Georgia – cheia energetică a Europei
| 28/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, International |
In mozaicul rusesc, Georgia este fara indoiala una din cele mai importante piese. Caderea Georgiei in mainile Rusiei va insemna implicit totala dependenta Europeana de hidrocarburile cumparate de la rusi. Europa nu intelege acest lucru si 
America a incăput pe mainile celor care nu mai inteleg nici scopul ei politic si nici nu mai au grija de viitorul ei economic si militar. Din nefericire, Uniunea Europeana nu a fost niciodata indeajuns de sensibilă la problematica Transcaucazului, desi Europa ar trebui sa fie mai atenta decat orice alta regiune la aceste probleme, si s-ar cuveni sa faca mai multe eforturi pentru a obtine un acces cat mai direct – si mai ieftin – la aceste imense zacaminte din zona caspica.
Timp de un deceniu după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia nu a putut să împiedice ieşirea mai multor ţări din zonă sa de influenţă, dar a controlat situaţia în Caucaz ul de Sud garantând un minim de stabilitate. Ca rezultat a crizei datorată suspiciunilor de fraudare a voturilor la alegerile parlamentare din 2003, Eduard Şevardnadze şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte pe 23 noiembrie 2003 în timpul paşnicei Revoluţii a Trandafirilor. Preşedintele interimar a fost purtătorul de cuvânt al parlamentului Nino Burjanadze. Pe 4 ianuarie 2004 Mikhail Saakaşvili, conducător al Mişcării Naţionale – Democraţii (MND- fosta 
Mişcarea Naţională Unită), a câştigat alegerile presidenţiale şi şi-a început mandatul pe 25 ianuarie. Odată cu “revoluţia trandafirilor” şi venirea la putere a lui Mihail Saakasvili în ianuarie 2004, Georgia a ieşit de sub tutela rusă, dar era mult prea slabă pentru a se impune în propriile regiuni separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud.
Extinderea NATO şi a Uniunii Europene către Est şi căutarea de noi surse de energie au adus Georgia şi întregul Caucaz în centrul de interes al Statelor Unite şi al Occidentului în general. În regiune se întrezărea o alternativă la Rusia. Conflictele din Abhazia şi din Osetia de Sud şi-au pierdut astfel caracterul local şi au devenit elemente ale jocului geopolitic dintre Rusia şi Occident. De soluţionarea acestora depind, pe de o parte, o posibilă reconstrucţie a dominaţiei ruse în această regiune strategică, iar pe de altă parte, perenitatea şi dezvoltarea investiţiilor politice şi economice occidentale din ultimii ani. Conflictele au devenit însă şi mize importante în negocierile politice dintre Rusia şi Occident cu privire la viitorul regiunii Kosovo şi a Balcanilor. Nu este o exagerare atunci când se afirmă că orice conflict din regiune devine în mod automat o înfruntare mai mult sau mai puţin directă între Moscova şi occidentul European.
In conditiile scaderii dramatice a rezervelor din Marea Nordului si in situatia confuza din Iran si din Irak, importanta resurselor de hidrocarburi din Azerbaidjan si Kazahstan a devenit enorma. In 2000, Kazahstanul a descoperit cel mai mare camp petrolier din 1960 pana in prezent, cel de la Kazhagan, care abia urmeaza sa devina complet productiv. Atat companiile occidentale – mai ales din SUA si Marea Britanie, cat si Rusia sunt direct interesate sa obtina un acces privilegiat la aceste resurse. Statele Unite au fost deturnate de conflictele din Irak si Afganistan asupra carora si-au concentrat toate resursele si au neglijat aceasta zona de mare importanta strategica.
Pe 7 august 2008 izbucnea războiul dintre Georgia si Rusia pentru controlul provinciei georgiene secesioniste Osetia de Sud. Un conflict cu multe consecinţe pentru Georgia si pentru regiunea Caucazului, dar si pentru relaţiile internaţionale în general. Dupa incidentele din august 2008, lucrurile s-au complicat dramatic, mai ales ca Rusia foloseste sistematic pozitia ei de furnizor de hidrocarburi al Occidentului Europei pe de-o parte pentru a cumpara ieftin 
din Asia Centrala petrol si gaze pe care le vinde foarte scump in vest, pe de alta pentru a utiliza, asa cum s-a putut vedea foarte clar in ultimii ani, pozitia sa de furnizor ca parghie de influenta politica. Un control al Rusiei asupra oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan, care transporta zilnic 1 milion de barili din Azerbaidjan in Turcia si de acolo in intreaga Europa si in SUA, are toate sansele sa agraveze situatia. Prezenta trupelor rusesti in Georgia si Abhazia are o incidenta directa asupra securitatii transportului pe tronsonul georgian, mai ales dupa ce, un incendiu revendicat de teroristii kurzi a blocat aceasta conducta de mare capacitate.
Ocuparea portului Poti pune de asemenea sub semnul intrebarii viitorul proiectului european al gazoductului Nabucco, la care Romania este parte. Nabucco [ decedat intre timp] prevedea ca gazul din Azerbaidjan, principalul furnizor, sa ajunga la Poti si de acolo in Europa. Acum, Poti e ocupat, iar Gazpromul a facut Azerbaidjanului o oferta care ii confera, practic, monopolul asupra gazului azer. Pe scurt, o perspectiva mai degraba realista decat optimista se profileaza, anume aceea ca destabilizarea Georgiei sa interzica pe termen scurt si mediu orice ruta alternativa la cele controlate de Rusia pentru resursele caspice de hidrocarburi.
Poate si mai grav insa, increderea investitorilor in perspectiva acestor rute alternative scade dramatic, si va trece foarte mult pana ce ele vor deveni din nou fezabile. Pana atunci, sansa ca Rusia sa provoace un vid de putere in zona Caucaz – Marea Caspica se profileaza amenintator. Miza cea mai importanta a conflictului georgian, care reduce dramatic sansele de dezvoltare democratica atat pentru Georgia, cat si pentru Rusia, este, sub aspect economic, intregul pachet de proiecte legat de reteaua de transport a hidrocarburilor din Asia Centrala in Europa.
Lipsite de sprijinul american si european Georgia nu va putea rezista uneltirilor Kremlinului. Tradarea Georgiei este tradarea noastra. Noi vom suferi mai mult decat toti ceilalti din cauza abandonarii acestui mic si curajos stat.
P.S. Aricolul a fost scris la data de 11/04/2010 pentru Politeia Veche si republicat astazi pe nou sit Politeia.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Bună seara 🙂
@Theophyle, ce părere aveți despre alegerea noului președinte în Georgia, și cum vedeți acum o potențială apropiere a acesteia de Europa?
salut Adrian
pe scurt – no way!
Ah, acum am citit și articolul celalalt vis a vis de acest subiect.
Așadar ..sumbru.
Da, mai rau decat iti inchipui 🙁
Eh, Georgia a fost pierduta de mult. Cam din 4 aprilie 2008. Acum e doar actul final. Obama deja nu mai avea ce busuioc sa dreaga, dat fiind ca punctul culminant (7-16 August 2008) tot sub predecesorul sau se petrecuse.
Oricum, parerea mea e ca incercarea de extindere a NATO spre Ucraina si Georgia a fost de la inceput o aventura intrucatva imprudenta. Cand iti intinzi cortul in batatura aluilalt, nu vad de ce te-ai plange cand te alunga cu ranga, mai ales ca-ti e adversar de ceva vreme buna.