Europa: 3 ianuarie 2013 / De la blocaje la bunga-bunga
| 03/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Germania – economia europeană cu cel mai mare număr de angajaţi în 2012. Germania, prima putere economică de pe bătrânul continent a înregistrat în 2012 un număr record de peste 41,5 milioane de angajaţi, cu aproape 420.000 mai mulţi decât anul precedent, scrie Le Figaro. Din 2005, 
numărul lucrătorilor germani a crescut progresiv cu aproape 2,6 milioane de persoane, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 7%. pe parcursul a opt ani. Oficiul german de statistică notează totuşi că avansul numărului persoanelor active a fost mai scăzut în 2012 decât anul trecut, în principal din cauza situaţiei economice mai dificile. Piaţa forţei de muncă din Germania se situează la un nivel superior celorlate ţări europene, deşi de curând a dat câteva semne de oboseală. Astfel, potrivit Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului s-a menţinut în noiembrie anul trecut la 6,5%, însă datele corectate de variaţia sezonieră arată o creştere cu 5.000 de persoane a numărului de şomeri în raport cu luna precedentă. În ceea ce prieveşte distribuţia angajaţilor pe sectoare de activitate, sectorul terţiar concetrează cea mai mare parte a salariaţiilor din economia germană (aproximativ 75% din totalul persoanelor cu un loc de muncă), numărul angajaţilor urcând cu 1% pe parcursul anului trecut. Industria şi sectorul construcţiilor au înregistrat un avans peste medie al numărului de angajaţi, numărul persoanelor care lucrează în aceste domenii urcând cu 1,2% anul trecut. Ziarul Financiar.
Imperiul Habsburgic, varianta business. După căderea comunismului, firmele austriece au muncit din greu pentru a reînnoda legăturile de afaceri cu statele din fosta zonă de influență a Vienei. Investițiile lor în regiune se măsoară în zeci de miliarde de euro. În 2004, anul în care era perfectată achiziția a 51% din acțiunile Petrom, grupul OMV raporta venituri de 9,9 
miliarde de euro. Douăsprezece luni mai târziu, cifra de afaceri se majorase cu 59%, până la 15,6 miliarde de euro. În 2011, aceasta a ajuns la 34 de miliarde de euro. O bună parte din această creștere impresionantă se datorează operațiunilor de pe piața românească. Deși România este o țară-cheie pentru afacerile gigantului austriac, acesta desfășoară diverse activități și în alte state din Europa, Asia și Africa. Incluzând nouă țări ex-comuniste din vecinătate, șase dintre acestea făcând parte la un moment dat, total sau parțial, din Imperiul Habsburgic. Coincidență sau nu, cam la fel și-au desfășurat forțele și alți grei cu sediul în Austria: primele piețe pe care și-au încercat norocul în afara țării grupurile Raiffeisen, Erste, Agrana, Vienna Insurance, Uniqa, Baumax, Kika, Schweighofer ori Strabag au fost cele cu care Austria împărțea o istorie de câteva secole. Este și normal, spun specialiștii – chiar dacă a trecut ceva timp, statele din zonă au încă multe lucruri în comun, așa că expansiunea este mai facilă. Companiile pomenite mai sus, dar și altele cu nume mai puțin răsunătoare, au avut și în Cehia, Slovacia, Ungaria ori Croația norocul avut de OMV în România. Ocupă locuri fruntașe în domeniile lor și înregistrează profituri anuale de miliarde de euro. Era și cazul, ar spune unii. Numai între 2000 și 2010, austriecii au făcut investiții nete (mai exact, din sumele totale s-au scăzut retragerile de capital) de peste 40 de miliarde de euro în șapte state din estul Europei, foste provincii cu capitala la Viena. România (nu trebuie să uităm că în Banat și Transilvania ora exactă se dădea de la Schönbrunn acum un secol și jumătate) ocupă primul loc în acest grup, cu 11,6 miliarde de euro. Cel puțin așa indică statisticile Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Alte surse dau cifre diferite, deși nu mai puțin impresionante – „peste zece miliarde de euro“ spunea de curând ambasadorul Austriei la București, Michael Schwarzinger, sau 9,67 miliarde de euro la 31 decembrie 2011, potrivit raportului asupra investițiilor străine realizat de Banca Națională. Potrivit Registrului Comerțului, care ține socoteala capitalului social, la 31 octombrie 2012 acționarii austrieci subscriseseră peste 4,5 miliarde de euro. Integral in Capital
Revista presei de la RFI.
