Principiile Alianței D.A. – Manifest
19/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Eveniment, Magazin Politic |
Preambul
România modernă are nevoie de o dreaptă unită, care să aducă laolaltă principii și convingeri politice și să demonstreze viziune pe termen lung. Acesta este momentul implicării tuturor celor care cred că este posibilă modernizarea statului, fără a exclude valorile conservatoare. Avem nevoie de unirea acelor omeni care își doresc să construiască o dreaptă reală, înainte de a-și dori puterea.
Unitatea de acțiune și de concepție politică este imperativă. Ne unim pentru a schimba actualul raport de forțe. Resursele noastre se reunesc astfel, în mod energic și transparent.
Vom promova o politică sinonimă cu interesele cetățeanului, întemeiată pe un dialog onest și permanent. Inițiem astăzi un proiect deschis, sprijinit pe convingerea că în orice societate există o largă diversitate a opiniilor. Vom susține valoarea și meritul ca argumente pentru prosperitate.
Alianța noastră reprezintă istoria politică a României și îmbină tradiția și experiență Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat cu viziunea și entuziasmul nou al FORȚEI CIVICE. Acesta este primul pas spre unitatea dreptei.
Avem nevoie de dreptate, de o justiție liberă și puternică. Avem nevoie de adevăr, de limpezirea climatului politic. Viitorul european al României moderne poate fi construit doar pornind de la aceste premize. Prin alianța noastră, noi spunem DA acestui viitor.
Manifest
Principiile Alianței D.A.
1. Democrația
Statul modern se întemeiază pe principiile democratice. Înțelegem prin aceasta înlesnirea accesului și participării cetățeanului la decizie. Ne asumăm o reprezentare onestă și conformă a intereselor acestuia și considerăm că democrația este unicul sistem care poate să îi garanteze drepturile și libertățile și să constituie fundamentul prosperității.
2. Statul de drept
Ne declarăm apărători neclintiți ai statului de drept. Respingem autoritarismul efemer al majorităților parlamentare și susținem domnia legii. Separația limpede a puterilor în stat este garanția unui viitor european pentru România.
3. Libertățile și drepturile cetățeanului
Credem că scopul central al democrației este protejarea drepturilor și libertăților cetățenești. Pentru noi, statul democratic este mai mult decât un cumul de legi și de structuri. El trebuie să fie garantul libertății de gândire. Ca oameni de dreapta, promovăm opiniille informate, educarea minții și a spiritului ca forțe de salvare și de progres al civilizației. Dreptul la sănătate și dreptul la educație sunt priorități de la care nu vom face rabat.
4. Justiția – puternică și independentă
Susținem o justiție liberă, care veghează echilibrul delicat dintre libertatea individului și puterea statului. Susținem un sistem judiciar independent, care să își apere – în fața oricărei presiuni – neutralitatea și să păstreze egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii.
5. Relația administrație centrală – administrații locale
Descentralizarea – în orice formă, fie ea economică sau politică – generează prosperitate și dezvoltare durabilă pentru comunități. Ea încurajează spiritul antreprenorial și evoluția individuală. Credem că performanța în administrație este obținută prin eficiență, competență și responsabilizare a reprezentanților autorităților statului.
6. Statutul comunității
Susținem dreptul comunităților locale de a reprezenta interesele membrilor lor. În aceeași măsură, milităm pentru implicarea cetățeanului în viața comunității din care face parte. Civismul lucid, rațional, precum și dorința de a ne regăsi în setul de valori al comunității trebuie să ne motiveze pe toți. Un stat construit pe interesul național va recâștigă interesul cetățenilor de a se pune în slujba sa, la nivel local sau central.
7. Munca și proprietatea
Liberalismul economic trebuie să fie una dintre valorile consacrate ale statului român modern. Prosperitatea societății poate fi construită pe baza meritului și inițiativei private, a concurenței și egalității de șanse. Credem în dreptul sacru la proprietate și în rolul proprietății ca fundament al unei construcții economice, societale funcționale și moderne. Aceasta nu include în niciun fel proprietatea care nu este justificabilă legal.
