2013 evenimente geopolitice publicate de Politeia
| 27/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, International |
Ianuarie 2013
“America devine europeană”,
glumeşte The Economist, care îl înfăţişează pe prima pagină pe Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, şi pe republicanul John Boehner [preşedintele Camerei Reprezentanţilor], în 
haine tipic franţuzeşti şi germane. “În cursul ultimilor trei ani, conducătorii americani au urmărit gestiunea europeană a crizei euro cu un dispreţ nedisimulat”, observă săptămânalul britanic, care compară acordul in extremis pentru a evita un “vârf bugetar” întocmai cu felul în care europenii au girat criza.
Washington are “probleme care sunt similare, într-un mod îngrijorător, cu cele din zona euro”. Statele Unite şi UE par să fie incapabile să treacă de remediile pe termen scurt, care sunt găsite adesea mult după miezul nopţii, adaugă The Economist, care subliniază prea marea influenţă a unor indivizi sau grupuri de interese asupra acordurilor finale. Revista critică în acelaşi timp şi lipsa de transparenţă a Statelor Unite şi a Europei faţă de alegătorii lor.
În acelaşi fel în care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande au evitat să spună adevărul germanilor şi francezilor, nici domnul Obama sau conducătorii republicani nu au avut curajul să spună americanilor ce este de făcut pentru a rezolva dezordinea bugetară. […] Europa a eşuat în rezolvarea problemei monedei unice, iar reputaţia sa în lume a fost pătată. Mai există vreun motiv oare pentru care ţările aflate în dezvoltare ar mai trebui să aibă încredere în stilul american de conducere, în condiţiile în care Statele Unite par să fie incapabile să rezolve ceva în propria lor casă? În acest timp, în care democraţia occidentală – cea mai avansată practic din lume – rămâne ca paralizată, China, ea, ia decizii şi merge înainte!
Operaţiunea Serval (SERIAL).
Operatiunea Serval (Felidă – Felis serval) este numele de cod al intervenției militare a armatei franceze pe teritoriul statului Serval-1african Mali. Operatiunea a inceput la data de 11 ianuarie 2013, la cererea guvernului din Mali, în urma solicitărilor guvernului Mali si a ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane) pentru a facilita o interventie militară străină. Solicitarea a fost facuta la data de 12 octombrie 2012. Consiliul 
de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate o rezolutie propusa de Franta prin care o forta ECOWAS sa asiste armata din Mali, în combaterea militantilor islamisti pe baza capitolului VII din Carta Natiunilor Unite. Rezolutia a permis o perioada de 45 de zile pentru “recomandări detaliate si realizabile” pentru interventia militară. In timpul acestor 45 de zile, toate provinciile din nord fusesera deja ocupate de rebelii islamisti.
Operațiunea Serval are ca scop sprijinirea trupelor statului Mali pentru respingerea atacurilor grupurilor armate islamiste, care au luat controlul total asupra regiunii Azawad, de fapt toata partea de nord a țării, care cuprinde regiunile Gao, Kidal si Tombuktu. Obiectivele acestei interventii, asa cum au fost exprimate de președintele francez François Hollande la data de 15 ianuarie 2013, sunt pentru a opri ofenziva forțelor jihadiste spre Bamako, capitala Mali și pentru a asigura recuperarea integrității sale teritoriale. Avand in vedere situatia fortelor armate ale statului Mali, lucrul pare foarte nesigur fara sprijinul toatal si activ al europenilor.
Fortele insurgente, asa cum am mai mentionat in articolul anterior, sunt formate din Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad (MNLA), Mișcarea Salafista Din e’-Ansar, combinate cu alte mișcări islamiste afiliate al-Qaida (AQIM ). Una din marele probleme ale acestui conflict, la fel ca cel din Libia, este sa intelegi “cine este impotriva cui”. Avand in vedere ca unele unitati ale statului Mali, de fapt exact acelea care erau mai pregatite, au o componenta ridicata de etnici tuaregi, duc la multe probleme cu loialitatile impartite. Articolul integral
Februarie 2013
Eşecul proiectului militar european şi lumea fără arbitrii (SERIAL).
Când apare perspectiva războiului, cei care se fac că plouă sunt priviți cu la fel de mult dispreț ca și cei care se fac vinovați de pornirea războiului. Așa se explică de ce, la începutul conflictului din Irak, americanii i-au botezat pe francezi „maimuțe lașe îndopate cu brânză“. In original 
de la Economist – When young men go to war resentment turns against those shirking danger. In Iraq the Americans denounced the French as cheese-eating surrender monkeys. (Aici)
Probabil ca apartenenta la o natiune nu poate schimba firea umana. Polaritatea in relatiile internationale exprima felul in care puterea este impartita si exprimata in aceste relatii. Istoria umana a cunoscut toate felurile posibile de a imparti puterea, influenta si resursele planetei intr-un anumit interval de timp istoric. De la unipolaritatea Egipteana (intre 3150 si 1285 î.Hr) la unipolaritatea Elenistica pe timpul lui Alexandru Macedon (intre 331 si 323 î.Hr) si in sfarsit la unipolaritatea reprezentata de Republica si Imperiul Roman (in perioada dintre 188 î.Hr – 395 d.Hr). Ultima perioada de unipolaritate (eu zic aparenta) a fost reprezentata de Statele Unite intre 1991 si 2001.
Bipolaritatea reprezinta impartirea puterii intre doua tabere, exact asa cum s-a intamplat pe timpul Razboiului Rece. Bipolaritatea impreuna cu arsenalul atomic au adus cea mai lunga perioada de pace din toate timpurile in Europa. Razboiele se duceau prin “ părţi proxi” si cine putea sa prospere a prosperat. Probabil ca din 2001 lumea a intrat intr-o situatie de multipolaritate internationala, bazata pe multipolaritati mondiale si regionale. Polii de putere mondiali sunt disputati de SUA, Rusia, China, UE. Integral seria pate fi citita, aici.
Un nou concept strategic al Federaţiei Ruse.
La 15 februarie publica Russia-to-Day, sait afiliat cu TV-Novosti, un articol care expunea noile criterii exprimate de presedintele Putin cu ocazia prezentarii noului concept strategic si de politică externă al Rusiei (vezi articolul original – Putin: Russia’s influence in the world to grow).
Desi multi experti vad in acest concept unul mai putin dur decat cele care i-au precedat, personal vad o revenire la impaciuitoarele vorbe sovietice, care insotite de fapte mult mai putin pacifiste, incercau sa insele o parte din opinia publica occidentala.
