Europa: 26 februarie 2013 / “Prima Pagină”
| 26/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Revista presei de la RFI.
Spiegel: Un sistem electoral numit “porcărie”. Alegerile din Italia sunt un haos. Dar situația nu e dată doar de cursa extrem de strânsă, ci mai ales de un sistem electoral care îi depășește atât de politicieni, cât și pe observatori. Seara trecută s-a desfășurat cam așa. Întâi au anunțat marele ziare italiene că pe primul loc în sufragii se află coaliția de centru-stânga din jurul lui Pier Luigi Bersani. Apoi au anunțat televiziunile că dimpotrivă, alianța de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi e în frunte. Trustul Mediaset al fostului premier îl dădea mai târziu câștigător pe candidatul antisistem Beppe Grillo – ba în Camera Deputaților, ba în Senat.
Confuziile privind viitorul politic al Italiei sunt date însă în majoritate de sistemul de vot extrem de complicat. Parlamentul bicameral este ales cu voturi diferite pe fiecare cameră. Camera Deputaților este aleasă la nivel național, Senatul însă la nivel regional. Codul electoral italian îi asigură celei mai puternice formațiuni politice automat majoritatea în Camera Inferioară prin atribuirea directă a 340 de mandate din cele 630 existente. Scopul e ca guvernarea să fie susținută stabil la deputați.
Faptul că Senatul e ales altfel și că are aceleași drepturi legislative precum Camera Deputaților poate duce la majorități diferite și la un blocaj instituțional de nerezolvat. Rezultatul din Senat depinde în ultimă instanță de performanța electorală din regiuni, cu Lombardia și Sicilia care fac jocurile datorită ponderii mari în populația țării. Apoi, partidele pot candida singure sau în alianță. Fostul premier Mario Monti, de exemplu, a candidat singur în Senat, dar cu alte două formațiuni la deputați. La Camera Inferioară votează persoanele peste 18 ani, la Senat vârsta minimă e de 25 de ani. Un partid care câștigă o regiune primește prin redistribuire cel puțin 55% din mandatele de senator ale regiunii. Sunt 315 senatori la Roma. După aceste explicații puteți înțelege de ce mulți italieni numesc acest sistem de vot porcellum.
Le Figaro: Beppe Grillo și cutremurul din Italia. Mișcarea 5 Stele a promis că va zgudui sistemul politic din Italia. Și și-a îndeplinit promisiunea cu brio. Campania sa antisistem ar putea însuma 100 de aleși în Camera Deputaților și Senat. Culmea este că votanții comicului Beppe Grillo nu sunt nicidecum nilte personaje marginale ale societății cărora li s-ar putea reproșa 
ceva. Nu. Sunt tineri, sunt educați, sunt angajați în posturi de doctor, infirmieră, grafician, economist și sunt nemulțumiți de felul cum se face politică în Italia în general. Nu sunt anti Monti sau anti Berlusconi sau anti Bersani. Ei sunt anti toți! Și au crezut că un personaj precum Beppe Grillo e destul de sincer încât să facă ce a promis: să deschidă Parlamentul Italiei precum o conservă cu ton. Grillo însuși nu poate candida pentru un mandat de parlamentar. Are cazier penal, a fost condamnat pentru omor din culpă în anii 90. Dar mesajul său promovat pe internet și în marile piețe ale orașelor italiene a prins la lume nu din cauza conținutului programatic, ci tocmai din lipsa acestuia. Sigur, gesturile populiste nu au lipsit. Dar întrebarea e, de fapt, ce mai e populist în zilele noastre? Aleșii ce reprezintă Mișcarea 5 Stele și-au redus voluntar salariile, au renunțat la mașinile de serviciu și altele. Este populism? Sau mai degrabă o îndeplinire a unor doleanțe ale oamenilor ce au fost făcute de mulți ani încoace?
The Times: A-A-Am pierdut ratingul de top. Pe 22 februarie, Marea Britanie a intrat în rândul statelor europene care şi-au pierdut ratingul maxim AAA, corespunzător încrederii în rambursarea datoriei publice, în momentul în care agenţia de rating Moody’s a retrogradat ţara la Aa1. Este o ruşine pentru primul ministru David Cameron, dar nu un şoc pentru pieţe, notează The Times, care încurajează guverul să continue politica de austeritate.
Impactul concret al retrogradării datoriei este, după câte s-ar părea, mai puţin dramatic decât fusese anticipat. Toată lumea se aştepta ca Marea Britanie să-şi piardă ratingul AAA în următoarele săptămâni. Singura surpriză este faptul că Moody’s a luat această decizie înaintea votării bugetului din luna martie. Nonşalanţa de care au dat dovadă investitorii atunci când Franţa şi Statele Unite şi-au pierdut ratingul maxim sugerează că reacţia pieţelor se aseamănă mai degrabă cu o ridicare de umeri decât cu o cutremurare.
Şi totuşi, din punct de vedere politic, acest lucru este foarte important, nu în ultimul rând pentru că [ministrul Finanţelor] George Osborne a declarat că menţinerea ratingului AAA al Marii Britanii ar fi un criteriu cheie de evaluare a succesului strategiei sale de reducere a deficitului. Unii dintre criticii săi, inclusiv “ministrul din umbră” al Finanţelor, Ed Balls, susţin că pierderea acestui rating demonstrează că strategia a eşuat şi că trebuie să fie schimbată direcţia. Dar ziarul consideră că problema nu provine din faptul că strategia stabilită de coaliţie în 2010 ar fi fost greşită. Ci din faptul că guvernul nu a reuşit să pună în aplicare această strategie cu suficientă vigoare şi curaj politic. RFI.