8. Familia și tradiția creștină
Familia are un rol major de transmitere a valorilor și convingerilor morale și religioase. Ea oferă societății stabilitate și forță. Conservarea tradițiilor asigură un cadru etic-spiritual sănătos, indispensabil împlinirii spiritului uman. Într-o lume cu valori relative, familia, responsabilitatea față de copiii noștri și principiile creștine rămân singurele repere valide, pe care putem construi pentru viitor.
9. Securitate și apărare națională
Interesul național este deasupra oricărei doctrine politice. În actualul climat internațional, apărarea țării înseamnă mai mult decât a fi pregătit să răspunzi vreunei amenințări. Credem în echilibrul dintre garantarea securității naționale și prioritizarea unor domenii precum economia, educația, sănătatea și protejarea resurselor țării. Acest echilibru se poate obține prin gestionarea integrată a riscurilor și vulnerabilităților. Spiritul național nu se construiește prin dispreț și false superiorități față de ceilalți, ci prin recunoașterea în lume a valorilor și identității națiunii române.
10. România în lume
România de astăzi nu mai este izolată din punct de vedere economic, cultural și politic. Ea este parte a unor familii valoroase: ONU, UE, NATO, OSCE și Consiliul Europei. Drumul României către o democrație consolidată și către un viitor al prosperității nu este posibil în afara acestor mari familii de state. România își respectă partenerii și angajamentele asumate și respectă, la rândul ei, toate statele care se întemeiază pe principii democratice.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Eu cred ca lipseste o anume dimensiune-tema (extrem de importanta pentru identitatea si prosperitatea unei natii) din setul de principii al aliantei, anume cultura si educatia.
Care este pozitia-linia de actiune a Aliantei vis-a-vis de aceste doua mari si ingematate laturi ale personalitatii poporului roman.
Cu ce masura intentioneaza Alianta sa cultive/activeze/dinamizeze si rasplateasca exponentii ( individualitati sau organizatii socio-profesionale) acestei atat de importante fete a identitatii nationale.
toate dezideratele, cum ar fi educatia, sanatate, infrastructura…etc., sunt parte din programul aliantei. Ceea ce cititi aici este numai manifestul!
Taman de aceea considerand ca (macar) tema culturii nationale este, cel putin la fel de importanta/primordiala/reprezentativa ca, de exemplu, “administratia centrala si locala” pentru a fi mentionata, inscrisa in manifest.
Manifestul este cartea de vizita a Aliantei si ierarhizeaza prioritatile acesteia, cultura romana (apararea, promovarea si impunerea ei ca dimensiuneesentiala a fiintei umane) este si parte intriseca a traditiei crestine, bref cred ca Alianta ar avea de castigat mentionand-o in Manifest.
Parerea dumneavoastra este respectata. Autorii textului au crezut ca un decalog este suficient si au inclus ceea ce credeau ca la ora asta este cel mai urgent si important – Justitie si stat de drept, relatiile dintre centru si regiuni, munca si proprietatea, familia, securitatea natiunii si Romania cu afiliatiile aliantele ei. Pentru mine este OK. Ma simt satisfacut. Resul in progamul aliantei, pe care il vom publica la timpul lui 🙂
Buna,
Ma bag si eu in seama. La punctul 3: Libertățile și drepturile cetățeanului, unde se spune despre “opiniile informate, educarea minții și a spiritului ca forțe de salvare și de progres al civilizației.” gandul meu m-a dus , printre altele, la cultura. Parerea mea este ca punctele esentiale au fost atinse. Dar, asa cum spuneai mai jos, acest manifest trebuie facut cunoscut cator mai multe persoane.
Salut maya,
eu incerc sa-l promovez 🙂 Din nefericire Partidul Forta Civica doarme crezand ca este suficient ca MRU este in fruntea lui. Baietii si fetele nu inteleg minima politica care este bazata pe “follow the leader”. Nu este de mirare ca ei sunt 2,5% in sondaje si MRU scoate 25% incredere, asta exact este diferenta intre partid si MRU.
