Rusia şi colonizarea adriatică
| 29/03/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International, Politeia Digest, Stiri Europene |
Mare calm, soare… şi oportunităţi de afaceri. Din ce în ce mai mulţi ruşi se stabilesc în fosta republică iugoslavă, candidată la UE, profitând de vechile legături istorice şi culturale.
Rusul Vadim Sundukov îşi începe fiecare zi de muncă în acelaşi fel: o ceaşcă de cafea pe plajă. “Plajă, soare şi mare, ce poţi dori mai mult de atât?” întreabă el retoric sub umbrela lui de paie. Plaja unde domnul Sundukov vine să-şi bea cafeaua de dimineaţă se află la poalele fortificaţiilor seculare din Budva, orăşel pitoresc considerat ca fiind un element central al turismului din Muntenegru. Soarele străluceşte acolo 300 de zile pe an.
Pe scurt, se pot imagina locuri mai rele pentru a-şi începe ziua. Iată ce şi-a spus probabil domnul Sundukov atunci când a venit să-şi petreacă vacanţele pe coasta Adriaticii, acum 5 ani. Şi a decis să rămână aici. Împreună cu doi prieteni ruşi, el gerează o agenţie imobiliară în Budva. Clienţii nu lipsesc. În ultimii ani, atât de mulţi ruşi s-au stabilit pe litoralul muntenegrean încât Budva ar putea avea porecla Moscova pe mare.
Chiar şi în afara sezonului, 3 zboruri pleacă zilnic către capitala rusească, de pe aeroportul din apropiere. Şi acestea nu transportă numai turişti. Mulţi ruşi, majoritatea din clasa de mijloc, s-au stabilit definitiv pe coasta Adriaticii. Ei îşi oferă serviciile compatrioţilor care năpădesc coasta în timpul sezonului, sau au o activitate pe care o pot exersa din străinătate.
O tradiţie străveche
Ruşii perpetuează astfel o tradiţie străveche. Deja în secolul al XIX-lea, ruşii bogaţi veneau în Crimeea sau pe malurile Mediteranei, atraşi de clima blândă. Dar de mult timp, acesta nu mai este principalul motiv care îi incită să vină. Ei 
găsesc pe coasta Adriaticii calmul de care duc lipsă în Rusia. Moscova, în special, a devenit de netrăit. Primul lucru care a uimit-o pe Nadia Lapteva, când a aterizat în Muntenegru, a fost expresia “polako“. “Aceasta înseamnă “calm”, dar şi “nu te grăbi”, expresii pe care cu timpul am ajuns să le uit la Moscova. Acolo toată lumea trăieşte în grabă“. Anul trecut, ea a încercat să se întoarcă la Moscova. Dar nu a mai putut suporta blocajele cotidiene de trafic. În Budva, ea conduce una dintre cele trei şcoli ruseşti.
Pentru Constantin Pandipulovici, un programator de vreo treizeci de ani, toată această agitaţie este un factor decisiv. “Sunt mai multe crime comise în Moscova decât în Ciudad de México, numai ţigările, votca şi caviarul sunt ieftine acolo, şi de îndată ce începi să câştigi bani, KGB-ul îţi bate la uşă”. El nu regretă din Moscova decât viteza conexiunii Internet.
Faţă de Rusia, Muntenegru este o ţară normală. Deşi corupţia este generalizată, ţara este pe calea cea bună de a deveni unul dintre viitoarele state membre ale Uniunii Europene. Aderarea la NATO face de asemenea parte din lista de deziderate ale guvernului de la Podgorica. Ceea ce nu calmează totuşi ardoarea ruşilor. Muntenegru le oferă într-adevăr ceea ce alte ţări mediteraneene nu au: o cultură care prezintă similitudini puternice cu cea rusească. Ca şi ei, muntenegrenii sunt ortodocşi şi, fiind slavi, limbile lor sunt înrudite.
Chiar şi stemele lor sunt remarcabil de asemănătoare. Şi ruşii nu au nevoie de vize pentru a veni, ceea ce este de asemenea practic. La toate acestea se adaugă şi anumite legături istorice. Din secolul al XIX-lea, Moscova este protector al Serbiei, împreună cu care muntenegrenii alcătuiau o singură ţară până în 2006. Investiţiile ruseşti în turism au permis Muntenegrului să sufere mai puţin în urma crizei decât restul regiunii. Un mare număr de apartamente de lux au fost construite în împrejurimile Budvei în ultimii cinci ani, pentru cadrele Gazprom şi ai altor uriaşi din sectorul energetic.
Economia muntenegreană, în mâinile ruşilor
Cel mai recent proiect imobiliar domină peste un munte: un cartier sub supraveghere strictă, care oferă o vedere uluitoare asupra mării. Numele său oficial este Carsko Selo, satul ţarului, dar toată lumea îl numeşte satul rusesc.
Iar înaintarea ruşilor nu se opreşte la imobiliar. Alte sectoare sunt vizate. Cu şapte ani în urmă, oligarhul rus Oleg Deripaska a cumpărat fabrica de aluminiu din Podgorica, cel mai mare angajator din Muntenegru. Uzina cu pricina se află la baza a mai mult de jumătate din exporturile acestei mici ţări balcanice. Iată ceea ce a condus grupul de reflecţie german “Stiftung Wissenschaft und Politik” să spună, în 2010, că economia muntenegreană era în mâinile ruşilor.
Această situaţie nu este pe placul tuturor. Parlamentul European şi-a pus anumite întrebări în ultimii ani despre puternica influenţă rusească în ţară. Ruşii însă găsesc că aceste critici sunt deplasate. Unul dintre primii locuitori ai “satului rusesc”, un om de afaceri din Moscova, este indignat: “Când englezii au pus mâna pe Costa del Sol sau nemţii pe Mallorca, s-a plâns vreodată cineva?” Articolul original in De Volkskrant aduce in limba romana PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Un nou Cipru, sa speram ca nu se transfera si problemele aferente!
Cred ca pe langa migratia chineza asistam si la migratia rusa.
salut mar,
probleme adevarate dupa un scenariu bine pus la punct. Din nefericie 🙁
Hai să luăm partea bună a lucrurilor.
UE poate – sper – să zică “pas” aderării, Iar ăştia să-i ceară lui tătuca Putin să-i accepte ca exclavă dacă tot se simt aşţa bine cu ruşii.
Elena,
cand e vorba de rusi, nu poate exista o parte buna. Ei au stagnat in mentalitatea pe care a transplantat-o Petru ce Mare cnd le-a taiat barbile (unora chiar le-a smuls)
Sincer, nu mi se pare Rusia ma rea ca alt imperiu.
Cât de mult semănăm noi – ca mentalitate – cu ruşii şi cât cu vest-europenii?
Poate dacă nu ar fi trecut Bugul, am fi nutrit şi noi faţă de ea unele simpatii pravoslavnice.
Cred că în Boia am citit că diferenţa de succes în deznaţionalizarea românilor între Ungaria şi Rusia a rezultat mai mult din capacitatea diferită de asimilare forţată, nu neapărat din lipsa “bunelor” intenţii.
Dar din 1812 pentru noi Rusia e foarte aproape de răul absolut şi pe bună dreptate.
În fine, dacă muntenegrenii insistă să iubească Rusia, care ar fi cea mai proastă opţiune pentru UE?
Să-i lase pe ruşi să se îmbăieze în Adriatica şi să-şi păzească graniţele?
Sau să accepte Muntenegrul şi să-şi bage mortul în casă?