Decembrie ’89 – Revoluţie în România
| 22/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Eveniment, Magazin Istoric |
Pe 22 decembrie, jurul orei 9.30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis. La ora 9.45 a început şedinţa de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al partidului, la care nu s-a reuşit să se ajungă la o decizie unanimă de a se trage în demonstranţi. Pînă la urmă s-a hotărât decretarea stării de necesitate pe teritoriul întregii ţări. Decretul a fost citit şi repetat de mai multe ori la radio (ora 10.11), apoi şi la Televiziune (10.50). Imediat după citirea decretului, din ordinul lui Ceauşescu, a fost anunţată ştirea, că Milea a fost găsit vinovat de trădare, şi s-a sinucis pentru a scăpa de consecinţe.
Aflând că Milea s-a sinucis, Ceauşescu l-a numit verbal ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu. Generalii şi ceilalţi ofiţeri din comandamentul aflat în clădirea CC au luat la cunoştinţă numirea lui Stănculescu, au respectat ordinele date de el. Stănculescu – după mărturiile sale ulterioare – a acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acţiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi, şi să se „parlamenteze” cu demonstranţii.
După ora 10, venind din străzile laterale, mulţimea a început să ocupe piaţa din faţa sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni în piaţă, şi în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat asa cum deja stim.
Văzând că soţii Ceauşescu nu pot părăsi clădirea nici prin piaţă, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane (care erau nefuncţionale), generalul Marin Neagoe, comandantul Diviziei a V-a Securităţii (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceauşeştilor. Generalul Stănculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei, care a trimis două elicoptere, însă numai unul a reuşit să aterizeze pe terasa-acoperiş a clădirii CC. Pe lîngă soţii Ceuşescu şi paza lor de corp, urcă în elicopterul pilotat de Vasile Maluţan doi demnitari comunişti: Emil Bobu şi Manea Mănescu.
In jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluţionari. La 12:51 Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, şi formând cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!
Procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat. Pe 22 decembrie 1989 incepand cu ora 17:30 revolutia populara a fost transformata in lovitura de stat.
Au avut loc lupte care au continuat şi în următoarele 3 zile. Noua conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim (asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.
Odată cu lăsarea serii, obiective importante atât în Bucureşti (după ora 18:30) cât şi în provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuţi. Ei primesc eticheta de terorişti, şi populaţia şi armata sunt chemate să apere cuceririle revoluţiei. Unele dintre atacurile armate sunt doar simulate cu nişte aparate care emit numai efecte de sunet şi lumină. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care creează o situaţie confuză şi o stare de psihoză generală. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale.
La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii. S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor din armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.
Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane.
În noaptea de 22 pe 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşti.
Frontul Salvării Naţionale, format în principal din membri ai eşalonului secund al Partidul Comunist, şi-a exercitat imediat controlul asupra instituţiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea şi radioul naţionale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenţilor politici, în special partidele democratice tradiţionale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat). În 1990, Ion Iliescu a reuşit să devină primul preşedinte ales democratic al României de după al doilea război mondial. În perioada 17-19 martie 1990 au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureş între populaţia de etnie română şi cea maghiară. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu. Majoritatea foştilor angajaţi ai Securităţii au fost preluaţi de acest serviciu.
Revoluţia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Iniţial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naţionale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii şi poliţia au răspuns la apelurile lui Iliescu, invadând Bucureştiul şi brutalizând studenţii şi intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluţiei române de către foşti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naţionale.
Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii româneşti, fiind reales pentru al treilea mandat de preşedinte în 2000, după ce în perioada 1996-2000 preşedinte al României a fost Emil Constantinescu. Supravieţuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceauşescu a demonstrat ambiguitatea revoluţiei române, cea mai violentă din anul 1989 in tot Estul Europei, dar şi o revoluţie care, nu a produs destulă schimbare.
Revolutia a fost platita cu sangele a 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau numai 126 morţi şi 1107 răniţi.