Ai dreptate Theophyle, si cu politica neinteleasa de cei tineri, cat si cu procentul din sondaj.
Eu cred ca nu o sa fie usor sa-i convingi pe cei noi intrati in politica cum este cu “propaganda”. Majoritatea sustinatorilor acestui partid au intrat deoarece cred in puterea liderului, dar ei nu au inteles ca nu liderul trebuie sa-i traga, ci ei trebuie sa impinga liderul si sa-l sustina. Liderul ii trage atunci cand le arata directia.Liderul trebuie sa fie vocea lor, forta lor, dar aceasta vointa este impusa doar daca ei se implica si muncesc la acapararea acelor urechi ce trebuiesc sa auda. Politica nu-i un hobby ci este o munca titanica, in care iti iei foarte multe palme peste ceafa pana reusesti sa-ti faci auzita vocea, ca sa nu mai zic ca-ti ei multe suturi pana reusesti sa castigi increderea si respectul celor din jur, fie ei pro sau contra.
f. bune toate, dar trebuiesc strigate la TV si unde este posibil.
educatia si f. inportant obligativitatea sä trimitä copii la scoalä.
De acord, tare imi doresc sa stiu, sa stim (toti membrii/simpatizantii Aliantei) care este planul/strategia de promovare/ aducere la cunostinta a opiniei publice a acestui decalog.
Consider ca acum, dupa faza initiala de organizare si omogenizare a structurilor si a principiilor, Alianta are obligatia/datoria imediata de “iesire la lumina”, de pozitionare in lumina reflectoarelor.
Dincolo de frustrarea lipsei evidente a unui vector media de prima marime, trebuie ca Alianta, prin personalitatile ei, sa devina cat mai vocala posibil.
Daca in on-line acest lucru este mai usor de infaptuit, trebuiesc gasite urgent solutii pentru o frecventa cat mai mare in media (audio-vizuala sau print).
Dupa ce vanzoleala din PDL se va stinge, tare imi doresc ca Alianta sa faca, macar partial si in plan doi agenda zilei in media. Cum si prin ce mijloace este job-ul oamenilor sai din staff, noi, cei din randul doi asteptam doar “sarcini” pentru a trece la “actiune” fiecare pe felia sa.
Lumii,
vorbesti de culturä natzionalä- glumä
Ponta cultivä PLAGIATUL, se duce la Paris- “sper sä fie aplaudat “
Ponta si plagiatul sau este doar o virgula, un scheci umoristic in peisajul sobru si maret al unei teme/dimensiuni covarsitoare pentru un popor, precum cultura nationala.
Eu stiu ca milioane de romani (de la eruditi la semidoctii onesti) au nevoie sa se raporteze, sa rezoneze sa se simta parte a culturii nationale. Partidul (partidele) care va reusi sa vorbeasca acestor milioane despre nevoia lor stringenta de a se raporta la aceasta dimensiune comuna si specifica tuturor, dincolo de partipri-uri/diferente politice, sociale, economice etc., va trezi interesul si simpatia.
Nu cred ca Alianta D.A. trebuie sa “concureze” U.S.L. pe teme precum “batranii si copii nostri” demonetizate din nefericire de populismul desantat al clasei politice din ultimii 20 de ani.
COPIII SÄ FIE PRIORITATE SI BÄTRANII; AICI SUNT SENSIBILI TOTZI:
Pai da. Copiii sa fie prioritate, cum spuneti. Dar sa pomenim ceva si despre dreptul la viata in manifest, atunci.
@elsewhere, acest manifest este foarte bun as acum este.
Parerile, opiniile sau convingerile pro si contra avort, nu-si au locul in acest manifest. Acest subiect are parti foarte sensibile, pe care nu au reusit sa le satisfaca nici cele mai vechi democrarii ale lumii, asa ca trebuie sa ne pastram realisti si sa aparam drepturile fundamentale ale omului, ce zici? Sa nu spun ca dreptul femeii de a decide viitor sau, face parte din drepturile omului. Cum si dreptul celui ce nu are inca puterea de a se apara, este tot un drept al omului. In concluzie, al cui drept primeaza? cine a fost primul oul sau gaina?
maya,
in primul rand politica inseamna convingere. In primul rand tu trebuie sa fi convins. Nu esti convins, nu poti convinge pe altii. In al doilea lucru politica inseamna harnicie si munca. Nimeni intr-un partid nou nu poate trai din politica, dar fiecare din cei care vor sa faca politica trebuie sa investeasca cateva ore pe zi. Nu investesti nu poti sa ajungi la nici un rezultat in nici un domeniu. Pana la urma politica este un domeniu de activitate!
