“După 24 de ani” – Revoluţie sau lovitură de stat?
| 21/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Eveniment, Magazin Politic, Ziarul de Duminica |
Nu poate exista comemorare a evenimentelor din decembrie 1989 fara o dezbatere de multe ori incomoda a modului cum a fost rasturnat regimului Ceausescu, a factorilor care au produs-o si al morfologiei ei politice. Existenta a doua teze 
nu este nici intamplatoare si nici lipsita de sens. Teza revolutionara, act spontan izvorat din refuzul poporului de a mai tolera tirania regimului Ceausescu, si teza complotului, a loviturii de stat ca actiune pusa la cale de serviciile secrete straine in frunte cu KGB, care s-au folosit de agentii interni aflati in diferite functii, care au fost cu grija pregatiti pentru o asemenea actiune.
In orice transformare revolutionara se infrunta, adesea violent, tendinte diferite, divergente, sustinute de fortele social-politice angajate in actiune. Sensul real al unei rasturnari revolutionare e determinat nu de tumultul strazii, oricat de spectaculos ar fi, si cu care se identifica in mentalitatea comuna revolutia, nici de succesiunea marionetelor pe scena istoriei, ci de locul in care se fixeaza balanta puterii si de directia imprimata de regimul recent instaurat cursului politic. Si in cazul Romaniei, sensul rasturnarii din decembrie 1989 se descifreaza cel mai sigur nu atat prin reconstituirea succesiunii evenimentelor, cat mai ales prin identificarea principalelor tendinte imprimate politicii tarii de forta care a preluat puterea scapata din maini de Nicolae Ceausescu.
Doua au fost tendintele dominante si interdependente care au calauzit de la inceput noul regim condus de Ion Iliescu: de o parte, consolidarea legaturii cu URSS si, de alta parte, conservarea structurilor de baza mostenite de la regimul comunist, recuperarea larga a acestor structuri.
“Cu fata la Rasarit” pare a fi fost preocuparea centrala a revolutionarilor care au acaparat puterea in decembrie 1989. Desigur, spectatorii care au urmarit in spirit de continuitate manifestarile noii puteri au constatat, fie si numai din 
putinele informatii esentiale accesibile, tendinta acesteia de a se aseza sub scutul protector al URSS si de a urma directivele conducerii sovietice, de la actul de “prezentare” la ambasada marii puteri, inca tutelara la acea data, pana la tratatul incheiat in primavara anului 1991, a carui ratificare a devenit obsesia dominanta a protagonistului noului regim. Impuls primordial, irezistibil, orientarea spre URSS s-a manifestat plenar in toiul crizei de putere de la Kremlin din vara anului 1991, cand puciul initial a luat o intorsatura revolutionara, care, foarte curand, avea sa puna capat nu numai regimului lui Mihail Gorbaciov, dar si Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice! Or, tocmai in acest context de confuzie politica absoluta, fara sa astepte deznodamantul crizei, dIon Iliescu s-a pronuntat raspicat la televiziune in favoarea ratificarii tratatului care lega soarta Romaniei de marea putere in curs de dezagregare.”
“In primele luni ale anului 1990, ministrii guvernului Petre Roman au descoperit drumul spre Moscova. Intensitatea contactelor romano-sovietice este cu totul exceptionala. Dupa vizita vicepremierului sovietic P. Mastovoi din 13 februarie, se deschide o lunga lista cu ministri romani care au luat calea Moscovei, lista inaugurata de ministrul de externe Sergiu Celac (8 martie), continuata de ministrul culturii, Andrei Plesu (21 martie), de cel al apararii, Victor Stanculescu (9-10 aprilie) si de ministrul comertului exterior, Al. Margaritescu (26-27 aprilie) etc.
Unele vizite, cum e cazul celei facute de o mare delegatie militara in frunte cu ministrul Stanculescu, au fost foarte importante. Acum s-a pus la cale trimiterea de ofiteri cursanti la marile academii militare de la Moscova pentru a pregati ofiterii de legatura din Tratatul de la Varsovia. Iar in momentul in care Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria si-au retras studentii de la Institutul de Relatii Internationale de pe linga MAE al URSS, si-au facut aparitia primii studenti trimisi de Ministerul roman de Externe.
E limpede ca Romania isi pregatea serios cadre pentru o solida colaborare cu Uniunea Sovietica. Pe 25 februarie 1991, la Budapesta, Adrian Nastase, pe atunci ministru de externe al Romaniei, semna pentru desfiintarea structurilor militare ale Pactului de la Varsovia. In acelasi timp, tocmai incheiase negocierile la Tratatul politic cu URSS, tratat care bloca pentru 15 ani aderarea Romaniei la alte aliante politico-militare”.
O asemenea politica externa nu putea fi sustinuta decat de structurile mostenite de la regimul comunist, vital interesate sa-si mentina si sa-si consolideze privilegiile din trecut, adaptate la noile realitati. In interval de numai cateva luni dupa rasturnarea din decembrie 1989, regimul Ion Iliescu a recuperat, cu exceptia primului esalon, aproape in totalitate cadrele de baza ale regimului Ceausescu din toate sferele vietii social-politice: partid, servicii secrete, diplomatie, biserica, cultura etc.