Fie memoria lor eterna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata,Theophyle,
felicitari pentru gandul cel bun sa amintesti aici ca azi comemoram evenimentele din 22 decembrie 1989. In rest, aproape nimeni nu comemoreaza, parlamentul, dupa ce si-a facut ieri numarul, n-a mai tinut sedinta dedicata acestor evenimente, s-au grabit sa plece la casele lor. Nu le-ar fi convenit sa dea ochii cu revolutionarii care faceau scandal cu acest prilej, pentru noua putere nu mai conteaza trecutul, doar prezentul cu singura dorinta: infruptarea din ce a mai ramas din tara asta batjocorita.
Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au pierit atunci si pe noi ca am fost orbi, creduli si am tot sperat in mai binele care n-a mai venit nici pana azi.
Buna dimineata!
Dumnezeu sa le ierte pacatele tuturor celor care au murit nevinovati la Revolutie si sa faca El dreptate celor care au suiferit de pe urma Mascaradei de democratie originala.
Suntem la 23 de ani de la acel eveniment si poporul mai vrea o tura de Mascarada. Foarte bine. O va avea. Vor manca porcul de Craciun si vor fi lberi sa injure Guvernul.
Atat au inteles cei mai multi romani ca inseamna libertatea: porc pe masa, bancuri la colturi si injuraturi in sus cat cuprinde. In rest, “sarut mana ‘conasule, fie-ti mila si pomana si scapa-ne ceva si noua!”.
Romanie, Romanie, tara a celor ucisi la Canal, Pitesti, Aiud, Gherla, Sighet, Jilava…..nici cruci la mormant, nici loc in calendare, nici icoane nu au martirii tai!
Buna dimineata la toti ! 🙂
buna dimineata ! @City, unii romani au asteptat in ultimii ani sa li se faca dreptate . din pacate cu alde kovesi si tiberiu nitu doar li s a ucis speranta . in 2009 Dl Caraza -din spirit civic si in maxima cunostinta de cauza – a facut tot ce a putut dansul sa l impiedice pe geoana sa ajunga presedinte al Ro ( a avut experiente uluitoare cu domnul geoana in sua la inceputul anilor 90 ), exista un centru de influenta sanatos de unde s-au dus catre Basescu zeci sau sute de mii de voturi la alegerile din 2009.aceste voturi au disparut la alegerile de anul acesta. tot ce mai sper este ca dl Ungureanu sa si doreasca aceste voturi si sa actioneze in acest spirit.dar cursa este contra timp .
Salutare !
Eu am scapat ieftin in acele zile tulburi.
Dupa asaltul multimii asupra sediului CC, in timp ce romanii furiosi aruncau vrafuri de dosare pe geamuri, in unele camere se innodau guverne.
Oricum, a surprins pasivitatea securistilor din CC, care puteau imprastia usor multimea cu armamentul detinut.
Practic, inainte de fuga lui Ceasca, eram prinsi intre “catarea” celor din CC si cea a celor din blocurile de vis a vis, toate ocupate de securisti.
Iliescu a fost chemat acolo.
Sosind cu ceva intarziere, a profitat de legaturile pe care le avea in armata/organizatiile PCR si a lichidat (la propriu) orice fel de concurenta din CC.
Cand se contura o oarecare organizare a unora din multime, brusc se stingea lumina si se tragea cu arma, liderii spontani fiind lichidati.
Securistii isi aparau pielea, aparandu-l pe Iliescu.
Cum am mai spus, pactul incheiat intre Iliescu (nesigur, inca, pe putere) si profitorii fostului regim/criminalii din noaptea de 21/22 dec. a condus – prin organizare/putere militara – la eliminarea concurentei (partidele istorice, Casa Regala) care ameninta fostele cadre PCR/secu.
Astfel, fostii au acaparat treptat puterea (politica, economica, media) si s-au consolidat in ceea ce se cheama azi “sistemul ticalosit”.
Pe fondul general de saracie/lipsa de educatie, masinariile de manipulare-dezinformare, bine puse la punct in vremea impuscatului, au functionat perfect.
Greu de dizlocuit, acum… 🙁
Toata recunostinta pt. cei care n-au pregetat sa-si jertfeasca viata in zilele acelea, sperand in vremuri mai bune pentru copiii lor.