Pana nu de mult, rusii sustineau ca NATO, la fel ca Pactul de la Varsovia, nu-si mai are locul in Europa dupa terminarea Razboiului Rece, acum Rusia il gaseste util si chiar sustine ca va coopera cu blocul militar militar occidental in baza legislatiei internationale si hotararilor ONU (vezi Doamne, hotarari care trebuie sa treaca si de veto-ul lor si al chinezilor). In traducere integrala suna cam asa:
“Rusia îşi va cladi relatia cu NATO direct proporţional cu disponibilitatea Aliantei pentru un parteneriat pe picior de egalitate si a respectarii stricte a principiilor si normelor legislatiei internationale.”
Presedintele Putin face bineinteles un apel la “unificarea strategica a obiectivelor” impreuna cu NATO pentru a proteja popoarele lumii impotriva ameninţarilor comune. Enumerate bineinteles in ordinea cea mai presanta pentru interesele rusesti: terorism, piraterie maritima, traficul de droguri, proliferarea armelor de distrugere in masă, calamităţile naturale şi cele provocate de oameni.
In legatura cu subiectele de interes major si pentru noi, Rusia cere garantii legale legate de pozitionarea scutului american antiracheta, care conform viziuneii lor reprezintă la ora actuala principalul obstacol in calea bunelor relatiii intre fostele rivale ale Razboiului Rece. Moscova cere asigurari ca sistemul antiracheta preconizat de SUA nu vizeaza capacitatile militare, bineinteles ca aceasta cerere este insotita de aluzia ca Washingtonul risca o nouă cursa a inarmarilor daca doleantele rusesti nu vor fi indeplinite. Articolul integral.
Martie 2013
Priorităţile apărării americane în secolul 21.
Departamentul American al Apărării si Casa Albă au făcut public raportul “Susţinerea lidershipului mondial al SUA: priorităţile apărării în secolul 21“, în condiţiile în care din bugetul apărării trebuie tăiate 1.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu. Din nefericire, reducerea planificata este aproape imposibila fara o retragere masiva din Europa. Este mai mult decat clar ca aceste reduceri se vor face din economisirea bazelor aflate in Germania, Italia si Olanda si o transferare spre bazele din Estul Europei (mai mica), in special in baze din Polonia, Romania si mai putin Bulgaria si pastrarea capabilitatilor integrale din Marea Britanie.
Pentru a înţelege magnitudinea acestor costuri trebuie spus că sunt mai mari decât cele 700 mld. dolari pe care Congresul le-a folosit pentru a ţine în viaţă sectorul financiar al ţării la finalul lui 2008. Este de asemenea mai mare decât pachetul de stimulare a economiei lansat de administraţia Obama, în valoare de 787 mld. dolari.
Pentagonul împarte costurile în două categorii: de cercetare şi dezvoltare şi de achiziţie a armamentului. Adunate, cele două sume ajung la valori ameţitoare. De exemplu costul total al submarinelor din clasa Virginia depăşeşte 81 de miliarde de dolari, iar aceşti bani vor fi investiţi în doar 30 de unităţi. De mentionat ca aceasta noua clasa de submarine va fi mai ieftina din punct de vedere al mentenantei tehnice decat clasa Los Angeles care este inlocuita de Virginia. La fel se poate spune se despre noua clasa de portavioane (super-carriers) “Ford” care scoate din activitate ultimul portavion din clasa “Enterprise”, mai scumpe dar si mai moderne, puternice si mai ieftine la maintenanta.
Cateva exemple spicuite din lista publicata de “Analysis of the Fiscal Year 2012 Pentagon Spending Request” (vezi linkul direct in bibliografia de la sfarsitul articolului). Articolul integral.
Mama Rusia şi Emiratul Caucazului.
In procesul de transformare din Rodina-mat’ (mama sovietelor) in Rosiya-Matuşca(mama Rusiei) s-a varsat mult sange. De la Marea Nordului la Marea Neagra si de la Marea Neagra la cea Caspica, nimic insa asemanator cu ceea ce s-a intamplat si ceea ce a continuat sa se intample pana in zilele noastre in regiunea care separa Rusia de Orientul Mijlociu, teritoriul dintre cele doua mari, cea Caspica in Asia si cea Neagra la granitele de est ale Europei.
Regiunea respectiva este compusa din Cecenia, Inguşetia si Osetia de Nord, Cerchezia, Daghestan, Cabardino-Balcaria, Karaciai-Cerchezia, Nogai si in sfarsit Ţinutul Stavropol (Stavropol Karai).
Toata regiunea mentionata a cunoscut dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice o renastere religioasa de proportii, intalnita numai in Bosnia post-Iugoslava. Patronii islamului Shiit (Iranul) si celui Sunit (Arabia Saudita) si-au disputat influentele in regiune de la ajutoare umanitare, trimiterea de clerici misionari si pana la sustinerea masiva cu arme si “voluntari” a miscarilor iredentiste din aceasta regiune.
Istoria apropiata a relatiilor dintre rusi si populatia din aceste regiuni este una dintre cele mai sangeroase din istoria comunismului sovietic si dupa disolutia sovietelor a ramas la acelasi nivel de violenta, poate si mai intensa. Luptele pentru influnta dintre turci, rusi si persani dateaza de pe timpul lui Ivan al-IV-lea (“cel Groaznic”) si sunt memorate de istoria regiunii inca din secolul al XV-lea si al XVI-lea. In cel de al II-lea Razboi Mondial, Germania nazista a organizat trupe de voluntari care au actionat impotriva Rusiei Sovietice conduse de Khasan Israilov si Mairbek Sheripov, care au produs pagube insemnate in spatele frontului Germano-Sovietic. La 13 octombrie 1943 rusii au reactionat cu o violenta deosebita, poate mult mai mare decat a fost cunoscuta in anii ‘20 si ‘30 in Ucraina. In operatinea “Lentila” au fost transferati 120 de mii de rusi in teritoriul cecen si multe zeci de mii de ceceni au fost trimisi in Siberia sau pur si simplu lichidati fizic de nefastul general NKVD, Gveshiani, care a operat dupa 1944 si in Basarabia. Statistica oficiala vorbeste de un numar de 400 de mii de exilati si 40 de mii de morti. Surse academice din occident vorbesc de 700 de mii de exilati si 144 de mii de victime, ucise de trupele NKVD sub comanda lui Beria intre anii 1944 – 1948. In 2004, Parlamentul European a “luat cunostiinta” (was acknowledged) de actul de genocid comis de rusi in aceste teritorii, fara a avea insa o pozitie clara in acest sens. Articolul integral.