DIN PÄCATE ESTE UN DRUM PLIN DE GROPI
cu boi de calibrul lui jiji ce vrea lege pt. BORFASUL NÄSTASE
si eu vreau o lege, sä intre mafiotzii BECALII la puscärie, se pare
totzi interlopii fotbalului au aruncat si milioane sä scape.
unde este parchetul??? mafiotzii precum Becalii trebuiesc judecatzi si inchisi.
Voicu ce mai cloace, Voiculescu sfideazä justitzia, hai amanatzi mereu.
o rusine sä zburde si in parlament escrocii.
Off topic:
Dar nu ma pot abtine. Ce este rau cu Copy/Paste?
“”Eu aş fi mai popular dacă m-aş apuca să-l suspend pe domnul Băsescu dar preţul pentru România ar fi prea mare. Aţi văzut ce s-a întâmplat anul trecut, am văzut cu toţii cât ne-a costat”, a spus Ponta, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.”
Victor Ponta recunoaște că suspendarea lui Traian Băsescu a costat România – Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-recunoaste-ca-suspendarea-lui-traian-basescu-a-costat-romania-1028826.html#ixzz2NzncfxXO
EVZ.ro
chiar nu trebuie sa te abti. Omul are o logica stramba a unui om lipsit de valori esentiale. Acest fel de a rationaliza este comun cu o mare parte a clasei politice si a majoritatii electoratului.
nemernicul banuia ca nu poate fara Europa, doar ca acum are si certitudinea ca fara Europa, noi Romania, suntem frunza-n vant. Si ce stiu cel mai bine comunistii sa faca? Autocritica! Isi toarna cenusa-n cap, doar doar o sa-i mai imbuneze si o sa reuseasca sa mai capete ceva banuti de la fraieri, sa dea la gurile hamesite ce-l sustin, inca. Are grija cacarau sa o dea la intors cand interesele o cer.
“Camera Deputatilor a respins Legea lustratiei, declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala.”
Curat neconstitutionala da` umfla-i, vorba lui nenea Iancu ! 🙂
salut timi 🙂
doar nu ai crezut ca o sa se intample diferit 🙁
Cu peceristii la putere, nu mi-am facut iluzii.
Apropos de punctul 8 de la Timisoara, stiu ca este tarziu, dar eu tot mai cred ca o legea lustratiei trebuie.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/legea-lustratiei-respinsa-definitiv-1028837.html
Niciodata nu e prea tarziu.
Opozitia decidentilor la aceasta lege o demonstreaza cu varf si indesat.
poate ca, o aluzie la acest punct ar fi oportun si in acest manifest. Poate ca sunt nostalgica la vremurile Pietii Universitatii.
“Dumitru Pirvulescu, inculpat intr-un dosar penal, a ajuns seful Consiliului de Supraveghere al Transelectrica”
O haita de “dalmatieni”.
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-14449023-dumitru-pirvulescu-inculpat-intr-dosar-penal-ajuns-seful-consiliului-supraveghere-transelectrica.htm
hai ca daca nu ati citit-o, merita :
http://blog.itmorar.ro/pentru-ca-trebuie-sa-se-stie-tratamentul-lui-nastase-la-jilava/
M-ar fi mirat sa fie altfel.
Cam ce anticipasem cand a fost pronuntarea definitiva.