Ei sunt cu adevarat eroi.
Eu am lasat doar niste flori, la Universitate…
Toata recunostinta pentru ce s-a intamplat in ’89, dar ce ma ingrozeste : numarul mare de eroi falsi. Ce s-a intamplat in Constanta am scris. N-a fost “revolutie”, iar daca a murit unul s-au cativa a fost ca s-a tras aiurea.
http://aronafter65.wordpress.com/2012/02/28/asa-cum-a-fost/
Buna dimineata!
“Mircea fa-te ca lucrezi” este semnul epocii care a inceput atunci. Lideri si simboluri care “s-au facut” ca lucreaza pentru noi si ca le pasa si se gandeau la popor. Odihna vesnica celor care au cazut atunci, fie ca stiau pentru ce fie ca nu.
Interesant mi se pare ca numele Pietei Universitatii a fost fixat de autoritati pentru mentalul colectiv la o data de atunci “Piata 21 Decembrie 1989″… date ulterioare nu prea au convenit.
O zi buna, si cateva concluzii legate de anul care este pe cale de a se termina
2012: România – ştirile anului
Bună dimineața!
Nu am mai comentat în ultimele două săptămâni. Nu am mai găsit cuvinte…
Astăzi o să dedic o piesă muzicală eroilor revoluției, victimelor nevinovate, și vouă celor care vă străduiți să dați un sens sacrificiilor din decembrie 1989 și din anii următori:
http://www.youtube.com/watch?v=jusAnLIFE3k
Buna Dimineata,
Multumesc @dada 🙂
Salutare lume bună! 🙂
Dragă Teofil, am o singură intervenţie: generalul Milea NU s-a sinucis ci, a fost ucis.
Colonelul Pîrcălăbescu ştie de ce. Acelaşi colonel care a comandat bîtele pentru mineriada din iunie 1990. Despre asta, minerul Cozma ştie probabil, ceva mai mult.
tibi,
scriu si eu ce stiu si ce s-a publicat. Probabil ai dreptate, nu am cunoscut datele 🙁
Teofil,
Mai am un adaos de făcut: colonelul Pîrcălăbescu, era comandantul gărzilor patriotice care patrulau pe străzile oraşelor din Ro, în combinaţie cu membri ai armatei şi cu reprezentanţi ai miliţiei de atunci. Acest lucru se întîmpla imediat după ce la Timişoara, începuse vînzoleala din 16 decembrie cu Tokeş. Ce a urmat, se ştie.
Multumesc pt. informatie. Mi-ar prinde bine si o sursa, daca exista.
Cu toată stima, nu cred că astfel de informaţii mai sunt disponibile.
Voi căuta deşi, nu prea cred că voi reuşi să găsesc ceva.
Vezi tu, tibi, asta e problema adevarata cand publici ceva. Poti sa o cunosti tu si sa o vezi cu ochii tai, daca nu exista o sursa scrisa greu sa te folosesti de informatie. 🙁
Parţial, aici
http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/special/ultimele-24-de-ore/moartea-generalului-vasile-milea-549761.html
Şi aici
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-12-14/moartea-lui-milea-sub-lupa-expertilor.html
Multumesc
Pentru puţin.
Am început să cred că istoria noastră va fi în continuare, mincinoasă.
Nu ştiu cîtă vreme mai am pentru a trăi adevărul istoric relevat.
De aceea îţi mulţumesc, ştii tu pentru ce: sîrguinţa cu care risipeşti tenebre şi nedumeriri doctrinale dpdv politic şi istoric. 🙂
Fac ce pot,
cu sursele e mai greu 🙁
Cert este că ancheta din 1990 a demonstrat limpede că Milea nu se sinucisese. Poziţia cadavrului faţă de arma ucigaşă era într-o totală contradicţie. Ştiu din presa vremii dar, nu m-am obosit să salvez informaţiile acestea. Nu am crezut atunci nici măcar o secundă că adevărul va fi escamotat aşa cum este acum. Credeam sincer că a venit vremea destăinuirilor pînă la capăt.