Aprilie 2013
Provocari strategice: Îmbătrânire, locuri de muncă, somajul tinerilor (SERIAL).
Populaţia unor ţări stagnează sau deja se diminuează. Acest lucru va reduce posibilitatea de economisire şi potenţialul de creştere economică. Oamenii vor lucra până la vârste tot mai înaintate şi, prin urmare, vor fi mai puţin AgingRo-1productivi, cu efecte negative asupra standardelor de viaţă. Rândurile pensionarilor se înmulţesc. Acest lucru va ameninţa finanţarea pensiilor şi a sistemului de sănătate. În cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, fiecare pensionar este susţinut în prezent în medie de patru persoane active. Până în 2050, acest raport va fi de 2 la 1, conform proiecţiilor ONU şi UE. In Romania am ajuns aproape de paritate!
Letonia, care îşi doreşte să devină membră a zonei euro în 2014, este un exemplu extrem al acestor direcţii. Până în 2060, vor exista patru letoni activi pentru fiecare trei persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult. Din cauza emigraţiei şi a ratei scăzute a fertilităţii, populaţia acestui stat baltic a scăzut cu 14% (340.000 de persoane), între 2000 şi 2011, stârnind îngrijorări privind o ameninţare existenţială la adresa ţării.
In Romania lucrurile sunt si mai dificile. Economia stă pe o piramidă inversată – 5,3 milioane de pensionari, 4 milioane de copii şi adolescenţi sub 18 ani, 1,2 milioane de bugetari, 400.000 de angajaţi din companiile de stat şi sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat. La aceştia se adaugă cei 3-4 milioane de români care practic nu se regăsesc în nicio statistică, muncind fie la negru, fie în agricultura de subzistenţă.
Datele statistice sunt clare: structura populaţiei României ilustrează un model de economie care nu va fi funcţional pe termen lung, atâta timp cât vor exista mai mulţi asistaţi social decât contribuabili: 5,3 milioane de pensionari, 8,2 milioane de asistaţi social (aici sunt introduşi şi copii), 1,2 milioane de bugetari şi 400.000 de angajaţi din companiile de stat sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat. Articolul integral Acest serial compus din 4 articole este una din cele mai importante publicate in 2013
Terorism şi contraterorism (SERIAL).
Moto: “Acei care nu studiaza istoria ii vor repeta greselile. Acei care o studiaza vor gasi alte cai de a gresi”.(Amendament anonim la legea lui Murphy)
Nota: Articolul de fata si cele doua care vor urma se ocupa de date probate cat se poate de academic si obiectiv. Toate sursele sunt publice si arhivate in diverse locuri. Bibliografia include si linkurile (unde au existat), dar este bazata si pe documente aparute in lucrari de specialitate, care nu se afla pe internet. In orice caz citatele si sursele sunt la dispozitia cititorilor pentru a completa cele mentionate in aceste articole.
Astazi este aproape clar ca unul din cele mai raspandite si atroce fenomene mondiale contemporane este terorismul. Din punct de vedere etimologic, numele fenomenului provine din cuvantul latin “terrere”, tradus in romana prin “ingrozitor” sau “inspaimantator”. Primul text care il aminteste este un text latin care descrie “terror cimbricus”, teroara Cimbrilor (popor germanic originar din Iutland, care apare in primul secol i.Hr. in peninsula italiana) , care sunt descrisi de Strabon (lat. Strabo) cu lux de amanunte de loc magulitoare. Modernitatea ne aminteste de “regimul de teroare” (La Terreur) al Iacobinilor pe timpul Revolutiei Franceze. Primul terorist consacrat si mentionat in istorie cu aceasta titulatura, inclusiv formatiunea paramilitara pe care a condus-o, a fost Serghei Neceaiev, comandantul gruparii radicale (revolutionar nihiliste) “Pedeapsa poporului” (1869-73). Desi nu exista o definitie clara (de fapt exista mai mult de 100 de variante diferite – vezi Schmid and Jongman 1988), eu consider ca terorismul este o actiune intentionata, care prin acte de violenta impotriva unor civili nevinovati, incearca sa castige beneficii materiale, politice sau sociale.
Terorismul ca fenomen local a existat dupa cel de al II-lea razboi mondial; majoritatea gruparilor teroriste au fost de stanga, sustinute, sponsorizate si folosite de statele comuniste in frunte cu Rusia sovietica. Din gruparile de dreapta, cea mai proeminenta a fost OAS (Organisation de l’armée secrète). Globalizarea terorismului s-a facut cu ajutorul gruparilor radicale de stanga, care au reusit sa creeze o colaborare intre diferite grupari teroriste, care actionau in regiuni diferite ale globului. Manifestarile pe care le-au luat actiunile teroriste au fost de obicei: capturarea de ostateci, rapirea si deturnarea si explozia unor avioane, distrugerea unor obiective civile cu sau fara victime (de obicei cu victime), bombardare cu ajutorul rachetelor usoare a unor obiective civile; majoritatea actiunilor au implicat armament “conventional”, in afara cazului japonez, in care s-a incercat utilizarea gazului sarin in metroul orasului Tokio. Sunt cunoscute cel putin doua cazuri care au fost demascate ca o posibila incercare de a folosi armament neconventional. Articol integral
Mai 2013
Economia subterană Europeană – un studiu catastrofal!
Potrivit unui studiu realizat în 31 de state europene de Universitatea Johannes Kepler din Linz din Austria, Bulgaria si Romania sunt fruntasele economiei subterane ale Europei. (vezi studiul al sfarsitul articolului). Studiul respectiv a fost pregatit pentru Comisia Europeana si a iesit la “lumina zilei” fiind publicat de cotdianul belgian De Morgen.
Cotidianul respectiv mentioneaza ca economia subterană belgiană reprezintă 16,4% din totalul activităţii economice a ţării. Este cel mai scăzut nivel în zece ani, dar rămâne cel mai ridicat din toate ţările Europei Occidentale: în Germania nivelul este de 13%, în timp ce în Franţa este de 9,9% iar în Olanda de 9,1%.
