Europa: 1 Martie 2013 / O soluţie într-o sticlă de vodcă
01/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Băncile europene, între profit şi pierderi. În timp ce liderii Uniunii Europene încearcă să aducă mai multă transparenţă în sistemul financiar comunitar, băncile îşi văd în continuare de activitate. Unele anunţă profit şi că vor plăti dividende acţionarilor, în timp ce altele raportează pierderi colosale. Cel mai bine se simt băncile din partea de nord a Uniunii Europene, care în ciuda unor pierderi în filiale, anunţă profit. Astfel, grupul austriac Erste a raportat pentru anul trecut un profit net de peste 480 de milioane de euro, în condiţiile unor provizioane în scădere la nivelul grupului şi a majorităţii subsidiarelor, mai puţin România şi Croaţia. În acelaşi timp, Erste Grup a avut parte de o uşoară scădere a valorii activităţilor financiare, cu trei procente, până la 7,22 miliarde de euro. Explicaţia o reprezintă scăderea venitului net din dobânzi şi a celui din taxe şi comisioane, chiar dacă au crescut veniturile nete din activităţi de tranzacţionare. Reducererea veniturilor din dobânzi este dată de contextul economic defavorabil şi cererea redusă pentru credite. Situaţia a fost şi mai nefavorabilă pentru filiala din România a Erste, BCR, care a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 1,2 miliarde de lei, adică 277 milioane de euro. Rezultatul negativ anual reprezintă o premieră pentru BCR, deşi de la începerea crizei financiare, banca a mai înregistrat pierderi trimestriale sau semestriale. Pierderile din România sunt însă mici pentru Erste Grup, dacă sunt comparate cu rezultatele unei mari bănci din Spania, Bankia. Deşi salvată de la faliment cu un ajutor european de 18 miliarde de euro în decembrie anul trecut, banca spaniolă naţionalizată Bankia a anunţat o pierdere record de 19,19 miliarde de euro în 2012 şi de 21,23 miliarde de euro pentru ansamblul grupului BFA-Bankia. RFI.
Herman Van Rompuy: Ieşirea Marii Britanii din UE va avea un „preţ“ pentru Londra. Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a avertizat, joi, Marea Britanie împotriva unei eventuale ieşiri din UE, afirmând că o astfel de plecare va avea “un preţ” pentru Londra, relatează AFP. „Plecarea este o decizie voluntară, liberă şi este perfect legitimă, dar ea are un preţ“, a declarat Van Rompuy la Londra, în cursul unei conferinţe europene despre mijloacele de relansare a zonei euro şi despre locul Marii Britanii în Europa. Premierul britanic David Cameron a promis în ianuarie, sub presiunea euroscepticilor, să organizeze până la sfârşitul lui 2007 [n.r 2013] un referendum privind menţinerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată. Cameron vrea să repatrieze prerogativele Bruxelles-ului către Londra, în special în domeniul “afacerilor sociale şi infracţionale. „Presupun că celorlalte ţări din UE “nu le place în mod deosebit această idee“, dar „nu se mai tem de ea“, a apreciat Van Rompuy. „Cum să convingi o cameră plină de persoane dacă mâna ta rămâne agăţată de clanţă?“, a continuat el. „Să părăseşti clubul este legal posibil. Dar nu este vorba despre plecare. Aceasta ar fi o problemă mult mai complicată şi o decizie dificil de aplicat, pe plan legal şi politic (…). Să te gândeşti la un divorţ după 40 de ani de căsătorie“”, a adăugat el, o aluzie la intrarea Marii Britanii în UE în 1973. Adevarul.