Buna ziua 🙂
off topic! Gata s-a terminat si programul “cornul si laptele” 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14449056-victor-ponta-despre-programul-cornul-laptele-fost-idee-excelenta-dar-astazi-risipa-bani.htm
buna ziua
de unde sa-i dea pensia lui dogaru?
ia si el de unde poate
Ala trebuia taiat de mult, dar PDL-ului i-a fost teama ca pierde capital electoral si l-a pastrat. Iata ca vine acum adevaratul fiu al mamei Bombo ca sa puna capacul pe cosciug. Pesedeaua a dat, pesedeaua a luat.
Salutare tuturor.
Sara buuna oameni buni,
Stateam si ma gandeam care poate fi efectul masurilor cipriote. (Nu mai stiu unde am citit, sau daca am citit ideea asta undeva). Datorita faptului ca Cipru nu mai poate fi un loc sigur pentru penalii romani, Belize si altele similare fiind foarte departe si naiba stie ce se mai intampla si pe acolo, urmeaza o revenire a capitalului in romania(tot acasa e mai bine, iarba verde de acasa, noi suntem romani pana murim si alte motivari din astea). Dar ca sa fie la loc sigur, trebuie controlata justitia la sange. Bancile nu prea pot fi controlate,dar se pot baga banii in: teren, case nationalizate, punctele lui ponta. Atunci penalii se pot simti stapani in tara lor.
@eugeni/buna ziua
cel mai bun exemplu de ” retrocedare” a banilor este patriciu
a ” investit” in tara -cam 100-150 milioane euro…
aici e drept ca se naste intrebarea= toti banii luati pe vanzarea petromidia or fi fost ai lui?
banii de care vorbiti sunt bine merci in monaco si elvetia
Salut eugeni.
Sunt multi/e “do(a)mni/e”-tovarasi/e care au banii si firmele p-acolo.
(Probabil ca te referi la ceea ce scrisesem ieri despre “atmosfera” in care s-a ‘liberat condamnatul.)
Io imi aduc aminte cum vantu avea firme in cipru si ma intrebam, ca prostu’, de ce dreaq are nevoie de fimele alea (eram tanar, nevinovat si ingenuu 🙂 ). Cred ca nu este singurul cu bani acolo iar ca sa i se ia 10% luati brusquement cred ca le scade un pic din bonitate. Si asa penalii incep sa isi doreasca stabilitate financiara, sa doreasca comportament previzibil al politicii finaciare. Asta este ce ne dorim si noi, dar noi in plus dorim si o justitie agresiva si independenta. Aici punctele noastre de vedere difera.
Cei ce stati pe calculator, vedeti B1?
Buna.
http://www.b1.ro/live.php
I know, but is not working.
It works mayausa 😉 You have to clear temporaries & recent history.
Thanks!!
You’re welcome.
Buna Maya 🙂
cand nu functioneaza schimba browser-ul.
Good idea! Multumesc!
Seara buna.
Bun manifestul. De copiat (sac! tontelu) si dat mai departe. E vo’e?
L-a reciclat. Incep sa cred ca scandalul cu laptele este facatura/reglare de conturi 👿
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14449777-fostul-sef-ansvsa-mihai-turcanu-consilierul-lui-victor-ponta.htm
mar,
intrebarea este, cine-i despagubeste pe fermieri?
Maya, pe unul cu sigurantza la pus pe butuci si omul a investit foarte mult in calitate si sigurantza/trasabilitate 🙁
Nimeni, este o facatura cu dedicatie. Un fermier care are 200 de vaci * 1500 euro/buc * 60 l lapte (media), nu-si permite sa joace cu furajul ptr. ca-si “omoara” fabrica/investitia. Aici ticaie ceasul, in max. 1 luna vom vedea ce se ascunde in spatele scandalului.
“Constantin Nita a parasit Ministerul Economiei si si-a mutat biroul in sediul Elcen Bucuresti.
In birourile Elcen, Nita si-a creat propria structura, un “mini-minister” numit “Departamentul pentru Energie”, fortand mutarea in noul sediu a tuturor persoanelor cu atributii in domeniul energetic. Astfel, in ultimele doua saptamani, oameni si documente din Ministerul Economei au luat locul celor de la Elcen Bucuresti. Angajatii de la Elcen Bucuresti au fost nevoiti sa-si mute birourile intr-o alta cladire a companiei.
