Geopolitică: Uniunea Europeană şi Turcia neo-otomană
| 03/03/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International, Ziarul de Duminica |
Republica Turcă este o ţară întinsă pe două continente cu o suprafata totala de 780,580 km². 97% din suprafaţa ţării se află în Asia (Anatolia) şi 3% Europa 
(peninsula Balcanică). Conform statisticilor din 2005 in Turcia traiesc 72,561,312 de persoane. Turcia are graniţe cu opt ţări: Grecia şi Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia şi Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; şi Irak şi Siria la sud. Turcia este o republică democratică, laică, constituţională. În octombrie 2005, Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Ankara. Turcia a fost un membru asociat al Comunităţii Economice Europene încă din anul 1963 şi a atins acordul uniunii vamale în 1995.
Asezare Geopolitica 1945-2007 – Turcia este un membru fondator al Naţiunilor Unite (1945), OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development – 1961), OIC (Organisation of the Islamic Conference – 1969), OSCE (Organization for Security and Co-operation in Europe – 1973), ECO (Economic Cooperation Organization – 1985), BSEC (Organization of the Black Sea Economic Cooperation- 1992) şi al G-20 (1999). La 27 octombrie 2008, Turcia a fost aleasă ca membru nepermanent al Consiliului Securităţii Naţiunilor Unite. Turcia este un membru eficient al Consiliului de la 1 ianuarie 2009. Turcia a fost în prealabil membra aa Consiliului Securităţii U.N în 1951-1952, 1954-1955 şi 1961. Un alt aspect definitor al relaţiilor externe ale Turciei a fost reprezentat de legăturile sale cu SUA. Bazat pe ameninţările comune ale Uniunii Sovietice, Turcia s-a alăturat NATO în 1952, asigurându-şi strânse relaţii bilaterale cu Washington pe tot Războiul Rece. În mediul de după Războiul Rece, importanţa geostrategică a Turciei s-a reorientat în apropierea Orientului Mijlociu, Caucaz şi Balcani.
Independenţa statelor turce din Uniunea Sovietică în 1991, cu care Turcia împarte moştenirea lingvistică şi culturală comună, a permis Turciei să-şi extindă relaţiile politice şi economice adânc în Asia Centrală. Cea mai proeminenta din realizarile sale a fost completarea cu multe miliarde de dolari provenita din conductele cu gaze naturale şi petrol de la Baku în Azerbaijan, la portul Ceyhan din Turcia. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, aşa cum mai este numită, a făcut parte din strategia politică externa a Turciei, de a deveni conducta de energie din vest. Totuşi, frontiera Turciei cu Armenia, un stat din Caucaz, rămâne închisă în urma ocupării teritoriului Azeri în timpul Războiului.
Economia Turciei: Generalitati – În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibil al Turciei a provenit din afara ţării. Turcia susţine un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră şi Ceyhan de la Mediterana, care serveşte deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer şi irakian. Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turceşti operează în Rusia, circa două milioane de ruşi vin anual în Turcia (un milion conform altei estimări), iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei.
Turcia este ca mărime a 15-a GDP (Produsul intern brut – prescurtat PIB) per PPP (paritatea puterii de cumpărare – PPC) a lumii, şi a 17 -a NGDP. Ţara este un membru fondator al OECD şi G-20. În timpul primelor 6 decenii ale republicii, între 1923 şi 1983, Turcia a avut o abordare cvasi-statistică, cu planificări stricte ale bugetului, iar guvernul impune limite pe participarea sectorului privat, comerţ străin, debit cu valută străină, investiţie directă străină. Totuşi, începând din 1983, Turcia a început o serie de reforme care au fost iniţiate de prim ministrul Turgut Ozal şi proiectate să schimbe economia din statistici, dintr-un sistem izolat la un sector privat; model bazat pe piaţă. Reformele impulsionează creşterea rapidă, dar această creştere a fost punctată de recesiunile mari şi crizele financiare din 1994, 1999 (urmând cutremurul din acel an) şi 2001, rezultând o medie de 4% GDP creştere/an între 1981 şi 2003. Lipsa reformelor fiscale suplimentare, combinate cu deficitele unui sector public mare şi în creştere s-au combina cu o corupţie pe scară largă, rezultată din inflaţia mare, un sector bancar slab şi volatilitate macroeconomică crescută.