Revista Presei de la Deutsche Welle
Că economia şi morala nu fac neapărat casă bună, se ştie demult. Dar că relativismul moral devine monedă curentă şi în politică, poate părea mai mult decît surprinzător.
În cel mai scurt răstimp, viteza cu care politicienii creştin-democraţi îşi iau rămas bun sau abandonează pur şi simplu principii morale care păreau a fundamenta un program şi o atitudine a devenit de-a dreptul consternantă pînă şi pentru analiştii cei mai versaţi. Partidul cancelarei Merkel s-ar afla într-o defensivă, devreme ce mai nici unul din vectorii programatici din anul 2009, cînd coaliţia creştin-liberală a preluat guvernarea Germaniei, nu mai este activ azi, în pragul noilor alegeri, remarcă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG.
Dezbărarea de principii se vede cu ochiul liber, fiind de-a dreptul flagrantă şi, mai grav încă, galopantă, remarcă DIE WELT. Ziarul admite pe un ton concesiv că cel care se schimbă în permanenţă îşi este sieşi credincios, dar se întreabă totuşi care este esenţa, nucleul identitar al unui partid conservator, ajungînd la concluzia că indiferenţa şi confuzia s-au aşternut peste toate. Dar, a confunda această stare de spirit cu valorile liberalismului, ar fi o eroare, avertizează cotidianul citat. Fiindcă altele par a fi motivele succesivelor schimbări la faţă.
Creştin-democraţii lui Merkel năpîrlesc într-un ritm aiuritor. Serviciul militar? Superfluu! Energia nucleară? Mulţumim dar nu servim! Mamă şi gospodină? Un rol vetust! Taxe de studii? Luaţi-le! Salariu minim? Fireşte, însă… Şi acum, căsătoriile homosexuale. Ce-i drept, ele nu sunt tema preferată a Angelei Merkel, dar au fost impuse de calcule politice, consecinţa ultimă fiind preschimbarea Uniunii Creştin-Democrate într-o Uniune Pragmatic-Democrată, eligibilă de pătura largă de mijloc, a societăţii – deduce WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG.
Din estul luteran al Germaniei, cotitura făcută de creştin-democraţi este salutată cordial de MÄRKISCHE ALLGEMEINE din Potsdam în timp ce din mai septentrionalul Oldenburg, NORDWEST-ZEITUNG aminteşte că pentru evoluţia unei societăţi, pentru viitorul ei, nu toate formele de convieţuire matrimonială sunt egale între ele.
Dacă nu o crasă schimbare, măcar o nuanţare de atitudine faţă de Turcia, mai exact faţă de posibilitatea aderării acesteia la Uniunea Europeană, se distinge în politica actualului guvern de la Berlin, cu prilejul vizitei efectuate de Angela Merkel la Ankara. Acolo, şefa guvernului de la Berlin a încercat să reanime negocierile aderării Turciei la UE dar a făcut-o într-un moment în care locuitorii ţării de la Bosfor sunt cum nu se poate mai puţin interesaţi de a face parte din clubul european, relevă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.
Cu toate acestea, Merkel şi echipa care o însoţeşte nu s-a prezentat în faţa gazdelor turceşti în postura unei solicitante şi nu o va face nici în viitor, constată MÄRKISCHE ODERZEITUNG, ceea ce nu înseamnă că musafirei germane nu-i va fi dat să resimtă masiva sporire a încrederii turcilor în propriile lor forţe, cum de altfel s-a întîmplat şi cu prilejul vizitei premierului Erdogan în Germania.
Acesta, notează SCHWÄBISCHE ZEITUNG îi va pune sub nas cancelarei Merkel catalogul său de exigenţe şi revendicări: nici un fel de test de limbă germană pentru turci, în schimb, acordarea posibilităţii celor trecuţi de vîrtsa de 23 de ani de a opta pentru una din cele două cetăţenii posibile. Este ca şi cum puternicul dar iritabilul bărbat de la Bosfor ar da de înţeles că a apus vremea în care germanii credeau că le pot dicta turcilor cît au voie să întindă coarda.
Aşa stînd lucrurile, conchide BADISCHEN NEUESTEN NACHRICHTEN, după ce evidenţiază ascensiunea Turciei la rangul de putere mijlocie şi spectaculosul ei miracol economic, este mai mult decît limpede deja de pe acum că şansele unei influenţe a Bruxelles-ului asupra Ankarei sunt considerabil diminuate.
Dar Bruxelles-ul are acum şi alte griji, ceva mai mari. Criza datoriilor a ajuns în centrul vital al zonei monetare euro, prin situaţia precară a Franţei şi Italiei, anunţă DIE WELT pe prima pagină. Cît despre Londra, care ar dori să întoarcă spatele Uniunii Europene, nici ea nu stă pe roze de cînd agenţia de rating Moody’s a confirmat deunăzi ceea ce demult se ştia şi anume că economia Marii Britanii a intrat într-un impas, sesizează DE VOLKSKRANT din Amsterdam.
Iar de la Moscova, NOWYJE ISWESTIJA precizează că retrogradarea credibilităţii ţării de la triplul A constituie şi o lovitură dată premierului Cameron şi ministrului său de finanţe Osborne. Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
