serie de probleme la nivel global care vor avea implicaţii pe termen lung, situaţia urmând să se înrăutăţească dacă nu se va crea Uniunea Bancară Europeană, potrivit analiştilor citaţi de CNBC. “În prezent ne confruntăm cu distrugerea procesului de integrare transfrontalieră pe care l-am consolidat timp de 20 de ani. Băncile nu mai împrumută în alte ţări – decât în cele de origine (n. red.)”, a spus Alberto Gallo, analist la banca RBS, adăugând că pe zi ce trece Europa revine la o piaţă financiară izolată. Băncile europene s-au tot restructurat pe măsură ce noi reglementări au intrat în vigoare pentru a preveni declanşarea unei alte crize. Banca elveţiană UBS şi-a revizuit obiectivele la nivel global prin reducerea numărului de unităţi. De asemenea, banca Lloyds din Marea Britanie a anunţat anul trecut că va opri creditarea în străinătate, iar băncile franceze BNP Paribas, Crédit Agricole şi Société Générale şi-au vândut activele din ţări precum Grecia sau Egipt. Noul acord Basel III privind reglementarea bancară la nivel internaţional, care va fi implementat peste câţiva ani, va presupune noi reguli privind cerinţele de capital, gradul de îndatorare şi lichiditatea pentru instituţiile de credit. Criticii susţin că noile reglementări încetinesc revenirea economiilor afectate de criza datoriilor din zona euro. Băncile franceze sunt exemplul perfect al acestui trend retrograd, efectul de domino urmând să afecteze în următorii cinci ani finanţarea proiectelor din China, Vietnam şi Orientul Mijlociu, potrivit lui Paul Donovan, analist la UBS. Integral in Ziarul Financiar.
Marea Britanie amenință Argentina în disputa pentru Maldive. Premierul britanic, David Cameron, avertizează că Marea Britanie este pregătită, dacă va fi necesar, să lupte pentru păstrarea Insulelor Malvine. Arhipelagul din Atlanticul de Sud este revendicat de Argentina, informează AFP, citată de Mediafax.”Determinarea noastră este extrem de puternică”, a subliniat Cameron la postul BBC1, subliniind că Marea Britanie dispune în continuare de “al cincilea cel mai mare buget al apărării din lume”. Întrebat dacă Marea Britanie va lupta pentru păstrarea arhipelagului, Cameron a răspuns: “Sigur că da, avem importante mijloace de apărare, ceea ce este primordial, avem avioane de vânătoare şi trupe staţionate pe Insulele Falklands” (numele britanic al Insulelor Malvine). Tensiunile s-au accentuat, în ultimele luni, între Marea Britanie şi Argentina, cu ocazia apropierii comemorării a 30 de ani de la conflitul dintre cele două state pentru suveranitatea arhipelagului. Confruntările armate s-au derulat în intervalul aprilie – iunie 1982, soldându-se cu moartea a 649 de argentinieni, 255 de britanici şi trei locuitori ai insulelor disputate. De curând, preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, i-a trimis o scrisoare deschisă lui David Cameron, contestând încă o dată suveranitatea britanică asupra arhipelagului. RFI.
Rachetele Patriot ale NATO sosesc în Turcia. Primul lot de rachete sol-aer de tip “Patriot”, aparţinând alianţei NATO şi destinat să protejeze Turcia de eventuale ameninţări siriene a sosit sâmbătă în Turcia. Şeful operaţiunii de instalare a rachetelor, Peter Woodmansee, activ în cadrul comandamentului armatei americane în Europa, a declarat că instalarea rachetelor a debutat sâmbătă dimineaţă la baza NATO de la Incirlik, Turcia. El a precizat că mai multe avioane au aterizat aducând tehnica defensivă împreună cu un prim detaşament al apărării antiaeriene. Aproximativ 400 de militari americani şi echipamente suplimentare vor mai sosi în Turcia zilele viitoare, fie pe calea aerului, fie la bordul unor nave. Soldaţii americani vor fi încartiruiţi la Gaziantep, la 50 de kilometri de frontiera cu nordul Siriei. “Cei 23 de membri ai echipei aflate deja la Gaziantep pregătesc în prezent terenul, de comun acord cu autorităţile turce, înaintea instalării bateriilor Patriot”, a mai declarat Woodmansee, explicând că e vorba de construcţia unor edificii, de logistică, securitate, echipamente de comunicaţii şi de toate aspectele ce ţin de protecţia populaţiei în regiunea Gaziantep. În această misiune a NATO, prezentată drept “pur defensivă”, sunt implicate Germania, Olanda şi SUA. Scopul ei este protejarea Turciei, ţară membră a alianţei nord-atlantice, de eventuale ameninţări venite dinspre Siria. Militarii germani vor avea baza la Kahramanaras, localitate aflată la aproximativ 100 de kilometri de graniţa cu nordul Siriei, iar cei olandezi la Adana, oraş situat la 100 de kilometri de graniţa cu vestul Siriei. Transportul către Turcia a celor două baterii de rachete Patriot aparţinând regatului Olandei va debuta luni. Convoiul de nave va porni din portul Eemshaven şi va sosi în Turcia pe 22 ianuarie, după cum a informat Ministerul Apărării de la Haga. Integral la Deutsche Welle