Proporţia medie a economiei subterane a Europei este de 18,5% din PIB, în scădere de la 22,3% în 2003, notează De Morgen, adăugând că Europa de Est este zona cu cel mai ridicat nivel din Europa. Scrie cotidianul:
În ciuda puternicei creşteri a economiei, piaţa neagră încă este mare, cu vârfuri de peste 30% în Bulgaria si 28% in Romania. Totuşi, există nişte îmbunătăţiri. În sudul Europei, nu este însă cazul. Înăbuşirea economiei informale a stagnat. Ţări precum Portugalia, Spania şi Italia au o economie neagră de aproximativ 20% din cea oficială. În Grecia acest număr creşte până la 25,4%. Pentru întreaga Uniune Europeană economia subterană este estimată la 1 trilion de euro. Articol integral.
Iunie 2013
Sultanul Erdoğan şi geamurile sparte ale Europei
Cand niste oameni te ameninta ca o sa-ti sparga geamurile ai trei posibilitati. Prima ar fi sa le dai o bataie zdravana – din nefericire nu este politic corect, nici nu este conform multiculturalismului European si in final poate arata prost in presa si in unele cercuri liberale. A doua alternativa ar fi sa-ti pui zabrele la geamuri. Nici asta nu este prea estetic si 
aici ai putea fi injurat destul de consistent de cei care vad lumea mai roza decat este. In sfarsit, a treia alternativa este sa-i platesti ca sa sparga geamurile la ei acasa sau eventual pe alta strada. Asta este cea mai facila optiune si asta a fost si cea preferata si adoptata de liderii occidentali in ultimii 50 de ani, astazi aceasta politica se razbuna pe Europa.
Nu trebuie sa scriu prea multe nici despre inamicitia de multe sute de ani intre Turcia si Grecia. Nici despre viziunile ciudate ale Turciei actuale pe drumul spre incadrarea lor in Uniunea Europeana. Astazi am sa scriu despre politica aproape subversiva pe care o are Recep Tayyip Erdoğan si noua primavara (acum e la moda!) neo-otomana pe care o sustine acesta impotiva intereselor europene si in special pe timpul cand veriga slaba a Europei, Grecia, sufera de mai multe probleme decat poate duce.
Scrie Guillaume Perrier in Le Monde intr-un articol intitulat “La très poreuse frontière gréco-turque, principale faille de la zone Schengen” :
“În fiecare noapte, camioane venite din Istanbul descarcă discret zeci de migranţi la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Regiunea care se întinde de-a lungul fluviului Mariţa [Meriç în turcă, Evros în limba greacă] rămâne una dintre principalele căi de acces clandestine spre Europa. Folosind bărci, colaci de salvare sau numai frânghii întinse între cele două maluri, bărbaţi, femei şi copii traversează apele învolburate ale fluviului care serveşte drept linie de demarcaţie.”
În 2010, afluxul de imigranţi clandestini la frontieră a provocat deja “o criză umanitară fără precedent”, potrivit lui Apostolos Veizer, şeful misiunii greceşti din Medici Fără Frontiere. In 2011 si 2012 fluxul aproape s-a dublat. Migranţii intrau printr-o breşă bine cunoscută, în sudul oraşului turc Edirne : o porţiune de frontieră terestră de 12 km lungime, uşor de trecut noaptea prin câmpuri. Aproape 50 000 de persoane au fost arestate în Grecia în 2010 (nu sunt date pentru 2011-12), după ce au intrat ilegal prin această portiţă în zona de liberă circulaţie Schengen, astăzi criticată în Europa. Alte câteva mii au intrat fără a fi prinşi.
“Este un bulevard. Trebuie să închidem acest acces”, consideră Giorgios Salamagas, şeful poliţiei din Orestias, un mic oraş de frontieră grec. Guvernul grec şi-a afirmat hotărârea sa de a construi un zid anti-migranţi pentru a astupa aceşti 12 km. Iar agenţia însărcinată cu frontierele externe ale Uniunii Europene (Frontex) a reacţionat desfăşurând, în noiembrie, 175 de poliţişti din cele 27 de state membre ale UE.” Articolul integral.
Iulie 2013
Războaiele Viitorului. (SERIAL)
Consider conflictele militare globale drept o manifestare clara a fenomenului de “globalizare”, care include aspecte politice, economico-financiare sau sociale. Primul si al doilea razboi mondial sunt fara nici un fel de echivoc manifestarile militare ale fenomenului de “globalizare”. Ororile si pierderile umane in aceste conficte globale s-au transformat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial in conflicte locale, care luate impreuna pot fi considerate o continuare a rezolvarilor militare de ordin global printr-o serie de conflicte regionale.
Caderea “lagarului socialist” in 1989, dizolvarea “pactului de la Varsovia” si disolutia Uniunii Sovietice au creat falsa perceptie ca democratiile-liberale au infrant totalitarismul si ca am ajuns intr-un fel la “sfarsitul istoriei”. Speranta unei “Pax Americana” a fost spulberata extrem de rapid si impreuna cu pulverizarea influentelor sovietice au propulsat “islamismul militant” spre fostele republici sovietice de sorginte islamica, in special Cecenia, care s-a transformat intr-o scena a unui amar razboi de gherila. In Europa, dizolvarea fostei Iugoslavii a transformat un pseudoconflict etnic intr-unul religios in teritoriile fostei provincii Bosnia, in care islamul-religios extrem de intovertit a devenit un islam militant si extremist. Populatiile musulmane in vestul Europei au trait intr-o armonie aproximativa ca minoritati conlocuitoare, bucurandu-se de toate drepturile civile si religioase dar au fost supuse unei propagande revansarde-extremiste bazate pe minciuni si jumatati de adevaruri, transformand Occidentul European si America de Nord din statutul islamic religios “Dar-es-Salaam” (pamantul/casa al pacii) in “Dar al-Harb” (pamantul/casa al razboiului).
11 Septembrie 2001 a fost ziua cand terorismul a devenit o problema globala si intr-un fel a declansat o serie de evenimente care corelate pot produce senzatia unui conflict global pentru ca de fapt este unul de acest gen. Daca-l numim sau nu “al treilea razboi mondial” este numai o chestie de semantica, adevarul este ca manifestarile lui sunt de acest gen.
Din punct de vedere militar, pardigmele de “front” si “spatele frontului” au fost rasturnate, rasturnarile au fost simtite din plin si in cel de al doilea razboi mondial. Daca “spatele frontului,” adica populatia civila a fost “terorizata” si in al doilea razboi mondial prin bombardamentele aviatice (carpet-bombing al aliatilor) sau balistice (V2-german) asupra oraselor si ale tintelor civile, insa cu efecte militare limitate, astazi in stadiile in care ne aflam, “spatele frontului” a devenit obiectul principal in razboiul terorist. Articolul integral. Face parte dintr-un serial interesant.