Dupa criza economică din 2001, unele reforme au fost iniţiate de ministrul de finanţe, Kemal Derviş, ducand la scaderea inflaţiei la un număr cu o singură cifră, cresterea încrederii investitorului şi aport de investiţie străină; şi şomajul a scăzut. Previziunile FMI sunt de 6 % rata de inflaţie pentru Turcia în 2008. Turcia şi-a deschis treptat pieţele prin reformele economice, reducând controalele guvernului in comerţul străin şi investiţie, in privatizarea publică in industrie, liberalizarea multor sectoare private şi participarea investitiei străine.
Rata GDP a crescut intre 2002 – 2007 în medie cu 7,4%, care a făcut din Turcia o tara cu cele mai rapide creşteri economice din lume în timpul acelei perioade. Totuşi, creşterea GDP a scăzut la 4,5% în 2008 şi la începutul anului 2009 economia turcă a fost afectată de criza financiară globală, cu FMI prognozând o recesiune globală de 5,1% pentru anul 2009, comparată cu estimarea guvernului turc de 3,6%. Economia turcă devine dependentă de industrie în majoritatea oraşelor, mai ales concentrate în provincia vestică a ţării şi mai puţin pe agricultură, totuşi, agricultura tradiţională rămâne un stâlp pentru economia turcă. În 2007, sectorul agricol reprezintă 8,9 % din GDP, în timp ce sectorul industrial reprezintă 30,8% şi sectorul servicii reprezintă 59,3%. Totuşi, agricultura reprezintă 27,3% din forţa de muncă. Potrivit datei Eurostat, PPS, GDP turcesc a fost 45% din media UE în 2008. Sectorul turismului a experimentat rapid creşterea în ultimii 20 ani şi constituie o parte importantă a economiei. În 2008, au fost 30.927.192 vizitatori în ţară, care au contribuit cu 21,9 miliarde dolari la veniturile Turciei.
Alte sectoare ale economiei turce sunt: bancar, construcţie, tehnică casnică, electronice, textile, rafinarea uleiului, produsele petrochimice, minerit, fier şi oţel, industrias de maşini şi auto. Turcia are o industrie auto mare şi în creştere, care a produs 1.147.110 vehicule în 2008, fiind pe locul 6 ca producător în Europa(după Marea Britanie şi înaintea Italiei) şi al 15 lea în lume. Turcia este de asemenea una din naţiunile care este lider in construcţiile navale; în 2007 ţara s-a situat pe locul 4 în lume(după China, Coreea de Sud şi Japonia) în ceea ce priveşte numarul navelor comandate şi pe locul 4 în lume(după Italia, SUA şi Canada) în ceea ce priveşte numarul mega-iahturilor comandate.
Inflaţia mare la inceputul anilor 2000 a fost controlată şi aceasta a condus la lansarea unei valute noi, lira nouă turcă, care de la 1 ianuarie 2005 a întărit achiziţia reformelor economice. La 1 ianuarie 2009, lira nouă turcească a fost redenumită încă o dată ca Liră Turcească, cu introducerea unor noi bacnote şi monezi. Ca rezultat al continuării reformelor economice, inflaţia a scăzut la 8,2% în 2005 şi rata şomajului la 10,3%. În 2004 s-a estimat că 46,2% din totalul de venituri disponibile a fost de 20% pentru veniturile salariale de top, mai puţin de 20% au primit 6%. Turcia a profitat de o uniune vamală cu UE, semnată în 1995 pentru a-şi creşte producţia industrială destinată exportului, în acelaşi timp beneficiind de investiţiile străine de la UE în ţară. În 2007, exporturile au atins 115,3 miliarde dolari. Totuşi, importurile mari care s-au ridicat la 162,1 miliarde dolari în 2007 au ameninţat balanţa de schimb. Exporturile Turciei s-au ridicat la 141,8 miliarde dolari în 2008, în timp ce importurile s-au ridicat la 204,8 miliarde dolari.
După ani de nivele scăzute ale FDI (investitii externe directe – foreign direct investment), Turcia a avut succes, atrăgând 21,9 miliarde dolari în FDI în 2007 şi s-a aşteptat să atragă cifre crescute în anii următori. O serie de privatizări mari , stabilitatea promovată de negocierile aderării la UE a Turciei, creştere puternică şi stabilă, schimbări în sectorul bancar şi în telecomunicaţii, toate au contribuit la cresterea investiţiilor străine.