Inginerul sef al CET Grozavesti, Dan Tudora, a declarat atunci pentru Agerpres ca directorul general al Elcen, Dan Stefan Cetacli, ”a incercat sa ocupe abuziv sediul sucursalei Electrocentrale Bucuresti, fara a avea vreun document de transfer de proprietate, trimitand masini cu mobilier si documente care au fost oprite sa intre in curtea sucursalei de mai multi reprezentanti ai conducerii Electrocentrale Bucuresti”.
“Directorul general al Elcen, Dan Stefan Cetacli, a oferit sediul central al societatii ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita, care ar urma sa isi inceapa activitatea de luni in noul sediu”, a precizat Tudora.”
O remarca : directorul general al Elcen, Dan Stefan Cetacli, prea plecata sluga a lui Nita, e fiul unui fost general secu.
Ca sa stiti cu cine defileaza USL.
Am uitat sa va spun ca pe Cetacli l-a numit director la Elcen domnul ministru Videanu…
http://www.b365.ro/cum-si-au-umflat-sefii-elcen-salariile-cu-25-000-de-euro_187152.html
oare cui ii pasa de abuzurile acestui director si cum acest onest director DAN STEFAN CETACLI isi umfla conturile ???
Nivelul electoratului (o explicatie pt. procentul de 70 %) :
http://www.youtube.com/watch?v=qUxqc3e-XSw
… aceste acte sexuale n-are rost… 😀
…”aceste acte sexuale trebui interzise” sau…”eu n-am fost sexual, eu sunt om intreg” 🙂
😛 😆
… si a fost facut in oras.
la Casa de Pensii ……….
Parafrazand: casa de pensii nu e… acasa.
ai fost de coma cu postarea replicii! eu doar am continuat ideea. Trist nu este ca ei voteaza, trist este ca cei ce au o bruma de minte stau si se uita si se supun acestora. Intrebarea se pune, cine-i desteptul si cine-i fraierul?
Daca reducem la alb si negru cam asa ar sta lucrurile. Dar stii ca realitatea e ceva mai nuantata.
Merci fain. N-am facut altceva decat sa lucrez cu “materialul clientului” 😉
Le-a “bubuit” prostia 😆
http://www.evz.ro/detalii/stiri/reteaua-spagarilor-din-tribunal-judecatoarea-antonela-costache-a-fost-pacalita-de-ofiteri-1.html
Pe de-o parte cam asa ar fi. Pe de alta insa aminteste-ti te rog de judecatoarea aflata sub influenta alcoolului (adica invers, alcoolul aflat sub influenta judecatoarei). A fost achitata si are 1o.ooo pensie. E ok ca le-a prins. Mai important este sa ajunga la parnaie. Plus confiscari. Plus interzicerea unor drepturi.
Te corectez 🙂 – acool cu urme de sange. Am serioase rezerve ca nu vor fi recuperate de sistem.
Din pacate traim intr-o tara in care …”eu n-am fost sexual, eu sunt om intreg” 🙁 ups, viata bate filmul 🙁
Spusesem cam acelasi lucru dar cu alte cuvinte 😛 … dar accept cu placere oricare corectie.
Impartasesc aceleasi rezerve. De aceea am si pomenit de impricinata 😉
Buna seara tuturor. Bine venit decalogul. cel putin exista un proiect program care poate fi citit relativ usor de oricine este interesat.
salut Clemy 🙂
asta era idea !
oare se repeta scenariul din Grecia?
http://www.mediafax.ro/externe/parlamentul-cipriot-respinge-taxa-pe-depozite-bancare-conditie-a-planului-ue-de-asistenta-10678102
nu cred ca au avut incotro, ii mancau cetatenii cu fulgi cu tot!
cetatenii cu rubasca 😆
Luau parlamentul cu asalt cum au facut in Argentina acum vreo 10 ani. au schimbat trei-patru presedinti in doua zile.