Vremuri tulburi (SERIAL)
Articolul de fata nu este nici conspirationist si nici nu incearca sa prezinta o teza de felul discursurilor insolite, care insotesc necesitatile conspirationiste de pe marginile societatii moderne, indiferent de pozitionarea lor ideologica sau sociala, ci mai degraba o prezentare a unor evenimente care genereaza fenomene care depasesc cu mult normativul unei perioade de colaborare institutionala la nivel global.
Cand scriu aceste randuri lumea este bantuita de 5 conflicte armate “calde”, 3 in Africa unul in Orientul Mijlociu si unul in Asia. Cam 20 de conflicte “inghetate” cu un potential exploziv ridicat si inca cateva cu un potential “mediu”.
In primul rand notiunea de razboi pe care o avem cu totii nu mai este fezabila in timpurile pe care le traim. Incaierarile frontale dintre armate regulate care incearca sa se decimeze reciproc au trecut de mult. Astazi vorbim de alte situatii care fara nici o problema pot fi denumite impreuna ca elementele separate ale unui singur “conflict”, care a inceput candva si se va termina Dumnezeu stie cand.
Faptul ca nu a existat pe meleagurile Europei un razboi de mai mult de jumatate de secol este complet incorect. Nu ma refer numai la “Razboiul rece”, in lumea bi-polara care a fost desfintata la inceputul anilor ’90, ci la “razboiul foarte cald”, care a avut loc in Iugoslavia dezmembrata a anilor ’90 ai secolului trecut. Razboiul respectiv a fost foarte aproape de un conflict mondial. Cel mai aproape a fost in 1999, cand o 
unitate britanica (afiliata NATO), apartinand KFOR, care debarcasera in aeroportul din Pristina a fost aproape de un conflict sangeros cu un desant rusesc, care a incercat sa cucereasca aeroportul din mana britanicilor.James Blunt, atunci ofiter in armata britanica (astazi star rock britanic), care pazea aeroportul Pristina, a relatat intr-un interviu la BBC din 2010 intamplarile petrecute si ordinile pe care le-a primit cu ocazia acelui eveniment. Povesteste Blunt ca Generalul Wesley Clark (pe atunci comandantul suprem al fortelor NATO) i-a dat ordin sa traga in rusi. In ultimul moment ordinul a fost revocat de Generalul britanic Sir Mike Jackson, comandantul direct al ofiterului Blunt cu o fraza devenita intre timp celebra – “I’m not having my soldiers responsible for starting World War III” pe scurt “nu voi permite soldatilor mei sa declanseze al III-lea Razboi Mondial.” Puteti vedea interviul de la BBC al Generalului britanic Sir Mike Jackson, aici.
Nici timpul si nici locul nu-mi permit sa analizez “Razboiul Iugoslav”, va rog insa sa ma credeti ca a fost un “razboi proxi” in toata regula, cand multe interese au fost slujite in afara de cele ale etniilor diferite care alcatuiau Iugoslavia. Articolul integral. Face parte dintr-un serial de 3 articole – interesant!
August 2013
America strict secretă – bugetul ascuns.
Ieri seara [29 august 2013] la ora 20 (ora Bucurestiului) publica The Washington Post o noua ancheta asupra subiectului pe care l-am relatat acum 3 ani, de asta data ancheta dezvaluia giganticul “buget ascuns” (Black Budget) al acestor servicii. Informatiile au fost obtinute de Washington Post de la fostul angajat CIA Edward Snowden. Desi guvernul american a lansat anual la nivel global activitati care au costat miliarde de dolari, incepand cu anul 2007 nu a divulgat cum au fost folositi banii sau cum si daca obiectivele stabilite de către presedinte si Congres au fost indeplinite.
La data de 6 noiembrie 2011 am publicat un articol in care discutam despre partea intunecata a serviciilor secrete americane. Articolul, cu titlul “America strict secretă – cifrele”, a fost bazat pe un serial publicat de The Washington Post despre“Top Secret America”. Serialul a fost pregatit si publicat in cotidianul Washington Post in luna iulie 2010. Serialul a fost bazat pe munca unei echipe de 20 de jurnalisti si coordonat de doi “monstri sacrii” ai jurnalismului american, ambii afiliati cu Washington Post: Dana Priest si Bill Arkin. Dana Priest este dubla detinatoare a Premiului Pulitzer si Bill Arkin unul dintre cei mai seriosi jurnalisti si autori acreditati pe langa Pentagon si Serviciile de Informatii ale Statelor Unite.
In perioada de 12 ani dupa “9/11,” evenimentul care a traumatizat adanc natiunea Americana, serviciile de informatii au crescut la dimensiuni gigantice si bugetul lor a ajuns la nivelul unui stat mijlociu. Daca aceste servicii ar fi fost un stat independent, ele s-ar fi clasat pe locul 61 in clasamentul statelor lumii din punctul de vedere al bugetului. Asadar cifre:
- In SUA exista 1 271 de organizatii guvernamentale si inca 1 931 de companii private care se ocupa cu activitati anti-teroriste in circa 10 000 de locatii numai in Statele Unite.
- Autorii anchetei au estimat ca aproape 854 de mii de oameni sunt autorizati sa se ocupe cu astfel de activitati detinand atestate care ii certifica (top-secret security clearances) in aceste activitati.
- In Washington si imprejurimile lui s-au construit 33 de complexe pentru activitati speciale sau sunt in stadiul final de constructie. Impreuna aceste locatii sunt echivalente cu trei locatii de nivelul Pentagonului sau 22 de locatii la nivelul Capitolului din Washington. Impreuna detin cam 10 milioane de metri patrati.
- Multe din aceste organizatii si agentii se ocupa de activitati identice, de multe ori facand acelasi lucru. De exemplu, in 15 orase din SUA exista 51 de agentii federale si comandamente militare care se ocupa cu urmarirea banilor care finanteaza organizatiile teroriste.
- Analize informationale care sunt bazate pe documente si transcrise in conversatii de toate felurile obtinute de agentii americani in SUA sau in afara ei produc 50 000 de rapoarte in fiecare an. Un asemenea volum este imposibil de asimilat, deci in parte ele sunt ignorate.Articolul integral.
