Europa: 21 noiembrie 2012 / Mitul transparenţei
| 21/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Franţa a pierdut calificativul maxim din partea a încă unei agenţii de rating. Franţa a rămas fără nota maximă din partea agenţiei de rating Moody’s, care a retrogradat ţara cu un nivel la Aa1, după ce în ianuarie Standard & Poor’s (S&P) a redus rating-ul Franţei cu o treaptă de la nivelul de top. Printre cauzele care au determinat reducerea rating-ului se numără 
rigiditatea pieţei muncii şi a celei de servicii, plus nivelul scăzut al inovaţiei, care erodează treptat competitivitatea Franţei şi industria orientată spre export, a arătat Moody’s într-un comunicat. Dintre principalele agenţii internaţionale de evaluare, doar Fitch mai păstrează rating-ul de top, “AAA”, pentru Franţa, iar toate trei îi ataşează perspectivă negativă. Pierderea notei maxime de la două agenţii poate fi problematic pentru Franţa, întrucât fondurile de investiţii cer în general ca activele lor cele mai bune să aibă cel puţin două astfel de calificative pentru a fi păstrate în portofoliu. În al doilea rând, costurile de finanţare ale Franţei ar putea creşte, iar guvernul de la Paris se chinuie deja să reducă deficitul bugetar, scrie Thomson Reuters. Pieţele au primit cu calm anunţul agenţiei, analiştii arătând că retrogradarea era aşteptată de mai multă vreme, iar ţara continuă să beneficieze de randamente foarte scăzute pentru obligaţiunile proprii. Anterior, publicaţia britanică The Economist descria Franţa ca fiind “bomba cu ceas a Europei”, însă această idee a fost respinsă de mai mulţi analişti. Integral in Ziarul Financiar
Ivo Sanader, zece ani de închisoare pentru corupţie. Fostul premier croat, Ivo Sanader, a fost condamnat marţi de un tribunal din Zagreb la zece 
ani de închisoare. El este acuzat că ar fi luat milioane de euro mită de la gigantul energetic ungar MOL şi de la o bancă austriacă. “Inculpatul Ivo Sanader este condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare”, a anunţat judecătorul Ivan Turudici, în timp ce fostul premier croat din prioada 2003-2009 asculta verdictul cu o expresie gravă. Ivo Sanader, artizanul aderării Croaţiei la NATO, este primul înalt demnitar judecat la Zagreb. El este acuzat că ar fi primit mită de peste zece milioane de euro de la gigantul maghiar al energiei, MOL şi de la banca austriacă Hypo Alpe Adria Group. Parchetul a cerut o pedeapsă de 15 ani, adică cea mai mare existentă în acest tip de dosar. “Sanader nu a protejat interesele Croaţiei, ba mai mult, a utilizat funcţia de premier în propriul său interes”, a declarat procurorul de la Zagreb, reamintind că în momentul inculpării sale, acuzatul fugise în Austria, ţară în care a fost arestat şi care l-a extrădat. După ce a făcut un an de detenţie preventivă, Sanader a venit la proces, unde şi-a pledat nevinovăţia, afirmând că este “victima unui proces politic, a unei vânători de vrăjitoare”. Avocaţii săi au cerut achitarea clientului lor. Fostul premier Sanader este implicat şi într-un alt proces, unde e acuzat că ar fi deturnat mai multe milioane de euro în favoarea sa sau a partidului său conservator, Uniunea Democratică Croată, astăzi aflat în Opoziţie. În total, justiţia croată instrumentează cinci dosare împotriva ex-premierului, toate pentru corupţie sau abuz de putere. Nu-i de mirare că în aceste condiţii, Ivo Sanader a devenit cea mai nepopulară persoană din Croaţia. RFI
Ministru austriac: Nu este necesar ca toate statele UE să aibă reprezentanţi în CE. Ministrul austriac de Externe, vicecancelarul conservator Michael Spindelegger, propune o reformă profundă a instituţiilor 
europene, apreciind că nu este necesar ca fiecare stat membru să fie reprezentat în Comisia Europeană. “Chiar avem nevoie de comisari europeni din fiecare stat membru al UE? Eu aş spune că nu”, a declarat Spindelegger, apreciind că apărarea intereselor ţării sale nu depinde neapărat de prezenţa unui comisar austriac în cadrul Executivului UE. “Avem nevoie de un proces de reformă transparent, deschis. Trebuie să participe toată lumea – societatea civilă, parlamentarii naţionali şi europeni, guvernele”, a continuat şeful diplomaţiei austriece. Michael Spindelegger propune ca preşedintele Comisiei Europene să fie ales direct de către cetăţeni. În plus, vicecancelarul austriac consideră că, în contextul crizei economice, este necesar un comisar UE pentru moneda euro. Mediafax
Criza șterge o generație de progres în Grecia. Problemele economice îi forțează pe tot mai mulți greci să renunțe la orașele fără locuri de muncă și cu multe cheltuieli în favoarea satelor, unde speră că își pot câștiga traiul din 