Cum văd specialiștii lumea de mâine și evenimentele ce o vor schimba. Ce se va întâmpla în 2013? Dar în zece ani? Ori în 50 sau 100 de ani? Cei de la BBC au pus cap la cap predicțiile oamenilor de știință, consultanților și multor altor specialiști și a întocmic un grafic al lucrurilor la care vom asista în viitor. Cât de pertinente sau nu sunt aceste predicții rămâne de văzut. Din rezultatele cercetărilor celor de la BBC, în 2013, sunt șanse mari ca Pinterest să fie cumpărat de Google sau ca poporul chinez să aibă acces la toate informațiile globale disponibile pe internet. Nu se poate spune același lucru despre jocurile virtuale cu vecinii de cartier prin intermediul Google Earth care nu par a fi realizabile anul acesta. Specialiștii BBC estimează în 2015 supremația Facebook va fi istorie, celebra rețea de socializare urmând a fi depășită – ca număr de utilizatori- de o nouă rețea socială. Tot până atunci însă nu va fi posibilă atingerea interlocutorului prin intermediul telefonului mobil. În următorii cinci ani, se pare că vor fi disponibili comercializării ochii bionici și marea Aral va fi secat. În 25 de ani, se pare că pe pământul din jurul Cernobîl-ului va fi amenajat un parc național, iar mașinile vor fi automatice și vor putea fi conduse fără șofer. Prea puțin probabil, în aceeași perioadă, să putem încărca informațiile pe care le avem în minte direct pe calculator. În 50 de ani, cel puțin o clădire va avea în înălțime o lungime care va depăși 10 kilometri. Pare însă o utopie ca până atunci să apară primele clone umane. În ultimul rând, în 100 de ani, pare o utopie ca un om să fi trăit mai mult de 150 de ani. Capital.
Actorului francez Gerard Depardieu i s-a oferit un post de ministru în Rusia. În ciuda temperaturilor scăzute, ruşii l-a primit cu căldură pe îndrăgitul actor francez Gerard Depardieu. După ce a avut o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, în republica rusă Mordovia actorul a fost întâmpinat cu fanfară şi i s-a oferit chiar un post de ministru al Culturii şi o casă. La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, capitala Republicii Mordovia, Depardieu a fost întâmpinat cu fanfară de guvernatorul regiunii federale Volga şi de femei îmbrăcate în costume tradiţionale. „Gerard Depardieu a fost întâmpinat aici ca un erou”, a relatat duminică un reporter pentru postul rusesc de ştiri Russie 24, adaugând că actorul a venit la Saransk pentru a sărbători Crăciunul Ortodox, celebrat la 7 ianuarie. Depardieu a fluturat fericit noul paşaport rusesc, primit chiar de la Putin însuşi, în faţa cameramanilor şi fotografilor care l-au aşteptat la aeroport, scrie cotidianul francez „Liberation”. „Sunt foarte fericit, e foarte frumos aici”, a declarat Depardieu. Guvernatorul regiunii, Vladimir Volkov, i-a oferit cetăţeanului rus Depardieu un apartament sau varianta de a alege un teren pe care să-şi construiască o casă. Terenul oferit se află în mijlocul pădurii, lângă un râu, transmite Itar-Tass. Conform unei surse locale, citată de agenţia de presă Ria Novosti, guvernatorul chiar i-a propus actorului să devină Ministrul Culturii al republicii. Integral in Adevarul.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata si “La multi ani” 🙂 .
Cred ca este vorba despre insulele Malvine 🙂 .
Multumesc Gino,
La multi ani si tie! Bineinteles! Pentru mine se numesc Falkland, cand prezint citat il dau asa cum a fost scris 😆
Am vazut originalul, si poza este tot din Maldive 😀 !
Le-am trimiis doua comentarii nepublicabile 😀 .
Radio France, my foot,
toi care vin in Romania se tampesc. Poza nu am mai putut sa o folosesc, era prea de tot 😆
La multi ani, Ioane!
Multa sanatate si
REZISTENTA 🙂
Multumesc 🙂 Rezistam!