Geopolitica: Transnistria
| 20/06/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International |
Moto: Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistrieni învaţă în limba “moldovenească ” folosind alfabetul chirilic.
În vara anului 2004, autorităţile transnistriene au închis cu forţa cele şase şcoli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3 400 de elevi ce învăţau în aceste 
şcoli. Mai mulţi profesori şi părinţi, care s-au opus închiderii, au fost arestaţi. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul ţării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei şi preşedintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acţiuni care erau menite să destabilizeze situaţia economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecinţă, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării de curent electric în părţi ale Moldovei. Şcolile au fost în cele din urmă redeschise, dar au primit statutul de “instituţii educaţionale non-guvernamentale”.
Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene.
În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea 
liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naţionalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorităţi naţionale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruşi. Oficializarea limbii majorităţii şi introducerea obligativităţii alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă şi a fost, probabil, intenţionat politizată. Neconcordonaţa cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizbil în Transnistria, regiune unde etnicii slavi (ruşi sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele faţă de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni romani, 28,3% ucraineni, 25,4% ruşi şi 1,9% bulgari.
La 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991, sovietul suprem al RMN a adoptat declaraţia de independenţă a noii republici. La 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, a cărei teritoriu cuprindea şi raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS “să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupaţia ilegală a Republicii Moldova şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.
După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie loiale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.
Chiar şi după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separtist sprijin militar, politic şi economic, permiţându-i să supravieţuiască şi conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operaţional Rus (ROG, fost Aramată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrian şi a declarat că armata sa ar putea să ajungă la Bucureşti în două ore. OSCE are deja de mulţi ani o misiune de observaţie la faţa locului şi încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele ruseşti staţionează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligaţiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 şi 2001.
Memorandumul Kozak – iulie 2002. OSCE, împreună cu mediatori ruşi şi ucraineni, au semnat un document care conţinea premise pentru reunificarea Moldovei într-o federaţie. Neconcordanţe fundamentale asupra împărţirii puterilor au făcut imposibilă aplicarea acestui document. În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conţinea, până la acel moment, cea mai detailată propunere de constituire a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staţionarea trupelor ruseşti pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani. Publicat iniţial în rusă, pe situl web al ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa preşedintelui rus Vladimir Putin. Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziţia nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria şi Moldova.
În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporţională. Toate legile trebuiau însă consimţite de senat, a cărui repartizare era disproporţionată în raport cu repartizarea populaţiei pe teritorii: 13 senatori aleşi de camera inferioară federală, 9 de Transnistria şi 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 1989, în Transnistria locuieşte un sfert din populaţia republicii, iar în Găgăuzia mai puţin de 4%.
La 17 septembrie 2006, autoritătile separatiste transnistrene au organizat un referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independenta fată de Moldova si aderarea la Federatia Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea internatională.
Importante demonstraţii împotriva memorandumului Kozak au avut loc la Chişinău în zilele următoare publicării propunerilor ruseşti. Conducerea Republicii Moldova a refuzat semnarea memorandumului fără coordonarea organizaţiilor europene. O vizită a preşedintelui Putin în Moldova a fost anulată. Într-o conferinţă de presă din 2005, preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că memorandumul Kozak din 2003 a fost respins datorită faptului că se afla în contradicţie cu constituţia moldovenească, care stipulează neutralitatea Moldovei şi nu permite staţionarea oricăror trupe străine pe teritoriul său, în timp ce ţara nu poate să adere la alianţe militare. Moldova şi memorandumul Kozak au reprezentat subiecte cheie la reuniunea ministerială a OSCE de la Maastricht din decembrie 2003, iar dezacordul dintre Rusia şi Occident a împiedicat semnarea unei declaraţii comune la sfârşitul reuniunii.
Propunerea ucraineană – În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iuşcenko a propus un plan în şapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrian printr-o reglementare negociată şi alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite şi Uniunea Europeană şi RMN şi-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis şase noi posturi vamale la graniţa ucraineano-transnistriană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene şi ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă şi vecinii săi.
