Euro-atlantismul în perioada post-americană
| 26/01/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International |
Exista o “departire” intre Europa si Statele Unite? Raspunsul este pozitiv si deja evident. Indiferent daca despartirea este un interes European sau American, ea se intampla si va continua sa se petreaca pana in momentul cand ambele parti vor stabili ce fel de relatie poate fi avantajoasa pentru ele. Partajul intre Europa si America a inceput de mult, din cauza unor conjuncturi mai mult sau mai putin independente de vointa partilor. El nu s-a manifestat decat in urma cu doi trei ani si se va finaliza, cred eu, in aceast deceniu.
Ambele parti, Europenii si Americanii sunt prinsi intr-o serie de clisee si conceptii extrem de gresite in ceea ce priveste cum este celalalt cu adevarat si care sunt principiile care guverneaza politicile respectivei parti. Din punct de vedere European, lucrurile sunt si mai complicate pentru ca vom putea gasi mai multe puncte de vedere rare ori reconciliabile. Fetele palide de la Bruxelles, ca dl Herman Van Rompuy si dna Catherine Ashton, nu vor avea nici o sansa sa armonizeze o politica externa a Uniunii Europene, deci vorbim de multe opinii versus una si una destul de clara.
O mica recapitulare. Relatiile Euro-Atlantice, in formatul cunoscut noua, adica dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, au avut destul de multe metamorfoze. Am sa incerc sa le mentionez pe cele pe care le consider importante si pe cele care au lasat urme.
O prima formulare a acestor relatii poarta numele de “Doctrina Truman.” La 11 martie 1947, preşedintele Truman, într-un discurs prezidenţial în faţa Congresului S.U.A., a schiţat un program al politicii externe americane pentru combaterea “pericolului comunist” în lume. În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, ameninţată de comunism şi a Turciei, unde U.R.S.S. revendica partea de nord-est (Anatolia). Doctrina Truman a derivat din evenimentele din Grecia, unde comuniştii încercau să răstoarne monarhia şi guvernul legal ales. Trupele britanice, care ajutaseră la eliberarea Greciei de germani în 1944, restauraseră monarhia, dar aveau reale dificultăţi în a o susţine în lupta împotriva comuniştilor greci, ajutaţi de cei din Iugoslavia, Bulgaria şi Albania, din ordinul Moscovei.
Ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, a solicitat ajutor american, iar preşedintele Truman a anunţat în martie 1947 faptul că politica S.U.A. va fi aceea “de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe”. Grecia a primit imediat un ajutor masiv în materie de bani, arme şi instrucţie, asistenţă ce a permis înfrângerea comuniştilor până în 1949. Turcia, care era şi ea ameninţată, a primit un ajutor american consistent. Doctrina Truman a scos în evidenţă faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenţie de a reveni la izolaţionism, aşa cum procedaseră după Primul Război Mondial. Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană faţă de URSS, marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a expansiunii sovietice.
Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv în Coreea şi Vietnam.
La 19 iunie 1947 miniştrii de externe francez (Georges Bidault) şi britanic (Ernest Bevin) semnează un comunicat prin care invită 22 de state europene să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept “imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelit să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul Marshall reprezintă extinderea în domeniul economic a Doctrinei Truman. (Vezi EUA-1)
Manifestarea economica a acestei doctrine a fost fara indoiala “Planul Marshall,” cunoscut oficial ca ERP (European Recovery Program). Acesta a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat George Marshall anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică, destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice.
Aici si exact aici se afla punctul in care Romania a inceput sa se departeze de progresul si de bunastarea de care a avut parte Europa post-belica. Aici noi am inceput sa ne departam de locul in care am fi ajuns daca nu am fi fost tradati de Europeni! Vezi intelegerea facuta intre Sir Winston si Iosif Visarionovici pe sub nasul americanilor si FARA cunostinta anterioara a lui Franklin D.
Daca trebuie de mentionez principalele evenimente care au marcat relatiile dintre Europa si Statele Unite as propune urmatoarele:
Sfarsitul anilor ’40 – Doctrina Truman; Planul Marshall; Alianta Nord-Atlantica (NATO); Criza Berlinului.