Egiptul de la Directiva Prezidențială 11 și până la Generalul al-Sisi
La inceputul seriei mele de articole, care s-au ocupat de evenimentele din “Primavara Araba” asa cum s-au manifestat in Egipt si publicate intre 27 ianuarie 2011 si 27 noiembrie 2011, scriam in primul articol al serialului (Mubarak, ultimul Faraon?), inainte de rasturnarea lui Mubarak:
Egiptul este patria ideologica a islamismului politic secular, reprezentat de Nasser si cel religios, care a a stat la baza radicalismului islamic actual (Hassan al Banna si Sayyed Qutub) – ambele isi au originile in Egipt. Fratia Musulmana (sau Fratii Musulmani – al-ikhwān al-muslimūn) sunt probabil cea mai mare forta politico- religioasa din Egiptul modern. Intr-un conflict politic, dupa o posibila rasturnare a lui Mubarak, au multe sanse sa acapareze puterea politica din aceasta tara, dezastruos pentru regiune si pentru Occident. Opozitia democrata, faramitata si plina de conflicte nu are nici o sansa impotriva curentului religios reprezentat de Fratii Musulmani si de partidele religioase acolite. LINK
Bineinteles ca aceasta “profetie” involuntara si-a gasit implinirea si Egiptul traverseaza astazi, dupa o experienta dureroasa, drumul de la islamismul religios al Fratilor Musulmani la cel politic-secular al lui Nasser reprezentat de Generalul el-Sisi.
Cine este Generalul Abdel Fattah al-Sisi? In primul rand este omul puternic al Egiptului la ora aceasta; s-a născut la Cairo, în 1954 şi a absolvit Academia Militară egipteană în 1977. Generalul poseda un MBA de la US Army War College în Pennsylvania si a absolvit de asemenea in Marea Britanie, Royal Joint Services Command and Staff College în 1992. Desi din biografia oficiala reiese ca îi lipseşte experienţa de pe teatre de operatiuni, al-Sisi a comandat o brigata de infanterie motorizata, a fost Comandantul regiunii de Nord a Egiptului (Armata a III-a), iar în timpul lui Mubarak el a avut funcţia de ataşat militar în Arabia Saudită. După ce consiliul militar a preluat puterea în februarie 2011, generalul a fost numit şef al serviciilor secrete ale Egiptului. Articolul integral. Articol important pentru a intelege ce se intampla si ce se pate intampla si in viitorul apropiat in Egipt.
Septembrie 2013
Din Rusia, cu “dragoste” – Gazprom şi şantajul energetic (SERIAL)
Aproximativ 70 % din exporturile de petrol si 40 % din exporturile de gaze ale Rusiei merg pe piaţa europeană. Aceste exporturi sunt transportate pe trei rute principale: Marea Baltică, Marea Neagră şi conducta Drujba, cel mai mare sistem de conducte de petrol si gaze din lume. Fiecare traseu de transport are problemele sale. Coasta rusa a Mării Baltice este înconjurata de o mişcare rapidă de gheaţă în apă şi îngheţul tinde să apară de-a lungul coastei din ianuarie şi pana la sfarsitul lui martie. Porturile de la Marea Neagră, principalul fiind Novorossiysk, sunt singurele porturi de “apa calda” ale Rusiei, insa cu un trafic foarte congestionat în Marea Neagră, în special la Bosfor.
Rusia consideră sistemul de conducte Drujba (Druzhba) ca ruta cea mai problematică. Drujba ruleaza petrol si gaz din Rusia prin Europa de Est, pe diferite trasee spre o serie de clienţi din Europa Centrală şi Occidentală. Pentru Moscova, problema cu acest sistem este dependenţa sa de vecinii săi, Belarus şi Ucraina, care de multe ori faulteaza la propriu si la figurat acest sistem de transport. La mijlocul anilor 2000, Rusia s-a implicat într-o serie de dispute cu state europene asupra energiei, care au dus la intreruperea de petrol şi gaze naturale în mai multe rânduri. Un exemplu notabil a fost intreruperea alimentarii cu gaze naturale către Ucraina, ceea ce a condus la rândul său la o intrerupere de proportii a aprovizionării Europei Centrale si occidentale din Rusia. În 2006, o alta intrerupere a conductei Drujba spre Lituania, după o dispută legata de intretinerea unei rafinării a Rusiei, Lituania refuzand sa o repare, inclusiv o conducta avariată spre aceasta rafinarie. În sfarsit (deocamdata) in 2010, Rusia a redus livrările de petrol pentru Belarus din cauza unei dispute de preţuri şi Moscova a trebuit să facă livrările către Europa prin intermediul transporturilor pe mare.
Intr-o articol important, scris de Keith C. Smith, si intitulat “Rusia şi securitatea energetică europeană – dezbina şi domina” publicat in 2008 (Russia and European Energy Security – Divide and Dominate”), sustine autorul ca detinatorii puterii la Kremlin au creat si au cultivat sistematic grupuri de interese “amicale”, atât în Europa Centrală cat şi de Vest. Aceste grupuri ” beneficiaza financiar de pe urma legăturilor formale şi informale cu companiile de energie de stat ale Rusiei”. El a sugerat că dacă Rusia reuşeşte să aservească o parte semnificativă a elitei politice şi economice a Europei cu ajutorul unor plăţi netransparente, impactul asupra suveranităţii naţionale şi luarea deciziilor in multe cancelarii Europene pot reprezenta un pericol mai mare decât dependenţa de resursele energetice. [Smith, Keith C Russia and European Energy Security–Divide and Dominate. Center for Strategic and International Studies. pp. pp. 7; 9; 11; 22–23.] În Germania, membri ai SPD au legături cu Kremlinul si Gazprom, inclusiv in Comitetele de Administratie ale companiei, primind compensatii financiare serioase sau in multe cazuri numai donaţii de partid. Gerhard Schröder a semnat un acord pentru construirea conductei Nord Stream chiar înainte de alegerile generale din Germania. Schröder a primit mai târziu un post bine remunerat de la Nord Stream AG. Articolul integral. Serial compus din 3 articole, merita citit!
Octombrie 2013
Nimic nou – înainte de PRISM a fost ECHELON
Moto: Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare” (Ecc. Cap. 1:9)
Cred ca politica internationala (ca cea nationala dealtfel) poate fi caracterizata cu un singur cuvant – ipocrizie. Daca cineva o sa incerce sa ma convinga ca lumea de astazi l-a asteptat pe Eduard Snowden ca sa ne lamureasca faptul ca exista un proiect de monitorizare electronica si spionaj cibernetic numit PRISM care face x,y,z, etc., si ca cei care au conceput acest proiect spioneaza pe toata lumea pur si simplu nu am cum sa-l cred.