Forţele armate turceşti sunt a doua mare armată existentă în NATO, după Forţele armate ale SUA, cu o putere de 1.043.550 militari. Nu toţi cetăţenii turci barbati se potrivesc serviciului militar, astfel nu sunt obligati să facă armata pe o perioadă variată de timp de la 3 săptamani la 15 luni, depinzând de educaţie şi locaţia slujbei. Turcia nu oferă o alternativă civilă la serviciile militare. Turcia este una din cele 5 state membre NATO care este parte a politicii nucleare de partajare a alianţei, împreună cu Belgia, Germania, Italia şi Olanda. Un total de 90 de arme nucleare B61 sunt găzduite la Baza Aeriană Incirlik, dintre care 20 sunt alocate folosirii de către Forţele Aeriene Turce. În 1998, Turcia a anunţat un program de modernizare, în valoare de 160 miliarde dolari americani, pe o perioadă de 20 ani, în variate proiecte care includ tancuri, avioane de luptă, elicoptere si vase de război. Turcia îşi menţine forţele în misiuni internaţionale sub comanda Naţiunilor Unite şi NATO încă din 1950, incluzând misiuni de menţinere a păcii în Somalia şi fosta Iugoslavie şi sprijin pentru forţele coaliţiei în Primul Război din Golf. Turcia menţine 36000 de trupe în Republica Turcă a Ciprului şi a avut trupe desfăşurate în Afganistan ca parte a forţelor de stabilitate U.S.A. şi autorizate U.N, sub comanda NATO-ISAF încă din 2001. Din 2006, parlamentul turc îşi desfăşoară forţele de menţinere a păcii cu ajutorul vaselor de patrulă ale marinei şi detine în jur de 700 de trupe terestre, ca parte a extinderii Forţelor internaţionale ale U.N în Liban în urma conflictului dintre Israel-Liban.
Zonele de interese UE versus Turcia – Zonele in care interesele UE si ale Turciei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai reprezinta si interese americane pure, spre exemplu situatia din Orientul Mijlociu si sustinerea totala a Statelor Unite fata de Israel, in conflictele cu statele Islamice din regiune.
In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Turcia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte doua cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic.
Pentru a intelege felul in care este vazuta Turcia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) . Tabela T2 arata ca majoritatea popoarelor Europene nu vad Turcia in Uniunea Europeana in viitori 10 ani – 78%. 11% din europeni nu o doresc de loc alte 11% cred ca se va alatura inainte de viitori 10 ani.
Din punctul meu de vedere Turcia se afla intr-o noua perioada de ascendenţa economica si militara cu o reasezare politica si sociala complet diferita, as numi aceasta perioada ca post-kemalista (de la Mustafa Kemal Ataturk Paşa – intemetorul turciei moderne). Influenta armatei care a fost destinata de Kemal Ataturk ca garant al laicitati republicii a fost diminuata. Constitutia din 1961 care era doar o adaptare a constitutiei originale ale lui Ataturk, a fost schimbata in 1982 si in sfarsit amendata anul acesta (13 septembrie 2010). Un lucru este absolut clar, Republica Turca construita de Ataturk nu mai exista. Astazi Turcia este un stat Islamic cu o orientare bivalenta – spre occident economic si militar si spre Orientul mijlociu social, cultural si religios. Trebuie de mentionat ca aceasta tranzitie a fost facuta democratic si este fara indoiala vointa poporului turc.
In afara celor mentionate mai sus vreau sa fiu clar in predictia mea in care consider ca Turcia prin politica sa militanta impusa de tandemul Presedinte, Abdullah Gül si Premier, Tayyip Erdoğan ambi membri ai partidului “Justitie si Dezvoltare” (AKP) va crea divergente clare cu unele interese Europene inclusiv interese economice, militare si sociale.
Apartenenta NATO a Turciei va deveni in perioada urmatoare mult mai accentuata in cazul diminuari participarii Americane in acest pact sau minimalizata in cazul in care Statele Unite vor ramane dominant in aceasta alianta militara. Trebuie de amintit ca Turcia nu a permis Americanilor sa atace Irakul din bazele lor aflate in Turcia si nu a permis navelor americane sa intre in Marea Neagra prin Bosfor pe timpul crizei Georgiene. Ambele au pus multe probleme tactice si intrebari strategice forurilor militare americane.