Revolutia a fost blocata de grupul care a preluat puterea in decembrie 1989 la nivelul punctului de jonctiune intre interesele URSS si cele ale structurilor social-politice de baza ale comunismului, convertit in neocomunism. Cele cateva incercari de a debloca procesul democratizarii, de a depasi punctul mort, au fost de indata reprimate: Piata Universitatii (1990), zdrobita cu ajutorul minerilor convertiti in instrument de represiune de regimul Ion Iliescu; reformele anuntate de prim-ministrul Petre Roman (1991), devenit reformator dupa ce consimtise la reprimarea reformatorilor, inlaturat de la putere de aceiasi mineri deveniti putere in stat; reformele radicale preconizate de premierul Victor Ciorbea (1997), dejucate de colaboratorii sai “nedemocrati” din Conventia Democratica. Incercari de descatusare anihilate cu metode diferite dar la fel de eficace.
Concluzie: revolutia din 1989 a eliberat Romania de regimul totalitar stalinist al lui Nicolae Ceausescu. Desfasurate in conditiile refluxului puterii sovietice in Europa central-rasariteana, rasturnarile revolutionare in lant, larg sincronizate, 
au cuprins in cele din urma si Romania, in ciuda rezistentei indarjite si lipsite de perspicacitate a lui Nicolae Ceausescu. In conformitate cu interesul Uniunii Sovietice, care a dirijat aceasta vasta operatie, in speranta de a mentine in acest spatiu o influenta precumpanitoare, fostii sateliti urmau sa incheie tratate bilaterale de cooperare privilegiata cu fosta putere hegemonica. Singura tara care s-a grabit sa accepte si chiar sa solicite acest nou statut a fost Romania, adica forta care a acaparat puterea in decembrie 1989, puternic rezemata pe structurile de baza ale regimului comunist, recuperate in graba de noul regim.
Evenimentele din Decembrie ’89 au fost pana la un anumit punct o revolutie populara, dupa eliminarea lui Ceausescu, Revolutia a fost “preluata” de vechile structuri si transformata in lovitura de stat.
Bibliografie, note si citate:
Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului, HotNews, 26 iulie 2004;
Decembrie 1989: revolutie sau lovitura de stat? – o falsa alternativa – Serban Papacostea, Revista 22, 20 februarie 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
regret, imi era/este extrem de greu sa accept ca locuitorii Ro (ma rog, unii dintre ei) s-au activat asa, subit si instantaneu…pe unii i-am vazut aproape de moarte si comportamentul dominant era pa-si-vi-ta-te. Colegi preocupati de pacientii lor pot aduce marturii in acest sens
a fost cum a fost intotdeauna la noi. Au fost putini astazi sunt toti revolutionari a lu’ peste 🙁
Seara buna
Iliescu si alaturi de el , Brucan , au dorit sa realizeze in Romania glasnost si perestrojka lui Gorbaciov .
Atit era in mintea lor de comunisti convinsi si ajunsi .
Nu conta numarul de morti , (ca NICIODATA pentru ei , viata umana a altora a avut vreo valoare importanta) . Era importanta exclusiv puterea cu scopul de a intarii prietenia cu sovieticii ca garantie a fotolilor personale .
Chestia ca a cazut si URSS si atunci tovarasii au ramas fara “far” si “frati” .
Asa a iesit la iveala golul intelectual al lor si celor din jur , ca erau absolut afoni la democratie , economie si drepturile omului .
Astia doi au fost si sint emblema “produselor” umane a PCR in care nu conta cultura , nu conta profesionalitatea ci executarea cu sirg a “indicatilor” .
FSN a fost alveola in care au dat navala toti nomenclaturistii , toti sindicalistii , directorii de fabrici , toti activistii platiti a fostului PCR , masa de ofiteri si securisti cu mainile patate de singe nevinovat .
Adica o asociatie de interese personale in o structura de criminalitate organizata .
Si asta dupa 24 de ani de musamalizare constanta a crimelor unicului partid comunist din Europa care a dat ordin in 1989 sa se traga in propriul popor . Ordin executat cu sirg de o multime de asa numiti “patrioti” in uniforma . 🙁
Salut Stef,
crede-ma ca o sa vina si vremea lor sau a beizadelelor lor. Se misca placile tectonice si pe asta ei nu au prevazut-o
Cu unul ca brates, mircea dinescu diziDentu’ si pleiada de farisei comunisti la butoane s-au desconspirat de atunci “oamenii” din backstage! 🙂
Nu uit vorbele tatucului al batran!
Nu au avut nimic de-a face cu socialismul științific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului! (22 decembrie 1989,referitor la ceausesti)
Si cand stiu ca si Milica dupa fuga ceausestilor si-a predat carnetul de partid secretarului de partid de la facultate spunandu-i “…ma descurc de acum si fara acest carnet” am avut deja tabloul viitorului!
Pacat de oamenii care au fost carne de tun in 21-26 decembrie si dupa!