Politica actuala joaca exact ca si mass-media, intr-o conexiune care se slujeste reciproc. Bordelul international este spalat sau manjit conform intereselor de casta sau de intentiile pecuniare ale patronilor de presa. Chestia cu libertatea presei si cainele democratiei sunt aiureli servite maselor, care au nevoie sa creada ca totusi jocul are arbitrii. Ei bine nu are! Jurnalistii onesti nu mai traiesc din presa de mult timp, ei s-au retras sau au creat unelte prin care se exprima onest, asa cum pot ei mai bine.
In anul 1988, un jurnalist numit Duncan Campbell, pe care il consider unul din granzii jurnalismului de investigatii (sunt fanul lui absolut), publica un articol in saptamanalul New Statesman sub titlul “Somebody’s listening” (“cineva asculta”). Puteti citi originalul articolului, aici – recomandat pentru cititorii in limba engleza. Duncan Campbell a fost primul jurnalist care a vorbit de ECHELON, explicand in mare ce face acest proiect si cui apartine.
Deci, proiectul a fost elaborat conform unui tratat bilateral UK-USA, cand partea britanica includea si Australia, Canada, New Zeelanda. La acest tratat au aderat mai tarziu si alte tari aliate ale Americii. La inceputuri proiectul urma sa culega date din telecomunicatiile Uniunii Sovietice si ale tarilor satelite, sa le inregistreze pe un suport magnetic, sa le descifreze, sa le analizeze si conform necesitatilor impuse de materialul analizat sa le foloseasca operational.
Avand in vedere ca proiectul a fost operational mult inainte de 2001 si promulgarea vestitei legi Patriot Act, pe vremea cand legislatia SUA interzicea guvernului sa spioneze convorbirile telefonice ale cetatenilor tarii, aceasta functie a fost delegata Canadei, in timp ce SUA, in mod reciproc, o face pentru guvernul canadian (simpatic, nu?). Articolul integral
Europa în criză – un demers istoric. (SERIAL)
Veezi prima postare din serial (“Europa în criză – un demers istoric (1) / Între ziduri“) . Obiectele care ne înconjoară sunt făcute, de ani buni, după aceleași metode. Acum, digitalizarea pe scară largă schimbă tot ce știam despre producție. Primele victime – angajații.
Prima revoluție industrială a avut loc în secolul al XVIII-lea, în Marea Britanie, odată cu mecanizarea industriei textile. Înainte, muncitorii pierdeau timp și energie lucrând din căsuțele lor sărăcăcioase; după, grupați în țesătorii organizate, au contribuit la nașterea primelor fabrici.
Cea de-a doua revoluție industrială a apărut la începutul secolului trecut, când Henry Ford a arătat ce înseamnă o linie de asamblare adevărată și a inaugurat astfel epoca producției în masă. Ambele procese au dus la îmbogățirea și urbanizarea populației occidentale. Acum, ne pregătim de o nouă transformare: digitalizarea producției. Iar consecințele acestui fenomen vor fi resimțite pe scară largă.
Numărul tehnologiilor care trec prin această prefacere e impresionant: avem softuri inteligente, roboți cu dexteritate uimitoare, materiale nemaivăzute, procese noi (imprimarea 3D, similară clonării, de exemplu) și o gamă întreagă de servicii online. Până nu demult, principala caracteristică a fabricilor era capacitatea de a scoate pe bandă rulantă miliarde de obiecte identice: în acest context trebuie interpretată celebra afirmație a lui Ford, care le spunea clienților că pot să-și aleagă orice culoare pentru mașină, cu condiția să fie neagră. Acum, nu mai e chiar așa costisitor să produci loturi mai mici de obiecte diferite, pliate pe gusturile fiecărui consumator. Intuim deci că uzina viitorului va fi clădită pe principiul personalizării în masă. Și că va fi constituită mai degrabă ca micile căsuțe ale țesătorilor din secolul al XVIII-lea decât ca liniile de asamblare ale lui Henry Ford.
Bătaia pe cea de-a treia dimensiune. În trecut, producția era bazată pe îmbinarea mai multor piese prin înșurubare sau sudare. Acum, obiectele sunt proiectate pe computer, apoi „scoase“ pe o imprimantă 3D, capabilă să creeze produse solide prin suprapunerea mai multor straturi de material. Designul digital este extrem de simplu de modificat, prin câteva clickuri de mouse. Imprimantele 3D funcționează nesupravegheate, iar produsele rezultate sunt adesea prea complexe ca să poată fi reproduse de o fabrică tradițională. Să nu vă mirați dacă, în scurt timp, aceste mașinării fantastice vor putea realiza orice, oriunde – în garajul dvs. sau într-un sat din Africa. Articolul integral. Serial compus din 3 articole.
Noiembrie 2013
Mic îndreptar geopolitic: China (SERIAL)
Mao Zedong a lasat China intr-o mizerie economica si sociala crunta, un fel de Coreea de Nord mai mare si mai sofisticata. Intemeietorul Chinei pe care o cunoastem astazi, o super-putere economica, batranul intelept Deng Xiaoping, a hotarat sa o transforme in ceea ce este acum. Mare om, dar cand a trebuit sa ia o pozitie impotriva curentului democratic care matura regimurile comuniste in ’89, a ordonat tancurilor sa faca “curatenie” in Piata Tiananmen si s-au suparat toti pe el. Unde este supararea lor astazi?
Deng Xiaoping a parasit postul fara a fi silit sa o faca cu 5 ani inainte de moartea lui. A fost urmat de Jiang Zemin, care si-a terminat mandatul in 2002, el traieste la pensie pana in zilele noastre, i-a urmat fostul conducator al Chinei comuniste, Hu Jintao, care a terminat mandatul in 2012. Intrebare: este China o dictatura? Sau o autocratie? Este China un stat comunist sau capitalist sau poate ambele impreuna? Raspunsul il avem in lunga istorie a Chinei si a Orientului Îndepărtat, in traditiile lor confucianiste, care au rezistat oricarui sistem politic efemer, care a fost si care probabil va mai fi in viitor.
Traditia Orientului Îndepărtat cunoaste tranzitia de la un conducator la un altul printr-o institutie (parerea mea – inteleapta) care se numeste tàishàng huáng, in romaneste poate fi tradus “conducator maret – overlord ”, in sensul unui conducator care si-a implinit destinul, traieste si cedeaza locul benevol altora pe care ii considera capabili de a-l urma. Traditia a inceput in 202 d.Hr. , regatul Chinez – Han, cam cu un deceniu inaintea unificarii lui Qin aprox 210 –220 d.Hr. Ea continua pana astazi si cred ca va continua mult timp de aici incolo.