Exact. Si ministrul de finante e la Moscova. Gazprom a si propus sa le dea cele 13 miliarde de care au nevoie in schimbul dreptului de a exploata gazele naturale din platoul continental. Cu alte cuvinte, rusia cumpara Ciprul. Asta e bad news cu litere de tipar. Asa reanvie conflictul ruso-turc.
Poate asa se mai trezesc si americanii din reveria blegoasa in care au cazut de ceva vreme. Astia se mobilizeaza doar daca-i impungi cu furculita-n buci. O Rusie care incepe sa adulmece teritorii noi, apropiate de zonele de interes americane (Orientul mijlociu, Africa de Nord, Levant) e ceasul desteptator perfect.
Da, am auzit si eu de propunerea Gazpromului. Nu stiu daca mai au ce sa cumpere, cred ca a fost cumparat bucata cu bucata in timp.
Pai eu nu mai inteleg ce treaba mai au astia in UE?!
Uite aici chiar nu m-ar durea prea mult 😆
Fulgii ca fulgii dar mai ales cu vodca.
deci cu turcanu, ” a rämas ca in tren ”
CHIAR II CRED PE TOTZI ROMANII PROST????
nästase s-a prefäcut si in jilava, a fost totul pus la cale, cu tot arsenalul, alesi dezinutzi pt cursuri,
tot ce avea acasä notat le-a bägat pe sub nas ca scrise acolo, omul s-a distrat
asta trebuie sä fie invätzäturä de minte, romanii trebuie sä trezeascä.
dupä Fenechiu mafiotul transformatoarelor, a recunoscut si Ponta cä
s-a lucrat cu bani negrii.
unde esti PROCURATURÄ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Calin Georgescu invitat la Nasul.
Ceva nu se leaga. Copilotul spune ca a fost o greseala suspendarea lui Basescu deoarece Romania a pierdut foarte mult. Pipidi, spune ca Basescu este de o MARE ONESTITATE intelectuala. Onestitate si Basescu in aceeasi fraza, spusa de Pipidi. Oameni buni, ce se intampla? Ce se pregateste?
http://adevarul.ro/news/societate/alina-mungiu-pippidi-basescu-e-om-mare-onestitate-intelectuala-mi-a-zis-inceput-nu-citeste-nimic-1_51474c7300f5182b85241ff2/index.html
amortirea neuronului de veghe
Oamenii incompetenti ca sa fie manipulati…..tara condamnata la neputintza. Cuvinte grele si adevarate, dureros de adevarate.
ATENTZIE ! PIPPIDOAIA; FOCA MIZERABILÄ, este tendentzioasä si
restälmäceste cuvintele Presedintelui spuse de mult.o mizerabilä intrigantä.
La aia cu “principiile creștine rămân singurele repere valide” pe mine m-ati pierdut sincer. Cu ce-i mai bun crestinul Tariceanu aflat la al patrulea (cincelea) bairam in Canna Galileei decat Aci Mehmet din sufletu’ Dobrogei si familia sa cu 7 copiii? E Gigi Becali mai placut in ochii dreptei decat un ateu de carte-stiutoru’?
salut!
Cand cei care au scris manifestul au mentionat “principiile crestine”, nu s-au gandit la curvarul de Tariceanu, presupun. E vorba de principii, nu de vietuirea pagana a unor politicieni.
principiile cretine nu crestine
Tariceanu saracu nu e curvar. A incercat cu o nevasta nu i-a mers, aia l-a ;lasat a luat alta, tot nu i-a mers……. si voi acum pt ca e de partea ailalta a barierei politice il faceti curvar. Curvar era daca avea o singura nevasta 40 ani si n amante.
Conform princippilor crestine, dupa a 3-a casatorie (care si aia e cu dezlegare, cu pogpramant pentru slabiciunea pacatosului), e deja curvar. De relatiile extraconjugale nu mai vorbim.
Mar,
Ai dreptate. Calin Georgescu spune multe si cu multa greutate. Sper sa auda si cine trebuie, si mai ales sa isi insuseasca cateva teme deja lansate de dumnealui. Buna emisiune!
Buna Dimineata
Postare noua – Revista Presei – 20 Martie / Nişte „băieţi deştepţi“ şi o mulţime de fraieri