In concluzie pot mentiona cateva puncte care pot elucida strategiile turce in viitoarea decada:
- Turcia este interesata in a deveni centru de transfer energetic (hub) spre Europa din Caucaz si din Orientul Mijlociu;
- Turcia este interesata sa devina interfata principala intre Europa si Orientul Mijlociu – economic, militar si social;
- Turcia este interesat sa fie membra a Uniunii Europene la nivel de influenta identic Germaniei, Frantei si Britaniei;
- Turcia are nevoie de Europa si NATO pentru a contracara influenta Rusiei in interesele ei vitale;
- Turcia doreste o Europa fara influenta Americana si un NATO in care americanii vor asigura numai securitatea nucleara;
Europenii vor trebui sa gandeasca ce fel de Europa isi doresc cu Turcia vor fi multe probleme, fara Turcia ar putea sa fie si mai multe probleme. Ramanerea Turciei in Orientul Mijlociu ar putea rezolva unele probleme temporare dar la nivel mediu si lung ar putea creea altele mai mari.
Politica Romaniei fata de Turcia este una mult mai reusita decat cea a multor state ale Uniunii. Romania isi vede interesele la nivel de Marea Neagra si vede in Turcia un partener valoros cu care poate coopera, totusi la un adica, Romania va trebui sa se alinieze majoritatii tarilor Uniunii Europene.
In acest articol ca si in articolele precedente m-am abtinut de a aduce in discutie opiniile mele personale pentru a analiza cat mai corect optiunile existente pe care cititorul ar trebui sa le gandeasca conform datelor prezentate. Un articol de concluzii generale in acest serial al Europei multipolare urmeaza in curand.
Bibliografie
CIA – Yearbook 2009;
Business Week
ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar Europe;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses – New Geopoltical Trends;
Ron Asmus, “Is enlargement dead?” German Marshall Fund;
The Economist;
The Wall Street Journal
Wiki under GNU.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Un “tablou” care are la fel de multe date precum dashboard-ul unei centrale electrice 😉
Multumesc Theophyle.
Am fi avut f multe de castigat dintr-o relatie f buna cu Turcia, consistenta in plan economic. Mi-as permite o paralela. Nu mai stiu care dar o municipalitate vestica la constructia unui parc nou a decis sa amane trasarea aleilor. Acestea au fost facute ulterior pe potecile cele mai batatorite. N-ar fi fost greu sa fi dezvoltat schimburi comerciale preluand initiativele celor care, la inceputul anilor 90, mergeau in Turcia cu rulmenti, cuie, portelanuri etc. Numai ca unii s-au dus la turci ca la papuasii din Noua Guinee. Si le-au mai cerut si sabia lu’ Fane. Acum n-am fi umblat dupa F-uri la draqu-n praznic in Portualia.
Eu vad chestiunea cam asa:
Turcia nu a fost niciodata un stat laic in profunzime. Aparenta a disparut si iluziile occidentale s-au spulberat.
Turcia si-a cladit puterea economica in ultimele decenii pe munca si cunoastere, nu pe resurse, ceea ce a produs implicit si o elita corespunzatoare.
O putere economica si militara cu acest profil, centrata pe un islamism ceva mai soft, oricum incompatibil cu modelul occidental, va crea nu numai probleme, ci chiar conflicte. Inevitabil!
Buna Dimineata,
Turcia este mai mult o dilema decat o problema. Europenii vor trebui sa si-o rezolve. Cu Turcia este extrem de complicat, fara Turcia ar putea exista o problema si mai mare.
Din punctul meu de vedere problema este ca occidentul nu este in stare ca convietuiasca pasnic intr-un mod inteligent cu state care au modele culturale mult diferite. Pana acum nu a fost o problema atat de mare, dar a fost, fiindca occidentul domina in mod coplesitor restul lumii, economic, politic si militar. De fapt conflictele au aparut si dezvoltat in interiorul lumii occidentale. Acum avem forte din ce in ce mai puternice care provin din civilizatii diferite si asta este marea provocare careia nu cred ca occidentul ii va putea face fata. Iar Turcia este cea mai apropiata provocare. Evident ca este extrem de complicat, dar pentru ca relatiile sa se poata armoniza trebuie ca insusi occidentul sa se schimbe.
