Eşecul proiectului militar european (3) – noua Rusie
| 01/03/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International |
Cu o suprafaţă de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă ţară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua ţări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta ţară din punct de vedere al numărului de locuitori. După prăbuşirea URSS, rolul Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparaţie cu cel al URSS. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populaţia a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetăţeni, ajungând la un număr de 143 de milioane de oameni.
Federaţia Rusă este compusă din mai multe entităţi federale – un total de 88 de componente constituente. Acestea sunt:
- 21 de republici federale, care se bucură de un mare grad de autonomie, în interiorul federaţiei, în cele mai multe probleme ale politicii interne şi care corespund în general minorităţilor etnice ale Rusiei;
- 48 de regiuni (oblast);
- 7 ţinuturi (kraine);
- 9 raioane (okruguri) autonome;
- 3 alte formatii administrative (Ciukotka, Moscova şi Sankt Petersburg) .
De curând au mai fost adăugate şapte districte federale extinse, patru în Europa şi trei în Asia, între diviziunile de mai sus şi nivelul naţional. Aceste entitati administrative au drepturi federale egale, în sensul că au reprezentare egală – câte doi delegaţi fiecare – în Sovietul Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus). Totuşi, entitatile administrative se bucură de grade diferite de autonomie. Raionul Autonom Ciukotka este singura excepţie a acestei reguli.
Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi Georgia. Crearea CSI a declanşat procesul de destrămare a Uniunii Sovietice. Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat şi Georgia, în circumstanţe controversate, în urma unui război civil, în care trupele ruseşti au intervenit de partea guvernului lui Şevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele ruseşti au intervenit din nou în Georgia, pentru susţinerea regimurilor separatiste sud-osete şi abhaze, parlamentul georgian a votat la unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizaţie care încearcă să împiedice influenţa rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la organizaţie, însă pe 5 mai 2005, a anunţat preşedinţia în exerciţiu (la acel moment moldoveană) că se retrage din organizaţie.
Pentru a intelege necesitatea unei colaborari intre UE si Rusia ar trebui analizate intersele strategice ale ambelor in punctele de interfata comune. Asadar UE si Rusia au puncte de interfata in trei regiuni diferite. Pentru a nu ingreuna analiza am scos din ecuatie zonele de conflict in fostele republici sovietice care pot fi socotite interese mai mult sau mai putin legitime ale Federatiei Ruse.
Zonele in care interesele UE si ale Rusiei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai reprezinta si interese americane pure, spre exemplu situatia din Georgia, vazuta diferit de americani si de europeni sau de bazele americane (nu NATO) din zona fost-sovietica si caile de acces spre teatre de lupta din Afganistan.
In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Rusia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte trei cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic fara a analiza aspectele militare probabile.
Pentru a intelege felul in care este vazuta Rusia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare care am mai mentionat-o in articolele publicate anterior, elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) . Pentru a nu pierde ceva din cele scrise in aceasta lucrare redau integral citatul respectiv, inclusiv tabela (T2), care insotea sondajul respectiv.
Since the financial crisis, European leaders seem to have become less wedded to traditional geopolitical alliances (such as that with the US) or enmities (such as against Russia) than their predecessors. Our survey suggests three key shifts in EU thinking about security. First, there has been a narrowing of the divisions on how to deal with Russia. The Russia-Georgia war has tempered expectations in ‘old Europe’ about the extent to which Russia has been transformed by the EU’s attempts to integrate it into common structures. Meanwhile, ‘new Europe’ has become more sceptical about the prospects of containing Russia. Central Europe is less anti-Russian than most assume, and the Hungarians in our survey even think that Russia might one day join the EU. Similarly, the Baltic states are repositioning themselves: the Latvians in our survey are less worried about Russian troublemaking than about their own government’s capacity to mishandle its side of the bilateral relationship. Most dramatically, Poland – which was once called the ‘new Cold Warrior’ for its hawkish views on Moscow – is now working with Germany, Russia’s ‘strategic partner’, to figure out the right ingredients for the EU policy mix on Russia. [1]
Cred ca interesele Rusiei in apropierea preconizata spre Uniunea Europeana prin asa numita Westpolitik, mentionate de ECFR sunt corecte, dar incomplete. Citez concluziile lor:
- Rusia doreste afirmarea unei identitati Europene;
- Dezvoltarea economica ca obiect principal al deschiderii spre occidentul European;
- Dezvoltarea unei colaborari strategice cu Statele Unite, pastrand contacte puternice cu China, India si Brazilia;
- Concentrarea eforturilor de colaborare strategica cu unele state Europene si mai presus de toate cu Germania, acceptand noile realitati reprezentate de UE. [2]
Pot completa aceste concluzii cu alte cateva, poate mai putin optimiste pentru cetatenii UE din Estul Europei:
- Rusia incearca sa-si pastreze influenta politica si economica in fostele state comuniste, astazi membre UE prin agentii de influenta pastrati de pe timpul vechilor regimuri si alti noi recrutati in perioadele de tranzitie care au avut loc in aceste tari. Lucru complet legitim daca activitatile sunt facute pe fata si pe baza legislatiilor nationale sau a normelor Europene in vigoare.
- Rusia incearca crearea unor investiti strategice in toate fostele state ex-comuniste de mule ori sub acoperirea unor firme create in Uniunea Europena sau cu sedii in UE.
- Rusia incearca sa creeze oportunitati economice prin diferentierea preturilor energiei vandute diferitilor membri ai Uniunii, uneori prin incercari de a carteliza acest comert direct sau prin firme interpuse, ocolind sau subminand orice incercare de reglementare la nivelul Uniunii Europene. [3]
Despre temerile elitelor ruse, in contact cu realitatile exterioare, redam inca un fragment din lucrarea ECFR inclusiv tabela (T3) :
At present, Russia has European birth rates and African life expectancy; it possesses the world’s second biggest nuclear-weapons arsenal but makes less than one per cent of the world’s hi-tech products. Its network of gas and oil pipelines is the longest in the world, but it is more corrupt than Sierra Leone. Russia is a federal state in the terms of its constitution, a centralized state in the ambitions of its rulers and a highly fractured and feudalized entity in the way the power is exercised in reality. These contradictions mean that Russian threat perceptions are complex and constantly evolving. And, like the EU, Russia’s foreign-policy elite today has a very different view of threats and European order than it did just a few years ago. [4]
Note si citate:
[1] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:29-30
[2] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:30
[3] PGA – New Geopoltical Trends p.14
[4] ECFR – The Spectre of a Multipolar Europe Sec. 2:35
Bibliografie
CIA – Yearbook 2009;
ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar Europe;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses – New Geopoltical Trends;
Ron Asmus, “Is enlargement dead?” German Marshall Fund, May 2010;
Wiki under GNU.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
multumesc pt munitie !
sa aveti un week end reusit
(io – de garda, sper sa gasesc un calculator; a propos, cica din 3 ianuarie scriem retete foarte electronice, dar numai cu pixul)
O garda placuta 🙂