Putin către Hollande: fără o sticlă de vodcă nu putem găsi o soluţie la dosarul sirian. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, astăzi, după o întrevedere la Moscova cu omologul său francez, Francois Hollande, că este imposibil să se găsească o soluţie la criza siriană “fără o sticlă de vodcă”. “În ceea ce priveşte Siria, am discutat foarte serios. Trebuie să ascultăm opinia partenerilor noştri cu privire la anumite aspecte ale acestei probleme complicate”, a declarat Vladimir Putin, în cursul unei conferinţe de presă la Kremlin cu Francois Hollande. “Mi se pare imposibil să vedem clar nu doar fără o sticlă de vin, ci fără o sticlă de votcă”, a glumit şeful statului rus, citat de AFP. “Trebuie să ne gândim”, a adăugat Putin despre care se ştie că nu consumă alcool. “Cu o sticlă de (vin de) porto”, a răspuns glumind preşedintele francez. Francois Hollande “a formulat noi propuneri despre care am putem discuta cu toţi partenerii noştri şi încerca să le punem în aplicare”, a subliniat Vladimir Putin fără alte precizări. Preşedintele Hollande a reiterat la Moscova faptul că Franţa doreşte plecarea preşedintelui Assad, la fel ca alte ţări occidentale, în timp ce Rusia consideră că numai sirienii pot să decidă soarta ţării, unde în urma revoltei izbucnite acum doi ani au fost ucise peste 70.000 de persoane, conform datelor furnizate de ONU.EVZ
Guvernul Sloveniei este al doilea după cel al Bulgariei care se prăbuşeşte în ultimele două săptămâni din cauza scăderii nivelului de trai şi a politicienilor corupţi. Guvernul Sloveniei, prima ţară fost-comunistă care a intrat în zona euro, a devenit al doilea din tot atâtea săptămâni, după cel din Bulgaria, care s-a prăbuşit sub presiunea furiei populaţiei faţă de austeritate şi politicieni. Parlamentul sloven a votat pentru demiterea premierului Janez Jansa şi a coaliţiei sale de guvernare în contextul în care populaţia protestează încă din noiembrie contra măsurilor de austeritate împlementate într-o economie în recesiune şi din cauza unui scandal de corupţie şi fraudă în care sunt implicaţi mai mulţi politicieni, inclusiv premierul. Guvernul lui Jansa este demis la doar un an după ce a preluat conducerea în timpul celei mai severe crize economice şi politice din cei 22 de ani de independenţă ai fostei republici iugoslave. Partidul Democratic condus de Jansa şi-a pierdut credibilitatea în ianuarie, când fostul premier nu a reuşit să justifice în faţa procurorilor provenienţa unor active personale de peste 210.000 euro pe care nu le-a declarat şi pentru care nu a plătit taxe. La fel ca în Bulgaria, străzile oraşelor din Slovenia au fost inundate cu protestatari, exasperaţi de şomajul ridicat, aflat la maximul ultimilor 14 ani, şi de scăderea standardelor de viaţă din cauza reducerilor de cheltuieli guvernamentale, notează agenţia Thomson Reuters. În prezent rata şomajului depăşeşte 12%. Protestele au continuat şi luna trecută, acestea fiind unele dintre cele mai ample manifestaţii din Slovenia de când ţara şi-a obţinut independenţa în 1991. Conducerea interimară a guvernului va fi asigurată timp de un an de Alenka Bratusek, expert financiar şi liderul principalului partid din opoziţie, existând şi posibilitatea extinderii mandatului său până la alegerile din 2015. Astfel, Bratusek ar putea deveni prima femeie premier din Slovenia, dacă va reuşi să formeze o coaliţie responsabilă cu stabilizarea finanţelor statului şi să evite solicitarea unui bailout financiar extern. Parlamentul va vota propunerea de cabinet a lui Bratusek cel mai probabil la sfârşitul lunii martie. Bratusek, se opune puternic austerităţii şi şi-a stabilit ca priorităţi creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, scrie EUobserver. Citându-l pe Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie, ea compară austeritatea cu un “medicament medieval”. “Îi iei sânge pacientului, iar dacă starea lui nu se îmbunătăţeşte, îi iei mai mult sânge. Prioritatea noastră este creşterea economică şi noi locuri de muncă, care să aducă bunăstare pentru toată lumea. Nu va exista un scenariu ca al Greciei pentru Slovenia”, a afirmat premierul interimar în faţa parlamentarilor. Integral in Ziarul Financiar