Aceasi traditie de “conducator in retragere” o puteti intalni si in Japonia, se numeste Daijō-tennō si a fost parte dintr-un sistem de guvernare numit Insei (cvasi monastic, nu in sens crestin). In Coreea acelasi sistem se numeste Sang-hwang si a rezistat pana la prima anexare a Coreei la Japonia la inceputul secolului XX. Important de inteles este ca sistemul nostru democratic poate fi bun pentru noi sau pentru oricine care il intelege, il accepta de buna voie si are institutiile care pot controla si pazi acest sistem politic, caruia pe zi ce trece ii vedem defectiunile cand institutiile lui nu mai sunt efective sau sunt ineficiente. Masele se revolta impotriva dictaturilor sau a autocratiilor; intrebarea este au ce pune in loc? Traditia lor este democratica sau este bazata pe alte surse traditionale sau ideologice. Poate deveni o autocratie o democratie peste noapte sau mai usor este sa devina Emirat sau Califat? Intrebare la care conducatorii occidentului ramasi cu pantalonasii in vine nici macar nu si-au pus-o. Toti vom urmari impreuna dezintegrari sociale si prabusiri de state, in special din cauza lipsei de intelegere a conducatorilor populisti, lipsiti de viziune si de intelegere, care alesi la fiecare 4-5 ani trebuie sa-si mentina populismul pentru a supravietui. Articol integral. Serial 3 articole, merita citit cu atentie!
Decembrie 2013
Geopolitica: Ucraina între Occident şi Orient.
Ucrainienii isi au originea in marele grup etnic cunoscut sub numele de slavii de est, care includeau pe ruşi, ucrainenii şi bieloruşi. Slavii estici erau aşezaţi de-a lungul râului Nipru unde este azi Ucraina. Ei s-au răspândit mai apoi spre nord, de-a lungul fluviului Volga, la răsărit de ceea ce este azi oraşul Moscova, ca şi spre vest, spre bazinele nordice ale râurilor Nistru şi Bug, unde sunt astăzi sudul Ucrainei şi Basarabiei. Aşezarea lor de-a lungul marilor fluvii est-europene le-a permis să controleze comerţul dintre zonele scandinave-baltice şi succesorii Imperiului Roman (în special Imperiul Bizantin şi coloniile greceşti de la Marea Neagră).
Cu nasterea nationalismului in secolul al XIX-lea, slavii de est au fost clasificati de lingvistii si etnologii perioadei sub următoarele denumiri: Marii ruşi (Velikorossiya – ruşii), Micii ruşi (Малороссия, Maloruşi – ucrainenii) şi Bieloruşi ( byelaruskaya mova), cunoscuti si ca rutenii albi. Studiile etnografice din secolul al XIX-lea noteaza diferente lingvistice şi culturale dintre actualele grupuri etnice ale slavilor din est, fara insa a desena o granita clara între teritoriile ocupate de aceste grupuri.[…]
De ce Ucraina nu-şi poate permite o secesiune politică de Rusia? Raspunsul nu este de loc complicat si nici un “premiu” European nu poate re-desena realitatile realitatile geostrategice ale regiunii. Majoritatea cartilor castigatoare se afla in mainile Rusiei si nimic din ceea ce pot face europenii nu poate genera o dinamica care sa contracareze aceste avantaje strategice pe care le are Rusia. Singura alternativa pentru ucrainienii care doresc o apartenenta Europeana in Afarea Rusiei este despartirea si implicit secesiunea teritoriala a Ucrainei. Pret enorm de greu de platit pentru majoritatea cetatenilor acestei tari.
Moscova este sustinuta in demersul ei de refacere a dominaţiei în fostele republici ale URSS de o populatie rusofona masiva in provinciile estice ale Ucrainei (vezi harta de mai jos). Articol integral
Conflictul Arctic – un război rece într-o zonă îngheţată
Dupa evenimentele din Orientul Mijlociu, catalogate la gramada sub titlul “Primavara Araba,” in special dupa marea imparteala a resurselor energetice ale Libiei, am crezut ca vom avea cativa ani de liniste in privinta “conflictelor energetice” devenite acute. Nici vorba, doua zone de conflict s-au acutizat intr-un ritm galopant ingrijorator. Prima 
zona, Marea Chinei de Est si a doua, zona Arctica intre Polul Nord si Cercul polar arctic. Deoarece a fost publicat recent un studiu informativ bun, semnat de dl Octavian Manea (Beijingul și testul Senkaku: furtună geopolitică deasupra Mării Chinei de Est) nu cred ca postarea altuia poate aduce noutati. Deci am sa prezint o sinteza a analizei in curs de publicare de PGA (Politeia Geopolitical Analyses) referitoare la Conflictul Arctic.
UPDATE: Intr-un lung discurs către naţiunea rusa, Vladimir Putin reuseste sa aseze faptele descrise in articolul de mai jos intr-un context al strategiilor concepute la Kremlin de actualul lider autoritar al noului Imperiu Rus. Vladimir Putin isi declara intentiile fara nici o urma de ipocrizie politica atat de obisnuita in Occident. Putin nu incearca sa fie nici “corect politic” si nici impaciuitor cu Occidentul, el a sesizat exact ceea ce a sesizat Ronald Reagan in 1985 – “slabiciunea adversarului”, el o declara si o foloseste, daca doriti o inversare a polilor si o frana istorica intr-o evolutie care probabil nu se va mai petrece. Pentru un analist atent lucrurile merg si mai departe in pozitionarile strategice pline de asemanari. Ronald Reagan a fost promotorul “Inițiativei de apărare strategică – SDI”, exact acel program strategic care a dus pana la urma la dizolvarea URSS si a lagarului comunist. Vladimir Putin preia din mers strategia Reagan si o adapteaza la posibilitatile actuale ale Rusiei. Daca as fi intr-o pozitie decizionala in Romania as fi foarte ingrijorat si primul lucru pe care l-as face ar fi o aderare urgenta la V-4 (Alianţa de la Visegrad) ca un fel de extra-asigurare necesara, pana ce NATO sa hotarasca daca si cum merg lucrurile conform articolului 5. Recomand decidentilor si interesatilor citirea “transcriptului Putin – 2013.” Cateva citate si puncte de vedere pot fi citite, aici. Articol integral.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