Der Spiegel – Tara tuturor blocajelor. Superputerea lumii se chinuie cu portii mici. Abia a reusit sa ajunga la un compromis in problema bugetului ca peste doua luni o va lua de la capat. Si o s-o tot tina asa America gratie republicanilor care o blocheaza. Cea mai folosita expresie la Washington este “Stop kicking the can down the road”. Adica nu mai amanati atata probl
emele ce trebuie rezolvate. Si totusi tocmai asta se intampla. De la luna la luna. O arata si ultimul compromis aplaudat indelung in Congres: cativa americani bogati vor plati impozite putin mai mari. Dar exista oare un plan de reducere a datoriei suverane a Americii? As, fugi d-acilea! E doar inca un moment din acela in care abia au scapat politicienii basma curata intr-un indelung razboi ideologic steril. SUA au devenit Statele Blocate ale Americii si asta intr-un moment in care sunt atat de multe de facut.Problema structurala este derapajul partidului republican catre extrema in conditiile in care sistemul de guvernare al Americii este bazat mai degraba pe consens. Consensul Congresului asigura controlul Administratiei Prezidentiale si invers. Dar cu republicanii nu se mai poate guverna. De un an si jumatate se tot negociaza in chestiunea Prapastiei Fiscale pentru a ajunge in ultima zi. Si dupa ce ca abia au reusit sa se inteleaga, vine un senator republican si anunta cu placere maxima: “In doua luni urmeaza runda a doua”. America nu e bolnava, bolnav e doar un partid. Si cand unul din doua trece pe blocada, atunci toata tara sta locului. Republicanii moderati devin din ce in ce mai rari, iar ultimul Congres nu a avut doar cea mai scazuta cota de aprobare din intreaga istorie, ci si cele mai slabe rezultate. Mai mult: cultura negocierii se pierde in Parlamentul Americii. Republicanul care nu voteaza cu linia partidului e tradator si risca excluderea. Asta este dreapta americana si in versiunea 2013.
Le Monde – 2012: Bilantul promisiunilor presedintelui francez. La inceput de 2013, Francois Hollande se poate lauda cu circa 50 de promisiuni de campanie indeplinite. Totusi, unele importante sunt fie in intarziere, fie abandonate complet. Unele santiere sunt cu mult in intarziere fata de calendarul asumat de 
primul sef de stat socialist dupa Francois Mitterand. In domeniul social, Francois Hollande a facut cate ceva. A reintors Franta la varsta de pensionare de 60 de ani, a crescut cu 25% alocatia pentru scolari si a enuntat un plan de lupta impotriva saraciei generalizate. In schimb, inghetarea pretului carburantilor s-a dovedit a fi prea mult populism nerealist. La capitolul fiscalitate si buget sunt multe buline verzi. De exemplu, Hollande a scazut plafonul familial de impozitare, a creat o noua clasa de impunere fiscala de 45%, a abrogat TVA-ul social si a fixat Regula de Aur bugetara intr-o lege organica fara modificarea Constitutiei. A esuat insa in dorinta de a nu creste TVA si a amanat intentia de a elimina nisele fiscale din vremea presedintelui Sarkozy. Pe plan european, vantul sufla in panzele lui Hollande atunci cand a impus in Europa un Pact de Crestere cu ajutorul Spaniei si a Italiei. In context international, Parisul a contribuit la eforturile de recunoastere a unui stat palestinian. Retragerea trupelor franceze din Afganistan pana la finele lui 2012 a fost amanata, desi poate fi considerata un esec. Cu siguranta duse sunt intentiile sefului de la Elysée de a renegocia Tratatul Bugetar European precum si trecerea la obligatiuni comune europene.