Politică, populism, show. Italia, intrată într-un grav impas după recentele alegeri, rămîne pe mai departe prizoniera populismului, un serios subiect de îngrijorare pentru întreaga Europă şi ţinta unor remarci deloc reverenţioase. Că alegerile parlamentare din Italia au semănat mai degrabă cu o farsă tragi-comică, decît cu un scrutin menit să scoată Italia la liman, că ex-comediantul Beppe Grillo, considerat realul învingător al evenimentului electoral împreună cu resuscitatul Silvio Berlusconi, fac mai degrabă impresia unor clowni, a unor saltimbanci decît a unor oameni politici serioşi, sunt adevăruri bătătoare la ochi. Că adevărul supără uneori, că tonul face muzica şi că politicienii trebuie să-şi cîntărească bine cuvintele atunci cînd discursul lor este unul public , sunt constatări şi recomandări de care ar fi trebuit să ţină cont şi candidatul social-democrat la funcţia de cancelar federal al Germaniei, Peer Steinbrück. Dar cei familiarizaţi cu prestaţiile politice ale fostului ministru de finanţe în fosta mare coaliţie, ştiu că liderul social-democrat spune lucrurilor pe nume, fie ce-o fi. Aşa s-a întîmplat şi deunăzi cînd, în timp ce îngrijoratul preşedinte al Italiei stătea de vorbă cu Angela Merkel, Steinbrück, cu prilejul unei întruniri separate, şi-a exprimat consternarea că cei doi clowni, alias Grillo şi Berlusconi, au cîştigat scrutinul. Mai mult decît atît, Beppe Grillo a fost calificat drept un adevărat clown de profesie care nu are nimic împotrivă să fie considerat tale quale, în timp ce Berlusconi ar fi un clown cu o doză suplimentară de testosteron. Decît că aprecierile lui Steinbrück despre cei doi populişti păcătuiesc ele însele prin populism şi vulgaritate. Urmarea a fost că preşedintele Italiei a refuzat să ia dineul cu Steinbrück, care la rîndul său a înţeles refuzul, dată fiind situaţia din Italia, fără însă a-şi retrage cuvintele, precizînd doar că intenţia sa nu a fost ofensatoare. In fond a spus doar ceea ce a gîndit. Aşa cum a făcut-o în repetate rînduri stîrnind de fiecare dată şi un val de consternare în cercurile politice de acasă sau din străinătate, după caz. De astă dată, cotidianul Corriere della Sera i-a acordat lui Steinbrück calificativul de rege al călcatului în străchini. In această baie de populism politic şi retoric, pentru analiştii rutinaţi, familiarizaţi cu fenomenul „Berlusconismului”, „tsunamiul” pe care Beppe Grillo şi formaţiunea sa Movimento 5 Stelle l-a promis alegătorilor şi care realmente s-a produs (alegătorii săi entuziaşti provenind din toate categoriile sociale) pare totuşi surprinzător. Fiindcă ce poate institui, după ce totul a fost măturat din cale, cum sună sloganul „grilliştilor”, ex-comicul „stilat” de un webdesigner, mai precis de Gianroberto Casaleggio, autorul unui opuscul intitulat „Web ergo sum”, care susţine pe blogul său teza că doar comunicarea nestîjnenită, liberă, poate schimba lumea? Integral la Deutsche Welle
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
ciudat dar nu surprinzator ce se intampla in jurul nostru! oare va intra si Romania in jocul “schimbarii”. ma gadesc la “suparata” de la Barlad care graia asa de frumos in “limba romana”
mar, eu cred ca noi am fost primii si la noi a inceput in ianuarie anul trecut! Tare l-as lua la puricat pe Felix si ai lui! Din nefericire chiar nu am cum 🙁