Drepturile omului in Transnistria – Alegerile legislative nu au fost recunoscute de comunitatea internaţională. Potrivit lui Claus Neukirch, şeful serviciului de presă al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, “nu se poate vorbi de alegeri libere şi corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în această regiune nu sunt create condiţii adecvate pentru exprimarea opţiunii politice a alegătorilor”. Un raport al departamentului de stat american relatează despre închisori dure în Transnistria. Traficul de fiinţe umane reprezintă o problemă importantă în Moldova şi Transnistria
Tiraspol
Tiraspolul este un oraş cu cca 158 000 de locuitori, al doilea ca mărime din Republica Moldova. Esta capitala şi centrul administrativ al regiunii separatiste Transnistria. Oraşul Tiraspol se află pe malul stâng al Nistrului.
În anul 1989, populaţia era de aproximativ 190.000 locuitori, din care 41% ruşi, 32% ucrainieni şi 18% moldoveni. Conform recensământului făcut de autorităţile transnistrene în anul 2004, populaţia a scăzut la 159 163 locuitori. Procentul românilor a scăzut la 15% după datele noului recensământ. Potrivit CIA World Factbook, 8.000 – 10.000 de români au devenit refugiaţi în timpul războiului din 1992, mulţi dintre ei provenind din Tiraspol. 1.000 dintre ei incă au statutul de refugiaţi şi astăzi.
În evul mediu, regiunea constituia o zonă de tampon între tătari şi români. Oraşul Tiraspol a fost fondat în anul 1792 de generalul rus Alexandr Suvorov. În anul 1919 populaţia oraşului avea o majoritate relativă de 42% români. Populaţia evreiască reprezenta 27% din totalul locuitorilor. Între anii 1924 şi 1940, Tiraspolul a devenit parte a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldova (o parte din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană până în 1940). În 1940 a fost desfiinaţată Republica Autonomă Socialistă Moldova, iar oraşul Tiraspol a fost inclus Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. În anul 1940, în Tiraspol locuiau 50.000 de oameni. Din 1941 până în 1944 oraşul s-a aflat sub administraţie românească, fiind în acelaşi timp reşedinţa judeţului Tiraspol (vezi Transnistria, Al Doilea Război Mondial). În anul 1990, oraşul Tiraspol s-a proclamat independent şi a devenit capitala Republicii Moldovene Nistrene (PMR), care nu este recunoscută la nivel internaţional.
Numele provine de la Tyras, denumirea antică şi medievală a Nistrului, şi polis, însemnând deci “oraşul, cetatea Nistrului”.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
O intrebare Theophyle
Ce efective are mult temuta asta armata a 14 din Transnistria ? Dupa denumire , ar trebui sa fie super numeroasa si super inzestrata .
daca este armata ordinata in Rusia ar trebui sa aiba 3 divizii, fiecare construita din 3-4 batalioane. Daca este divizie blindata are 2-3 batalioane de tancuri si unul de inanterie mecanizata, daca este o divizie mecanizata invers 2-3 batalioane de infanterie mecanizata si unul de tancuri. Fiecare divizie are sustinere de artilerie cam 2 batalioane pentru toata armata, 2-3 regimente de comando si cercetasi si un batalion antiaerian. Chestie de 20-30 de mii de oameni in timp de pace.
lebedev era un bun comandant. A avut pretentii la sefie si a murit intr-un accident de elicopter. Mai eficient decat sinucisul.
Pai am gugalit un pic . 🙂
Nu doar diferenta numerica era evidenta . Antrenamentul fortelor e fost elementul de baza . Iar tentativa aia moldoveneasca de a cucerii podul de pe Nistru arata clar ca nu au invatat nimic din experienta WWII . Lectia trasa de germani englezilor cu podul de la Arnhem a facut scoala . In 1992 si pe meleagurile moldovene inca nu se stia de infringerea aia ?
Am citit si ca Romania a dat ceva ajutoare in tehnica militara si consilieri militari . In 1992 era foarte experta ofiterimea din armata romana . 😆
Lebedev a fost acelasi care declara public ca Rusia a piedut ceva arme nucleare tactice . Nu ma mir ca a cazut elicoperul cu el la bord . 🙂