Anii ’50 – Razboiul din Coreea, considerat de unele dintre elitele Europene (nejustificat) drept o continuare a razboaielor coloniale; McCarthy-ismul (perioadă de suspiciune intensă si paranoica anticomunistă în Statele Unite ale Americii) a creat sentimente anti-americane profunde in randul elitelor de stanga Europene; Criza Suezului (cunoscută sub numele de Războiul Suezului sau Războiul din 1956, respectiv, în lumea arabă, sub unul din numele alternative Agresiunea tripartită, Războiul Sinaiului) – aici Marea Britanie si Franta s-au pozitionat antagonist fata de politica externa Americana, ceea ce a determinat o retragere imediata a trupelor Franco-Engleze din Egipt; Tratatul de la Roma care a dus intr-un sfarsit la fondarea Uniunii Europene;
Anii ’60 – Zidul Berlinului, conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov. Zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A intensificat temerile Occidentului European si a aprofundat influenta Statelor Unite in Europa. Criza rachetelor cubaneze, confruntare între Uniunea Sovietică şi Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear şi să se transforme în Al Treilea Război Mondial. A ingrijorat profund opinia publica Europeana, care i-a acuzat pe americani de inflamarea situatiei. Retragerea Frantei (1966) din NATO, dupa acuzele lui De Gaulle ca NATO este de fapt o alianta Anglo-Saxona impotriva intereselor celorlalti Europeni. Razboiul din Vietnam, profund inacceptabil de opinia publica Europeana, care “a uitat” ca Americanii au fost indusi in acest razboi (aproape cu forta) de “succesul” francezilor la Dien Bien Phu;
Anii ’70 – Probabil anii care au adancit cel mai mult fisura intre europeni si americani. Sfarsitul sistemului de la Breton Woods, printr-o decizie unilaterala, fara consultarea Europenilor. Hotararea luata in 1971 de Presedintele Nixon a fost (dupa parerea mea) una din cele mai problematice hotarari economice ale Americanilor, hotarare a caror consecinte le vedem si astazi; Neue Ostpolitik, initiata de Cancelarul German Willy Brand in incercarea de reconciliere si colaborare cu Germania de Est comunista, insotita de descoperirea spionilor comunisti din apropierea lui, reuseste sa-i ingrijoreze profund pe Americani, lucrurile ajungand pana la amenintarea cu mutarea bazelor militare din Germania Federala.
Anii ’80 – Boicotarea Olimpiadei de la Moscova din cauza invaziei sovietice a Afganistanului nu a fost acceptata de o mare parte a opiniei publice europene si de unele state ale Europei; Politica dusa de administratiile americane in Afganistan si in Sud America (Honduras-Nicaragua-Contras).
Anii ’90 – 2000 Doctrina Bush (Tatal si Fiul) si “razboaiele petrolului” (nuintotdeauna justificat), cu sau fara ameninatrile lui Sadam. Trebuie mentionat ca din punct de vedere comercial Europa castiga mult mai mult decat America (vezi EUA-2).
Anii 2000 – traversam de la “doctrina imperiala” a presedintilor Bush, la “doctrina multilaterala” a lui Obama, cunoscuta si sub numele “doctrina resetarii (reset)”, pe care nu o prea inteleg, pentru ca lucrurile stau extrem de diferit – resetarea s-a produs fara a produce efectul unor noi viziuni.
Voi incerca intr-un articolul viitor sa sugerez adevaratele interese ale europenilor si vom vedea cum se pot acomoda cu cele ale americanilor in felul in care toata lumea poate fi multumita. Trebuie sa mentionez cu parere de rau ca Romania a avut o sansa extrordinara de a juca un rol important, sansa epuizata criminal de comportamentul profund anti-occidental jucat de cuplul Voiculescu – Antonescu cu participarea tâmpă a premierului Ponta. Vara anului 2012 o sa ramana in istoria Romaniei ca vara “oportunitatilor irosite.”
Bibliografie, note si citate:
Truman Library;
Marshall Foundation;
Dennis Merrill, “The Truman Doctrine: Containing Communism and Modernity,” Presidential Studies Quarterly, March 2006;
Cini, Michelle, in Schain, Martin, (ed.) “From the Marshall Plan to the EEC”, in The Marshall Plan: Fifty Years After, New York: Palgrave, 2001; Wiki under GNU licence;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses – New Geopoltical Trends.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Multumesc pt colaj, Theophyle 🙂
Ironica ruptura. Canalul Suez serveste mult mai mult Evropii.
Din resume rezulta o cauza comuna a momentelor deteriorarii relatiei USA-Evropa. Adica Franta, California europeana.
Retrospectiv privind cred ca echivalentul actualei “resetari” a fost renuntarea la Bretton Woods.
Salut si cu placere, Ken.
Bretton Woods, a insemnat cu totul altceva a insemnat generarea falselor mijoace financiare pentru a sustine razboailor imperiale ale Americii. S-a mai intamplat, vezi perioada istoria Romei (Domitian).
Paralela propusa de mine viza efectele produse in planul relatiilor USA-Evropa.
Unii analisti chiar pun in carca lu’ Domitian prima forma de manifestare a inflatiei.
Ken,
La chestia cu Domitian chiar sunt expert. Saracul a avut bad PR, in fond a fost un bun administrator al Imperiului, intr-un fel un “nene Boc” 🙂
Nu-ti contestam expertiza. Am mentionat niste opinii. Personal cred ca aurul din Dacia a avut o mai importanta contributie la inflatia din Imperiul Roman fata de diminuarea puritatii metalului din monedele batute pe vremea lui Domitian.
Fata de paralela cu nenea Boc am insa mari rezerve 😀
Uitam sa mentionez ceva: majoritatea romanilor habar n-are ca Vietnam a fost colonie franceza si ca americanii s-au dus acolo cu mandat ONU. “cocosii” s-au carat si au ramas “nepotii” unchiului Sam sa se bata cu localnicii ajutati “discret” de China.
“Discret” au fost ajutati de rusi. China a ajutat direct si fara fasoane 🙂
Pana in momentul cand nu i-au mai ajutat deloc. Ba chiar din contra (prin ’79), he he…