agricultură și creșterea animalelor. Jurnaliștii ”The Wall Street Journal” au vizitat Grecia rurală, unde au găsit tot mai mulți foști orășeni aflați în căutarea unei vieți mai ieftine. Timp de zeci de ani, Panagiotis Triantafyllopoulos a lucrat în Atena ca muncitor într-o tipografie şi designer grafician, însă ultima ocupaţie se rezumă la a realiza ambalaje ingenioase pentru companiile multinaţionale din domeniul farmaceutic. Astăzi, bărbatul de 54 de ani îşi petrece zilele adunând lemne de foc, având grijă de puii de pasăre şi pregătindu-se pentru recolta de măsline de pe colina satului în care locuieşte, în sud-vestul Greciei. Aflat în imposibilitatea de a găsi o slujbă timp de doi ani de la concedierea sa, Triantafyllopoulos a realizat că nu are o altă alegere de făcut decât aceea de a se întoarce către locul unde s-a născut, începând de vara trecută, şi să încerce să supravieţuiască din ceea ce poate cultiva pe micul lot de teren al familiei sale. „Sunt un biet începător”, spune Triantafyllopoulos, care a venit în Atena la vârsta adolescenţei în 1975, făcând parte dintr-un val de tineri care s-au deplasat de la zonele rurale ale Greciei, înspre mirajul urbanistic. „A fost o decizie grea să ne întoarcem. Visam la ceva măreţ.” După aproape cinci ani de recesiune chinuitoare, care a majorat rata şomajului la aproape 25%, motorul de dezvoltare al Greciei funcţioneză în sens invers. Familiile care şi-au recuperat locul în clasa de mijloc, în decadele de după cel de-al Doilea Război Mondial, se reîntorc în timp printr-o alunecare dureroasă. Liber-profesioniştii şi comercianţii se mută înapoi cu părinţii vârstnici sau se reîntorc în satele natale. Unii dintre ei se întorc la slujbe murdare sau periculoase precum ciobănitul sau marinăritul pe vasele comerciale, ocupaţii care au fost aproape abandonate de greci pe măsură ce ţara lor devenea mai prosperă. Comercianții preferă să părăsească ţara. În timp ce liderii Uniunii Europene analizează metodele de a uşura povara datoriei Greciei şi posibilitatea de a oferi noi fonduri de ajutor, contracţia constantă a economiei ameninţă să şteargă complet progresele înregistrate de o generaţie întreagă. Puterea de cumpărare a salariaţilor cu salariul minim pe economie din Grecia a atins nivelul înregistrat ultima dată în 1970 – în timpul unei perioade marcate de o dezvoltare rapidă care a creat clasa de mijloc urbană – potrivit unui studiu realizat de Labour Institute, un institut de cercetare cu privire al economia Greciei şi a politicii sociale. Venitul mediu este la aceeaşi valoare pe care o avea acum mai bine de 10 ani. Criza financiară l-a făcut pe Triantafyllopoulos să se întoarcă în timp, acolo de unde a început. Acesta doarme acum în patul încadrat de o margine metalică în care a fost născut în 1958. Uneori, noaptea, priveşte insistent la acelaşi tavan din bucăţi de lemn la care privea şi pe vremea când era copil, în timp ce se întreba ce-i rezervă viitorul. Integral in Adevarul.
Mitul transparenţei. Viaţa particulară, sfera intimă, pudoarea, sunt repere demodate, inutile în zilele noastre, decretează adepţii transparenţei instituite în reţelele sociale ale internetului. Dar cui slujeşte dictatul transparenţei? Un plimbăreţ obişnuit să mai privească şi în jur, cînd îşi poartă paşii pe străzile 
marilor oraşe, mai cu seamă în unele cartiere “şic”, ar putea fi uimit de absenţa perdelelor la geamurile mari şi largi ale multor vile şi blocuri luxoase. Cu doar cîteva decenii în urmă, în Germania, într-o desfăşurare orgiastică de pliseuri şi volane, perdelele acopereau complet ferestrele locuinţelor particulare. Această modificare de “decor” survenită în spaţiul individual şi public poate trece drept un prim indiciu superficial, vizibil, al “transparentizării” societăţii. Transparenţa (cu toate variaţiunile sale semantice şi conotaţiile sociale) nu este însă de toată lumea şi nici peste tot rîvnită. Unii tînjesc după ea, alţii o evită; unii o ridică în slăvi, la rang de doctrină sau principiu liber asumat, alţii o detestă, resimţind-o (atunci cînd este instituită sau propovăduită doctrinar) ca pe o constrîngere. Noua lege a transparenţei adoptată în unele landuri federale a pornit, între altele, de la dorinţa cetăţenilor de a contracara corupţia, evaziunile fiscale, de a împiedica risipa banilor publici, de a consolida încrederea în administraţia şi instituţiile statului. Lista reacţiilor contradictorii, pe care însă această noţiune transferată din domeniul fizicii în viaţa socială şi mai ales în cea politică le stârneşte, rămîne deschisă. În era digitalizării, a internetului, a proliferării reţelelor de socializare, numărul adepţilor şi adversarilor transparenţei sporeşte cu fiecare zi şi sub impactul unor intervenţii polemice, provocatoare. Integral la Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