The Guardian – De ce e Hugh Hefner ceea ce isi doresc femeile cu adevarat?! Casatoria iepurasului Crystal Harris cu octogenarul playboy este un exemplu excelent de acces la bogatie si putere prin sex. Sau nu. Tanara editorialista a cotidianului britanic povesteste intr-un ton mai mult decat ironic cum se plimba cu iubitul ei in prima zi a anoului an cand acesta ii spune 
oftand din senin ca el nu va fi niciodata bogat. In cele ce urmeaza, povestirea continua la persoana intai. Evident ca i-am dat imediat papucii. E clar ca un angajat al sectorului public nu va fi niciodata bogat. Plus ca vestea casatoriei dintre Hugh Hefner si Crystal Harris mi-a atins centrele neuronale romantice. Cum adus-o el la altar… sau mai degraba printr-o vizuina de iepure catre o lume subterana plina cu lava si calareala geriatrica… Avand in vedere ca sunt femeie si deci, ca orice alta femeie, o prostituata in asteptare cum sa nu simt ceva romantic la gandul vilei sexy a batranului Heff, o gaina de ferma schiopatanda imbracata in pijamale de matase care nu se poate scula. Ultima parte a citatului din Camilla Long se potriveste perfect cu declaratiile iepurasului Harris din 2011 cand Heff mai incercase sa-i puna un inel pe deget. “Sexul cu el dura doua secunde si gata”, spunea atunci actuala doamna Hefner care si admitea ca nu il vazuse niciodata gol. Deci casatorie din interes, dar ca sa demonstrez cu adevarat am realizat o mica ancheta despre ce vor femeile cu adevarat.
- Bani. Dupa cum spune Kanye West, un acord prenuptial e musai. Si nu numai el, pe toate forumurile despre drepturile barbatilor scrie negru pe alb ca toate femeile sunt niste usuratice avide de bani. Si desi sunt usuratice, ele devin frigide brusc in prezenta activistilor pentru drepturile barbatilor pentru ca acestia din urma platesc de obicei pensii alimentare care ii impiedica sa plateasca pentru operatiile estetice ale usuraticelor.
- Teoria scarii – una foarte stiintifica, spune ca femeile se transforma in niste cretine hipnotizate la vederea puterii. Uitati-va la Silvio Berlusconi care, in ciuda divortului care il costa 80.000 de lire zilnic, isi uneste destinul iubirii de o tanara de 27 de ani avida sa devina un star. Si faptul ca Silvio e, pe langa latin-lover-ul numarul unu al lumii, si foarte probabil sa reintre pe scena politica in forta e un afrodisiac mai mare decat o galeata de scoici.
- Comportamentul abscons – ca e bunga bunga sau o orgie la vila Playboy, femeile mor dupa bad boys. Nu trebuie sa cauti prea mult pe net pana sa dai de afirmatia deloc misogina “De ce femeile nu se uita la un tip de treaba ca mine?”. Site-uri precum Nice Guys sunt dovada faptului ca acesti barbati buni si cinstiti din epoca post-feminista sunt victimele unor stricate fara suflet jertfite pe altarul onaniei, in timp ce masculii ticalosi sunt ingropati in zeite grecesti pana la boase.
- Inabilitatea de a performa sexual fara asistenta medicala – aici, Crystal Harris da clasa si absolva magna cum laudae de la Academia Cautatoarelor de Bogatie dand termenului “happy end” o cu totul alta semnificatie.
Morala: pana cand femeile nu vor ajunge in pozitii cu bani si putere (la ultimul capitol ocupam 1% la nivel international conform Bancii Mondiale) o sa se tot intample dintr-astea si nu va mai plangeti, baieti. Tehnicile sunt vechi si sa fim seriosi: chiar daca ajungem sa avem bani sau putere tot o sa comentati apropo de aspectul nostru fizic. Pe bune, glumele sunt depasite deja. RFI
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