Ma faceti sa zambesc domnule,
Islamul chiar si cel mai moderat stie sa traiasca pasnic cu occidentul? Teoria descrisa de dumneavoastra nu este nici pe departe apropiata de adevar. Pot sa argumentez ore. Un simplu exemplu ar fi suficient. Exemplu se numeste Liban – dupa 6 luni de convietuire pasnica o sa va lamuriti. Deci pacat de vorbe.
Eu nu va contrazic, poate doar ca nu m-am exprimat bine. Tocmai fiindca convietuirea cu islamul este “imposibila”, cred ca este datoria noastra, a civilizatiei occidentale, sa gasim o solutie durabila, fiindca pe noi ne afecteaza, nu pe ei. Trebuie umblat cauzele care fac ca islamul sa aiba din ce in ce mai multi adepti si trebuie gasite raspunsuri care sa produca efecte in mintile lor, asa cum face islamul, nu sa incercam numai solutii constrangatoare care se vede ca au esuat. Daca pornim de la ideea ca acest conflict al civilizatiilor nu poate sa dispara decat odata cu infrangerea uneia dintre ele, atunci nu ar mai trebui sa asteptam si sa-i lasam sa creasca, sa devina mai puternici economic si militar, fiindca mental sunt mai puternici. In orice caz, occidentul se comporta ca si cand nu ar constientiza ca raportul de forte se schimba in mod fundamental, iar conflictele intre civilizatii sunt o provocare pentru care nu este pregatit.
buna ziua
o ipoteza:
nu cumva o ” islamizare” profunda a turciei va duce la un conflict intre aceasta si celelalte tari islamice care vor sa domine zona OM, ca saudi arabia,iran?
alta ipoteza:
daca prima afirmatie este posibila/probabila,nu cumva cele trei tari vor cauta ” dusmanul comun”,si acesta este europa occidentala,secularizata si vlaguita?
oricum europa are o grea problema si e si mai greu de gasit solutia win/win
Buna @intamplator,
probabil ca unele puncte pe care le mentionezi sunt posibile. Adevarul este mult mai simplu – exista tendinte clare de politici neo-otomane islamiste si Erdogan este un om periculos.
Buna ziua,
Protestele de zilele astea par a fi o reactie la guvernarea islamista actuala? Ca nu prea s-a prezentat in mass media ce se intampla cu adevarat acolo.
Ca e greu de crezut ca ies atatia oameni in strada la Stambul si Smyrna doar pentru un parc (vezi cazul Calafat din ian. 2012). Si m-a frapat in multe filmari modul cum aratau protestatarii. Daca nu stiai ca sunt din Turcia credeai ca sunt dintr-o tara europeana crestina. Am vazut si multe tinere imbracate normal. De exemplu, la primavara araba erau doar barbati tuciurii pe strazi.
Ovi,
Turcia lui Ataturk nu mai exista, laicitatea si deschiderea spre occident a fost diluata de tendintele islamiste a lui Erdogan care se vede un salvator al Turciei si se comporta ca un nou sultan. Tipul este periculos in primul rand pentru ca se considera un fel de Mahadi (mesia islamic) si vrea sa fie mai turc decat turcii (Erogan este musulman de origine georgiana)
Am trait in Franta momentul integrarii Romaniei si Bulgariei in UE. Sunt destul de batran ca sa simt manipularea din presa, iar in perioada respectiva propaganda franceza pentru aderarea celor doua tari (!) facea uz de frica de turci. Mai precis, in toate discutiile publice se punea intr-un fel sau altul problema admiterii Turciei, creand astfel un contrast foarte favorabil celor doua tari, care erau prezentate prin parametrii culturiali si economici exact invers fata de ai Turciei. Rezultatul il cunoastem azi; atunci nu era deloc sigur.
Si asta inseamna, ca ce?
Nu inseamna nimic … decat ca Turcia inca trezeste angoase in Europa, asa cum nici Romania si nici Bulgaria nu reuseste.
Si daca tot veni vorba despre Turcia, oare nu ar fi democratic sa le trimitem arme demonstrantilor ? Parca asa se procedeaza … sau nu am inteles eu bine (?)
Petronius,
poate te duci dumneata sa-ti odihnesti opiniile pe blogurile cu care ai putea rezona. Te rog sa ma slabesti, OK!
Hai sa-ti o spun pe aia dreapta. Turcia baga in Gecia cam 6000 de refugiati pe luna din tarile islamului si intretine pe bani buni toate “cluburile” islamiste din Balkani. Deci te rog frumos – dreptul dumitale la comentarii pe blogul meu este anulat!